Obsequey

Stapanit de o colosala furie, respir greoi. E suflul unui om care incet-incet inceteaza sa mai fie contemporan cu el insusi.
Prin refuzuri sistematice de a fi pierdut in cabluri si ecrane,in cauciuc si plastic; in mod absurd, ma trezesc tot mai mult instrainat de ai mei.
E o epoca teribila in care sa fii in viata. Treptat, idolii falsi, chipurile cioplite in postere de pe peretii copilariei s-au scorojit si mor mancati de trecerea timpului. Ii vad din cand in cand batjocoriti de sinceritatea camerei ce mi-i serveste batrani si irelevanti, gata sa fie digerati complet si eliminati din constiinta colectiva a umanitatii.
Si imi infig mainile in tample privind de la balcon cum soarele ne abandoneaza in fiecare seara; privind ca un legist Cultura noastra in plin proces de putrefactie si e aproape imposibil de speculat in care anume punct s-a produs decesul.
Corpul ala e pierdut, dar al meu imi e o cazan sub al carui capac clocotesc rezultatele unui sfert de secol de neglijente.
neglijente care mi-au plantat dinamita in cap si mi-au sabotat potentialul in folosul unei semi-integrari sociale. Bravo mie, calator neajuns la destinatie! bravo mie ca am parcurs jumatate din drum si am adormit iremediabil in santurile mediocritatii.
Mediocritate!
Infernul generatiei asteia infometate dupa extraordinar. E atat de straniu totusi, sa ai capacitatea de a fi orice si a spinteca stomacul cerului prin infinitatea de posibilitati si totusi, sa te vezi smuls de tine; sa te privesti intr-o oglinda si sa nu vezi decat o suma de asteptari straine, inghesuite impreuna pe nesimtite de-a lungul anilor.
Barba, constitutia, cuvintele. Toate lucrurile astea pe care le port, nu sunt in nici un fel ale mele si nimic nu e mai greu decat sa conturezi un caracter din lucruri imprumutate. Imi e rusine sa-mi plimb acest golem de carne pe strazi. Refuz salbatic sa accept orice compliment in numele lui. L-as inchide in bratele pamantului dar sunt atatea maini ce nu sunt gata sa-i dea drumul.
Intr-un final, adorm mancat de indoiala ca voi gasi vreodata o solutie. Ne nastem si traim in oceane de incertitudine, cu naufragii aleatorii pe insule de siguranta iar asta mereu cu putin timp inainte de a fi mancate si ele de experienta.

un gand in trecere

Totul se va sparge
precum suprafata sticloasa a unui vis
si va fura picaturi de sange,
fara indoiala,
din mainile noastr,
in timp ce asteptam un cer nou.

Delir 1.2 Scrisoare.

Cred ca sufletul are propriul lui climat, indiferent de ce se intampla afara. Unii avem inimi care atrag spre ele cu o forta furioasa lucrurile pe care si le doresc. Altii avem goluri de aer care se incalzesc sau se racesc si umbla lenes peste fiinta noastra; lasandu-ne sa vibram cu caldura sau sa tremuram in singuratate. Mi-ar fi placut sa stiu ce ai tu sub coaste. Poate nu e chiar asa tarziu inca.

Nu as putea spune ca stiu nici cel mai mic lucru despre tine. Deci sa iti scriu o scrisoare de dragoste ar fi o ipocrizie de neiertat. In schimb iti voi povesti un vis pe care nu l-am avut inca. Unul in care ne tinem de mana fara nici o graba. In care ne cunoastem si e placut sa ne auzim vocile, chiar si atunci cand citesc instructiunile unui obiect sau ingredientele unui fel de mancare. In care cuvintele noastre sunt in vacanta si coboara relaxate peste linistea din jur.
In visul asta, am putea fi oriunde. In Elvetia spre exemplu. Unde tu poti vorbi linistita franceza iar eu ma pot certa incantat cu oamenii in italiana. Unde impreuna putem privi distrati oameni care ne vorbesc in germana. Undeva pe marginea unui lac in care Alpii se joaca de milenii cu picioarele.
Sau putem fi nicaieri. Pe un deal. Pe acoperisul unei case straine. Ascultand Wicked Game dintr-un telefon care se bucura si el ca nu zace undeva pe un birou, in timp ce un cer de smoala, patat cu puncte de lumina se desface somnoros deasupra noastra. Am putea sa ne tinem de mana. Sa ne sarutam. Sau sa nu facem nimic. Doar sa stam acolo in liniste privind in sus, fiecare leganat de propriile sale ganduri. Am putea.

Desigur, inteleg ca amandoi suntem la varsta in care nu mai putem cunoaste oameni ce nu a fost iremediabil cicatrizati de experiente anterioare. Stiu ca distanta dintre doua puncte care se vad unul pe altul, poate fi cateodata interminabila. Nu cer nimic. Nu vreau sange tanar, gol, avid dupa experienta.
Nu astept introduceri in lumi de care nici nu aveam habar. Ma descurc si singur cu sau fara ele. Poate nici tu nu vrei. Sau poate da.

La un punct, dupa sute de nopti umblate aiurea pe strazi, corpul insusi se modifica. Parul devine mai salbatic, iar inima se inchide intr-o carcasa de otel inoxidabil. Orizontul orasului negru, care iti picta vara drumuri sangerii, inceteaza sa mai existe incet incet. Urechea devine surda la saxofon si trompete, auzind doar pianul si vioara. Lucruri care precum o apa erodeaza putina speranta care o mai ai. De aceeea iti spun, nu iti refuza nici o afectiune, oricat de mica. E singurul lucru care ne mai lipeste fasiile astea de suflet si ni-l tine un pic mai puternic in fata vantului sfasietor.

Avem nevoie de atat de putin uneori, incat pare complet absurd ca nu il putem obtine. Dar m-ar bucura nespus sa poti sa iti lasi imaginatia sa mearga unde vrea ea. Daca oameni au crezut zeci de ani ca exista dragoni, cu siguranta poti crede si tu ca inca exista iubire in termenii tai. Nici nu trebuie sa crezi o viata intreaga, doar indeajuns de mult pana te gaseste ea pe tine.

Suntem impreuna inauntrul unei masini care se joaca cu butoanele din capul nostru; lasand in noi tornade de confuzie. Dar daca inca mai poti vedea oamenii care se saruta in fata umbrelor ce le arunca pe asfalt, inca mai e speranta. Chiar daca Dumnezeu nu se mai intoarce niciodata pe pamantul asta iar intreaga lume pare ca aspira sa ajunga un erou lipit chirurgical de un fotoliu, inca e speranta. Cu siguranta traim in lumi diferite. Eu vin din locuri unde varsatori paveaza drumuri spre iad cu idealuri aproape imposibile. Oameni cu tristeti pe care le transforma in magie si construiesc arcuri pe cer. Dar cred ca asta e cu adevarat singurul drum ce merita luat. Prin nebunie calma. Haos mut. Casatoriti si divortati chimic de un milion de alti oameni. Oameni mecanici. Oameni elastici. Cu ratiune rapita, facandu-si loc cu coatele in sufletele celor din jur. Diavoli ce nu pot fi leganati spre somn.
Cu toate astea, navigam marile soarelui. Rauri fara intoarcere. Tirani, sub tirania unor suflete straine. Si pe aceste sine umblam cu ochii larg deschisi, pentru totdeauna.
As vrea sa iti arat toate lucrurile astea intr-o zi. Poate voi reusi.

Post-tot

Nu prea mai e spatiu pentru vise in insula noastra zdrobita. Si totusi, in

putinul spatiu ramas am construit cateva cladiri. Cladiri care se inalta din

ce in ce mai sus. Intr-o zi, apa va matura si ultima urma de nisip dar vor

ramane mereu acesti colosi cu radacini in apa, ce se pierd in nori.

Cumva asta raman si sufletele noastre impletite. Stalpi mangaiati de apa, cu

ochii atintiti la stele. Chiar daca viata se desface pe pamant.

Uneori vad in ziare sau aud intamplator numele tau la televizor. Uneori il vad

in telefon. Alteori aud oameni care il striga pe strada si ma arunca in calme

pshioze. Imi inunda urechile cu jazz si narile cu fum de tigara. Imi lasa gura

uscata. Ma trezesc soptind muzica pe care jumatate de planeta o stie dar nici

un singur om nu a simtit-o. Esti inca o rana vie dupa un razboi in care am

pierdut fiecare lupta. Unul de care nu sunt constient complet ca s-a sfarsit.

Traiesc in continuare dupa apusul insulei noastre. In frig englezesc. In

frica. Precum oamenii care traiesc in umbra Aerodromurilor. Cand ies afara, ma

inchid. Inconstient de strainii de pe aleile noastre simt cumva ca acum e o

moarte unde inainte era cerul tau. Cumva, sufletele noastre nu au avut o

copilarie impreuna. Nu s-au jucat pe campuri de grau seara. Au pasit direct in

clime fara nori a cerurilor pline de stele.

Cele mai moi saruturi. Zilele calde in care ne jucam in livezile de nisip ale

Constantei. Harti in piele care luau viata sub atingere. E 11 si e tarziu in

zi pentru un strop de iubire. Pentru focurile augustului in drumuri de tara.

Acum focurile nu mai traiesc sub bataia animalica a noului sezon. Inchid

ochii. Adorm cu gandul la zile in care treceam peste o alta zi cu tine.

Darkjazz

Am adormit. Rareori visez dar acum o vraja purpurie mi-a invelit capul prin perne.
Eram satul de tortura erotica a miezului de noapte.
Umblam jumatate gol plin ploaie.
Aveam buzele uscate si in jurul meu un ocean de apa cadea fara oprire.
Stranii vise se ridicau in aburi de pe piele precum casteluri pe malul marii.
Eram cumva slabit iar vitrine furau bucati din mine.
Furau petreceri cu placeri perverse si diminetile de apoi, cu corpuri reci si moarte.
Toti, Manechine asasinate.
Apoi fuga interminabila de la locul faptei.
Apoi repetitii letale.

Ploua continuu.
Spatiul isi parasea obosit forma intr-un interminabil lichid.
Aveam un scop candva.
Ca un motor al unui lift.
Acum aud tocuri cum tropaie pe scari, evitandu-mi gura metalica.
Pupile dilatate privesc oglinzi in apartamente straine.
Apoi distrug plangand sticla.

Despre Vis si Drama

Opiu. Trezit în somn
 pentru gustul eternității. 
 Ruină și mizerie. 
 Otravă care scurmă în creier
 cu gheare de corb. 
 Diavol în pipă. 
 În nebunie indusă de luna plină.
 Încetinesc. Eu, zeu lucrat manual.
 Îmi fac a doua piele 
 din abisul cărnii Magdalenei. 
 Ascuns. În cultura vulturilor.
 Mut. Decadent. Nu lăsați copii să vină la mine.
 Le voi spânzura tinerețea de sufletul meu bolnav.
 
 Fluturi. Nu mai pot fi 
 abuzat de vicii solitare.
 Dispar în punctul ăsta.
 Rămân Eternul Spectator. 
 Transformator de îngeri,
 în plină pană de curent. 
 
 Ketamină. Întuneric și speranță.
 Mergând prin foc. Pe stadioane
 cu nocturne sparte. 
 Abisul își ia forma,
 din inima unei femei.
 Și ardem, roșii ca demoni,
 cântând,
 muzica sufletelor care 
 refuză să rămână în pământ. 
 Rapace. Făcut din furtună.
 Am devenit foc
 când m-ai ținut de mână. 
 
 Praf. În, și peste oameni.
 Din cerurile care coboară.
 Totul invadat în corp;
 stilul din sud de moarte.
 Antidot al capricornului
 care îmi zăcea odata la picioare.
 Apoi o luna inertă iar,
 pășind peste părțile întunecate.
 Priviri pierdute în cristal,
 în timp ce adormim etern.
 in memoriam.
 
 Hașiș. Memento mori
 fiu al pământului. 
 Sângele toarnă ușor
 tragedia femeii, 
 în urechile bărbatului.
 Sanguină proliferare.
 Mare Nostrum, trasă de margini
 de o lună mai bine uitată.
 Vise moi, cu capre în flăcări.
 Cu zeițe antice ale iernii. 
 Cu lupi în ceață.
 Cu îngeri îmbrăcați 
 în solzi de șarpe.
 
 Pastile. 
 La înălțimi tragice,
 în noaptea eternă. 
 Așteptând soarele, respirând agitat din umbră 
 cu floarea scorpionului în mână.
 Dar nu apare decât luna iar
 cu zâmbetul ăla vag de mercur.
 Apoi pleacă lăsându-ne 
 crepuscul învins, jefuit de vise.
 Curat, cu rădăcinile întinse,
 devin un izvor de furie,
 înaintea primei raze de lumină.
 
 

Vie Imparatia Ta

Orhidee in flacari.
Spectacol al unei dureri
ce a preluat controlul.
Afara ploaia de o mie de ani urla.
In gri, pastrandu-si tonul.

Vie imparatia ta de cuvinte
lasate inainte de a pleca.
Domnisoara Noroc isi schimba rochia,
pentru a vedea
formele unei disperari colosale,
ce se desface in fata ta.

Noroc pentru inamicii mei!
Captivii de sub dictatura de neon.
Pentru razboiul pe care l-am lasat in urma,
care uneori nu ma mai lasa sa dorm.

Delir.

Primesc bucati de muzica,
toate urla cate ceva la mine.
Unele intind o mana,
altele se dezbraca ostentativ.
Altele cauta sa-mi ude umarul
cu lacrimi care nu ma mai ating.
Le calc in picioare.
Le snopesc in bataie.
Si totusi...
continua sa apara.

Ce vor?

Sa fim impreuna copiii unui soare?
Sau vad vreun Eros care trage disperat in noi
fara a ne aduce mai aproape.
Pentru la noapte, am putea sa ne facem o introducere.
Sa avem amandoi nume de personaje salbatice de carte
si din asta dementa sa se tarasca serpentin in craniile noastre.
Nu m-ai vazut beat niciodata?
Nu stii ca sunt o opera de arta?

Imposibil. Nimic.

Avem sange distinct.
Eu, copil al oamenilor macelului.
Tu al celor sanatosi marsaluind.
Inecat. Adus in gradina comei.
Lipsit de zei, invelita pielea in frunze de jad.
Cantec de dragoste pentru un copil nenascut.

Decedat.

Am aparate in cap si ascult mereu radioul heroina.
Pe gura-mi curge ulei, solubil in eter.
Blestemul roscat al femeii care isi cauta vanitatea.
Imi amintesc taind cu o lama de ras,
o poarta in sufletul ei,
strecurand inauntru zeci de caii albi.

Cred. Din nou. Fecioara Nemuritoare.
Inger de Radium. Vis de foc.
Toate, inchipuiri trecatoare.
Balade ale unui zeu muritor.
Al meu e oceanul.
Mut, cobor.
In noapte,
in marea de smoala.

A Saint and his Cathedral.

I bit my lip. I knew I might be going to hell.

There are nights so vacant and hushed, I can feel the texture of my tattered soul moving within me. Black Tar. Dripping, sticky and thick. A soft, slow secretion of indifference slopping through the hollow suit I use as a body.
Transported.
Past deeply submerged buildings in the calmest of nights, where wonderful women hide their bodies from hungry hands.
Understandable somehow.
I saw the driver drinking from beneath my lenses. He seemed ecstatic. I wonder what was going on in his head. Outside it.
He seemed to envision the world, slowly taking down its underwear. And I, a cat sitting at his table, looked with begging eyes. Begging to understand. A luxury, animals such as myself rarely enjoy.
The car stopped. And with it, time. A second, not longer.
The cold hurried us to a door bored with inactivity. Inside, we dined with hyennas. With bald women and men in dresses. With girls in 3D printed clothes. I sighed. The chain had tightened around my neck. I'm no Prometheus, but I suffer. And I forget. And I remain silent about it.
About Everything.

Outside, in a backalley, an Orpheus played his saxophone. Not even two pennies for the ferryman in his hat. I headed outside. I was a skeleton hiding under a skeleton mask. How avant-garde! How pitifuly uninspired. As I walked the streets, beggars flooded everything. Children. I ignored them and they gestured something. I couldn't think of a thing that could offend me that night.

"The future belongs to those who can see it". I'm no clairvoyant. I am just a rabid dog. Chained by others like myself. Not barking. Mute. A grab of the cock. A scratch show on the abdomen or back. These are the things that silenced me.

Outside the visible world, children trade life for plastic. For metal. For hope. As the darkness chews all they know, Tiamath pulls them ever further from their dreams. He watches them, as an ugly sister would watch her sibling and her lover from behind a window. Waiting for time to claim them.
It is a guernican perspective.

Inside the still visible world, the harbor still shines as a beautifully sculptured corpse. Constantly stabbed by his tiny ant residents. Its patience astounds me. He seems to shout at the city: BE THE WORST YOU CAN BE! But none of us can be an atom bomb.
Not yet
.
As we citizens pick the scabs of the city, a 45 year old winter settles in. She pouts. Constantly crying. I would fuck her and tell her she is beautiful. Fuck her and turn her into spring. But that's not always how life blooms in a more beautiful color. A lesson the manuals of men never teach.

I am done with the rain. With streets. With liquor. The shop windows look at me; force me to look at myself. Be a environmentalist Marius! Save water! Shower in your own blood if humanity is ruining your water. I walk further on. I am tired of quarreling with glass.
It is always right.

One day, I will become a painter. I will splatter fish across the skies. Supernatural nature, tell me how to cope with infinite railroads that make the plight of running even worse? You see, I have lost my will to imagine female anatomies. It's been two years now. 24 months of clinical death. Some days I suspect I have a cross stuck in my skull. To deep to think straight. To visible to let anyone approach me. Have you stabbed me with it? Or did I do it myself?
Who knows anymore?

Coffee moves through the house in a waltz. I wake. The light took refuge in some other city. My dreams, dispelled like troll dolls pulled out of production.
I follow the living. Cats made of dots turn the lonely into the dead. The others, nurture orgasms like broken pipelines. Smearing the streets with empty laughter. With misplaced hope. Hope that builds of vision of pure morning incarnating one day. The morning that will pave the streets with clean love. But the asphalt is ever dirty. No matter how many pipes explode. The wallet pays, if you're lucky. If not, your soul.

School yards bless themselves with life. More life. Or less life. According to the pipe infrastructure. On passing by, you hear children talking of sex. They plant their animal roots in the concrete and wither, growing black and hollow. Dead, but dreaming. Of women swallowing their sun. Of all the things that grown men dream but are ashamed of admiting.
Distracted, I watch these little plump angels. Queing at McDonalds, trying to decide what to get. Meanwhile, virgin maries throw gang signs in clubs opened long before their birth. But it's alright. Although the world sleeps with a lion beside her, it is ever skeptical that there is anything wrong.

By Dalis Eye! How I miss my young and empty head.

Ribbons

"...Her lovers queued up in the hallway
I heard them scratching at the door
I tried to tell her
About Marx and Engels, God and Angels
I don't really know what for
But she looked good in ribbons..."

hm

E absolut necesar ca toti scriitorii sa fie hidosi?
Sau cuvintele lor sunt oglinzi distorsionate
care ii fac sa para mai frumosi?

Respect frumusetea. Atat. Nu ma obosesc sa o invidiez, sa o copiez sau sa zac tot timpul pe langa ea. Nu cred ca e un bun consumabil si nici ceva ce poate fi achizitionat in vreun fel. Desigur, poti sa ingrijesti iluzia frumusetii prin numeroase mijloace dar in mare parte va ramane doar o forma fara substanta.
Desigur, nu fac nici greseala de a crede ca frumusetea ar fi ceva simplu care fura privirea si anesteziaza sufletul. Nu. E ceva complex si teribil. Nicidecum ceva unitar.
E o colectie de unghii, par, haine, maniere, cuvinte, mirosuri, urlete si zambete. E o anomalie intr-un sistem plictisitor de ordonat.
Frumusetea are putere si vointa proprie. Un avatar al controlului, are personalitate si sarm; uneori lucrand independent de posesorii ei.
Nu poti sti niciodata ce vrea de la tine. Uneori doar atentie, alteori obedienta. Din cand in cand, vrea doar sa fie adorata. Respectata pentru forta de neinvins ce o reprezinta.
Cred ca singurul lucru divin pe pamantul asta este sa vezi doua lucruri frumoase impletite in afectiune una pentru alta. Impreuna, ca o supernova pe cerurile plictisite ale spectatorilor.

from the book I haven't written yet

I know it is just a temporary illusion but I cling to it with everything I am. Why? Because I honestly believe a beautiful illusion is better than the crushing truth. After all, everything is temporary.
So why pick a temporary pain over a temporary pleasure?

mici infrangeri. marea victorie

In ultimul timp sunt sincer dezinteresat de majoritatea lucrurilor care ajung in directia mea. Nu vreau sa aud despre dezamagire. Despre vina, gelozie, tristete, boala si moarte. Despre dragoste.
Despre toate lucrurile care mi-au micsorat sufletul ca o halca de carne intr-o tigaie incinsa. Am lasat toate lucrurile alea in urma acum ceva timp, impreuna cu o mare parte din ce eram. E de inteles ca nu ma incanta sa ma intorc acolo.
Asa ca e timpul sa fac genti si sa plec iar. Sa fiu anonim. Sa imi sterg prezenta din memoria oamenilor. Trebuie sa merg si sa imi conectez fiinta la alte lumi si sa imi arunc sufletul asta jigarit pe strazi necunoscute, pe autostrazi interminabile. Acolo, alaturi de oameni uimitori care rareori sunt victimizati de ceva.
Aici in schimb, din leaganul copilariei mele, am senzatia ca primesc doar vesti de pe un front ce nu o sa se inchida vreodata. De la lupte care nici macar nu au loc. Asa ca steagul alb e sus.

Episod

Prin gratiile boxelor,
o muzica satanica
intra ca un sarpe in camera.
Noi, paralizati in ritual,
eram desprinsi
in timp ce corpurile noastre
framantau violent carnea
unuia celuilalt.

Singuratatea Legumelor Murate

Unii sunt frumosi,
ca o ceasca de cafea
dupa o noapte intreaga de betie.
Dar sunt izolati unii de altii.
Si se privesc si atat
de pe insulele lor de singuratate.
Cum probabil fac legumele
din borcanele de muraturi,
pe rafturile supermarketurilor.

ZZZzzz

Buza lacului lingea lacom cimentul. In ziua aia nu era nimic de vorbit. Doar de zacut fara griji in iarba. Pe cer, nici o pasare. Sunetul era absorbit undeva, in alta parte. Poate cineva l-a luat si l-a dus departe de aici pe bancheta din spate a unui taxi harjait. Sau poate doarme neintors pe fundul lacului, ca un betiv care a uitat sa vina la munca. Sau poate am surzit.
Un elicopter trece pe deasupra pomilor, mersul lui mecanic, taind orice speculatie. Il urmaresc cu privirea pana dispare. Odata cu el, linistea se lasa iar. Probabil sunetul e doar obosit azi.

Vizita Medicala

- Nu spun ca in orase nu exista violenta, dar la sate e regula din capul locului. Acolo s-a nascut trauma reprimata. Monstrul din intuneric. E locul unde femeia e o unealta si in cazuri "fericite" un bun. Evident, intr-o cultura atat de instrainata de sursa ei de viata, ce altceva decat violenta ii poate domina viata? Imi amintesc ca aveam 4-5 ani si bunicul meu m-a asezat pe cal. un cal alb, urias. Cezar. Mereu am admirat animalul ala. In fine, calul se misca, precum orice lucru viu si cad de pe el, fix jos. Batranul isi pierde mintile si incepe sa loveasca furios calul. Desi nu imi amintesc exact zgomotul pe care il scotea animalul imaginea o am gravata in minte: Eu stand deoparte in noroi, cu gura cascata privind calul ala batut pentru simplu motiv ca exista. Pana si eu, cu mintea mea necoapta imi dadeam seama ca e o nebunie inutila. In fine, ulterior, m-a carpit si pe mine de mi-au sarit capacele. In vacante el, in afara lor, fiica-sa.
Cu o istorie medicala ca asta, era imposibil sa fiu scarbit de alcool in liceu. Apoi tata a plecat. Dupa el si mama. Eram urat cu spume asa ca lucrurile si-au urmat cursul natural. Mi-au placut niste fete. Credeam ca le iubesc. Esecuri. Prafuri. Pastile. Ideea e ca nu priveam lucrurile astea ca pe ceva care sa-mi distraga atentia de la viata. Sincer, nici nu am avut o viata chiar asa de rea. Doar ca au lipsit piese importante in puncte cheie. Cam asta ar fi pe scurt.
- Probleme de abandon si devotament afectiv. Traume preadolescentine reprimate si o istorie semnificativa de abuz de substante pe fond maniaco-depresiv. N-as vrea sa te sperii dar din primele impresii esti o bomba cu ceas.
- Pai tineti un extintor aproape atunci. Ne vedem sambata viitoare. xoxo. hahahahahaahah

delir

E 5 dimineata. Cu un ultim efort ma arunc invins pe bancheta din spate. Oasele imi trosnesc rabdator iar intreg corpul pare ruina unui vas esuat.
Sunt carat de un carabus metalic spre casa. Inchid ochii, incet adorm.
Deschid ochii. Dincolo de geam se vad scheletele fostei Masinarii Agrare a Baraganului. Blocuri cu arcada sparta, sonde roase de rugina calica, silozuri cu stomacul gol si alte cladiri inghitite incet incet de abandon si uitare. Pe ici-colo, cate un caine se opreste, priveste spre masina o secunda, apoi dispare in labirintul de moloz.
Nu stiu unde sunt, dar orasul asta arata de parca nu a mai avut rabdare sa vina apocalipsa. La periferie, case nesigure se sprijina una in alta, adapostind vietati care se hranesc cu nimicul din jur. Baraganul e patat cu astfel de orasele in care troneaza ruina. Odata cu rasaritul, intram pe un fel de drum national. Tabela indica impartiala: Constanta, Braila, Galati etc.
Incet, incet farurile se sting. O cotitura si cateva minute mai tarziu scrasnit de sine. Ma trezesc anxios din atipeala si e prima oara cand vederea unui tren ma ingrozeste. 5 ore de mers cu trenul acum m-ar nenoroci complet in starea asta. Apoi respir usor. Sunt in masina si nu trebuie sa ies nicaieri.
Pe marginea drumului, stalpi de lemn construiesc un pod din cabluri pana la iesirea din oras. Acolo, femei pe tocuri din vertebre fumeaza rabdator pe centura. Le privesc iar ele par sa ma priveasca la randul lor cu fetele contorsionate. Par cumva uimite ca ma vad in viata. Am mai trecut pe aici? Sau poate e doar un alt delir. Secunda trece iar ele raman in urma. In umbra.
 Cand m-am trezit iar, tarani ce fata crapata de munca pazeau tarabe de struguri. Cu tigari in coltul gurii, valuri de piele pareau sa le alunece de pe fete atunci cand se incrunta. Deasupra lor, un billboard urias care face reclama unui outlet de lux. Ma intreb cat de sus in lista de prioritati a taranilor e Dior, Vuitton sau Saab.
Dupa un timp, masina opreste in parcarea unui "han". Soferul coboara si se indreapta catre doua gratare sudate intr-un fel de stea neagra. Deschid portiera si vomit zgomotos. Ceva mai incolo, o familie observa dezgustata ca am aparut pe fundalul pozei lor. Sterg poza si se muta la cativa metri mai incolo, lasand fiinta pamantie sa se tarasca inapoi in pestera ei de metal.
La radio un copil suna si intreaba daca exista pisici inaripate. As fi vrut sa sun si eu sa spun ca da. Ca liliecii sunt soareci inaripati si daca ei exista, de ce nu ar exista si pisici inaripate? O mana imi curge usor pe umar. Ma intorc dar nu e nimeni acolo. Adorm din nou.
Visez faleza Eforiei. Cobor din masina si sunt tinut usor de mana. Locul e minunat in perioada aia a anului iar fata de la capatul mainii mele e uimitor de frumoasa. Cumva, asta nu ma impresioneaza. Sunt apatic iar o greata ma cuprinde simtind ca voi lasa mana ei in aer in curand. Clipsesc iar cand deschid ochii imi simt scarbit talpile linse de gainat uscat si metal. Deasupra mea pescarusi urla dement.
Sunt pe puntea Evangheliei din Costinesti. Sar, disparand in valuri.
In iarba revin. Deschid ochii si un pahar mi se pune in mana. Toata lumea vorbeste tare. Ma imbrac sa plec. iesind pe usa imi dau seama ca sunt in Genova. Marea e de un albastru divin, iar barci ancorate in larg se leagana lenes. Las pharul pe balustrada si imi rotesc ochii catre un muntele din spatele casei. Pe el, alte casute construiesc un turn Babel care se pierde in nori. Cobor cu paharul in gradina iar o bolta uriasa se intinde in strada inghitind lumina cu florile ei roz. Pentru o clipa am senzatia ca nu mai exist si ma simt indescriptibil de fericit. Apoi deschid ochii si ma trezesc iar in masina.
Afara, cerul toamnei pare acoperit de valuri, iar de jos de aici parem niste inecati aruncand o ultima privire spre soare.

Concluzia?

E o lume de gratii care pornesc si se termina intr-o singura inchisoare inchipuita. Pe rauri, in mare, apa e aceeasi de la inceputurile planetei. Noi in schimb, din spirite fragile, pilotam fara indrumare saci de carne iar  uneori, cand avem noroc, ne lasam condusi de piloti straini. Suntem de la zi la zi altii.

E inutil sa incerci sa intelegi sensul vietii sau al dragostei atunci cand experienta indica aproape clar ca te-ai iubit doar pe tine insuti. Cand pofta animalica de viata a format un vartej urias in jurul cuvantului EU.
Ma tem ca in timp ce scriu aceste randuri, alterat de suferinta si regret, nu am invatat nimic din experienta asta. Ca ma voi ridica din acest cocon de boala, voi cobori dealurile impadurite si iesind la soseavoi fi acelasi mizerabil care a urcat. Ma gandesc ca experienta vulnerabilitatii va fi spalat de pe mine la primul pahar si prima conversatie inutila.
Acum, afara, la cateva sute de km distanta, toti oamenii care m-au placut vreodata se tin de mana, beau absorbiti cafele, isi fac poze sau isi gatesc unii altora.
Daca mor aici, un gol micut va aparea din senin, ca o bula de aer intr-un pahar cu apa. Apoi ca si bula va fi invaluit in uitare. Disparitia mea va crea probabil o durere ascutita, dar scurta ce la randul ei, se va dispersa precum fumul unei artificii.

Jurnal

Ziua a 3-a a venit cu un nod in gat care a stat acolo tot timpul. Stiam ca nu sunt medicamente si nici de unde sa iau nu am, iar o raceala ar fi fost ultimul lucru de care aveam nevoie. Pe parcursul zilei, am avut un sentiment coplesitor ca ma apropii de un final abrupt.
Odata cu lasarea serii, am intrat in casa. Promul pas facut inauntru a adus cu el un val de greata. Am varsat secunde in sir, timp in care stomacul imi parea prins intr-o menghina. Intr-un final m-am ridicat, m-am dezbracat si m-am intins pe pat. Acelasi val de greata. Mi-am simtit corpul ca o cochilie de melc sub talpa unui bocanc. In tot timpul asta, organismul se chinuia sa dea afara o otrava inexistenta. Am stat tremurand violent langa toaleta, minute in sir.
Dupa un timp, am reusit sa ma ridic si sa ma asez in pat calmandu-mi usor convulsiile. Fruntea imi fierbea si dupa cateva zeci de minute, am alunecat usor intr-un vis, cu ochii larg deschisi.

Mergeam pe strazile Bucurestiului, pavate cu zapada. Un zgomot surd inunda cartierul Titan. Born to Die. Lana del Rey. Trecand pe langa o vitrina am vazut ca eram aproape ras in cap si ma intrebam daca undeva in orasul asta, Selenne asteapta in vreo statie, in fata unei usi, pe un scaun de masina. Ma intrebam cum mai arata dupa astia 7 ani.
Un zgomot de mar cazut pe tabla se aude de pe acoperis iar delirul imi e intrerupt. Sunt din nou in 2014 si stropi lenesi se intind pe geamuri. Sunt tot bolnav iar toate drumurile mele sunt inchise. Clipsesc o secunda apoi ma intind din nou intr-un delir amniotic.

Luminile Unirii imi bat livid pe geaca. Din blocurile ce se pierd in cerul noptii picaturi sar de la geamuri cu furie. O voce spune ceva vag de o rana la picior. Zambesc instinctual simtind ca am mai auzit asta undeva.
O clipa mai tarziu, la radio se anunta in continuare ploi pentru urmatoarele doua zile. Tremurand cu infrigurare, o lacrima aluneca usor din coltul ochiului si se pierde in perna lasand o groapa de culoare.
Nu stiu daca voi mai prinde soarele. Mi-am deschis sufletul in fata nimicului si mi l-a inghitit cu totul.

In lumina rece a dimineatii am reusit sa adorm, pana tarziu dupa amiaza. Cand m-am trezit, aveam buzele crapate si o senzatie de imponderabilitate.
Am baut o cana de ceai iar o ora mai tarziu, mi-am facut cafea si clatite. Ce idioti suntem cu dramatismul nostru inutil!
Toata seara trecuta parea un episod din viata altcuiva. Afara, soarele ardea usor a primavara.

Dupa-amiaza Funerara

Prin geamul bucatariei, cerul era impecabil. O piscina neclintita i ncare se aruncau din cand in cand pasari. Un radio ingana cu mandrie: "I did it my way" a lui Sinatra, in linistea deplina a casei. Privind peste mainile colorate de cicatrici, rani, pamant si sange coagulat am simtit cum aerul imi paraseste usor plamanii. Apoi, ii umple din nou.
La radio, cineva cu acelasi nume ca al meu anunta ca Bilionera e pe locul 17 in topul celor mai ascultate piese. Apoi o reclama la drujbe Husqvarna. Lumea reala pare atat de departe de locul asta. Iti da o senzatie ca traiesti intr-un sambure de piersica. Departe de noxe, arme nucleare, revolutii ,alegeri si atentate cu bomba. Aici doar molii se piloteaza in becul de afara seara.
Cumva, in singuratatea care se intinde ca o prelata peste tot ce vezi cu ochii, e o senzatie de calm. In disparitia mea din mijlocul padurii, toate zgomotele cunoscute sunt acum inchise intr-o cutie sub podea.
O adiere timida inunda bucataria intrand prin geamul deschis gonind usor aburii cafelei.
Dupa un timp, o gheara atinge incet dar apasat lemnul usii de la intrare. Deschid, iar Mihai, pisica mea, intra in casa lasand in prag o pasare moarta. Spre seara, am ingropat amandoi saracul animal in spatele casei. Fara o remuscare aparte, Mihai privea absent pasarea coborata in groapa. Cateodata invidiez pisica asta.
Mi-am dorit de atatea ori sa omor si sa ii las pe altii sa ingroape. Cu toate astea, legile care guverneaza lumile pisicilor sunt altfel decat cele ale oamenilor. Poate nu e totusi timpul pierdut...

Neintitulat

Chimie vaga.
Asta e tot ce se naste.
Ca atunci cand incerci sa faci focul cu doua bete
si abia iese o scanteie
dupa minute de chin si frustrare.

Eu aveam altceva in minte.
Ma gandeam in termeni de
chibrit pe o canistra de benzina.
Sa nu ardem doar noi in explozie,
ci totul;
pe o raza de 100 de metri.
Sa aparem la stiri
si batrani sa se inchine
si sa duca mana la gura.

Desigur, in cap si in afara lui
lucrurile merg in directii diferite.

Ceturile Vaii Rele

Din butoi lichidul curgea neintrerupt in galeata. Din cand in cand mai lua cate o cana si o moleseala calda ii invaluia corpul. In jurul lemnului, un tapet de viespi statea neclintit curatand orice strop reusea sa se strecoare printre scoarte.
Se opri un timp si privi deasupra tocitoarei, deasupra gardului, deasupra capatanilor galbene de porumb schilodite de toamna. Dincolo de palma de pamant ce avea sa fie a lui, un deal pavat cu padure vie, interminabila, parea sa priveasca inapoi spre el. Se simtea mic acolo cu strugurii si beciul lui in care lumina se sfieste mereu sa intre. Totusi, in linistea aia moale, in foiala pisicii printre picioarele sale, lucrurile parea in sfarsit asezate iar sufletul lui plutea undeva pe deasupra brazilor, nemuritor precum culorile lor.
baiatul in numele caruia se impletea istoria Romei si a Ierusalimului, statea acum neclintit cu ochii in nesfarsitul verde, lichidul curgand usor din buza galetii pe pamant. Fara sa isi dea seama, el era o ultima frunza dintr-un pom ale carui ramuri au purtat nume ciudate; intinse peste secole. Ador, Lucsa, Ion-Erou, Tudora, Mortasivu, Ivenita. Maini si picioare care au cladit imperii in umbra, doar pentru a disparea odata cu ele in pamant, departe de lumina diminetii.
La captul drumurilor ramane acum doar o pata de pamant si un copil. Unul ai carui muschi ard de oboseala si al carui suflet e pierdut prin padure. Intoxicat cu struguri si frumusete.
Intr-un final, asta e tot ce ramane. O melancolie beata dupa lucrurile pe care le-am avut si nu le vroiam sau lucrurilor pe care nu le-am avut niciodata.

Au revoir

Am facut un ultim salt in mare. E octombrie si raceala apei e ca o remorca de ace rasturnata peste mine. Stand acolo sub apa, sunt cumva din sare si odata cu mine, gandurile mi se dizolva complet. Intr-un final am iesit, am urcat pe digurile Pescariei si am zacut respirand lenes.
De pe mal, sirene grase se joaca razand pe nisip. Intorc un pic privirea apoi inchid ochii. In drum spre casa, pescarusi se indoapa cu guvizi si par cutite in aer care spinteca furioase cerul. Mergand pe langa lac nu pot scutura senzatia ca am omorat pe cinev azi.

O Observatie Nevinovata

L-am privit de la balcon stand acolo pe plaja. Valurile pareau niste cai salbatici izbindu-se violent de mal, dizolvandu-se in nimic.
Statea acolo inert, sub o ciuperca uriasa de lemn, un nor subtire de fum albastru plecand grabit dintre buzele lui, odata la ceva timp. Am simtit o disperare inconsolabila trandu-se langa mine la geam. Una pe care frunzele trebuie sa o simtacand sunt lovite de prima ploaie a lui octombrie.
Acolo, pe plaja aia din fata mea, nimic nu se misca. Scaunul, umbrelele, cerul. Totul statea inghetat ca intr-o fotografie. Mort si neinteles. Omul parea in lumina aproape absenta a apusului o umbra de pacura, densa, vascoasa dar cumva imposibil de atins. Gura lui retinea usor fumul de tigara asa cum un semineu adaposteste ceva jar muribund.
Nu era muzica in seara aia. Nici o voce palavragind aiurea. Nici macar ecoul unui sunet. Pe bucata aia de pamant, umanitatea insasi isi tinea complet respiratia lasand doar valurile sa murmure ceva de neinteles. Intr-un fel, intreaga planeta parea imbalsamata in linistea umana care ameninta ca o gaura neagra sa inghita tot. Doar marea, inghesuindu-se contorsionata in maluri ca o gura care isi mesteca buzele.
La un moment dat, strainul, isi arunca tigara pe jos masand usor cu varful piciorului, nisipul unde cazuse.
Initial incet, s-a indreptat spre mal. Lenes la inceput, apoi cu toata inima, a fost inghitit de valuri.
Am asteptat cateva minute apoi m-am intors si am intrat inauntru. Toamna venise si nu mai aveam nimic de facut in orasul ala.

Fragment

...a wave of detergent flew inside the room. Smelling of fabricated health in pharmacies. It took him by surprise, and made him instinctively lower his cigarette in the tray. His brain and stomach murmured together in riot. A piece of paper slipped from his fingers. "Diana". And then some random numbers. He liked the feel of desecrated paper. The mold of carbon lettering rising defiant from a bed of hospital white.
The note would make a good bookmark. But it was not the sign he was looking for that day...

[Au gust]

E greu sa spui ceva cand pana si sinceritatea ta e o minciuna. Sau suna ca una cel putin.
Ce vreau sa spun e ca am avut cateva zile in care am fost complet. Acum, singur in apartament, dand pe gat resturi de bere neagra si jazz mutant. M-am gandit la toate trenurile, toate masinile, toate lucrurile care pot trage corpul asta din existenta sa. Catre altceva.
Mintea imi e incendiata de imaginile unor campuri interminabile de posibilitati. A unor ceruri pavate cu piele alba, in timp ce eu, pamantul caramiziu trag toate curatenia din ele. Imi inchipui intrebarile. Intrebarile lor lungi, stangace si greoaie pentru care am doar raspunsul meu.
Va fi o zi inceata. Saptamana si mai si. Timpul lasa in urma doar un usor parfum al oamenilor care reusesc sa iti treaca de piele.

Sangria Alegria

Sange proaspat curge in zilele ultimelor saptamani. Corpul vantului e frant iar noi stam la picioarele unui bloc, captivi in amnezie usoara.
Timpul nemasurat curge in continuare. Prin patura de pomi pare oprit complet. Apoi accelereaza iar incurajand oameni ca noi cu pixuri si pensule, sa descriem nimicul.

Orasul Buzau e cel mai linistit loc de pe pamant.

In stomacul orizontului abia se auzeau dintii metalici care semnalizeaza inca o zi muscata din viata muncitorilor. Era 4 dupa amiaza. Am sunat putinii cunoscuti pe care ii mai aveam. Erau toti in alte locuri. Din Ramnicul Sarat venisem cu ocazia. Pe drum am lesinat frecvent din cauza oboselii. In visele intrerupte auzeam Nick Cave and the Bad Seeds iar caldura disparuse complet...

Funeralii

Am ajuns halucinand din cauza caldurii si oboselii. Un rezultat al celor 24 de ore de munca si 12 de abuz. In capul meu instrumente stranii erau orchestrate de amfetamina reziduala si saruri de baie. Avian Lung.
Am iesit din masina. In curte, o colonie de negru. Parea un fel de conferinta a doctorilor de ciuma. Liniste. Facuta posibila de cafea si apa minerala. Am mers inauntru sa vad corpul. Avea cavitatile umplute cu vata. Imi amintea de un vis pe care l-am avut pe drum cu striperite din ceara.
Afara, doua fete ma priveau din cand in cand. Mi le-am inchipuit pe amandoua ca mi-o sug pentru o secunda apoi am zambit la ce ganduri animalice aveam atat de devreme in zi. Ele au zambit inapoi. Privind in jur, mi-am dat seama ca imbracat in graba si terminat ca bateria, tot eram cel mai bine imbracat om de acolo, desi nu e cine stie ce realizare avand in vedere ca eram intr-un sat uitat de lume din mijlocul Baraganului. Senzatia de mandrie s-a umbrit apoi a disparut complet.
Apoi, dintr-o data am simtit mirosul cadavrului cum ma scoate complet din visare. O privire scurta la verisoara-mea. Incerc sa mi-o imaginez cum se fute cu prietenul ei ca sa imi scot mirosul din mine dar orice imagine e blocata de o senzatie de moarte lenta. Las gandul sa treaca.
Un claxon mai tarziu, preotul ajunge, asezand o liniste frumoasa peste multimea transpirata pentru cateva momente. Apoi o conversatie continua iar eu ascult absent:
- ...Unii moare, iar altii se naste.
- Da' mai multi moare, decat se naste!
Preotul canta ceva despresufletul nemuritor si suna bine si demn cumva. Apoi niste oameni ridica sicriul si imi arunca o coroana in brate. In timp ce o car prin drumul de praf si piatra, sub un soare nenorocit, ma simt ca Hristos pe Golgota. Transpir neintrerupt si vad flori albastre pe locurile unde sudoare imi cade in praf, calcate in picioare de procesiunea din spatele meu.
Un tractor trece pe langa aruncand praf peste noi intr-o furtuna violenta. Vantul sare dintr-un pom in altul pe marginea drumului, deranjand frunzele. Gust praful de pe limba si pare a fi budinca. As fi vrut sa am un pic de timp sa ma opresc si sa iau o mana intreaga in gura. Dar nu. Merg in continuare, contempland drumul de budinca. Nu stiu cat a durat dar cand mi-am ridicat privirea din pamant, eram deja la biserica.
Dupa cantat fara noima, preotul spune:
- Boala lui Alzheimer e...lucrul care il aduce pe adult inapoi in starea de copil. Vechiul testament spune ca omul are 50-60 de ani pe pamant. Totul dupa asta e suferinta.
Ascultand, dau din cap fara sa imi dau seama ca aprob pentru prima oara ceva intr-o biserica.

Bazzz

Raman mereu ostil fata de barbatii "trecuti" care forteaza vorbele: "eu vreau distractie frate!".
Aceeasi oameni care vorbesc tare in baruri incercand sa converteasca lumea la religia Sfantului Dobitoc. Care compara convinsi o tigara cu un cartus de arma. Care nu stiu sa-mi raspunda la intrebarea de ce nu sunt sita pana acum? Ar trebui sa am fizic de fagure. Ah sper sa ii intepe o albina in gat.
Oamenii astia ma fac sa trag polen.Sa zbor dracu departe. Sa astept toamna care inghite culoarea din campii ca apoi lipsiti de miere si alte dulceturi inutile sa murim cu totii de foame.

Omoara si Fugi

Aveam un costum de culoarea Bibliei si parfum timid. Mi-a zis ca miros a Craciun. Am zambit dar ma simteam jignit. A zambit inapoi si nu mai parea asa uimitoare.
M-am gandit la mine in trening si tricou. Am oftat.
- Comfortul ne rupe de frumusete. Nu crezi?
- Mie nu imi pasa.
Am privit distrat geamul care parea sa se chinuie sa tina bezna afara. Un om care isi vopeste parul frecvent, apoi se epileaza, exfoliaza, rujeaza, fardeaza, pudreaza, ojeaza, piaptana, spala toate lucrurile astea ca apoi sa le faca din nou si isi face poze pentru a sarbatori tot ritualul; imi spune cu nonsalanta ca frumusetea ii e indiferenta.
M-am intins pe spate si am inchis ochii. Deasupra capului meu, magnolii inflorite plimbau degete fine pe abdomenul norilor. Pietricele mici isi rupeau oasele scrasnind sub talpa mea. Roma intr-o camaruta din Bucuresti. De ce am plecat?

This is not a love song

Aveam parul german, adormit pe o parte.
Ochelari francezi, mici, rotunzi.
Bot cu colti patati
de bere neagra si cafea.
Pe piele, felii invizibile ma imbrcau in caise "de Italia".
Cel putin asa scria pe cutia de gel de dus.
Italian Apricots.
Cu ce e diferita o caisa de aici de una de acolo?
Nici macar nu ma omor dupa caise.
Poate alea verzi,
dar a trecut asa mult timp...

Aveai ochelari cu lentila sepia.
Le spuneai lentilele bucuriei.
Decor parizian.
Cafe-uri, pomi.
Champs Elysee. Cote Deserte.
Pielea era ascunsa de o rochie neagra.
Din cand in cand iti priveam picioarele,
mangaiate de materialul impins de vant.
Cu siguranta erai cel mai dubios baiat de acolo.
Am ras in sinea mea.
Probabil si tu in a ta.

"There's a bluebird in my heart"

After a lifetime of riding the apathy bus you become the driver. Time gathers days for you like grapes and experience churns them into vinegar.
You are force-fed an image of happiness being locked in a jar on the top shelf. A shelf that you're not tall enough to reach. Sometimes you stare at it, like cats do, at washing machines. Inert, but curious. Still, it's not so bad.
Where others keep your joy from you, you do the same to everybody else. At some point tho', the cycle must break. All heartache is but a wind in a ghost town. Don't bother running after girls, boys, cars. All things lose their charm when they're possessed.
Be content with watching sometimes. Just watching the warm bodies melting in the neon coated sidewalks of life.
The secret to being a victor is not victimising others but to never be a victim yourself. This world packs fears in plastic bags and ships them to your local supermarket. So lay in the grass and forget about the anxiety of getting caught in the revolving doors. There's a bluebird in your heart...

Consistent Climate

Fireworks sang that night,
like artillery
across the dead
but dreaming city.
A 3-minute symphony
of gunpowder and light.
I watched from my window,
not the punctured sky,
but the human labyrinth beneath it.
Not a move. Not a breath drawn.
No drunk girls laughing loudly,
No cars coughing sickly.
Silence stood in the distance. 
Unimpressed;
by the violent display of sound.

There is nothing to kill here anymore,
it would seem.

On our moving ashes,
a myriad of poppies grew,
covering the fields
in a sea of blood,
lulled by the wind.
Summer planted
flowers in our heads,
and butterflies in our stomachs.
Now October breathes heavily
on the streets,
throwing Lucky Strike & Camel
at memory.

The girl with the red hair;
waiting impatiently in a car
by the lake.
My heart thumping.

The girl with blonde hair;
reading, heart-in-throat,
one of my scribbled love notes.

The girl with black hair;
smoking, holding my headaches
in her hand.

Truly,
There is nothing to kill here,
but time.

Tulburare

Sunt hidra din Lerna
si toate capetele imi sunt luate.
Imi soptesc din colturile pamantului
unde mi-au fost ingropate.

Unul imi soarbe cuvintele,
altul ma vrea si mai departe.
Unul nu stiu unde e,
altul poseda trunchiuri in miscare.

As vrea macar un cap,
sa-mi respire venin in viata.
Nu mai pot musca pe nimeni
si am o lista interminabila.

Memo

Arta fumeaza, bea, trage pe nas sau ingereaza toxinele lumii.
Apoi isi da talpile tocite cu crema si buzele cu strugurel.
Se trezeste cu vrabiile si bate trotuarele oraselor grabita spre munca
cu zambet crapate si ras maniacal.
E imposibil de recunoscut. 
Doar umbla din gura in gura,
din ureche in ureche
intr-o procesiune fireasca a disperarii.

Constanta, mon amour.

A traversat calea ferata. Undeva in apropiere, un tipat de metal pe metal se sparge in toate directiile. Dupa ce a ajuns pe partea cealalta a privit cateva secunde in urma. Pe peron, zeci de oameni se adunau ca moliile la vagoane, biciuiti de lumina seaca a garii. Lasa un suspin astenic si pleca mai departe.
Era tarziu si avea atat de putin timp de liniste pana trebuia sa se intoarca acasa. la pat. La cafeaua de a doua zi, la cele 24 de ore ce vor fi iar luate cu forta din calendarul sau.
Apoi se pierdu in bezna. Talpile bocancilor il purtau pe o alee din care lipseau pavele. Cu ochii mijiti, drumul parea o gura mancata de carii. In departare, un latrat turbat spinteca tacerea. O secunda de neliniste, apoi continua. Deasupra lui, o Luna taiata de cracile de pini se distinge in bezna. Pomii cancerosi dispar, iar pe cer ramane un bec urias de culoarea clapelor unui pian. In sfarsit lumina.
Aprinde o tigara si o ceata groasa ii paraseste narile. In dusul neasteptat de lumina, ruinele fostului depou CFR Constanta zac precum oasele unor zei ingropati de timp. O cladire cheala aici, una fara ochi alaturi. Mai incolo una cu etaj parea capul unui gigant sprijinit pe un trunchi fara coaste, peretii adunand deseurile vii ale orasului. Inauntru, sobolani se opresc o secunda complet, apoi se imprastie in gaurile din podea. O spirala de scari se intinde lenes spre cer, la capatul ei, un perete spalat de lumina. urca. Sus, o poiana de ciment. Complet goala, pazita de caramizile care zac ca niste soldati invinsi; sparte; digerate de foamea neoprita a zeci de zapezi.
In spatele lui, o goarna urla sfasietor. CET-ul striga; un stomac impuns de ulcer.
In fata, orasul se intinde. Timid la inceput, apoi nestingherit dupa ce ochii lui se obisnuiesc cu lumina. O campie artificiala, batrana; unde Trestii luminoase de sticla, metal si beton par sa se clatine peste licaririle de neon. Autobuze racnesc violent apoi sunetul lor e inghitit in distante inaproximabile. Orasul tuseste mecanic din plamanii de metal lasand In urma, un miros bolnav de benzina arsa. Se aseaza pe marginea peretelui daramat si priveste in liniste. O tigara mai tarziu, ofteaza. Un oftat amar al unui rege invins. Deposedat. Un imperiu intreg al nimanui. Pisici se fut demonic pe putinele fasii de pamant de jos si ii opresc violent gandurile. Ce le pasa lor de lumea asta muribunda?
O caldura timida incepe sa ii arda degetele. Arunca tigara. Tuseste. Scuipa. O pisicina minuscula de sange se aude plonjand in aer de la etaj, apoi se sparge de gunoaiele de jos. Se intinde usor pe spate si respira usor, reprimand tusea care ii creste in torace. De acolo, de pe etajul fara acoperis, intregul cer al noptii pare o morga licarind in liniste. Inchide ochii; adoarme usor. In craniu, ganduri se intrec pe autostrazi infinite. Imra, Selenne, Carlotta, Cristina. Toate se zdrobesc de un perete urias, iar apoi intunericul le inghite.
Secundele se dizolva si se strang intr-o cana uriasa de timp. Apoi, cand capul ii e golit de sunet, telefonul suna. Alarma. 23:00. Isi aduna corpul din praf si se intoarce in gara traversand nepasator liniile de cale ferata. urca in ultimul autobuz spre casa. Succesiunea de stalpi il adoarme cumva, ca oi numarate intr-o seara nelinistita. Autobuzul opreste. Cap de linie. La parterul blocului sau, un vecin asculta: Verloren (Alles).
Zambeste; apoi se pierde pe trahee blocului.

i dreamed of the metro. my hands clasped on metal rails. moved my hand to my mouth but there was no cigarette there. a slow anticipation of a future vice. I kissed you there. in the dark engulfing noise. your boyfriend was waiting at home. there was no final harmony to that episode. i wanted to jump in front of something. there was nothing coming. i smoked a million pack of cigarettes from that day. I'm moving along. in trains. buses and airline terminals. in shots of liquor and tea the morning after. I killed my inner fauna. I contemplate for a second my murderous act. and then i drink some more. I earn for certainty...

Diagnosis

and the cigarettes are always red. to signal the impending death.The shirt is white.stained by  music.
Black Angels.loud as to not hear myself thinking.
the shirts are white. stained some more. a hemorrhage of bleeding wine bottles. there is no soothing to this sickness only a slight amelioration of the symptoms. I spill my rights on sidewalks, puking nicotine and blood.
where do my vitamins go?this body is a slaughterhouse for health.
the pages are splitting head memories of days where i fall asleep fully clothed.
oh where do I go?
give me drums to overwhelm the headaches. give me water to quill the muscle cramps.
i am deaf and heaven always signals with flares, with traffic lights. my face in the mirror begs for destruction. my tongues twists and contors. purple as the autumn sky. i'm looking for something to kill, other than myself. and I yell: FUCK! FUck!
these coathangers stab at my life. the suits inhabiting them only pull to an anesthesia of the soul.
I fall asleep drunk. I awake drunker still.
And there is no grand finale.

A call to Arms

At times I wish for neverending arms.
To pull the sun into the Earth. To strangle the world.
On tired wings of doom I fly to the corner store and see
that my hands are long enough
to grip a bottle of wine and not hurt a soul.

Note

It's past midnight. The sea nears and furthers in an indifferent hallucination. I look out the hotel window. 3 shadows bury a dream underneath the darkness of the beach. They remind me of days unspent in hospital rooms but on highways punctured by chyrillic writting. My life has often been of the same texture as GOYAs paintings. A place where gods and animals crowd together in violent clashes of hatred and affection. It's past midnight. My memory seems to remind me. aS A CLOCK WOULD IN THE MORNING TO SOME FORGOTTEN OBLIGATION THE SLEEP WANTS TO BURY. i AM TIRED. Void of inspiration. The nights flow by, dedicated to forgetfullness. I no longer dream. I no longer stay awake. The nothing has changed. In my chrysalis I remain a larvae afraid to grow out of its shell in the face of the coming winter.

Piscile si pomii

Ursus. Neagra. Tigari. Camel.
10. am. zi libera.
Mi-am privit abdomenul rotunjindu-se.
Umflat de grija si confuzie.
O camasa care mirose a Roma.
O iluzie a detergentului.
Sub biciul soarelui am iesit.
Pentru mai multa bere.
Ochelari ieftini proiecteaza viziuni seci
impanzite de figuri necunoscute.
Trebuia sa fac un dus,
pe vremea cand inca mai conta.

Afara, masini ca bile de pinball,
se intrec pe varianta Constantei.
Fara politie. Fara sirene.
Un aer cald sufoca apartamentul.
Memoria forteaza o amintire
cu o bolta a Napoliului.
Incerc sa imi amintesc
sub jugul unui creier tocit.
Pastile trag de imagini cu ghearele
derulandu-le rapid intr=un film mut.
Cineva a murit azi
in absoluta indiferenta a lumii.
Era mama cuiva. Era sora altcuiva
care a murit de ani de zile.

Pe distante estimabile,
Oameni sereni, se plimba pe sub frunze verzi.
Serene.
Undeva un caine alearga dupa o pisica.
Nu o prinde.
Privind prin geamul spart al balconului,
ma inchid in mine.
Cheia aruncata in lacul Tabacariei.
Toti alergam dupa ceva,
care amenintat, se suie in copac,
departe de ochi ce vroiau
doar sa vorbeasca.

Busy

I woke up dizzy from my bed. As I shook my head, remnants of beer felt like they were hitting the walls of my skull in peaceful waves. It was a soft pain.
In the other room my dad was sawing off the kitchen sink. My mother was screaming. People I only see one month each year. Busy.
My feet trampled the floor. I went to the fridge, took out the milk carton and drank it all without saying a word. Completely ignored. The room rumbled a roar. The sink puked out a geyser of dirty water.
And then I looked outside. The streets were paved with meat. Endless concrete blocks supported each other in a field of grey. Cars raced each other into holes, around corners like cockroaces hiding from the light. Here and there green eyes poke color holes into the asphalt and glass. They seem weary and ready to close forever. Tell me this is all natural. Tell me this is how its supposed to be.
For a split second, a memory chews my heart. I remember warm lips. A second. And then gone. My vision returns.

Ma intrebam cand o sa imi pese.
masini treceau pe langa refuzand sa ma loveasca.
Eram prins in trafic.
El, desprins de mine.

Asteptam un cutremur in statia de autobuz.
Afara nimic.
Doar aburi coagulati de mancare.
Mi-era foame.
Acum foamea e tot ce a ramas din mine.

Neintitulat

Multimea vida se aduna
in fata vitrinelor.


Ne-am cunoscut intr-o seara de vara,
spanzurati de aceeasi craca.
Purtam o masca pe juma' de fata.
Aveam fata distrusa,
ca o cladire abandonata.

Anotimpurile au trecut,
ca valuri sparte de faleza.
Acum altcineva imi face portretul,
schitandu-mi zambetul,
intr-o natura moarta.

Sunt trei luni pline
de cand sunt lipsit de metamorfoza.
Cred ca blestemul recede
in serile in care la geam,
astept un cer de foc.

Post-August Blues

...si vara trece fara sa te gandesti la destinul planetei. un alt capitol din jurnalul diavolului incheiat cu teama de cantecele toamnei. In spatiu, planetele zac indiferente la ce se intampla intr-un apartament din blocurile Constantei. Se spune ca suntem toti praf de stele iar indiferenta se transfera cumva. Ramai mereu atintit cu gandurile in alta parte. Pe carnea muscata ce acum nu o poti atinge. Pe par care se ingroapa in perne straine. Degetele amortesc pe plasticul tastaturii si lumea se dizolva in miezul caliu al noptii. mai aprinzi o tigara, mai asculti o piesa. Toxinele astea iriga cumva un desert de decenii ce creste pe tesuturi si astepti.

 Astepti ploiele lui noiembrie dar ele spala doar pielea. Inauntru raman aceleasi pete pe care timpul le ingrijeste cu meticulozitatea unui gradinar. Intr-un final, nu ramane nimic. Doar nostalgia amortelii pe care o aveai in brate care te leagau. In unghii ce ti-au maturat corpul. Unul caramiziu, in mijlocul verii, de culoarea frunzelor in septembrie. Si totul e doar un inventar al lunilor pana smulgi ultimul decembrie. O ultima tacere in realizarea ca nu va mai veni o primavara.

Afara, zgomotul sarbatoreste aniversarile lumii vii. Fenomenul mut care aliniaza. Inghesuie umanitatea pe holuri unde ingeri cu fete jegoase, cu fiecare bataie de ceas, te trag spre bezna necunoscutului.

Si e atat de prostesc ca reprosez lumii absenta frumusetii cand in spatele oglinzii zace trezit cu violenta un monstru. Poate Sunt doar o piesa activa din mecanismul de iluzii al lumii. Adevarul meu e mutat fara efort dintr-un loc in altul de briza marii. Pe de alta parte ce e sigur in lumea asta?

1Q89

Era august si soarele era o baterie in flacari deasupra noastra. Intr-un bar, undeva, in inima orasului, dimineata ofta astmatic, iritata de lipsa aerului.
Ne-am intalnit la masa unui vis, amandoi visand la ploaie. Am zambit si am ras dar lacrimi de vanilie se scurgeau de pe vertebrele noastre. Minutele treceau numarand cateva amintiri vagi cu oameni ale caror fete erau deja straine.
 Caldura ne tragea de maneca precum un copil care cerseste atentie. Am plecat lasand canapele pentru scaune de lemn si briza. Langa albastrul interminabil am stat si pahare lucioase au cusut rani ce au refuzat ani de-a randul sa se inchida. Ne-am ridicat si am pavat strazile incinse cu pasi grabiti. Vantul ne mangaia cicatricile iar pentru un timp am fost intregi. Si apoi...buzele noastre s-au intalnit ca un accident de masina. Ca un acord al corzilor de chitara intr-o melodie sublima.

Am trait placerea deciziei gresite. Am luat autobuzul care duce nicaieri. Am ras zgomotos cand portiere deschise aiurea nu ti-au inchis drumul.
Am simtit impreuna deliciul abandonului. Delirand prin taxiuri, curentul ne-a linistit iar degetele noastre erau radacini ascunse unele in altele iar din ele cresteam amandoi spre tavanul de nori. Privind pe geam, pulsul mi-a plonjat prin metalul masinii. Stiam ca vei pleca si in urma ta imi voi pierde zilele aici ca o soparla la soare. Apoi incet, am revenit. Masina accelera iar soferul apasa pedala inimii mele.
Te ascultam pe parchetul apartamentului. Nu mai erau cuvinte. Nu mai erau sunete. Totul era pictat neincetat peste peretii memoriei mele. Apoi ne-am sarutat si totul s-a topit in necunoscut. Cateva secunde in care Am gustat din nou vin de mure si cirese galbene. Am simtit miros de ploaie si am simtit-o cum imi spala nelinistea cafelei de sub piele. Am simtit nisip in palma si fum sub coaste. Toate lucrurile care m-au incantat vreodata erau coagulate in Sarutul care mi-a lipsit de aproape doi ani incoace.
Un moment mai tarziu, usa se inchide usor lasand un curent fragil in casa.

 In capul meu, soapte imi curgeau mut peste gura: "Nu ai cum sa te trezesti bine din asta". Apoi m-am trezit intr-o dimineata in zgomot de motor care se indeparteaza. "Totul e frumos, oricat de putin dureaza".

Bluesul Pentru Ciment Incins si Carne moarta.

Trotuarele vomita masini in strazile mestecate de caldura infernala a serii. Blocurile stau cu zeci de boturi deschise in toate partile, indobitocite de lipsa ploii. La geamuri, unii isi bat nevestele, altii isi bat capul cu facturi. Mai adanc in noapte, majoritatea lesina cu orele in fata ecranelor, injectati cu bere Proxi.
Doamne ce sinistru! Oamenii astia nu mai mor odata! Universul conspira si pune agenti de conservare in fotbal si muzica proasta. Asta trebuie sa fie.
O secunda de liniste mai tarziu, o briza uscata deschide usile unui gand:
Pe sub coaste am un bar in care intru in fiecare seara cu bautura adusa de acasa. Un barbat fara cap canta detasat la pian. Pe pian, capul lui Melody Gardot sopteste hipnotic: "Our love is easyyyy/Like waterrrr rushing ooooover stooone".
As vrea un pic mai multa otrava dar maine am oase de zdrobit sub orele de lucru. Muzica se opreste, usile se inchid. Incet adorm...

2.3

Craniul asta are un fitil alb,
ce iese prin iarba intunecata crescuta pe el.

Din casa de sticla, o antena se ridica.
Mare, Scarbita.
Inca nu transmite nimic.
Ingineri, jurnalisti
cu pixuri negre sau albastre,
pregatesc continut.
Momentan, antena, prosteste globul
sa ii faca niste complimente.
Pana va fi gata.
Pana va avea voce.
Iar de acolo va urla spre ceruri
adevarul ei personal.
Unul ce ajuns la urechile ingerilor
ii va face sa scuipe din cosmos
peste umanitate.

Povestea devenirii mele,
cu o secunda inainte de trezire.

2.2

Dreary city, drenched in neon. How I love that sad glitter of neon. It burns inside my head where a million traffic lights wait patiently for car crashes.

Un drog obscur gadila prin influenta. Greu de definit. Somnul. Dependenta de a trage pleoapele. Somnul. Un topor ce despica toate craniile lasandu-le sa simta aerul rece al noptii. Caldura soarelui.
Visez cu luciditate clipa in care Marius Cristian isi va asuma noua identitate. Corp. Cadavru. Nimic.
Pe holurile Seminarului Teologic Sfanta Trecere, cer un tur al cladirii. Sa vad fetele cu solduri osoase, zambind din maxilare albe, lipsite de molari. Sa-mi faca cu mana de pe care carne pamantie atarna lenes.
Baieti ale caror falange livreasa saluturi inconfortabile. Pasari care nu ciripesc. Caini care nu latra.
Sub pamant, totul e o macheta a lumii vii.

2.1

Stacey Kent.
Pe toate clantele usilor din casa, camasi pe oase de plastic se leagana bucuroase dupa briza care intra prin geamul spart al sufrageriei. Mereu e un fel de sunet care isi forteaza intrarea in casa.
E vara in cel mai placut sens al cuvantului.

Rosi Golan.
C'est la vie. Un gand in trecere. Fata cu fesul cu urechi de pisica miorlaie in fata unei pescarii. Am ras cu pofta. Rad in continuare. S-a dus si iunie...

Afara cladirile se dilata si imaginile curg in cap, filtrate de ochiul unui peste.
Aceeasi fata. Cu urechile de pisica. Cu bratul aparte. Frumos, dar mancat de o grija din umar in cot.
Tremura in iulie sub o felie de umbra. Ma asez langa ea si tremuram amandoi. Fiecare se teme de ceva. Toti oamenii tremura sub soare.

Felia de Feline.

E dimineata. Cam 9
Suntem insirati ca un colier la masa.
Imi ling mana.
Cineva se chinuie cu o conserva.
Altcineva imparte niste carti.
De joc.

De afara, zgomot turbat de motor
e adus in casa
pe aripa unui miros de benzina.

Lovesc geamul cu piciorul,
iar el se inchide cu un scancet de plastic.

In jurul mesei, sunt chistoace si pahare.
Unele mai pline,
altele complet goale.
Totul se deruleaza intr-un calm absolut
pana Cineva vomita un ghem de blana.
Cu naturalete toata lumea ignora gestul.
Privind in jurul mesei peste marea de blanuri
realizez ca suntem pisici.
Si pare cel mai normal lucru din lume

1.9

Decembrie si plaja plina de corpuri zvelte. Nisipul avea o culoare bolnava de piatra.
Cerul era un acoperis de tabla. Corpuri multe. Unele frumoase. Distrate de trecerea avioanelor. un vant taios bate si incep sa tremur violent dar sunt singurul care il observa.
Incep sa amortesc iar pielea mea se coace ca o vanata pe gratar. Dintii se tocesc impingandu-se unii in altii.
Apoi vantul se opreste. Cateva secunde de liniste in care intreaga plaja ramane nemiscata.
Apoi cade primul fulg de zapada.
Incet-incet toti oamenii dispar complet in mare. Raman pe mal in lumina moarta a cerului acum alb. Astept singur noaptea.

1.8

Stam amandoi in pat.
Eu dorm. Tu nu.
In piept am o cutie postala.
Usa ei, crapata. Fara lacat.
Mana ta e un tentacul.
Moale. Calda.
O tarasti pe gat in cutie si cotrobai pe sub coaste.
Un zgomot de arc metalic.
Apoi un tipat inabusit de durere.
Sunt mine de teren in toracele asta.
Adormi oftand.
O sa creasca alt tentacul.
Voi planta o alta mina.
In piept, cutia sarbatoreste
inca o victorie fara scop.

Culoarea Imra

Capsuni gustate de limba unui sarpe. Focul de pe fata unui soare fara miez. Sange. Rosu acrilic. Varful unei tigari aprinse in care demoni de tutun se zvarcolesc mut. Coperta Duminicii cu Dragoste.
Unii trandafiri. Unele lalele. Unele rasarituri din mare. Unele apusuri in lac.
Rosu mecanic. De becuri. De semnalizare. Stopuri in trafic. Autobuze britanice. Steagul Chinei. Cutii pentru inele de logodna.
O camasa pe care am gasit-o intr-un pod. Vin, campari, aperol, absolut cranberry, sao, vin. Rosu lichid. Orice tablou si orice muzica. Orice incercare de a-mi intra in gratii. Orice leagan al macilor.
Suicidul cireselor si tomate obeze. Pepeni. Rosu in gat. Arsuri. Insolatie. Marlboro. Lucky Strike.
Am pierdut notiunea de rosu. Cand vad toate astea te vad pe tine, iar imaginea e semnul de punctuatie al acelei zile.

Fragment. Fractura. Amputare

Donam sange. Asistenta imi spunea ca am vene frumoase. De tragaci. Dar prin tub lichidul curgea greu. Trageau pasta de pix din mine.
Pe alte scaune altii donau prin usb. Unul wireless. Ce dracu doneaza astia? Raspunsul se rastoarna sec prin locul lipsa al unui dinte de asistenta.
- Timp.
- Pai vreau si eu timp.
- O sa-ti dam noi. Cand n-o sa ai nevoie.

Am inchis ochii si in jurul meu era doar plaja si mare. Incet, incet, culoarea aluneca de peste tot spre cer, catre un vid strain.
Imi tai dreapta de la incheietura si o arunc in apa. Acum marea e rosie. In rest, totul negru.

1.5

Purtam o  camasa de culoarea frigiderelor noi. Pantaloni de un albastru lenes.
Purtam cer si mare; si le-am murdarit si rupt pe ambele pana la sfarsitul zilei.
Era soare violent iar fata imi picura pe asfalt. O bucata de unt chinuita de soare.
Pe unde treceam, vagabonzi lingeau asfaltul murdar de petele mele. Bucatile mele prelinse in uitare.
La un moment dat soarele s-a intins, cascat, apoi s-a inchis in casa. In lumina acestei neprevazute eclipse, ochii nostrii luceau in intuneric. Patru pietre de neon intr-un joc obscur dar placut.
Stiu ca dorm. Visez. Dar nu pot scapa de senzatia ca guverneaza un absurd crunt in aer.
Instinctual ma uit in pantaloni dar tot ce am intre picioare e o cheie care deschide toate usile prin care nu vreau sa trec.

1.4

M-am cunoscut in olinda. Mi-a placut de mine instant. Parul si ochii vopsiti cu petrol. Din acelasi material. Vechi si inchise de lumina pareau sa fi servit alt stapan in alta era.
Mi-a mai palcut ca vorbeam incet dar articulat iar cuvintele pareau sa aiba mereu o tonalitate perversa. Eram intr-un fel simplu si detasat dar pata de alcool din voce era uneori deranjanta.
Am povestit un timp dar m-am plictisit. Imi stiam toate povestile. Memoria mea, memoria apei. A lumii in schimb, e cea a unui peste.
M-am intrebat de ce sunt singur. un ecou sec a curs din sticla baii:
"Pentru ca si in somn vorbesti in oglinda"

Fauna interioara. 1.3

Ploaia mirosea ciudat. A otet. Iar toti oamenii din oras erau batuti de resemnare.
Ploaie imputita! Unii din noi aveam planuri azi! Puteam sa impletim timpul in bancnote. Sa le impartim cu altii. Sa sarutam, sa strangem un cur. Vroiam sa iesim in strada. Sa vorbim tare si sa ne revoltam. Sa ne privim cu dezgust unii pe altii si sa te zdrobim sub greutatea imaginara a barfei.
Dar azi nu. Din cerul-hematom curge cu pauze mici, ploaia asta de culoarea lamaii. iar odata cu ea tot orasul amuteste oftand la geamuri. Ploua cu vin si imi dau seama ca traim cu totii in propriul meu stomac. Un milion de oameni ce se zbat sa fie unul singur.
Ploaia se opreste iar orasul adoarme intoxicat. Prea obosit sa mai respire macar o soapta.

Cainele mecanic. Somn 1.2

Eram robot de tabla
in parcarea unui hotel.
Caine mecanic scormonind,
prin gunoaiele unei zile.
Imi uitam botul la baza burlanului
si lasam ore in sir
apa de ploaie sa imi inunde narile,
sperand la o rugina timpurie.

Dincolo de parcare,
oameni vin si trec
cu maini impletite,
cu saruturi pe buze.
Apar si se duc
impinsi de fluxul ametit al vantului.
Eu in schimb, raman aici
legat de un magnet invizibil.

Parcarile lumii totusi,
sunt pline de caini mecanici;
tesuturile lor metalice,
roase de singuratate.
Iar acum,
dupa luni de seceta,
observ obosit de tuse,
prima mea pata de rugina.
Doamne ajuta sa nu ma vindec!

Somn 1.0

AFARA bateau clopote si m-am trezit bajbaind in lumina diminetii. In camera, intuneric primordial. Frig si un zgomot vag de valuri se strecurau diluat pe sub usa. Dincolo de jaluzele, lumea isi tara aiurea pasii, asa cum face in fiecare dimineata; lenesa, amortita. Deasupra chaise-longue-urilor, un soare casca sictirit in fata unei zile noi de munca.
      Nici un semn de incantare pe intinderea nesfarsita de plaja. Privind chioras, anesteziat de lumina, am vorbit singur. Si am cazut de acord ca imi trebuie o perspectiva. Una noua. Proasta, distructiva. Imi trebuie o tigara si un chibrit. Un viciu, o boala. Un miraj seducator, o femeie care uita sa imbatraneasca. Asa mi-am incaltat pantofii si mi-am inchis camasa ca in clipurile alea grotesti de la Tv. Am rupt o foaie pe spatele careia era un cacat de poezie si am scris:

1. Sepie pe tendoane.
2. Limuzina pe trotuar.
3. Yacht deasupra apelor.
Va urma.

Asa am impaturit acel haiku superficial si l-am inghesuit in buzunarul de la piept. Apoi m-am culcat si nu m-am mai trezit niciodata.

Marius in the sky with diamonds

Conduceam. O masina albastra. Nu stiu ce marca era, dar nici nu conteaza. Ce conteaza e faptul ca eram in cer. Pe nori adica. Si aveam viteza uimitor de mare. In jurul meu totul se intindea in valuri de vata. Din cand in cand vedeam departe avioane mici ca muste de metal ce traverseaza tropice. Masina era decapotabila si tin minte ca iubeam curentul ala racoros de aer si ce facea cu mine si lucrurile atasate corpului meu. Imi amintesc viu cum cravata se zbatea din cand in cand precum o vela neagra. Parul era leganat dintr-o parte in alta, lamele de iarba pe un scalp golit de ganduri. Si in goana aia, am inchis ochii si nu mai eram singur. Apoi norii s-au terminat iar masina a plonjat in gol. Asa m-am trezit.

Tir Sportiv cu Antilopa

mergeam pe plaja Africii
si leii ma priveau
din spatele unor masti de gaze.
S-ar fi jucat cu mine
dar in stomacul lor erau
vise cu prazi mai grase.

purtam costum de antilopa
si eram plin de plumb in buzunare.
ei, fara degete opozabile,
visau saracii in continuare...

Semi-luni. Semi-marti.

din larg, tentacule.
se intind. agata.
memoria venita
sa se scalde in mare.

din cer, aripi.
se intind. si bat.
dand nastere curentului
cu care amintirea noastra
dispare in uitare.

din pamant, labe.
intinse catre maini.
spre biscuiti, coji, ambalaje.
Am scos natura la produs.
Dupa ce ea ne-a produs pe noi.
E o era glorioasa in care stim:
toate ghearele,
toti coltii, solzii si cozile,
tot veninul;
toate astea nu fac cat un singur zambet
al unui om care vede un profit.

Semi-luni eram animale.
Semi-marti am mers pe picioare.
In restul semi-saptamanii
am vandut ce era viu
in pietele cruzimii.

III. (telecomenzi pe care nu le tin in mana)

l-am ascultat pe retorul placerii:
"viata raspunde stimulilor unei telecomenzi
pe care o tii in mana ta"
si m-am rusinat
fiindca senzorii mei raspund unor mii de
telecomenzi
pe care nu le tin in mana mea
si m-am consolat:
nu simt la o adica mai putina placere
ar trebui serile sa-mi fac un recensamant al
lasitatilor
se inmultesc usor
ca vietatile marunte
si-mi iau puterea
sa le recunosc.

?

sunt doar un model. figurant.
fara a avea nimic de zis
legat de directia creativa a sortii.
asemenea cuiva care sta
fara a sti de ce,
cu o caracatita vie pe fata
in timpul unei sedinte de fotografie.

Digestie.

...si noi cu ce ne alegem? Zile roase de maxilarul inclestat al rutinei. Al ruginei pasive. Dimineti care ne trezesc  subnutriti; mutilati. Ca niste cotoare de mar. In umbra neonului maini inclestate aluneca in apartamente unde femei fac dragoste cu costume, cu geci din piele, cu pantofi din import. Apoi se casatoresc cu toate astea si mor plictisite sau depresive in cimitire domestice.
Maruntaiele orasului ofteaza sub presiunea bolii. Pielea lui patata cu terase din sticla ce paveaza orice bucata de ciment violent circulata. Acvarii unde ospatari hranesc goluri in stomacurile pestilor care nu se preocupa de cele din memorie.
Toate bune si frumoase in tropicul consumului. Pe adancurile orasului, un ecosistem de copii se automedicamenteaza si adorm incet cu rasete stinse; sacrificati pe altarele unor Buddha intunecati de cuie si alcool. Religii peste religii ridicate din plastic si cauciuc.
Cablurile iti aduc in casa cristosi, shive, iehovi, allahi. Orice iti doreste inima ca sa iti poti trage usor pleoapele pe ochi.
Nu mai visez la fete cu cristale in orbite si valuri fine care le mangaie umerii. Mi-am facut icoane din camasi si piele. Idolii mei sunt Eminescu, Blaga, Caragiale si un panteon de alti zei mai mici imprimati pe polimer. Intr-un final, dupa secole in care am fost hidos mi-am dat seama ca e infinit mai bine sa ai tinerete decat frumusete. Tanar si infometat, pasesc in noapte...

Lines

When God cries
acrylic paint drips from his eyes
He puts a rainbow in the sky
For you and I both, to openly despise.

Red Like The Fires of Hell.

Baiatul in tricou cu cruce intoarsa. Cu pieptanul fara dinti. Cu discuri demachiante in casa. Umbra care iese pe balcon in fiecare seara. Care sta cu ochelari la ochi si o bere in mana lasand un singur oftat in aer inainte de a intra din nou in casa.
Sunt zile in care viata se deruleaza in placere muta. Vin. Trandafiri.Vanilie. Sampanie. Tigari. Cafea. Hartie. Capitole interminabile de incantare care amortesc gandurile. Dar odata la ceva timp, toate astea nu ajung. Incercand stangaci sa ajung la oamenii pe care ii tintesc pentru trocuri emotionale, imi dau seama ca am primit ce merit. Pentru ce am facut cu fata care avea coaste precum clape de pian. Cum i-am spart becul in mijlocul celei mai intunecata nopti. Si pentru ce? Arta. Doar un cuvant. O scuza. Scurta si lipsita de orice semnificatie. Pentru alta care parea sa promita cerul dar avea in buzunar doar o mana de pamant.
Unde pe alte continente unii inca mai fac dansul ploii, eu am adus seceta. Cu bratele ridicate ca niste craci uscate spre cer, am cerut cerurilor sa imi dea putere sa fiu las. Si nici o rugaciune nu ramane neascultata. Am zdrobit acel minunat pian iar acum imi pierd timpul printre instrumente stricate. unele cer sange pentru o boaba de muzica. Altele nu ofera nici atat.
Sunt zile in care ma vad salbatic. Cu pielea taiata de spini, alaturi de tine, prin paduri violente fata de lumina. Alergand ca niste animale si urland. Cu tatuaje ca niste tumori ale memoriei. Maini Stranse in jurul unui volan, pe limba serpuita de asfalt a continentului, in gura calda a campiilor. Oameni de praf. Pierduti unul in celalalt ca doi nori aramii linsi de soare.
Nu suntem ingeri. nici demoni. Nici zei nu cred ca am fi uneori. Altfel am fi amandoi acum, intr-un apartament undeva in tampla orasului. Visand fara nici o grija.

Peisaj cu Statuie Detronata

Dupa amiaza cu dragoste.
Duminica violenta in coate.
Intr-o camera,
Un ochi zambeste.
In alta,
se umfla, se zbate.

Pe o scara de bloc
o inima grea
spune la revedere.
Pe o insula de foc,
o gura larg deschisa
saruta cu placere.

Vezi tu, umanitatea,
are un milion de maini.
Sa iti acopere
Gura, ochii si pielea.

Sa opreasca sangele,
sa stranga lesa.
Pana ne purtam
ca niste caini.

Scrisoare de Dragoste

Esti un paianjen
care mergand
parca face balet.
Purtata discret de
o frumusete captivanta
si un cuvant scarbos de sec.
Si recunosc ca sunt nervos.
Furia imi curge pe umeri,
ca ceata intr-un fiord.

Cum poate oare
aceasta capodopera
de carne?
Cu potential aerosol,
sa fie pilotata fara directie
de un interminabil gol?

Singuratatea uneori hraneste un ego in obezitate.

 Ma uda cu apa otravita. Ma creste sa fiu plante carnivore.

Diabolic.
Cateodata simt ca sunt un ocean care nu ajunge la picioarele niciunui om. Sunt atat de multe lucruri in ultimul timp. Si nici unul placut. Un obiect decorativ pe noptiera cuiva. O petala moarta in cutia altcuiva de bijuterii. Probabil de asta nu intarzii niciodata. Pentru ca nu sunt captiv intr-o lume a mea. Traiesc mereu in altele. In ale altora. 

Mise-en-scène

In somn iti ofer frecvent mana mea. Nu doar sa o

acopere pe a ta. Cu totul. Iti dau degetele mele sa iti

mangaie pielea iar inchise, pumnul sa te apere.

Apoi ma trezesc. Imi amintesc de ochii verzi care in

unele dupa amieze par sa nu apartina lumii asteia. As

fi vrut sa ii am eu. Sa stau pe marginea unei ape

intr-o dimineata, pe langa stuf si pomi si sa astept

rabdator rate. Sa ma intind iar mainile mele sa

cuprinda fire de lumina in linistea noptii.

Avem atat de multe lucruri netraite. Pahare nebaute pe

pe arcada orasului. Sali de film unde parfumurile

noastre nu s-au dizolvat unul in altul. Mi-ar fi placut

sa vad casa unde au crescut odata cu tine, primele tale

vise. Unde jucarii vorbeau si respirau cu ani in urma

asa cum facem noi acum. Asa cum ti-am vazut camera in

care doarme din ce in ce mai rar inima ta.

Maini nestranse sub ciresii tai infloriti. Imbratisari

inchipuite sub magnolii in floare. Asta suntem noi

uneori. Suflari de vant blocate intre firele de inalta

tensiune. Siluete negre pe marginea marilor, a

lacurilor, aruncandu-si sufletul spre orizont.

Si totusi, traim asa, intr-un zambet mut. Tu in fata

oglinzii, cu gandurile patate de sarea care saruta

pescaria Constantei. Eu, cu corpul ingropat, in

nisipurile Tomis Nordului. Si dormim asa cateodata, iar

visele noastre se intrec pe pistele de biciclete. Pe

autostrada soarelui. Se duc si se intorc mereu intre

Bucuresti si Constanta. Si se intalnesc atat de rar...

Negru Diluat

Deseori incerc sa imi imaginez viata in fata unor ochi albastrii sau verzi. O viziune a lumii dincolo de cimentul spart. Coagulat dupa ce bucati de gresie cad. Din plictiseala. Sau sub presiunea acceselor de furie umana.
Am trait neinumarati ani de durata unei respiratii. Acum stam in loc. Amandoi. Cu ochii stransi de confuzie. Nu inteleg. Nu sunt mort si totusi nu pot sarbatori prima gura de aer dupa un an de coma. Timpul nu s-a oprit o secunda si nu am avut o alarma sa ne trezeasca in orele de magie. Si asa au trecut pe langa noi.
Ma tem. Stiu ca e normal sa iti fie frica pentru ca singurul moment al revelatiei e cel in care esti complet singur. Asa ca stai linistita creatura, cu calitatile tale umane. Zapada si luminile sunt doar scanteile de emotie ale unei naturi straine. Si tot ce iubim sunt doar cantece catre inaintasii nostrii. Uneori chiar si luna cade. Zile intregi. Pe nisipul din stomacul marii. Sta acolo sub ape si priveste catre ceruri. Pentru ea cerurile sunt si catastrofa si remediul.
Asa ca ii scriem un memorial:"Adio planeta singuratica". Ii spunem cautand pe unde ne-am vazut dragostea ultima oara.

Ziua intai: ne salutam moartea sufletelor.
Ziua a patra: Dragostea devine doar amintirea unui om sarac.
Inca o zi trece cu ea si anul. Cu anul, am iesit din noapte. Cu ochii obositi, cu mintile obosite, cu sufletele obosite, adormim. O mana noua intr-a mea. Una noua in a ta.

Ziua 1

Am venit acasa de la munca. Mi-am pus un pahar de vin si m-am uitat pe geam la pescarusii care spinteca stomacul cerului.
Jumatatea de ora mai tarziu am adormit beat cu muzica suspinand usor din boxe. Cand m-am trezit era deja noapte. 6 ore pierdute iremediabil.
Serile trec langa geamul din dormitor ascultand sirenele orasului . Tacut, in disperare muta. Nu pictez, nu citescm nici macar nu mai scriu in ultimul timp. Timpul se duce spaland, curatand, aranjand. Facand orice doar sa nu ma gandesc la mine.
Dar ce faci cand toate vasele sunt spalate? Cand parchetul e curat si toate hainele sunt in ordine? Te asezi jos. Te uiti in jur. Inchizi ochii. Astepti.
Zilele trec. Nimicul se incordeaza. Creste. Te rapeste din bratele lumii. Ramai suspendat undeva intre lumea pe care ti-o imaginai si cea in care traiesti. E un sentiment zdrobitor sa fii complet singur. Sa te nasti in fiecare dimineata in lumina sperantei iar seara sa te inveleasca compatimitoare. Am 25 de ani. Am apartamentul meu. Am vin de cate ori simt un nod in gat si mancare de cate ori am un gol in stomac. Dar sufletul imi e mai greu ca niciodata.

Hive Mind

"Look at flesh. See only potential. Strands. Sequences. Twisting. Separating. Joining. See how it could be better. Eat flesh, splinter bone. Inside me, can touch it. Weave it. Spin it. Make it great. Never perfect. Perfection. Goal that changes. Never stops moving. Can chase. Cannot catch." - Abathur

O secunda in trecere

Etern spectator 

al orasului mancat de ceata.

Dinti pe sticla paharelor 

nasc muzica ce aluneca 

departe de lumina farurilor.

Sunt tot mai batran

si imi lipsesc atatea piese.

bulldog lenes, nostalgic,

la amintirea unei lese.

Cu ochi precum ferestre

peste care timpul 

trage jaluzele.

Privesc usile deschise 

precum brate draga mea, 

asteptand fara durere,

marea noastra apropiere.

Demisie

E un timp pentru toate. Asa am auzit si eu, asa le spun si altora. E un timp pentru a-ti lega sireturile si a merge pana picioarele iti tremura de durere iar unul pentru a te descalta si a te intinde nepasator in iarba.
Asa mi-am dat si eu seama ca a venit timpul sa imi dau demisia din functia de demnitar in Camera Depravatilor. Pentru ca sunt bogat. Am prea multe lucruri.
Am capul plin de literatura schilodita a peretilor de toaleta din gari. Pe nas imi sangereaza consecintele tragice ale unor sfaturi divine pe care le-am urmat. Iar in gat, marul lui Adam e mancat pana la cotor de THC si nicotina. Dar o sa vezi si tu, cum incep sa vad si eu, ca nimic nu dureaza o eternitate.
Zeii te privesc iar cand ii plictisesti iti intorc lumea pe dos ca pe o sacosa goala. Sau mai rau, te uita asa cum esti, ani la rand. Plictisit. Plictisitor. Sfertul meu de ora de notorietate e aproape pe sfarsite. Vezi ce faci cu al tau.

Prima Zi Acasa

Cu trecerea timpului imi dau seama ca devin moale. Muschii, parul, inima. Isi pierd vointa de a mai reprezenta o forta. Cu capul plecat, talpile matura strazile. Corpul devine Un apostol al singuratatii, unde inainte era un imparat al mandriei. Zilele trec uneori repede, alteori incet si aproape mereu coagulate intr-o lamentare muta. Zac cu orele in cada contempland nimicul. Dinauntru. De afara.
Intr-un sens am ajuns sa agreez izolarea. Dar inca visez. Ca un peste intr-o tigaie incinsa. Inca sper. Cand citesc o carte, cand mananc intr-un restaurant si ma uit complet distras pe geam cautand vag un scop in miscarea neoprita a lumii. Stii, E imposibil sa nu ai indoieli.
Azi Ma gandeam la toate orasele pe care le-am vazut singur. Toate ploile in care am stat fara a ma deranja macar sa mai deschid umbrela. La cele doua masini decapotabile cu care am zgariat autostrazile serpuite ale lumii. La femei care rad zgomotos pe terase. In balcoane. In balcoanele altor barbati. Ma gandesc la toate lucrurile care ca mi-au sapat un mormant timpuriu dar pe care nu l-am ocupat niciodata.
Deci vezi tu, e normal sa devin distrat . Am purtat oameni ca pe pantofi. Unii i-am iubit si ii pastrez si acum in cutii pe undeva. Pe altii i-am stricat dincolo de orice reparatie si ii mai vad din cand in cand purtati de altcineva. Dar cu siguranta nu sunt aceeasi.
Cu toate astea, majoritatea nu m-au incaput si nici nu am incercat sa imi chinui piciorul. Acum, merg descult prin fata vitrinelor unde perechi isi vad linistite de viata lor. Si sincer, nu e chiar asa de rau.
Indiferent de fericirea mea, ciresii inca infloresc primavara. Cainii inca isi sufoca stapanii cu gesturi de afectiune. Inca exista prajituri uimitoare de gustat si rezerva de vin rosu a lumii e inepuizabila in ochii mei. Toate astea topite in gandul sublim ca exista masini care inca te pot purta dincolo de limitele imaginatiei oricand doresti.
Asa ca raman usor incantat in ciuda a tot. In ciuda trandafirilor impachetati in ziarul de azi dimineata care raman nedaruiti in fiecare sambata. In ciuda cafelei divine pe care o bei in momente cand chiar ai vrea sa fii deranjat. Chiar daca din cand in cand sunt adancit in bancile din parc, complet invizibil in ochiul lumii.
Uneori am senzatia ca am fost indobitocit pe nesimtite de sticla si cablu. De filmele si muzica pe care intentionat sau nu, o ascult.
Ma trezesc gandindu-ma la fata care poarta anotimpurile, cu parul mereu distinct. Un nou sezon, o noua culoare. Dar niciodata o fata. Am sucit un milion de trasaturi in capul meu. Nu ma pot decide in nici un fel. Tot ce am sunt viitoare amintiri ale unei vieti nepetrecute. O imbratisare in fata unui foc. De mana pe aripi de metal deasupra oraselor. Un sarut sub apa. Apoi dormind etern intr-un pamant care a uitat deja ca am existat vreodata. Intr-un sfarsit, raman salbatic intr-un vag ideal romantic; cu convingerea ca in orizonturile unde soarele isi sangereaza lenes ultimele raze de lumina, cineva ma cauta la randul ei pe mine.

Deaf Threat

I no longer listen,
to the howling winds of doubt,
for I have nothing to hope for.

Only Cold feet.
From walking barefoot
on the frozen marble of your soul.

Carnaval

In spatele fiecarei masti,
e un om,
ale carui trasaturi
sunt respinse de oglinda.

Rosu si Alb

In drum spre stele ochi injectati se pierd in nimicul nesfarsit. Pentru o secunda uiti ca ani in urma, o extensie a sufletului tau dormea in acelasi pat in care zaci acum beat. Intr-un sfarsit, nu am fost facuti sa fim salbatici. Avem maini care graveaza deopotriva pe hartie sau pe piele simbolulurile catorva minute. Dormi linistit la noapte. Doar cei buni sunt iubiti de moarte. Iar noi vom trai o eternitate.

Armament

Inima e o bomba cu ceas
masurandu-ti timpul.
Ficatul, un pistol
la tampla stomacului.
Ai grija cum te misti
cu asa armament
sub coaste.

Glimpse

Where did you get your vertebrae from?
I have my eyes from Louis Vuitton.

My calves are so last season
but I don't think
that they need mending.
As long as I can walk
to my calm and peaceful ending.

Titluri de ziar.

Tot ce e viu e sportiv
in somn olimpic.
Echipa umanitatii ia aurul.
A trecut asa mult
de cand am fost treaz.
Disec memoria in cautarea a ceva placut
cum scotocesti o geanta dupa portofel,
dupa ruj, dupa ceva cunoscut in lumea asta.
In bagaj, doar muzica si ca fotografii.
Ma tem ca am murit si acum
traiesc in visele altora.

Buna Dimineata

 Am ganduri care imi strang inima la 8 dimineata
Ma uit pe geam si vad singuratatea inghitind
intregul oras.
Nici macar nu e un oras frumos uneori.
Uneori, pescarusii tac iar marea doarme.
Nu e nici urma de vant.
Doar masini.
Si e singurul sunet pe care lumea vrea sa il auda.

Arte si Culte

Ma plimb printre culte.
Ale haosului. Ale puterii.
Ale monedei. Ale dragostei.
Religii nascute din nimic.
Religii nascute din tot.
Uneori ma trezesc noaptea
si sufletul meu e inca in Roma.
Visand nelinistit pe strazi de piatra.
De ce am plecat?

Neintitulat

Uneori, visez vin
si imi fac transfuzia de uitare.
Dar e doar un truc
vezi tu.
O tragere de timp.
Ce se naste in inima,
ramane acolo totdeauna.
Nu poti omori, ineca
sau incendia.
Ramane acolo ca o insecta,
blocata intr-o lacrima de chihlimbar.

H

Cu cat corpul meu
e mai frumos,
cu atat atrage
alte corpuri,
complet hidoase.

H+C

O mana imi scrie in litere frumoase, o scrisoare din Barcelona. Pe hartia intinsa parfumul sperantei se agata elegant pe degete.
Imi spune despre un acvariu urias unde am putea sta amandoi, mana in mana privind pestii ca din spatele unui televizor viu.
Cuvintele ei imi strang inima. Intr-un pumn. Intr-o menghina. Apoi o lasa ca pe o cutie zdrobita de cola.
Si atunci ce imi ramane sa fiu?
Fascinant sau ingrozitor ca orice lucru greu de inteles.
Ca o aruncare de zar.

Adio Fotbal cu Sticla

Copii prezentului
vor inflori negru
ca niste trandafiri
crescuti in vaze cu cerneala.

Ii vad in zilele impare
cand ma tarasc la paine;
9 ani de viata si
deja conduc cu privirea
fete, femei,
lingandu-se pe buze,
cum se uita pisicile
la vrabiile de pe fire.

Vag Definit

Poezia mea e
fata grasa din generala,
femeia singura de servici,
studentul somer,
angajatul de la fast food,
preotul lenesilor.

Apogiffa

Unii zac inveliti de cartoane in gunoaie. Altii pe asfalt mutilati de metal. Sau macramati pe canapele. In timpul asta, undeva in lume, doi oameni echilibreaza sensul unei arme. Unul la un capat celalat la altul.

Reverie 1

Am intreaga lume
imprimata in palme.
Cum un copil ar avea
in ale sale palme,
imprimat,
modelul unor coarne
de bicicleta.

Primavara

Soarele, printre jaluzele,
intră neinvitat în casă,
pipăind materialul rochiei
tale.
Pielea țesută în lumina dimineții
se întinde se ridică și dispare
după cafea.
Am visat zăpada.
A fost doar un vis...

Chapter III

I stoped at the red light,
Pride got in the way.
A child laughs at my misfortune.
He is bred for the arena.
So young.
And so witlessly competitive.

Speranta Moare Ultima

O radiografie pe creier
arata ca e dementa.
Ceilalti ma compatimesc,
socotind pe degete,
cat voi da pe medicamente.

De la geamul salonului,
Astept monstrii marini
sa zdrobeasca faleza,
apoi orasul.
Dar de fiecare data
cand privesc spre port,
un ecou livid pluteste
de la macarale muribunde,
pilotate doar de speranta.

Pradator

Conspirativ, de ani,
Corpul imi ramane animalic,
Muschi, lipindu-se chirurgical
de os.
Desi refuz sa fac efort,
refuza sa ma lase rahitic
sau obez.
As vrea sa fiu hidos
in neglijenta mea.
Dar pare ca intreaga mea fiinta
vrea sa futa, doar eu nu.

Grand Turismo

The night is a slow market
on a Sunday afternoon
where strangers roam the streets like cockroaches.
throwing behind you, their serial killer shadows.
Sometimes it feels sort of
alive with neon buzzing
or Mechanical shrieks
of precision parts and burning fuel.
It wants a piece of you.
To swallow you in its buildings.
Its glass shot scorpion sting
hurrying to numb you,
as soon as it gets
under the skin.

If Love was born in Paris
it surely died here in Constanta.

Hipnoza

Cand vrei sa uiti,
respira.
Zile la rand.
Ca o mana miscandu-se seducator
deasupra unui telefon
pentru a sufoca vocea
de la capatul celalalt.

Stari Festive.

Undeva,
cineva isi coase pene in par.
O caprioara mananca o cununa de lauri
de pe fruntea unui mort.
Undeva in trecut,
eu abia ma nasc,
cu o coronita de premiant
si un pistol la tampla.

Desert

Creste Un copil,
in care se marita
sarmul si seductivitatea calmului.
Ca un tort, sa fie
celebrarea vietii tale.

Dar nu il uita pe masa.
Neatins. Ani de zile.

Cu trecerea timpului,
tortul nu va mai sarbatori nimic,
prin coroana lui de lumanari.

Va ramane tanar si inert.
Inauntru, viermii vor sapa deja
catedrale ale decadentei
si te va otravi in ziua
cand vei vrea sa te apropii.
.

Untitled

Thoughts bubble
outside the head.
Drowned in hate.
Drowned in paint.

With palms beaten
into submission
by years of grasping
nothing but thin air
I gesture:

Some memories
are enemies.
Some animals.
Some kings.
Dripping silently
inside the skull,
the worlds histories
stand proud.
Lacking repetition,
they point:

Follow the birth
of fireworks!
Follow the death
of fireflies!
Celestial Madness.
Celestial Sadness.
Ever changing faces
of the coin-god.
Hesitant, I watch
as everything disappears.
Behind me,
Someone else
is watching as well,
my slow disappearance.

Combustie Spontana

I
Ne-am intalnit in ceata.
Tu purtai rosu.
Eu purtam altceva.
Distras.

II
Ne-am atins,
inauntrul furtunii.
Tu m-ai sarutat
Dar purtam o masca
in ziua aia.
Buzele tale au atins
confuze,
doar pielea intoarsa.

/

We met inside the fog.
You wore red.
I wore something else.
Distracted.

We touched inside the storm
You kissed me.
I wore a mask that day.
Your lips touched leather.

Barfe Divine

Observi sper ca sarpele
vorbeste in locul meu.
Si in discutia lui cu Dumnezeu
incearca sa explice
anesteziat de extaz,
constelatiile de pe spatele tau.

All the love letters in the world end in "Love Me".

6/49

Wandering in exile,
gazing at photographs of
beautiful girls.
the mind stabs itself
with a nail,
marveling at its stupidity.
at the way it denied itself
the winning ticket to
the lottery of affection.

Today, I'm a maggot
in the unknown.
Chewing it.
Piece by piece.
But I'll die
if I remain a larvae
forever.
Yet there's no money
for another ticket.

Un Gand in Trecere

Am putea fi,
doua creioane care se intalnesc
cap la cap
inainte de a crea
campuri nesfarsite de flori.

Neintitulat

De acasa, din pat, din coma comfortului, memoria inca se plimba pe strazi.
Intra in cabine telefonice sa le hraneasca monede. Sa va spuna ca sunteti o incantare pentru simturi. Multi dintre voi, nu toti.

Dar astia cati or fi ei, sunt pisici care traiesc de milenii. Undeva in oras, parcul de distractii se leagana de singuratate in bataia vantului. As vrea sa nu ruginim imitandu-l. Cumva, Ma bucur sa vad, cu topirea zaharului
din strazi, ca nu mai suntem Masinute care se lovesc una de alta pentru amuzament.

Dar timpul trece. Si ne aduce tuturor sine. Unii deraiaza des, altii ajung la timp, tot timpul. Din intunericul hangarelor oftez din cand in cand, la gandul, ca mi-am ratat statia.

Existence. In Three Revolutionary Steps.

The house of sleep
is a garage
where malfunctions
lie around,
dicing days away.

We were all leopards
once; but now,
as abandoned cars,
we stare at the moon.
Rusting,
as flowers grow around us.
as the piano keys
are tapped up
and down.
In places that
we're strangers to.

We trudge,
on cloven hooves,
zebras fading
into the concrete.
Surgically stuck
to watches,
that don't count
anything.

We dream,
like homeless roaches,
gazing up
at The Eiffel Tower
or Golden Gate bridge.
We marvel
and for a time,
the hungry roar of the stomach
stops.
A second
and then we're gone.