Funeralii

Am ajuns halucinand din cauza caldurii si oboselii. Un rezultat al celor 24 de ore de munca si 12 de abuz. In capul meu instrumente stranii erau orchestrate de amfetamina reziduala si saruri de baie. Avian Lung.
Am iesit din masina. In curte, o colonie de negru. Parea un fel de conferinta a doctorilor de ciuma. Liniste. Facuta posibila de cafea si apa minerala. Am mers inauntru sa vad corpul. Avea cavitatile umplute cu vata. Imi amintea de un vis pe care l-am avut pe drum cu striperite din ceara.
Afara, doua fete ma priveau din cand in cand. Mi le-am inchipuit pe amandoua ca mi-o sug pentru o secunda apoi am zambit la ce ganduri animalice aveam atat de devreme in zi. Ele au zambit inapoi. Privind in jur, mi-am dat seama ca imbracat in graba si terminat ca bateria, tot eram cel mai bine imbracat om de acolo, desi nu e cine stie ce realizare avand in vedere ca eram intr-un sat uitat de lume din mijlocul Baraganului. Senzatia de mandrie s-a umbrit apoi a disparut complet.
Apoi, dintr-o data am simtit mirosul cadavrului cum ma scoate complet din visare. O privire scurta la verisoara-mea. Incerc sa mi-o imaginez cum se fute cu prietenul ei ca sa imi scot mirosul din mine dar orice imagine e blocata de o senzatie de moarte lenta. Las gandul sa treaca.
Un claxon mai tarziu, preotul ajunge, asezand o liniste frumoasa peste multimea transpirata pentru cateva momente. Apoi o conversatie continua iar eu ascult absent:
- ...Unii moare, iar altii se naste.
- Da' mai multi moare, decat se naste!
Preotul canta ceva despresufletul nemuritor si suna bine si demn cumva. Apoi niste oameni ridica sicriul si imi arunca o coroana in brate. In timp ce o car prin drumul de praf si piatra, sub un soare nenorocit, ma simt ca Hristos pe Golgota. Transpir neintrerupt si vad flori albastre pe locurile unde sudoare imi cade in praf, calcate in picioare de procesiunea din spatele meu.
Un tractor trece pe langa aruncand praf peste noi intr-o furtuna violenta. Vantul sare dintr-un pom in altul pe marginea drumului, deranjand frunzele. Gust praful de pe limba si pare a fi budinca. As fi vrut sa am un pic de timp sa ma opresc si sa iau o mana intreaga in gura. Dar nu. Merg in continuare, contempland drumul de budinca. Nu stiu cat a durat dar cand mi-am ridicat privirea din pamant, eram deja la biserica.
Dupa cantat fara noima, preotul spune:
- Boala lui Alzheimer e...lucrul care il aduce pe adult inapoi in starea de copil. Vechiul testament spune ca omul are 50-60 de ani pe pamant. Totul dupa asta e suferinta.
Ascultand, dau din cap fara sa imi dau seama ca aprob pentru prima oara ceva intr-o biserica.