Libertad o Muerte

Pescarusi planeaza precum frunze peste piscina nesfarsita de turcoaz a Atlanticului. Palmele ard usor sub stransoarea sforii care ne leaga vasul de coasta zambitoare a Montevideoului. Pe sub pielea cafenie, tatuajele noastre se zbat in placere sub atingerea brizei uruguayene. Un ecou infundat de chitara aluneca usor de pe dealuri pana in port.
Plecam zambind prin dockul cu ochelarii la ochi. Eu arat ca un traficant, tu ca o vedeta de film din anii 60. Am impartit un cui mergand printre randurile nesfarsite de barci si yachturi. Tu ai fluierat dupa un tip imbracat in marinar indopat de ore la sala. Eu ti-am dat o palma peste fund si am ras ca niste idioti. Totul e un high divin si am impresia cateodata ca suntem doar personaje in mintea unui pictor undeva in Constanta care am lasat-o cu saptamani in urma. Undeva pe langa noi un fotograf incerca disperat sa prinda niste pescarusi intr-un cadru. Am aruncat o pietricica in directia lui si am strigat in romana: "Uite ceva memorabil!" Apoi te-am prins de mijloc si usor ti-am indoit corpul pe spate intr-un sarut ca un tango de cateva secunde. Tipa a facut poza, a ras si intorcandu-se abia am auzit: "Que locos son estos rumanos". Am ras din nou.
Pe strazi, un miros de citronada si glazura unei calduri gratioase ne-a prins ca pe niste pesti intr-un ac de undita. Am mers fara scop pe strazi pana am gasit un fel de cofetarie: CAFE AMARETTO. Ne-am luat Torta de Santiago si pentru cateva minute am creazut ca sunt in Marsilia lui august. La doua mese mai incolo doi batrani discutau in spaniola despre deviza oficiala a tarii. Ne-am ridicat si am iesit de mana pe usa in lumina orbitoare. Tu ai spus "Libertad..." iar eu am raspuns "...o muerte."
O secunda mai tarziu m-am trezit din amorteala pe un acoperis rece intr-un sat undeva in periferia Baraganului. Am aruncat chistocul de ceai deja stins, am coborat si urma mea a disparut inghitita de intuneric.

Sarpele din Paradis

Zile calde in tropicul pasiunii.
Mangaiat de dusuri de lumina,
intins in patul tau de plante carnivore.
Vreau sa devorez, sa fiu devorat.

Voi fi un sarpe nesfarsit
care se hraneste o singura data in viata.
Voi fi in jurul tau,
apucand usor,
strangand,
muscand,
Vei simti o intepatura, apoi otrava.
Apoi vei trai in febra tot restul vietii.
Imi voi tara campia mea de piele incinsa peste a ta.
si ma voi plimba nestingherit
ca diavolul prin gradina Edenului.


Vei dormi in vraji fara sfarsit
vei aluneca usor
in cosmosul neagru al ochilor mei.
Un inger va veni
cu ochii arzand ca sobe pe gaz.
si ne va ingropa adanc in bratele sale de catifea.
Ploaia va plange
in timp ce fetele noastre se vor topi in umbra blocurilor.
In umbra noptii nesfarsite.

I know you hate goodbyes

I sat for hours on the bathroom floors contemplating. I thought of who I am and then I looked into the mirror. It wasn't one of those clichee moments when the person staring back is unrecognizable. It was me. But I was common. I was the villain. The animal. The creature I despised for decades. I closed my eyes and thought of the people I episodically loved. I realised I don't know much about love. I don't know anything about it actually. I cling to the word and the idea. I cling to petty lies. These are my saviors. Now, I see people like cups that I filled with hope only to drop on the floor and let them shatter. But When I try to recall the flutter of butterflies, the unrestrained smiles, the trembling of feet or sudden erections triggered by a mere touch, I am blank. I never had any of those things. But I must have mimiced them. I remember being happy though. In my strange pathethic way. I loved to give. To listen. To hold and caress. To make love like a child. To fuck like a machine. To give happiness where I could only receive a sense of joy. Of contempt. Blindfolded and chained, I crawled into beds to please. To thrust, to pull, to lick, to choke. My own pleasure was long exhausted. I dreamt of dreaming. That was my only sense of love.
A deaf heaven. A patient hell. I have cults. I am an emperor with a black smile always living on the outskirts of some strangers emotional empire. I have red fangs and poisonous ideas. I am never insane. I am at most strange or unsane. At times I lie around like a tortoise while fools race around me barefoot. Lately I've been living in russian circles away from bulleted roulettes. I have karma to burn like fields of roiling oil. I am pulled apart by women as if my body was tied to horses. Red fangs. Red fangs to devour and a helmet to seem like a victim. Don't envy me. My children will remain unborn. They will sing blue notes like hopes surfacing after being long forgotten. I am an idol in the desert. A winged victory for the sullen. That's why I have to go. I have orbital maps disguised as children's playgrounds. I have to give the world a chance to forget me. I have to forget myself. To remember why and what I'm running from and then come back. This is no sommersault into the flood. No childish quest for adventure. This is an abandonment. The most sincere in a career of lies.

Embers

Dying Embers
Showered in loneliness
Near your shadow
My sorrow is merciless

Glowing small hours
Fade into black with you
In echoing chambers
Where silence has taken

Fallen is the promise
Of ever embracing you
Now I'm lost endlessly
And in a void I'm searching you

Filmul Selenar

Am fost mereu legat de filme cumva. Filmul ei a fost unul luxos, care inlatura bucati uriase de plictiseala, neimportanta si trivialitate din viata mea. Asta i-a permis sa imi controleze pe deplin senzatiile. Sa ma puna si sa ma scoata din stari. Bucurie sau tristeste, astea sunt in regula; bucurie nesfarsita sau tristete iremediabila, astea sunt lucruri clinice. Dar e o senzatia care persista si e suportabila neconditionat in acelasi timp. Sa o numim dorinta.
Dorinta mea e infinita si ilimitabila, dar neuniforma si unica. In filmul ei, muzica, literatura, pictura, toate artele adunate incarneaza dorinta mea pentru ea. E ca si cum ai alerga sus sau jos pe o scara in spirala. Da, o scara. Scarile sunt mereu intrigante. Par sa te aduca inevitabil catre destinatie dar iti arata drumul doar putin cate putin. Ce zace inainte mea si dincolo de asta e ascuns in umbre. Scara asta ar putea la fel de bine sa fie infinita. O urc de cativa ani, uneori m-am oprit si m-am holbat lung la usile pe langa am trecut. Fiecare usa a fost o variatie a dorintei. Un scurtmetraj, un cantec poate.
In spatele primei usi, ceata care se evapora lasa la vedere o camera uriasa si goala cu un bar in mijloc. Pe bar, o femeie ca din anii 20'canta. Vocea ei declanseaza vibratii in podea, peretii incep sa se invarta intr-o spirala dar ea ramane neatinsa in ochiul furtunii. E un drum nesfarsit pana la bar; par sa merg ere intregi. Cateodata ma gandeam ca sunt singur, plutind in cenusa unor vremuri antice. Fiecare pas e o noapte nesfarsita. La un moment dat, ma intorc si ies.
In a doua camera e un tip inalt, ascunzand in spatele unui costum bun si unui zambet complicitar o inteligenta usor malefica. O intentie ascunsa. Se intoarce si se plimba prin spatele blocului unde am iesit, in lumina muribunda a crepusculului. Ambianta incepe sa se piarda cumva, tipul se impiedica oripilat in timp ce se dizolva cu cladirile si cerul intr-un fel de supa cafenie.
A patra camera. Oameni complet dezbracati cu capete de porci se tarasc pe podea, pe pereti, pe tavan. Incearca lipsiti de speranta sa inspire praful alb care acopera fiecare centimetru al camerei; praf ce e constant aruncat de tevi ce ies din pereti. O masina de carne si metal blocata intr-un joc mecanic unde nu castiga nimeni. Sunete disonante acompaniaza munca acestui stup al disperarii. In timp ce unii reusesc sa opreasca tuburile, melodii fragile incep sa copleseasca disonantele.
In a 5a camera e doar intuneric.
In a 6a, un bebelus se lichefiaza intr-un fluid negru care apoi se metamorfoseaza intr-un batran. Batranul isi intoarce ochii spre interior si descopera ca interiorul lui e complet gol.
Urcatul/coboratul pe scara continua. Note mentale, precum fotografii imi apar in cap din cand in cand si ma fac sa uit unde vroiam sa merg initial.

V

Satele au o muzica a lor. Una bruta, complet neslefuita ce scapa din instrumente vechi de milenii. Scartaitul pietrei, scrasnitul de metal pe lemn din carute, fluieraturi, nechezat si susur de apa. Toate par sa se miste pe un singur ritm. Un fel de haos necivilizat ce mananca din tacerea aerului. In mijlocul capodoperei de zgomot m-am trezit lipsindu-mi ragaitul metalic din stomacul orasului. Am simtit singuratatea invincibila a omului fara casa. Libertatea de acum cateva zile parea astazi o greutate zdrobitoare care frangandu-mi clavicula a lasant bucati de os direct in suflet. Azi am aflat ca toate lucrurile pe pamant au un pret. Libertatea, frumusetea, bucuria, toate fac parte dintr-un targ obscur la care participam pasiv, intrand si iesind ca dintr-o coma a firii. Lucuri pe care le stiam deja, dar care nu ustura mai putin Imi sunt reamintite.Azi am realizat inca odata ca nu voi putea fi niciodata fericit cu ce am. Si asta e condamnarea mea la singuratate. Dar totusi, calatoria continua...

Scrisoare

Vorbesti atat de rar cu mine Oana, iar eu ador sa te ascult. Iti place imbratisarea linistii? Iti e frica sa nu vorbesti prostii? Sa stii ca eu ador nonsensurile. Toate cuvintele sunt prostii intr-un fel. Lucuri inutile ce incearca sa ne umple timpul, ce incearca sa ignore oceanul de distanta dintre oameni. Eu vreau nonsensurile tale. Vreau sa le pastrez cat pot cu mine. Sa le contemplez in cada, cand privesc pe geam in autobuz, cand fumez, sau peste ani cand sunt in bratele altor fete. Intreaga mea viata e un nonsens, o splendida greseala. O prostie placut suportabila.
Poate a ta nu e. Dar tot as vrea sa vorbesti mai mult, iar eu sa zambesc si mai mult, sub ploaia de cuvinte.

IV

Azi a fost prima oara in mult cand am vazut-o pe bunica Maria. A fost prima oara cand ne vedem de e vizibil ca are Alzheimer. A iesit la poarta cand am ajuns. Avea ochii negrii, mari, de o profunzime moarta. Ceva cum au pestii aceia din frigiderele magazinelor. Gauri negre plantate pe o fata retrasa pe os ca un animal incoltit la perete. Am privit cateva secunde acei ochi stranii, jefuiti de amintiri, care alunecau prin aer. Un zbor lichid a doua randunele prin furtuna. Odata la ceva timp, pe fata ei parea sa joace o scanteie de revelatie ca si cum si-ar fi amintit ceva dar ar fi fost prea slaba sa tina de acel lucru. Uneori parea sa ma cunoasca, alteori incerca sa se prefaca. Alteori ma intreba direct cine sunt.
De-a lungul zilei am urmarit-o. Avea un amestec de expresie serena dar curioasa. Ambele oscliand, pareau ca se alearga una pe alta peste fata ei. Era un copil care privind lucruri pe care nu le intelege e usor distrat de orice altceva din jur. Mana stanga ii tremura constant precum un steag miscat incet incet de briza marii. Si era slaba. Atat de slaba. Cateodata ma intreba cine sunt. Uneori ii spuneam ca sunt nepotul ei. Alteori intrebarea parea tulburatoare. Cuvinte profetice cum doar lucrurile pe care nebunii, murbunzii sau cei in delirul bolii le pot spune. Mi s-a parut ironic faptul ca am baut si am fumat atat timp ca sa uit lucruri pe care le-am facut cu un milion de vieti in urma iar ea inghite pastile sa-si poate aminti ce a facut in urma cu o ora. Dar e seara si mergem toti la culcare livizi, cu senzatia apasatoare ca unii din noi nu ne vom mai trezi maine. Afara, in praful strazii, copii abia incep sa iasa, tipand, alergand. Sarbatorind viata in ritmuri frenetice. Zilele sunt pline de ironie in partea asta a pamantului.

III

Am maini de monstru. Degete umflate. Suflate cu un amestec de noroi si suc de corcoduse ca niste prajituri grase ale pamantului. Am Simtit o usoara greutate in a strange pumnul dar s-a dispersat imediat ce mainile mi-au disparut in apa tulbure care trecea prin fata genunchilor. O apa ciudata, ca o supa de vrajitoare din care broaste apar si se scufunda iar capacele unor bidoane de plastic privesc precum ochi separati de capete. Am venit acasa unde cineva astepta sa ma duca la carciuma. Acolo un barbat fara prea multi dinti l-a facut bulangiu pe un batran de la alta masa, cu acea subtilitate a oamenilor de la tara, exact cand intram. La alta masa: "eu am fost la universitate dar nu m-a futut niciunu in cur".
Vanzatoarea vorbea la telefon: "Da fa, i-al lui copchilu' ala, da fata o-avea ia dinainte, da cu altu'."
Ne punem doua halbe si ne asezam langa un barbat care avea un tatuaj pe mana. Scria Florin iar deasupra era desenata o cruce. Ambele pareau desenele unui copil de clasa a 3a pe spatele caietului de matematica. Am luat prima gura de bere si oboseala a fost maturata. Totul s-a dizolvat in jurul meu, complet topit intr-un haos de voci. Pentru un timp am crezut ca sunt pe terasa in RockaRolla. Doar ca terasa era impanzaita de voci groase, sparte. Muncite cumva de cuvinte cunoscute dar aruncate intr-o ordine stranie.
"Tote berile calde din lume au gust de pisat de cal."
"Odata am visat-o pe blonda cu copil din Valea Caprii, ca ma calarea pa mine."
"Daca ploua maine, te caci in ea de lucerna."
"Stii drujba aia nemteasca? Io zic ca mi-a luat-o vreun pripas ca n-aveam un' s-o pierd."
Am baut si am sarit in inundatia de conversatii. Am vorbit mult si am ras si mai mult. Dupa 6 halbe de bere m-am ridicat sa platesc. 12 Lei. 2 lei halba. Am platit si am zis ca nu pot sta prea mult intr-un loc cu berea asa ieftina.

II

Bomboane de ciocolata si cateva pere adunate direct din pom pentru a vindeca dureri subtile de spate si umeri. Umbre trecatoare ale unei zi de munca. Zambesc in lumina crepuscului pe acoperisul unei case, vazand ca medicamentul asta functioneaza. Initial as fi vrut o pastila, un masaj sau un dus rece. Cineva mi-a spus totusi sa-mi ofer o mica placere: "E mai usor sa uiti dureri cu zambetul pe buze. Desigur, uneori merge, alteori nu." Oameni carora nu le pasa prea mult de tine dau sfaturi scurte, iar sfaturile scurte tind sa fie cele mai bune. Inca o bomboana inca o muscatura. O picatura aluneca pe para si cade lenes pe hartie. Alte doua o urmeaza rapid. Primii greieri ai serii anunta cu un zgomot mecani sfarsitul altei zile intr-un tropic al uitarii. E timpul sa las pixul jos, sa inchid ochii si sa ma intind pe tigla calduta. Noapte buna.

I

Pisici ca tigrii rahitici ce privesc cu ochi de jad. Toate sunt ca zeii din visele salbatice ale oamenilor de la inceputul erelor. Priviri din vieti anterioare, de pe marginea drumurilor. Din afara lor.
Azi e sfarsitul primei zile de umblat prin campuri de porumb, de grau, de sonde petroliere, de instalatii eoliene. Zile in care muci, ceaiuri, frectii si pastile sunt amintiri vagi precum constructiile de lego din copilarie. Zile care iti trimit pe talpi racoarea diminetii. Care stiu ca preferi sa fii trezit de muste si tantari decat de bormasini agresive sau ceasuri seci cu alarma.
Cu fiecare plecare am vazut ca nu sunt de neinlocuit, ca viata isi continua nederanjata cursul precum un rau din care cineva a luat o piatra. Calatoritul e intr-un fel o moarte temporara. Intr-o zi incetezi sa mai fii acolo; iar un timp oamenii se intreaba unde esti si cum o fi viata acolo. Apoi uita. Isi amintesc periodic atunci cand beau sau vad/aud/citesc lucruri mici care par sa poarte amprenta substantei tale. Carti, gusturi ale unor mancaruri, expresii. Toate doar mici suveniruri ale cuiva care a trecut intr-un alt fel de viata. Poate existam doar in fragmente mici. Doar in imagini sacadate pe retina altora, precum filme ce astepta un PLAY.
Imi amintesc faptul ca mereu mi-am dorit sa fiu simpatic. Placut cumva. O persoana frumoasa in toata puterea cuvantului. Pe drumurile pe care le-am facut mi s-a parut ca am fost in cel mai frumos punct al vietii mele. Cu ochi mari, curiosi care aruncau priviri calde din varful pielii cafenii. Au fost momente in care am umblat descult cu buzunare pline de durere. Momente In care din rani purpurii curgeau blesteme si injuraturi. Fara indoiala exista durere pe drum. Dar niciodata boala si suferinta Doar o dragoste nesfarsita ce cu fiecare trup pe langa care treci iti arata increzatoare noi orizonturi. Uneori e mizerie si praf. Sunt cersetori precum capuse ale strazilor si hoti cu ochi de hiena ce-ti radiografiaza hamesiti orice colt captusit de fermoar. Sunt prostituate, vagabonzi si alte asa-zise taraturi ale trotuarelor Cu toate astea e un sentiment uimitor sa faci parte spontan din fauna reziduala a oraselor. Sa gusti tot ce are mai rau umanitatea pentru a primi totusi ulterior rafale divine de generozitate. Sunt emotii intense ce fac trupul sa pulseze atunci cand i se ofera o masa calda dupa trei zile de mancat doar paine. Astfel de gesturi care arunca organismul din ce mai crancena iarna direct in lumina vie a verii. Sunt trairi pe care nu le-am avut niciodata mergand pe glob, inghitit de hoteluri, rezervari, etc; in vacante precum mancaruri semi-preparate.
Cu toate astea nu vreau sa convertesc pe nimeni la religia mea. E esential sa isi gaseasca fiecare boala. sau Tratamentul. Ma gandeam doar ca e ceva de nerefuzat la dementa de neinvins a drumului. Pentru unii e un fior care coboara in spirala pe coloana ca un tirbuson intr-un dop de pluta. Pentru unii e o febra ce consuma praful vietii de zi cu zi in cea mai calduroasa fericire. Pentru mine, zgomotul motorului, succesiunea nesfarsita a liniilor albe pe asfalt, teatrul de neon al benzinariilor noaptea; toate lucrurile astea ma lasa alunecand in cel mai placut somn. Unul In afara saptamanilor in care fie m-as omori fie i-as omori pe altii. Dar astea-s vorbe de copil. Nimenu nu are timp sa moara zilele astea. Acum, sub umbra nesfarsita a noptii, sub imbratisarea tacuta a viei, privind o luna care pare sa ma urmareasca din spatele norilor, imi semnez randurile. Cu o mana mirosind a vanilie si alta a vin de butuc, inchei. Cu drag, Marius-Cristian, nemuritor pentru cateva minute.