I got irremediably lost in metal. In leather. In cotton. In ink. In this mad search for myself.
I am clothed yet the fabric seems to wear me. Wear me in. Wear me out.
it reaches in my pockets and pays for our lifestyle.
For the miracles of these hate couture.

I feel abducted somehow from any purpose. From any plan.
In my cruelest nights, the wish for some sort of plan is always there.
Theres winning to be done by those who have plans.
But not for you and me.

Nights. Cruel as the cold wind. Dead as the leaves on which I tread on my way home. Contemplating. Contemplating meanings. Or lost chances. I always take my chances. A savage within a world that despises the unknown. The unsecure. Half lives. Half selves. I try to be whole within the gaping chaos. I used to love chaos. But on nights like this...

I cheated life and always got things my way. But the world does not have a blind eye towards such things.
So punishment comes. It does not crush me. But it does worse to my hopes. To my expectations.
The mad marathon of my existence continues. Butterflies in my stomach are going to sleep. Refusing to die they slumber for something else.

X

Cred ca provenim dintr-o linie interminabila de nomazi. Una care vaneaza orizonturi pictate in explozii de culoare. Care alearga fara asteptari catre pasiuni colosale. Suntem fii a milioane de familii batrane ca pamantul. Oameni in care sangele clocoteste ca o cafea furioasa pe foc. Se cunoaste in hainelele noastre. In adiasi rupti, in elastic ieftin de par, in noroi, vanatai. In fotografiile noastre. In locuri pe care le-am descoperit singuri, departe de fotografi asiatici si forte de ordine. In trasaturile noastre. In ochi nestinsi, in curbura aceea a buzei cand esti intrebat ce ai facut cu viata ta.

Eu, tu si alti cativa suntem seva din spiritul vesnic viu al aventurii interminabile. Si nu vorbesc doar de calatorit. Sufletul patrunde in toate crapaturile locurilor unde corpul il poarta. Orase mari, orase mici, orase natale, orase interioare. Pielea pastreaza in cicatrici, semne din nastere si tatuaje harti ale trairilor noastre nemuritoare. Secrete ale altor generatii care stiau ceva mai mult. Asa ca sunt mandru de mine. Sunt mandru cu o aroganta nemarginita pentru ca indiferent ca sunt la un loc de munca, la scoala, pe campii interminabile sau intr-un bar undeva, fac parte din coloana sonora a lumii vii. Si desii ecoul meu e mic, impactul pe care il am va fi de nemasurat.
Suntem copii ai straniilor contradictii.
Eu, Nascut in iarna, un amant iremediabil al verii. Unde am dispretuit viata atat de mult timp, acum zambesc copilareste la umbra unei ciocolate calde. Sangele violentei a fost spalat de pe mine si m-am ridicat peste abuzuri ca o camasa fluturand legata de geamul unei masini, pe autostrazi interminabile.
Nu imi doresc o lume plina de oameni ca mine. Probabil nu sunt. Si e cel mai bine asa. Vreau doar persoane uimite de simplitatea extatica a lucrurilor. Oameni care sa ma imbrace cu geniul, cu pofta lor de viata ca o haina de duminica, in cea mai frumoasa sarbatoare a vietii mele.

Frumusetea Naturala A Infidelitatii.

Ce sa scriu? Ceva pentru mine. Pentru tine. Ceva sa ne vindece tristetea. Dar tristetea nu se vindeca niciodata nu? E doar amortita sau amplificata de contact uman. Sau nu exista? E si asta o iluzie? O foamete? Un delir uman? O intrebare? Eu nu sunt trist. Tu esti? Ce vrei?
Vreau sa nu mai fiu cretin. Sa nu mai fiu ipocrit. Sa castig mereu si sa nu mai dorm niciodata. Dorm tot timpul, in ultimul timp. E timp pentru toate. Da. Trebuie sa fie. Altfel...

Altfel nu stiu. Nu am stiut niciodata nimic. Ma prefac doar ca invat lucruri dar sunt la fel de confuz ca in prima zi de scoala. Imi trebuie ajutor. O mana, o vorba, un sarut. De ce nu se mai saruta lumea? Complet nevinovat. Fara dragoste, fara tineri de mana aferente. Ah, ziarele sunt pline de tradare. Televizoarele la fel. Toata lumea inseala. Toata lumea tradeaza. Toata lumea minte. Numai eu nu. Eu si tu. Si El. El-ul tau.
A mea ma minte sigur. Dar nu imi pasa. Dar tie da. Tie mai mult ca mine.

Avem un contract social. Posesie. Mainile condamna sa stii. Sunt Catuse Metalice. Te intreb: E siguranta? Sau captivitate? Apartin. Ochi, urechi si buze. Cineva vrea un contract pentru ele. Asta e siguranta. Loialitatea. Inchiderea.

Marius Cristian. Anarhist romantic sub acoperire, in republica fascista a lumii. Umanitatea ne spune ca suntem la fel si totusi, fiecare se vrea unic. Ne face afectiunea unici? Afectiunea unui singur om. Si daca e asa, cat timp te tin de mana nu imi voi putea vedea parintii? De ce nu putem fi obsedati unii de altii fara reguli? Sa te caut arzand ca o revelatie religioasa si sa nu conteaze nimic? De ce sa imi ceri sa fac asta inainte de a putea sa ma gandesc la ea?
Ma gandesc din ce in ce mai des la Pentru Ca Pot. Era prea mult pentru noi. Cred ca inca e. Dar stia ea ceva...stie ea ceva.

Dream 1.4

My hand slides along your skin
like napalm,
burning.
I broke your heart before.

Dream 1.3

She just laid there broken
in the middle of the road.
My love is a car crash
head-on into your soul.

Untitled

The bells of Santa Maria Novella
are ringing.
Roaring savagely.
Prowling close.
Seeming to be
hunting the devils,
on each and every street of Italy.

Such a damning sound.
I feel my soul burning.
Bleeding.
In unison with my ears.

What infernal sounds to make,
for something claiming to be so holy.

Bells ringing again.
Each morning. Each afternoon.
Disturbing my sleep. My thinking.
The mind rebels against them.
Twisting.
Like a worm in the fire.

Inside the house,
a voice murmurs.
Always wanting to talk.
The radio wants to talk.
The phone wants to talk.
The Tv wants to talk as well.
I just want music
to fill these echoing chambers.
Instruments of silence. Of peace.
But Violins whisper of Violence
while pianos paint veils of intricate madness.

I am barefoot and half naked
roaming the halls of this 3 chambered apartment
like a ghost of semi-luxury.
I am Alone,
roasted by a sun I don't wish to see today.
Oh dark jazz how you soothe me!
I seem to forget my body
when we both dance,
eyes closed,
away from the curious eyes of the city.
You dance with my body
and I with what is left of me.

And then the bells again,
howling accusingly:
Oh Christian, your inferno is the memory!

Vis 1.0

Cocktailuri si discutii dezinteresate. Cineva canta la pian. Live. E mzica buna. Inceata dar buna. Precum cheful nostru. Pereti, tavan, mese. Peste tot sticla. O sala uriasa de bal. Ca in Basmele rusesti. Port costum si barba.
Credeam ca voi fi singurul. Nu sunt. Mereu e altcineva. Individualitatea e o iluzie. Dar e o iluzie frumoasa.
E bine sa o pastreze altii pentru tine totusi. Ciocnim. Toast. Sunt discret baut dar e o placere nespusa sa
zambesti fara a vorbi. Fara a avea un motiv perfect intemeiat si gata de a fi expus. E atat de multa pace in lume. In lumea buna poate.
In aia rea oameni mor. Oameni ingheata. Oameni sufera. Dar nu sunt acolo acum. Zilele de conserve si vin sunt complet in urma, ca o iarna care a vrut sa imi rapeasca viata.
Acum, totul e simplu. Ma gandesc daca va mai fi vreodata la fel. Coruri de voci se saruta incet in linistea camerei.
Unele rad, unele vorbesc usor, cu gravitate. Altele cauta intimitatea unora anume. Toata lumea navigheaza pe o mare neadanca de sampanie. Sticla. Sau cristal. Ce mai conteaza? Ce mai conteaza intr-o zi ca asta, cand te prefaci interesat de durerea impecabila a unei aristocratii nemuritoare?
Si totusi...Poate am murit. Poate dorm undeva intr-o alee visand la ce vad acum. Ce realitate crunta iti trimite astfel de ganduri in cele mai simple momente de abandon?

DreamSequence

I had a dream,
I was orbiting a dead sun
absconding,
but my cult was more alive than ever.

In my plutonium violence
I did what had to be done
to become superior to myself.

They only found that
I am the worlds last living puzzle,
mathematic and arhytmic.

But I exploded
and the coming attraction
was the hunt of my own bones.

They shouted at me:
Godspeed, Mr. Marius Cristian,
Godspeed.

So I ran through.
Perfection
through perversion.

My blood chanted:
Adios!
to the claws of the world.

Now,
in the afterliving,
I am subject to larvaetion.

Strange and sleeping,
I am again,
the pain of my unbecoming.

Me,
the idiot,
the family,
the kingdom.

The written piece of paper.
Circle no red line when you kiss me.
I hate it.

the talk of souls

My soul is a stripper.
Dancing its way through hungry looks.
Through reaching hands.
Like a pope of the perverted.

My soul is a hooker.
Waiting in the city streets at night
With a sad majesty.
Like a ruined statue of ancestors.

My soul is a car.
Darting through blackened alleyways
Paved by poverty and sickness,
And he is the 5th rider.

My soul is a drug.
Expensive enough to drive women
into abandoning their lives.
Bringing only ruin.

My soul was the world.
But it is no more.

haos calm

Haos calm.
Sunetul necunoscut.
Vag. Straniu.
Poate e o muzica. Poate e doar zgomot.
Poate te tine cumva atent doar pentru ca detesti o ordine.
Una in care traiesti.
Una de care te feresti.

Haos Calm.
Sunetul unei femei care plange.
Unor lupi care urla.
Alergat dement prin padure.
Printre copaci.
E un picior pe o pedala de acceleratie
cu pantalon patat de aburi de alcool.

Haos Calm.
E o lacrima.
O singura lacrima care se usuca inainte de ajunge jos.
Ca un preludiu in creerea unui monstru.
Ca manivela trasa care l-a facut pe Frankenstein.

Haosul calm
E un deget care pocneste. Trosneste.
Sunt degete dansand in zgomot de os fracturat.
E un picior care loveste nelinistit podeaua.
Rapid. Apoi se opreste.

Haos calm
E windows media player.
Toate zgomotele pamantului
care aliniate iti plac
si separate sunt o prostie.

Haos calm
E cea mai frumoasa parte din tine.
E faptul ca te crezi plictisitoare dar nu esti.
E faptul ca te intinzi nesfarsit in singuratate
cand un milion de oameni asteapta sa iti faca o casa.
Sa iti ia o masina.
Sa te poarte inconjurul lumii trecand intai prin patul lor.
Deschis. Inchis.
Sufletul tau e departe de noi.
Departe.
Inchis printr-o fereastra in care privim inauntru cand ne lasi.
Vreau o adresa.
Ceva cu care sa imi verific afectiunea.
Gandurile tale sunt bucati din cultura globala.
Dar recolta de anul asta e nesatisfacatoare.
As vrea sa plantam impreuna unele noi.
Sa gandesti ceva indestructibil. Inconsumabil.
Sa udam asta cu apa sarata.
Nu stii ca cel mai bun lucru in viata e apa sarata?

umbre

Umbre.
Iluzia optica. Iluzie optima.
Absenta luminii care ascunde o fata.
Poate ascunde mai multe.
Ascunde.
ASta e cert.

Umbre.
Pe pereti, pavate cu respiratie accelerata.
Cu gemete usoare.
Dar nu tot timpul.
Cu zgomot de piele stransa, ca o prelata intinsa pe masina.
Zgomote in umbre.
Doua umbre care se contopesc.
uneori Trei. Alteori mai multe.
E indeajuns incat sa o iei razna si sa nu o mai aduci inapoi.
Sa pleci peste campia de bumbac alb.
Sa te intinzi la soarele cu filament.
La Focul tigarii pe care ea mereu o fumeaza dupa.
Si eu fumez.
Fiecare are tigarile lui.
Vin. Vin. Vin.
Astept rabdator.
Inca un pahar.

Din nou umbre.
De data asta mai rau.
Mai violent.
Mai accelerat.
Tipete.
Devina cea mai placuta violenta domestica.
Muscaturi, palme. Furie.
Nici o plangere dupa. Nimic.
Totul se dizolva in doua brate.
Apoi liniste.

Frig 2.0

Tremur in chochilia mea.
Nu e vant.
Nu e ploaie sau zapada.
Doar frig.
Usile sunt inchise.
Geamurile la fel.
Dar e frig.
E idila orasului meu interior cu o noua era glaciara.

Am vise de depresie clinica.
Ma plimb prin parcuri ca pe culoarele unui sanatoriu.
Nu e nici un leac.
Sunt satul.
Satul de frig.
De rece.
Satul ca un functionar public. Ca un avocat. Ca un doctor.
Ca toate lucrurile ce se asteptau de la mine.
Sunt satul de intuneric nesfarsit gaurit de stalpi.
Sunt satul de ecou in pesterile interioare.
Sunt satul sa sap peste tot prin suflet uitand unde mi-am ingropat pasiunea.
Nu mai stiu nimic.
E o epoca asa stranie sa fii in viata.
Literele fug la fel de mult ca gandurile, ca trenurile, ca tot ce se misca.

A Pale Photograph of a Remarkable Death

Boxes of people
Carried religiously
across the countries.

I took some pieces
which now whisper
that they miss me.

Now in doubt,
sitting by the river,
not knowing,
if I should throw them or not,
I hear of our memories,
and I am submerged in a flashback.

And dreamingly I fell into the water,
never to come back.

Atra Azaevlas

Credeam ca artistii sunt fiinte supranaturale
aduse in existenta pentru a lupta cumva
impotriva mizeriei pe care lumea o arunca pe noi.

Dar sunt doar oameni.
Odios de normali.
Ingramaditi in supermarketuri.
manancand seminte, sorbind bere.
glume jalnice si povesti proaste.
Doar Oameni.
Platitori de taxe. Bancheri. Ingineri.
Cu ochi de vita si dinti de pirnaha.
Chelind si constienti de asta.
Agresivi ca orfani la sedinte cu parintii.
Doar oameni.
Cu tatuaje care inseamna nimic.
Cu cicatrici care inseamna nimic.
Cicatrici de la deschis conserve.
de la maini prinse la usi.
De la cazut pe jos in betie.
Cantand toti fara oprire
despre extravaganta,
unei vieti netraite.
Doar Oameni.
Ca mama si tatal tau.
Alunecand intr-un tango al depresiei.
Ca bunica si bunicul tau.
Asteptand moartea ca pe un postas
cu ultimul cec.

Religia asteptarii.
La care adera toti, rugandu-se in genunchi
ca un oarecare.
Artistii sunt gunoaie.
La fel ca restul lumii.

Cuplul Perfect.

Lumile fiecaruia din noi
sunt pline cu oameni care ne iubesc,
desi nu ne-au vazut vreodata.

Birth. Life. Death

Artisans creating

masks to mask

the voids. 

Between our ribs.

Between our ears.

Set your own
life on fire.

Seek others to fan the flames.

Nobody wants to burn.

Just to watch others burn.

Words wither even

the strongest bonds.

I wanted to

be a poem.

Not a poet.

Jurnal.

"I sat in bed gazing out the window. Outside was a serenade of rain. Inside, music crawled into the room from a phone. It rang and it rang and it rang. Autumn is here. But I am not."

"I feel cold and widowed of energy. The weather is finally getting to me. Artists are spiritual rheumatics. But where can I run? The streets that know no rain will scorch me like a lens would an ant!"

"Violent storms throw themselves against the city like crazed suicide bombers. The windows shake in fear. The pot plants jump from buildings in horror. The dying embers of summer have been completely put out. Cold wind and rain crawl along the buildings like sadist fingers. I am lost in the void within me. I wanted to chase the sun but I was too slow. Charlotte Cegarra whispers: sleep well. I close my eyes and step blindly out of this world."

"Rain came to wash away the streets of the misery they house. Of nicotine. Of Seringes. Of bums, gypsies and whores. The whole refute of the city simply disappears during the long hours of rain. The flood moved Italy in the north somehow. The houses look british under the imensity of showers. Indifferent and sullen. I can t decide if music is too loud or too low. Outside, an endless march of drops. The buildings loom like disappointed tourists. There will be no fiesta today. Only a dreamless siesta."

Mit

Umblu pe strazi ca Medusa,
cu serpi de plastic
tremurand din urechi.
Imi soptesc ecouri veninoase
ce imi taie in suflet,
o hemoragie de amintiri.

Liz

Timpul zboara spre sud pe autostrada nesfarsita a Italiei. As vrea sa fug si eu cu el. Departe de tot ce am cunoscut vreodata. De toti.
Cred ca majoritatea oamenilor pe care ii cunosti in viata sunt o risipa din timpul tau. Sunt o risipa din propriul lor timp. Distrug sansa dupa sansa pana cand amintirea lor ramane o simpla vanataie, pentru ca intr-un final sa primesti si vina pentru asta.
Mereu am vrut, din copilarie chiar, afectiunea lumii. Acum, crescand imi dau seama ca tanjesc din ce in ce mai mult dupa afectiunea soarelui. Observ de la an la an ca muzica din casti te calmeaza mai mult decat o bataie din mila pe umar. Ca o carte te poate conduce prin tot continentul mai bine decat o conversatie inutila.
Daca ai vreodata sansa sa sari intr-un tren, un avion, un vas, orice care pleaca; fa-o! Fa-o fara a privi in urma. Iti va face un bine infinit.
Nici nu pot incepe sa descriu viata mea aici dar indiferent de cat de frumoasa, teribila si stranie ar fi, indiferent de linistea si uimirea care ma lasa intr-o coma de placere stiu ca ma voi intoarce din cand in cand in Constanta. Sunt ca o jucarie yoyo in felul asta, intors mereu in palma.
Deci vezi tu, Europa e o gradina a optimismului. Una unde vecinii te trezesc la 10 exersand Fur Elise la pian sau come as you are la chitara. Unde mancarea poate e la fel de nesanatoasa ca acasa dar arata atat de bine incat iti umple inima pana la explozie cu incantare. Unde toata lumea vrea sa se imbrace frumos, sa ia cina, sa se sarute si pur si simplu sa se simta bine tot timpul. Unde nimeni nu se imbata si spune lucruri aiurea ci doar se amestesc iar pentru cateva ore ai senzatia sincera ca toata lumea e indragostita de toata lumea.
Aici soarele mereu se strecoara in spatele dealurilor dar lasa mereu un pic de caldura in urma, de care oamenii serii se bucura. Si nimeni nu e ridicol aici! Fiecare isi traieste drama cu demnitate fara a se lamenta interminabil de ea. Nici nu stiu cum reusesc dar o fac!

Asa ca pune-ti bani deoparte si pleaca! Meriti sa simti cat de minunata poate fi viata. Sa iti lasi ochii sa absoara ca doua gauri negre toata frumusetea nesfarsita a lumii. Sa auzi sute de voci care se impletesc afectuos intr-o melodie care desi nu o intelegi o iubesti iremediabil.
Mi-am pus la punct spaniola de cand sunt aici. Vreau sa vad corrida la vara. In timp ce iti scriu, ma gandeam cat de simpatic ar fi ne vedem aleatoriu in jurul continentului. In Madrid, in Paris, In nebunia Berlinului sau calmul orsului Praga. Poate chiar prin Sighisoara. Sa impartim zile de ras, vin si trandafiri. Dar astea sunt visele mele, sunt sigur ca si tu le ai pe ale tale.
Asa ca nu iti lasa sufletul sa fie casa altora de vacanta. Iar atunci cand vei vedea pe cer pasarile care zboara distante incredibile spre zile mai frumoase intreaba-te: Eu de ce nu pot face la fel?
Cu drag, Prietenul tau expatriat, Marius Cristian.

Sărut. Delir

Buze umflate, 
bătute de cuvinte nerostite, 
tremurând în plăcerea uitării. 

Pielea se scutură. 
Se strânge și se întinde, 
sub sărutul uscat al soarelui. 

Muzică dezbracă trupurile,
iar trupuri dezbracă muzica.
De orice sensuri.

Vreau jocul admiralului.
Dar nu sunt bărci în iad.
Nu e apa.

În delirul acidului,
lumea e un mozaic
de fețe care se săruta.

De departe o sirenă urlă,
în câmpia nesfârșită
de albastru mediteran.

Lumea e un haiku.
Convins confuz,
Contrar constrâns.

Nu mai sunt cireși
cu petale sărutând
pământul paradisului.

Adorm visând,
că sunt treaz cu tine
în beția apatică a timpului.

Finalul unei zile de apocalipsă
cu păsări care se ceartă,
într-o franceză de baltă.

E o secetă de cerneala.
Pixul săruta hârtia
fără limbă.

Fericirea e la colț
de vorba cu bișnițarii
Așteaptă doar să ieși la pâine.

neintitulat 1.0

Corpul ăsta e un templu al experienței arogante. Ornat cu zâmbetele a zeci de cicatrici și gravat cu tatuaje. E Unul care păstrează discret secretele a zeci de oameni, în plicuri de piele. E un calendar al nopților petrecute precum sărbători ale memoriei. Unul în care oameni lipesc constant pagini noi iar el alege ce rupe in uitare. 
Corpul ăsta e o pânză spălată în lacrima a trei mări și neinumarate râuri. Una arsă de soarele de coastă a bătrânului continent.
O furtună caldă care își topește plictiseala. Un soare care conduce în gând, păsările spre sud. O ploaie afectuoasa pentru buze crăpate.
Corpul ăsta e schizofrenie. Vorbește în cinci limbi cu o singură voce. Povestind mereu de lucruri otrăvite care fac viața mai ușoară.
Corpul ăsta e moarte. Și omoară timpul zi de zi. Sau poate timpul îl omoară pe el.

Nerostitele

Spune-mi 

De catastrofe zdrobitoare. 
De mare, sânge, lacrimi 
și alte ape cu gust de fier. 

De Foamea animalică. 
De tablourile roșii pe care 
dinți și unghii le lasă în piele. 

De haos nedivizat.
Topindu-se arzând. În ordinea plăcerii.
În liniștea de după gemete.

Spune-mi

De o inimă moartă.
Una mereu în alte mâini,
care refuză să bată.

De răbdare învinsă.
Pe câmpurile lui Marte,
de săgeata lui Venus.

De drumuri neluate.
De arta pierdută de a păstra un secret.
De mine și de tine.