On nights of drunken revelry the soul embarks on the strangest of journeys. But the challenge lies in staying alive in the cold arms of sobriety. Under the constant pressure that you should be happy even though
there is no reason to be.
So I chose scraps of freedom over happiness. I chose not to care if I am content with life or not.
And I woke one day, drinking wine and singing in a house I entered for the first time.
One with no windows and no doors. One I might never return to. And there I mused and realized that I can be eternally young as long as I am kept away from any impossible dream.
And thus my soul grew and loved and was loved. Then the house which I built in my heart, was never truly victimized by things beyond my control. By disappointment.By frustration. By the constant doubt, of wanting to settle for less than I deserve.
In the end, my soul was a feather. And it endured all the cataclysms of this strange and vicious land.
Saturday 28 December 2013
Sunset in the Eyes of Critters around the World.
Dogs bark wildly to one another.
They seem to be distracted
by everything alive.
Like little children,
they chat impatiently,
talk simultaneously,
around the neighbourhood.
But we are all animals here.
Cats sit on the fence,
contemplating a sky
criss crossed by airplanes.
They seem to be dreaming
of something.
Of flying perhaps
Or of taking a bite
out of the wounded sunset.
And who can blame them?
The clouds themselves
seem to chew
on that heart of light.
As I watch over them,
I can feel my own mouth watering.
Does the sky taste of birds?
I flew a couple of times,
It tastes like everything else.
Divine, the first time.
Then you get used to it
and it gets bland as stale bread.
As the night timidly approaches
all sound goes to sleep in the ground.
I can finally hear the music
over the arguing voices.
You will learn about these things
in your own rythm.
In your own time.
They seem to be distracted
by everything alive.
Like little children,
they chat impatiently,
talk simultaneously,
around the neighbourhood.
But we are all animals here.
Cats sit on the fence,
contemplating a sky
criss crossed by airplanes.
They seem to be dreaming
of something.
Of flying perhaps
Or of taking a bite
out of the wounded sunset.
And who can blame them?
The clouds themselves
seem to chew
on that heart of light.
As I watch over them,
I can feel my own mouth watering.
Does the sky taste of birds?
I flew a couple of times,
It tastes like everything else.
Divine, the first time.
Then you get used to it
and it gets bland as stale bread.
As the night timidly approaches
all sound goes to sleep in the ground.
I can finally hear the music
over the arguing voices.
You will learn about these things
in your own rythm.
In your own time.
Emotional Apocalypse
I am a dog
fighting in a silent arena
under an unknown master
pleasing strange crowds.
I am of vaguely noble birth,
contemplating my roots in a cage.
Aquarius at their feet.
The feet of half people,
quarter people
or not even as much.
These things that slaughter
everything alive around them,
to celebrate ever repeating births
of their worldly gods.
My blood boils like oil
in the mechanic stomach
of the world.
My organs grow into coal
to feed the fire
that the devil has been kindling
inside humanity
for eons.
And my fears grow
For even though I deserve
to walk the fields of paradise,
I know that I will never reach it.
And slowly, I am becoming,
the parasite,
in the hearts of those I love.
Because they trace my steps back
only to loss and mute decay.
So I fight less and less
each day.
The world has somehow found
a cure against me.
It has learned my nature
and how to ignore its charm.
It drugged me with the illusions
of a calm and tranquil road.
It is safe for them. For now.
As long as I am moving
I cannot infect anyone
with my love.
But as write these lines
I am tickled,
by a feather of war.
This savage messiah
has turned its crooked eyes
towards another Magdalene.
One day soon,
I will be home again,
a shadow of doubt across her sky.
And I will love again.
Like a curse,
Like a gun to the head,
Like an atom bomb.
And it will be
the most wonderfully tragic thing
in the history of the world.
fighting in a silent arena
under an unknown master
pleasing strange crowds.
I am of vaguely noble birth,
contemplating my roots in a cage.
Aquarius at their feet.
The feet of half people,
quarter people
or not even as much.
These things that slaughter
everything alive around them,
to celebrate ever repeating births
of their worldly gods.
My blood boils like oil
in the mechanic stomach
of the world.
My organs grow into coal
to feed the fire
that the devil has been kindling
inside humanity
for eons.
And my fears grow
For even though I deserve
to walk the fields of paradise,
I know that I will never reach it.
And slowly, I am becoming,
the parasite,
in the hearts of those I love.
Because they trace my steps back
only to loss and mute decay.
So I fight less and less
each day.
The world has somehow found
a cure against me.
It has learned my nature
and how to ignore its charm.
It drugged me with the illusions
of a calm and tranquil road.
It is safe for them. For now.
As long as I am moving
I cannot infect anyone
with my love.
But as write these lines
I am tickled,
by a feather of war.
This savage messiah
has turned its crooked eyes
towards another Magdalene.
One day soon,
I will be home again,
a shadow of doubt across her sky.
And I will love again.
Like a curse,
Like a gun to the head,
Like an atom bomb.
And it will be
the most wonderfully tragic thing
in the history of the world.
Pagina 6
E un curent nebun si totusi nu avem lumina. Eu am 99 de motive sa iubesc. Tu vrei 100. Unul care echivaleaza infinitul. Azi puteam aniversa un eveniment neinsemnat. Poate inceputul restului vietii noastre. Dar aniversam liniste. Eu ma gandesc la altcineva acum, iar tu la ale tale. Totul departe de nelinistea posesiei. Eu scriu la capatul lumii, tu discuti cu ai tai deasupra unui pahar de vin. Deasupra unei cani de cafea.
Doua piese splendide care canta in paralel.Ascultate de doua suflete ce nu se vor intalni vreodata. Tu rationala. Eu sentimental. As fi adorat sa ma minti. Sa-mi arunci cuvinte care imi ard complet iubirile vechi. Sa-mi vina sa te omor cu saruturi, dar totul ramane doar o pagina scrijelita pe un caiet.
Doua piese splendide care canta in paralel.Ascultate de doua suflete ce nu se vor intalni vreodata. Tu rationala. Eu sentimental. As fi adorat sa ma minti. Sa-mi arunci cuvinte care imi ard complet iubirile vechi. Sa-mi vina sa te omor cu saruturi, dar totul ramane doar o pagina scrijelita pe un caiet.
Daca...
"Daca-as putea la noapte s-adorm sub cerul unui miliard de stele. Mai am putin si mor cu vopseaua pamantului pe degete. Nu mai vreau sa simt orase noi un timp. Sunt injunghiat la petreceri straine de plictis si confuzie.
Anemic, sub un soare cu dinti, zambesc acum, stiind ca am nimic. Zambesc stramb. Zambesc Mut. Pentru ca sunt impacat cu lumea asta. Cu directia obscura pe care am luat-o. Dar unde plecam atunci cand vom imbatrani? Cand vom fi secati de rabdare si gratie? De putinele cuvinte pe care le mai stim? As vrea sa ne privim lung si fara scop definit. Sa ne intelegem cicatricile. Sa ne intelegem tatuajele. Totul fara a spune un cuvant. Sa murim dizolvati in saruturi care nu inseamna nimic si sa renastem in focuri de artificii. Vreau viata noastra sa insemne ceva."
Anemic, sub un soare cu dinti, zambesc acum, stiind ca am nimic. Zambesc stramb. Zambesc Mut. Pentru ca sunt impacat cu lumea asta. Cu directia obscura pe care am luat-o. Dar unde plecam atunci cand vom imbatrani? Cand vom fi secati de rabdare si gratie? De putinele cuvinte pe care le mai stim? As vrea sa ne privim lung si fara scop definit. Sa ne intelegem cicatricile. Sa ne intelegem tatuajele. Totul fara a spune un cuvant. Sa murim dizolvati in saruturi care nu inseamna nimic si sa renastem in focuri de artificii. Vreau viata noastra sa insemne ceva."
Wednesday 18 December 2013
o Fotografie veche langa Casino
Mi-a spus ca miros a biscuiti. A biscuiti si vanilie. A zile de primavara.
I-am multumit, am zambit discret si am privit spre mare. Stiam ca nu miros a biscuiti. Miroseam a alge. A scoici si apa sarata. A valuri mereu invinse de o faleza implacabila. Miroseam a caini turbati ce urla in noptile reci din ruinele vechii cetati. Din ale celei noi. Miroseam precum calmul unui somn fara vise. A liniste care tortureaza prin inteles. A foame fara sfarsit. De luni, de marti, de ani de zile.
Nu am mirosit niciodata a biscuiti, dar omul inspira in plamani speranta cu mult inaintea aerului. Si de multe ori, doar cu atat ramane.
I-am multumit, am zambit discret si am privit spre mare. Stiam ca nu miros a biscuiti. Miroseam a alge. A scoici si apa sarata. A valuri mereu invinse de o faleza implacabila. Miroseam a caini turbati ce urla in noptile reci din ruinele vechii cetati. Din ale celei noi. Miroseam precum calmul unui somn fara vise. A liniste care tortureaza prin inteles. A foame fara sfarsit. De luni, de marti, de ani de zile.
Nu am mirosit niciodata a biscuiti, dar omul inspira in plamani speranta cu mult inaintea aerului. Si de multe ori, doar cu atat ramane.
Altruism. Moarte lenta.
A zis ca vrea sa-si dezlipeasca
intreaga piele de pe fata.
Iar cele patru maini ale mele,
au incercat fara succes sa o opreasca.
A zis ca vrea sa-adoarma in cada,
cu tot ce a iubit vreodata.
Si i-am furat prea tarziul radioul,
caci era deja jumate moarta.
A zis ca vrea sa aiba serpi in cap,
pentru ca oricum e hidoasa.
Dar eu le-am furat veninul,
si m-au dus senin la groapa.
Acum privesc de sub pamant
zambind discret cu pleoapele inchise,
Stiind ca am sacrificat din viata mea,
pentru cineva care demult murise.
intreaga piele de pe fata.
Iar cele patru maini ale mele,
au incercat fara succes sa o opreasca.
A zis ca vrea sa-adoarma in cada,
cu tot ce a iubit vreodata.
Si i-am furat prea tarziul radioul,
caci era deja jumate moarta.
A zis ca vrea sa aiba serpi in cap,
pentru ca oricum e hidoasa.
Dar eu le-am furat veninul,
si m-au dus senin la groapa.
Acum privesc de sub pamant
zambind discret cu pleoapele inchise,
Stiind ca am sacrificat din viata mea,
pentru cineva care demult murise.
Tinute
Corpul meu zace calcat pe umeras,
si imbrac altul in dimineata divina,
Ce n-as da sa pot si eu macar o zi,
sa inot intr-o balta de lumina.
In schimb raman un nimeni elegant,
pana la prima zapada.
Iar ochii mei privesc halucinant,
urmarind o lupta goala.
Pentru ca unii au coarne de cerb,
cu care dement se camufleaza,
Si cauta viori pe tocuri,
ale caror suflete vibreaza.
Dar creierul asta e un pom,
Conturat de capriciul iernii,
In care pasari zboara neincetat,
asteptand de ani, schimbarea vremii.
si imbrac altul in dimineata divina,
Ce n-as da sa pot si eu macar o zi,
sa inot intr-o balta de lumina.
In schimb raman un nimeni elegant,
pana la prima zapada.
Iar ochii mei privesc halucinant,
urmarind o lupta goala.
Pentru ca unii au coarne de cerb,
cu care dement se camufleaza,
Si cauta viori pe tocuri,
ale caror suflete vibreaza.
Dar creierul asta e un pom,
Conturat de capriciul iernii,
In care pasari zboara neincetat,
asteptand de ani, schimbarea vremii.
Anatomia Lipsei
Corpului astuia nu-i mai trebui ochi,
pentru ca te-a pastrat deja in memorie
Acum doar priveste nimicul schimbandu-se,
in fata ta, strain de orice victorie.
E un copil in capul lui, imi spune,
ce in nopti crude inca mai suspina,
Dupa intrebari la care nu raspunzi,
Fugind, absolvit de orice vina.
Si e o lumea moarta afara,
Dincolo de geamul asta rece
Cu oameni cu cranii pe umeri,
Ce asteapta sa te inece.
Dar te cunosc din templele de alcool,
tipul cu lacrimi ce umpleau pahare.
Fara gura, iesind la cina cu altii,
privind cum capul tau dispare.
In regatul gol dormim amandoi,
Saturati de placere goala.
Vom deveni si noi ca restul,
zei pe o hartie goala.
pentru ca te-a pastrat deja in memorie
Acum doar priveste nimicul schimbandu-se,
in fata ta, strain de orice victorie.
E un copil in capul lui, imi spune,
ce in nopti crude inca mai suspina,
Dupa intrebari la care nu raspunzi,
Fugind, absolvit de orice vina.
Si e o lumea moarta afara,
Dincolo de geamul asta rece
Cu oameni cu cranii pe umeri,
Ce asteapta sa te inece.
Dar te cunosc din templele de alcool,
tipul cu lacrimi ce umpleau pahare.
Fara gura, iesind la cina cu altii,
privind cum capul tau dispare.
In regatul gol dormim amandoi,
Saturati de placere goala.
Vom deveni si noi ca restul,
zei pe o hartie goala.
Introspectie Medicala
Tu Ilustrezi Un vis uitat,
un portret pe hartie stearsa.
Iar eu port ochelari de soare in el,
sa-mi ascunda pleoapa moarta.
Eu iti dau litere haotice
cu care sa te lupti deja invins
Dar altii iti fotografiaza timpul,
in filmul unui trecut stins.
In capul tau zac cinci femei,
si se uita toate dupa alt barbat.
in capul meu zace peronul Moscovei,
si esti mereu acolo
desi e mereu aglomerat.
Dar in timp te-ai plictisit
de a noastra chirurgie muta,
iar acum stau pe masa ta de operatii,
si-s doar un test pe o maimuta.
un portret pe hartie stearsa.
Iar eu port ochelari de soare in el,
sa-mi ascunda pleoapa moarta.
Eu iti dau litere haotice
cu care sa te lupti deja invins
Dar altii iti fotografiaza timpul,
in filmul unui trecut stins.
In capul tau zac cinci femei,
si se uita toate dupa alt barbat.
in capul meu zace peronul Moscovei,
si esti mereu acolo
desi e mereu aglomerat.
Dar in timp te-ai plictisit
de a noastra chirurgie muta,
iar acum stau pe masa ta de operatii,
si-s doar un test pe o maimuta.
Modern Assembly Line for Artworks
Our memories are but a film
on which a million faces rest.
and they turn around forever,
shot with feathers in their chest.
Thus we seek to grow some roots,
to have shelter from our race,
lest we'll be tossed away like leaves,
like dead astronauts in space.
Because we are but insects,
moths befriending flies,
While the cockroaches in heaven,
unfurl our weak seminal ties.
So I will maneuver these scissors,
to remove this head, without a scar,
I must escape this cage, you see,
yet I cannot bend a bar.
And when I will escape
i will forget the days that lurked,
and my existence will be a painting,
of a modern assembly line for artwork.
on which a million faces rest.
and they turn around forever,
shot with feathers in their chest.
Thus we seek to grow some roots,
to have shelter from our race,
lest we'll be tossed away like leaves,
like dead astronauts in space.
Because we are but insects,
moths befriending flies,
While the cockroaches in heaven,
unfurl our weak seminal ties.
So I will maneuver these scissors,
to remove this head, without a scar,
I must escape this cage, you see,
yet I cannot bend a bar.
And when I will escape
i will forget the days that lurked,
and my existence will be a painting,
of a modern assembly line for artwork.
Gust puternic si Amarui (comission)
Cerul era blond ca tine,
o mana ce te arunca in nimic
doua degete de la aceeasi mana
ce scriu nepasatoare pe nisip.
In anii ce urmeaza mortii noastre
corpul va fi gradina de cale.
Ca niste brate ce picteaza pe perete
tot ce-am ranit ca niste animale.
Iar tot ce vor avea ai nostrii
Vor fi cuvinte palide ca niste gutui
Pentru oameni din care au ramas
doar amintiri
cu gust puternic si amarui.
o mana ce te arunca in nimic
doua degete de la aceeasi mana
ce scriu nepasatoare pe nisip.
In anii ce urmeaza mortii noastre
corpul va fi gradina de cale.
Ca niste brate ce picteaza pe perete
tot ce-am ranit ca niste animale.
Iar tot ce vor avea ai nostrii
Vor fi cuvinte palide ca niste gutui
Pentru oameni din care au ramas
doar amintiri
cu gust puternic si amarui.
Stranii Loterii
Eram fascinat de tombola
ce rula in capul meu de mozaic.
si firul narativ al existentei
intins din haosul de mohair.
Am fost mult timp,
perna de ace,
Omida visand violent aripi,
de fluture ce deranjeaza pacea.
Acum am buze
pictata peste figura mata
Si imi ofer singur saruturi
cand nimeni nu mai e de fata.
Autosuficienta e medicamentul
blestemat de tablourile lui Magritte
La care visez fara retineri
cand dorm si nu pot sa fiu trezit.
ce rula in capul meu de mozaic.
si firul narativ al existentei
intins din haosul de mohair.
Am fost mult timp,
perna de ace,
Omida visand violent aripi,
de fluture ce deranjeaza pacea.
Acum am buze
pictata peste figura mata
Si imi ofer singur saruturi
cand nimeni nu mai e de fata.
Autosuficienta e medicamentul
blestemat de tablourile lui Magritte
La care visez fara retineri
cand dorm si nu pot sa fiu trezit.
Neintitulat
Lasa-mi buzele sa se obisnuiasca
cu magnitudinea sarutului tau.
Imi simt sufletul spargandu-se,
pe marmura corpului tau.
Erau capete infipte in pari,
spectatorii chimiei dintre noi
Iar Dumnezeu un Van Gogh din lego,
ce ne-a facut un colaj de erori.
E o clima stranie
in tabloul acestui Dumnezeu.
Dar nu si in norii nesfarsiti,
in care doarme capul meu.
cu magnitudinea sarutului tau.
Imi simt sufletul spargandu-se,
pe marmura corpului tau.
Erau capete infipte in pari,
spectatorii chimiei dintre noi
Iar Dumnezeu un Van Gogh din lego,
ce ne-a facut un colaj de erori.
E o clima stranie
in tabloul acestui Dumnezeu.
Dar nu si in norii nesfarsiti,
in care doarme capul meu.
Untitled 1.7
Astept in statie sa trec
spre perioada de maretie
Cand totul langa mine e bolnav
De cea mai stranie epidemie.
Imunologii spun ca ar fi
un virus in urma caruia nu mori
un glob intreg de oameni
ce tuseste intepatoare scobitori.
Dar inteleg.
Am fost si eu chirurg odata,
si le-am pus cardiacilor
Inerte inimi de fier.
Iubeste Abstractia prezenta,
In umbra oraselor-pisica
ce ti se arata noaptea
cu a lor senzualitate acustica
spre perioada de maretie
Cand totul langa mine e bolnav
De cea mai stranie epidemie.
Imunologii spun ca ar fi
un virus in urma caruia nu mori
un glob intreg de oameni
ce tuseste intepatoare scobitori.
Dar inteleg.
Am fost si eu chirurg odata,
si le-am pus cardiacilor
Inerte inimi de fier.
Iubeste Abstractia prezenta,
In umbra oraselor-pisica
ce ti se arata noaptea
cu a lor senzualitate acustica
Untitled 1.6
Copii se jucau ca mieii,
in leagane deasupra pamantului.
iar parintii priveau ingroziti,
din alte epoci, din alte timpuri.
o briza mangaia oameni,
logoditi de idealuri narcisiste
in chiuvete se strangeau oceane,
spaland fete proaspat barbierite.
Dar afara toate florile mureau
in maini ce vor doar sa apuce,
Iar cei ce-au inteles ce fac,
cresteau in plante carnivore.
Eu, cu flori in loc de cap,
cu radacini in gulerul camasilor,
ingrijite de Morrison si Hendrix,
sa mangaie pielea fina a norilor.
Am stat departe de tot,
de carnea rece ce hraneste grijile ,
asteptand o primavara in rochie,
sa-mi infloreasca toate gandurile.
in leagane deasupra pamantului.
iar parintii priveau ingroziti,
din alte epoci, din alte timpuri.
o briza mangaia oameni,
logoditi de idealuri narcisiste
in chiuvete se strangeau oceane,
spaland fete proaspat barbierite.
Dar afara toate florile mureau
in maini ce vor doar sa apuce,
Iar cei ce-au inteles ce fac,
cresteau in plante carnivore.
Eu, cu flori in loc de cap,
cu radacini in gulerul camasilor,
ingrijite de Morrison si Hendrix,
sa mangaie pielea fina a norilor.
Am stat departe de tot,
de carnea rece ce hraneste grijile ,
asteptand o primavara in rochie,
sa-mi infloreasca toate gandurile.
Untitled 1.5
Am vazut un nud din 19 36.
Avea in colaps bratele.
Privindu-i pielea simteam
ca urc scari interminabile.
Altul avea in abdomen
un set de usi la nesfarsit.
Altul o liniste aurie,
ce ii curgea pe corpul invechit.
"Imi lipsesc buzele ei
ca o cafea cu mefedrona."
Sopti o voce strangulata
de o stranie aroma.
Am oftat iar apoi,
am soptit la randul meu:
"Nu stii ca mana pe care o tii,
e o reflexie a sufletului tau?"
In spate, o silueta vorbea deranjant:
"Splendid loc acest bazar!
In care prostii vorbesc de tinut maini,
cu ale lor in buzunar!"
Avea in colaps bratele.
Privindu-i pielea simteam
ca urc scari interminabile.
Altul avea in abdomen
un set de usi la nesfarsit.
Altul o liniste aurie,
ce ii curgea pe corpul invechit.
"Imi lipsesc buzele ei
ca o cafea cu mefedrona."
Sopti o voce strangulata
de o stranie aroma.
Am oftat iar apoi,
am soptit la randul meu:
"Nu stii ca mana pe care o tii,
e o reflexie a sufletului tau?"
In spate, o silueta vorbea deranjant:
"Splendid loc acest bazar!
In care prostii vorbesc de tinut maini,
cu ale lor in buzunar!"
untitled 1.4
Copii se jucau ca mieii,
in leagane deasupra pamantului.
iar parintii priveau ingroziti,
din alte epoci, din alte timpuri.
o briza mangaia oameni,
logoditi de idealuri narcisiste
in chiuvete se strangeau oceane,
spaland fete proaspat barbierite.
Dar afara toate florile mureau
in maini ce vor doar sa apuce,
Iar cei ce-au inteles ce fac,
cresteau in plante carnivore.
Eu, cu flori in loc de cap,
cu radacini in gulerul camasilor,
ingrijite de Morrison si Hendrix,
sa mangaie pielea fina a norilor.
Am stat departe de tot,
de carnea rece a farfuriilor,
asteptand o primavara in rochie,
sa-mi infloreasca toate gandurile.
in leagane deasupra pamantului.
iar parintii priveau ingroziti,
din alte epoci, din alte timpuri.
o briza mangaia oameni,
logoditi de idealuri narcisiste
in chiuvete se strangeau oceane,
spaland fete proaspat barbierite.
Dar afara toate florile mureau
in maini ce vor doar sa apuce,
Iar cei ce-au inteles ce fac,
cresteau in plante carnivore.
Eu, cu flori in loc de cap,
cu radacini in gulerul camasilor,
ingrijite de Morrison si Hendrix,
sa mangaie pielea fina a norilor.
Am stat departe de tot,
de carnea rece a farfuriilor,
asteptand o primavara in rochie,
sa-mi infloreasca toate gandurile.
Untitled 1.3
Tin minte cand priveam
o luna de hartie.
cautand in buzunare cheia,
sa iesim din colivie.
unde marea saruta nisipul,
a fost cautarea cea mai lunga
iar tu inca esti fumul de tigara
ce lenes plamanii mi-i inunda.
M-ai machiat cu tempera,
si mi-ai dat culori neclare.
Iar lumea care-si intindea rufele
Ne-a vazut precum explozii nucleare.
Intr-o zi ai plecat la somn
sub firul apei, in cada,
iar eu ramas un nimeni elegant
un tren nebun, pe sine de zapada.
o luna de hartie.
cautand in buzunare cheia,
sa iesim din colivie.
unde marea saruta nisipul,
a fost cautarea cea mai lunga
iar tu inca esti fumul de tigara
ce lenes plamanii mi-i inunda.
M-ai machiat cu tempera,
si mi-ai dat culori neclare.
Iar lumea care-si intindea rufele
Ne-a vazut precum explozii nucleare.
Intr-o zi ai plecat la somn
sub firul apei, in cada,
iar eu ramas un nimeni elegant
un tren nebun, pe sine de zapada.
untitled 1.2
Corpul tau e tot o gura
care cheama constant
toti fluturii de pe luna,
sa-i omoare in stomac.
Eu te privesc curios,
cu toate cele trei fete,
iar mintea mea trage cu ochiul
prin a ochilor ferestre.
Erai perfecta in epoca ta,
un om sublim, fara o pata,
acum in schimb, esti un portret
de noblete decapitata.
Si sunt vremuri stranii
in care cumperi inimi la conserva
iar sangele e un parfum sublim,
folosit fara rezerva.
Nu stii ca suntem bete
de chibrit carbonizat,
cu capul arzand in pasiunea
vreunui vis nerealizat?
Ne-au taiat aripile cu unghiera
Conturand in vrabii sangerii peretii,
Spunand ca vom zbura curand,
Din gheara inclestata a vietii.
care cheama constant
toti fluturii de pe luna,
sa-i omoare in stomac.
Eu te privesc curios,
cu toate cele trei fete,
iar mintea mea trage cu ochiul
prin a ochilor ferestre.
Erai perfecta in epoca ta,
un om sublim, fara o pata,
acum in schimb, esti un portret
de noblete decapitata.
Si sunt vremuri stranii
in care cumperi inimi la conserva
iar sangele e un parfum sublim,
folosit fara rezerva.
Nu stii ca suntem bete
de chibrit carbonizat,
cu capul arzand in pasiunea
vreunui vis nerealizat?
Ne-au taiat aripile cu unghiera
Conturand in vrabii sangerii peretii,
Spunand ca vom zbura curand,
Din gheara inclestata a vietii.
untitled 1.1
Sub a doua piele am pene,
Deasupra primei un costum.
Iar de la an la an privesc
cum parul ia nuante de scrum.
Si totusi lumea m-a pictat mereu,
in portrete duble cu palarie.
Chiar si in zilele cand ma trezeam
cu un pistol lipit de barbie.
Cand asternuturile suspinau,
lasand lacrimi de nicotina.
Privind pozele in care ma purtai,
precum pantofii din vitrine.
Am iubit zilele alea,
dar sunt material de esarfe,
satul de noroi si asfalt,
acum inconjor gaturi elegante.
Eram inger bolnav,
strain de spitale,
din venele astea intepate,
cresteau frumoase animale.
Si totusi mi-ai deschis
cutia asta craniana,
Dar n-ai putut repara
arsura traumelor milenare.
Asa ca ne vom vedea mai rar,
sorbind dintr-o cana de mare,
Iar umbrele noastre vor pava
cafenele ce ne-ascund de soare.
Deasupra primei un costum.
Iar de la an la an privesc
cum parul ia nuante de scrum.
Si totusi lumea m-a pictat mereu,
in portrete duble cu palarie.
Chiar si in zilele cand ma trezeam
cu un pistol lipit de barbie.
Cand asternuturile suspinau,
lasand lacrimi de nicotina.
Privind pozele in care ma purtai,
precum pantofii din vitrine.
Am iubit zilele alea,
dar sunt material de esarfe,
satul de noroi si asfalt,
acum inconjor gaturi elegante.
Eram inger bolnav,
strain de spitale,
din venele astea intepate,
cresteau frumoase animale.
Si totusi mi-ai deschis
cutia asta craniana,
Dar n-ai putut repara
arsura traumelor milenare.
Asa ca ne vom vedea mai rar,
sorbind dintr-o cana de mare,
Iar umbrele noastre vor pava
cafenele ce ne-ascund de soare.
Untitled 1.0
Erau pasari in casa mea
in ziua aceea.
Intrand pe toate usile,
prin toate geamurile.
Iar eu priveam
umbland prin camera
picioarele mergand intr-o directie
iar gandurile in alta.
M-am asezat pe scaun,
contempland umbra
crimelor la care am asistat.
Si sorbind, am oftat
vazand ca e sange
in ceasca mea de ceai.
Dar mainile mele intinse,
cautau porti spre alta dimensiune
Unde oamenii nu se leaga de baloane
atunci cand plutesc peste lume.
Ti-am oferit sa cresti
un vis de afectiune,
o mana ce creste dintr-un ghiveci
doar sa te mangaie.
Pentru ca stiu cum e,
am avut si eu un arbore in loc de cap
dar straini ce nu suporta verdele
au venit in noapte si mi l-au taiat.
Trebuie sa abandonam lejer
fascinatia pentru lenjerie.
Care ne-a sters fetele,
si le-a ars ca pe hartie.
Fie asta fie vom risca
sa ne donam timpul de pilda,
precum camionagii biofobi
cu mustati de feriga.
in ziua aceea.
Intrand pe toate usile,
prin toate geamurile.
Iar eu priveam
umbland prin camera
picioarele mergand intr-o directie
iar gandurile in alta.
M-am asezat pe scaun,
contempland umbra
crimelor la care am asistat.
Si sorbind, am oftat
vazand ca e sange
in ceasca mea de ceai.
Dar mainile mele intinse,
cautau porti spre alta dimensiune
Unde oamenii nu se leaga de baloane
atunci cand plutesc peste lume.
Ti-am oferit sa cresti
un vis de afectiune,
o mana ce creste dintr-un ghiveci
doar sa te mangaie.
Pentru ca stiu cum e,
am avut si eu un arbore in loc de cap
dar straini ce nu suporta verdele
au venit in noapte si mi l-au taiat.
Trebuie sa abandonam lejer
fascinatia pentru lenjerie.
Care ne-a sters fetele,
si le-a ars ca pe hartie.
Fie asta fie vom risca
sa ne donam timpul de pilda,
precum camionagii biofobi
cu mustati de feriga.
Friday 29 November 2013
Ieri am fost inima unei masini
sI am privit din stomacul ei
cum fierul ne contorsioneaza,
intr-o imbratisare rece a mortii.
Din plicuri de piele
am servit vizual martorii
cu un Merlot de la revolutie.
Se lingeau pe buze,
multumiti parca sa vada
ca tragedia musca salbatic
si vietile tinere.
asa ca am smuls
o bucata de geam din tampla
razand rece.
Vezi tu,
acest cap e un templu.
Pentru ca esti primul lucru
la care m-am gandit
Cand am deschis ochii
si am vazut ca n-am murit.
sI am privit din stomacul ei
cum fierul ne contorsioneaza,
intr-o imbratisare rece a mortii.
Din plicuri de piele
am servit vizual martorii
cu un Merlot de la revolutie.
Se lingeau pe buze,
multumiti parca sa vada
ca tragedia musca salbatic
si vietile tinere.
asa ca am smuls
o bucata de geam din tampla
razand rece.
Vezi tu,
acest cap e un templu.
Pentru ca esti primul lucru
la care m-am gandit
Cand am deschis ochii
si am vazut ca n-am murit.
Tuesday 26 November 2013
?
Am fost inima multor masini.
SI am privit cateodata
din stomacul lor
cum fierul se contorsioneaza.
intr-o imbratisare rece a mortii.
SI am privit cateodata
din stomacul lor
cum fierul se contorsioneaza.
intr-o imbratisare rece a mortii.
The Tenant
I'm a rabid hound,
stalking,
across the concrete fields of the cities.
With teeth desguised in ties.
with claws hidden carefully in fabric,
always Bending a careful ear
to the deaf sounds of paradise:
To moans,
crawling out of hotel windows
that glitter red and blue
under showers
of neon light.
To coffee,
being ground up
like this soul,
Boiling,
Poured into cups
for strangers to drink.
To the breath of angels
driving frantically
into dark alleyways,
trying desperately
to save my spirit.
I could have had scores
of languid girls.
Sullen devils
Craving,
to strip me of you.
To mess my apartment
with next morning boredom.
To Hang their expectations
on my walls.
On my fridge.
Everywhere they see a picture of you.
But you already live here.
You moved in.
In a room with no doors.
Where I find you
each day,
before I melt,
smiling
into the dreamless sleep.
stalking,
across the concrete fields of the cities.
With teeth desguised in ties.
with claws hidden carefully in fabric,
always Bending a careful ear
to the deaf sounds of paradise:
To moans,
crawling out of hotel windows
that glitter red and blue
under showers
of neon light.
To coffee,
being ground up
like this soul,
Boiling,
Poured into cups
for strangers to drink.
To the breath of angels
driving frantically
into dark alleyways,
trying desperately
to save my spirit.
I could have had scores
of languid girls.
Sullen devils
Craving,
to strip me of you.
To mess my apartment
with next morning boredom.
To Hang their expectations
on my walls.
On my fridge.
Everywhere they see a picture of you.
But you already live here.
You moved in.
In a room with no doors.
Where I find you
each day,
before I melt,
smiling
into the dreamless sleep.
Stream of Consciousness T1
Am stat in parc ingropat in iarba. Deasupra mea, nori ca linguri de inghetata. Aroma de fier.
Sub mine pamantul unui intreg imperiu. A mai multor imperii aduse acum in ruina. Am stat cu dureri de cap. De vorba. De mana. Sau erau dureri de suflet? Dar unde e sufletul? Intre coaste sau intre urechi?
Am stat in parc. Fara televizor. Fara radio. Fara masini. Fara avioane. Fara nimeni cunoscut. Am stat cu muzica. Nebuna. Fierbinte. Mi-a lasat urme pe ureche cum obisnuia cineva acum ceva timp. Parul imi creste. Ma tund mereu. Aici nu are cine sa ma traga de el. Dar macar e soare. Soare bun. Soare nebun. Soare. Soare.Soare.
Dar iti trebuie mai mult decat atat sa fii in viata. O viata buna. Viata lunga. Diferente. Cui ii trebuie ambele? Nu conteaza. Muzica asta ma sugruma. Ma simt ca intr-un accident de masina. Cu coastele zdrobite ce imi impung organele. Asta e durerea singuratatii. Sa supravietuiesti accidentului fara sa mori. Poti sa mori si fara sa te ingropi in pamant. Te ingropi in iarba. In bratele altcuiva. In linistea unei ape. In zumbzaitul mecanic al oraselor. As vrea o lampa. Nu una cu dorinte, una cu baterii. Devine greu sa scrii mereu sub lumina lunii. Si ea trebuie platita din cand in cand. Nimic gratis. Nimic pentru noi. Ma intreb daca e la fel pe lumea ailalta. Sau in alte lumi. Exista muzica clasica in cosciug? Exista saruturi? Da. Trebuie sa fie. Desi sunt alte creaturi care ti le ofera. Sunt terminat ca bateria. Nici macar aia buna. Aia proasta. 7777 de motive sa fii in viata. Azi nu gasesc nici unul. Ma ajuti? Gasesti tu unul pentru mine? Ar fi de ajutor. Ca o mana care te salveaza de la inec. Ma agat de tine ca un cocosat de gard. Esti mai mult decat un colac de salvare. Dar azi sunt slab. Sunt sec. Sunt bolnav. Sunt vinovat. As vrea sa am mai mult sa iti ofer. Nimic nu e cum ai vrea sa fie. Ma culc. Inghid ochii. Nu pot dormi. Dureri violente de cap precum furtuni in desert. Cine sa traiasca in inima mea??? E desert. Noaptea sunt minus 40 de grade. Ai rezistat o noapte. Apoi ai inghetat. Esti inca acolo. In noaptea nesfarsita a desertului. Te vor gasi in 20 de ani arheologi care vor sa ma iubeasca. Vor incerca sa-ti afle povestea sa stie cum ai rezistat asa de mult acolo. Zambind rece, la gandul ca toate gandurile duc la dragoste.
Sub mine pamantul unui intreg imperiu. A mai multor imperii aduse acum in ruina. Am stat cu dureri de cap. De vorba. De mana. Sau erau dureri de suflet? Dar unde e sufletul? Intre coaste sau intre urechi?
Am stat in parc. Fara televizor. Fara radio. Fara masini. Fara avioane. Fara nimeni cunoscut. Am stat cu muzica. Nebuna. Fierbinte. Mi-a lasat urme pe ureche cum obisnuia cineva acum ceva timp. Parul imi creste. Ma tund mereu. Aici nu are cine sa ma traga de el. Dar macar e soare. Soare bun. Soare nebun. Soare. Soare.Soare.
Dar iti trebuie mai mult decat atat sa fii in viata. O viata buna. Viata lunga. Diferente. Cui ii trebuie ambele? Nu conteaza. Muzica asta ma sugruma. Ma simt ca intr-un accident de masina. Cu coastele zdrobite ce imi impung organele. Asta e durerea singuratatii. Sa supravietuiesti accidentului fara sa mori. Poti sa mori si fara sa te ingropi in pamant. Te ingropi in iarba. In bratele altcuiva. In linistea unei ape. In zumbzaitul mecanic al oraselor. As vrea o lampa. Nu una cu dorinte, una cu baterii. Devine greu sa scrii mereu sub lumina lunii. Si ea trebuie platita din cand in cand. Nimic gratis. Nimic pentru noi. Ma intreb daca e la fel pe lumea ailalta. Sau in alte lumi. Exista muzica clasica in cosciug? Exista saruturi? Da. Trebuie sa fie. Desi sunt alte creaturi care ti le ofera. Sunt terminat ca bateria. Nici macar aia buna. Aia proasta. 7777 de motive sa fii in viata. Azi nu gasesc nici unul. Ma ajuti? Gasesti tu unul pentru mine? Ar fi de ajutor. Ca o mana care te salveaza de la inec. Ma agat de tine ca un cocosat de gard. Esti mai mult decat un colac de salvare. Dar azi sunt slab. Sunt sec. Sunt bolnav. Sunt vinovat. As vrea sa am mai mult sa iti ofer. Nimic nu e cum ai vrea sa fie. Ma culc. Inghid ochii. Nu pot dormi. Dureri violente de cap precum furtuni in desert. Cine sa traiasca in inima mea??? E desert. Noaptea sunt minus 40 de grade. Ai rezistat o noapte. Apoi ai inghetat. Esti inca acolo. In noaptea nesfarsita a desertului. Te vor gasi in 20 de ani arheologi care vor sa ma iubeasca. Vor incerca sa-ti afle povestea sa stie cum ai rezistat asa de mult acolo. Zambind rece, la gandul ca toate gandurile duc la dragoste.
Saturday 26 October 2013
I got irremediably lost in metal. In leather. In cotton. In ink. In this mad search for myself.
I am clothed yet the fabric seems to wear me. Wear me in. Wear me out.
it reaches in my pockets and pays for our lifestyle.
For the miracles of these hate couture.
I feel abducted somehow from any purpose. From any plan.
In my cruelest nights, the wish for some sort of plan is always there.
Theres winning to be done by those who have plans.
But not for you and me.
Nights. Cruel as the cold wind. Dead as the leaves on which I tread on my way home. Contemplating. Contemplating meanings. Or lost chances. I always take my chances. A savage within a world that despises the unknown. The unsecure. Half lives. Half selves. I try to be whole within the gaping chaos. I used to love chaos. But on nights like this...
I cheated life and always got things my way. But the world does not have a blind eye towards such things.
So punishment comes. It does not crush me. But it does worse to my hopes. To my expectations.
The mad marathon of my existence continues. Butterflies in my stomach are going to sleep. Refusing to die they slumber for something else.
I am clothed yet the fabric seems to wear me. Wear me in. Wear me out.
it reaches in my pockets and pays for our lifestyle.
For the miracles of these hate couture.
I feel abducted somehow from any purpose. From any plan.
In my cruelest nights, the wish for some sort of plan is always there.
Theres winning to be done by those who have plans.
But not for you and me.
Nights. Cruel as the cold wind. Dead as the leaves on which I tread on my way home. Contemplating. Contemplating meanings. Or lost chances. I always take my chances. A savage within a world that despises the unknown. The unsecure. Half lives. Half selves. I try to be whole within the gaping chaos. I used to love chaos. But on nights like this...
I cheated life and always got things my way. But the world does not have a blind eye towards such things.
So punishment comes. It does not crush me. But it does worse to my hopes. To my expectations.
The mad marathon of my existence continues. Butterflies in my stomach are going to sleep. Refusing to die they slumber for something else.
Wednesday 23 October 2013
X
Cred ca provenim dintr-o linie interminabila de nomazi. Una care vaneaza orizonturi pictate in explozii de culoare. Care alearga fara asteptari catre pasiuni colosale. Suntem fii a milioane de familii batrane ca pamantul. Oameni in care sangele clocoteste ca o cafea furioasa pe foc. Se cunoaste in hainelele noastre. In adiasi rupti, in elastic ieftin de par, in noroi, vanatai. In fotografiile noastre. In locuri pe care le-am descoperit singuri, departe de fotografi asiatici si forte de ordine. In trasaturile noastre. In ochi nestinsi, in curbura aceea a buzei cand esti intrebat ce ai facut cu viata ta.
Eu, tu si alti cativa suntem seva din spiritul vesnic viu al aventurii interminabile. Si nu vorbesc doar de calatorit. Sufletul patrunde in toate crapaturile locurilor unde corpul il poarta. Orase mari, orase mici, orase natale, orase interioare. Pielea pastreaza in cicatrici, semne din nastere si tatuaje harti ale trairilor noastre nemuritoare. Secrete ale altor generatii care stiau ceva mai mult. Asa ca sunt mandru de mine. Sunt mandru cu o aroganta nemarginita pentru ca indiferent ca sunt la un loc de munca, la scoala, pe campii interminabile sau intr-un bar undeva, fac parte din coloana sonora a lumii vii. Si desii ecoul meu e mic, impactul pe care il am va fi de nemasurat.
Suntem copii ai straniilor contradictii.
Eu, Nascut in iarna, un amant iremediabil al verii. Unde am dispretuit viata atat de mult timp, acum zambesc copilareste la umbra unei ciocolate calde. Sangele violentei a fost spalat de pe mine si m-am ridicat peste abuzuri ca o camasa fluturand legata de geamul unei masini, pe autostrazi interminabile.
Nu imi doresc o lume plina de oameni ca mine. Probabil nu sunt. Si e cel mai bine asa. Vreau doar persoane uimite de simplitatea extatica a lucrurilor. Oameni care sa ma imbrace cu geniul, cu pofta lor de viata ca o haina de duminica, in cea mai frumoasa sarbatoare a vietii mele.
Eu, tu si alti cativa suntem seva din spiritul vesnic viu al aventurii interminabile. Si nu vorbesc doar de calatorit. Sufletul patrunde in toate crapaturile locurilor unde corpul il poarta. Orase mari, orase mici, orase natale, orase interioare. Pielea pastreaza in cicatrici, semne din nastere si tatuaje harti ale trairilor noastre nemuritoare. Secrete ale altor generatii care stiau ceva mai mult. Asa ca sunt mandru de mine. Sunt mandru cu o aroganta nemarginita pentru ca indiferent ca sunt la un loc de munca, la scoala, pe campii interminabile sau intr-un bar undeva, fac parte din coloana sonora a lumii vii. Si desii ecoul meu e mic, impactul pe care il am va fi de nemasurat.
Suntem copii ai straniilor contradictii.
Eu, Nascut in iarna, un amant iremediabil al verii. Unde am dispretuit viata atat de mult timp, acum zambesc copilareste la umbra unei ciocolate calde. Sangele violentei a fost spalat de pe mine si m-am ridicat peste abuzuri ca o camasa fluturand legata de geamul unei masini, pe autostrazi interminabile.
Nu imi doresc o lume plina de oameni ca mine. Probabil nu sunt. Si e cel mai bine asa. Vreau doar persoane uimite de simplitatea extatica a lucrurilor. Oameni care sa ma imbrace cu geniul, cu pofta lor de viata ca o haina de duminica, in cea mai frumoasa sarbatoare a vietii mele.
Saturday 19 October 2013
Frumusetea Naturala A Infidelitatii.
Ce sa scriu? Ceva pentru mine. Pentru tine. Ceva sa ne vindece tristetea. Dar tristetea nu se vindeca niciodata nu? E doar amortita sau amplificata de contact uman. Sau nu exista? E si asta o iluzie? O foamete? Un delir uman? O intrebare? Eu nu sunt trist. Tu esti? Ce vrei?
Vreau sa nu mai fiu cretin. Sa nu mai fiu ipocrit. Sa castig mereu si sa nu mai dorm niciodata. Dorm tot timpul, in ultimul timp. E timp pentru toate. Da. Trebuie sa fie. Altfel...
Altfel nu stiu. Nu am stiut niciodata nimic. Ma prefac doar ca invat lucruri dar sunt la fel de confuz ca in prima zi de scoala. Imi trebuie ajutor. O mana, o vorba, un sarut. De ce nu se mai saruta lumea? Complet nevinovat. Fara dragoste, fara tineri de mana aferente. Ah, ziarele sunt pline de tradare. Televizoarele la fel. Toata lumea inseala. Toata lumea tradeaza. Toata lumea minte. Numai eu nu. Eu si tu. Si El. El-ul tau.
A mea ma minte sigur. Dar nu imi pasa. Dar tie da. Tie mai mult ca mine.
Avem un contract social. Posesie. Mainile condamna sa stii. Sunt Catuse Metalice. Te intreb: E siguranta? Sau captivitate? Apartin. Ochi, urechi si buze. Cineva vrea un contract pentru ele. Asta e siguranta. Loialitatea. Inchiderea.
Marius Cristian. Anarhist romantic sub acoperire, in republica fascista a lumii. Umanitatea ne spune ca suntem la fel si totusi, fiecare se vrea unic. Ne face afectiunea unici? Afectiunea unui singur om. Si daca e asa, cat timp te tin de mana nu imi voi putea vedea parintii? De ce nu putem fi obsedati unii de altii fara reguli? Sa te caut arzand ca o revelatie religioasa si sa nu conteaze nimic? De ce sa imi ceri sa fac asta inainte de a putea sa ma gandesc la ea?
Ma gandesc din ce in ce mai des la Pentru Ca Pot. Era prea mult pentru noi. Cred ca inca e. Dar stia ea ceva...stie ea ceva.
Vreau sa nu mai fiu cretin. Sa nu mai fiu ipocrit. Sa castig mereu si sa nu mai dorm niciodata. Dorm tot timpul, in ultimul timp. E timp pentru toate. Da. Trebuie sa fie. Altfel...
Altfel nu stiu. Nu am stiut niciodata nimic. Ma prefac doar ca invat lucruri dar sunt la fel de confuz ca in prima zi de scoala. Imi trebuie ajutor. O mana, o vorba, un sarut. De ce nu se mai saruta lumea? Complet nevinovat. Fara dragoste, fara tineri de mana aferente. Ah, ziarele sunt pline de tradare. Televizoarele la fel. Toata lumea inseala. Toata lumea tradeaza. Toata lumea minte. Numai eu nu. Eu si tu. Si El. El-ul tau.
A mea ma minte sigur. Dar nu imi pasa. Dar tie da. Tie mai mult ca mine.
Avem un contract social. Posesie. Mainile condamna sa stii. Sunt Catuse Metalice. Te intreb: E siguranta? Sau captivitate? Apartin. Ochi, urechi si buze. Cineva vrea un contract pentru ele. Asta e siguranta. Loialitatea. Inchiderea.
Marius Cristian. Anarhist romantic sub acoperire, in republica fascista a lumii. Umanitatea ne spune ca suntem la fel si totusi, fiecare se vrea unic. Ne face afectiunea unici? Afectiunea unui singur om. Si daca e asa, cat timp te tin de mana nu imi voi putea vedea parintii? De ce nu putem fi obsedati unii de altii fara reguli? Sa te caut arzand ca o revelatie religioasa si sa nu conteaze nimic? De ce sa imi ceri sa fac asta inainte de a putea sa ma gandesc la ea?
Ma gandesc din ce in ce mai des la Pentru Ca Pot. Era prea mult pentru noi. Cred ca inca e. Dar stia ea ceva...stie ea ceva.
Dream 1.3
She just laid there broken
in the middle of the road.
My love is a car crash
head-on into your soul.
in the middle of the road.
My love is a car crash
head-on into your soul.
Thursday 17 October 2013
Untitled
The bells of Santa Maria Novella
are ringing.
Roaring savagely.
Prowling close.
Seeming to be
hunting the devils,
on each and every street of Italy.
Such a damning sound.
I feel my soul burning.
Bleeding.
In unison with my ears.
What infernal sounds to make,
for something claiming to be so holy.
Bells ringing again.
Each morning. Each afternoon.
Disturbing my sleep. My thinking.
The mind rebels against them.
Twisting.
Like a worm in the fire.
Inside the house,
a voice murmurs.
Always wanting to talk.
The radio wants to talk.
The phone wants to talk.
The Tv wants to talk as well.
I just want music
to fill these echoing chambers.
Instruments of silence. Of peace.
But Violins whisper of Violence
while pianos paint veils of intricate madness.
I am barefoot and half naked
roaming the halls of this 3 chambered apartment
like a ghost of semi-luxury.
I am Alone,
roasted by a sun I don't wish to see today.
Oh dark jazz how you soothe me!
I seem to forget my body
when we both dance,
eyes closed,
away from the curious eyes of the city.
You dance with my body
and I with what is left of me.
And then the bells again,
howling accusingly:
Oh Christian, your inferno is the memory!
are ringing.
Roaring savagely.
Prowling close.
Seeming to be
hunting the devils,
on each and every street of Italy.
Such a damning sound.
I feel my soul burning.
Bleeding.
In unison with my ears.
What infernal sounds to make,
for something claiming to be so holy.
Bells ringing again.
Each morning. Each afternoon.
Disturbing my sleep. My thinking.
The mind rebels against them.
Twisting.
Like a worm in the fire.
Inside the house,
a voice murmurs.
Always wanting to talk.
The radio wants to talk.
The phone wants to talk.
The Tv wants to talk as well.
I just want music
to fill these echoing chambers.
Instruments of silence. Of peace.
But Violins whisper of Violence
while pianos paint veils of intricate madness.
I am barefoot and half naked
roaming the halls of this 3 chambered apartment
like a ghost of semi-luxury.
I am Alone,
roasted by a sun I don't wish to see today.
Oh dark jazz how you soothe me!
I seem to forget my body
when we both dance,
eyes closed,
away from the curious eyes of the city.
You dance with my body
and I with what is left of me.
And then the bells again,
howling accusingly:
Oh Christian, your inferno is the memory!
Vis 1.0
Cocktailuri si discutii dezinteresate. Cineva canta la pian. Live. E mzica buna. Inceata dar buna. Precum cheful nostru. Pereti, tavan, mese. Peste tot sticla. O sala uriasa de bal. Ca in Basmele rusesti. Port costum si barba.
Credeam ca voi fi singurul. Nu sunt. Mereu e altcineva. Individualitatea e o iluzie. Dar e o iluzie frumoasa.
E bine sa o pastreze altii pentru tine totusi. Ciocnim. Toast. Sunt discret baut dar e o placere nespusa sa
zambesti fara a vorbi. Fara a avea un motiv perfect intemeiat si gata de a fi expus. E atat de multa pace in lume. In lumea buna poate.
In aia rea oameni mor. Oameni ingheata. Oameni sufera. Dar nu sunt acolo acum. Zilele de conserve si vin sunt complet in urma, ca o iarna care a vrut sa imi rapeasca viata.
Acum, totul e simplu. Ma gandesc daca va mai fi vreodata la fel. Coruri de voci se saruta incet in linistea camerei.
Unele rad, unele vorbesc usor, cu gravitate. Altele cauta intimitatea unora anume. Toata lumea navigheaza pe o mare neadanca de sampanie. Sticla. Sau cristal. Ce mai conteaza? Ce mai conteaza intr-o zi ca asta, cand te prefaci interesat de durerea impecabila a unei aristocratii nemuritoare?
Si totusi...Poate am murit. Poate dorm undeva intr-o alee visand la ce vad acum. Ce realitate crunta iti trimite astfel de ganduri in cele mai simple momente de abandon?
Credeam ca voi fi singurul. Nu sunt. Mereu e altcineva. Individualitatea e o iluzie. Dar e o iluzie frumoasa.
E bine sa o pastreze altii pentru tine totusi. Ciocnim. Toast. Sunt discret baut dar e o placere nespusa sa
zambesti fara a vorbi. Fara a avea un motiv perfect intemeiat si gata de a fi expus. E atat de multa pace in lume. In lumea buna poate.
In aia rea oameni mor. Oameni ingheata. Oameni sufera. Dar nu sunt acolo acum. Zilele de conserve si vin sunt complet in urma, ca o iarna care a vrut sa imi rapeasca viata.
Acum, totul e simplu. Ma gandesc daca va mai fi vreodata la fel. Coruri de voci se saruta incet in linistea camerei.
Unele rad, unele vorbesc usor, cu gravitate. Altele cauta intimitatea unora anume. Toata lumea navigheaza pe o mare neadanca de sampanie. Sticla. Sau cristal. Ce mai conteaza? Ce mai conteaza intr-o zi ca asta, cand te prefaci interesat de durerea impecabila a unei aristocratii nemuritoare?
Si totusi...Poate am murit. Poate dorm undeva intr-o alee visand la ce vad acum. Ce realitate crunta iti trimite astfel de ganduri in cele mai simple momente de abandon?
DreamSequence
I had a dream,
I was orbiting a dead sun
absconding,
but my cult was more alive than ever.
In my plutonium violence
I did what had to be done
to become superior to myself.
They only found that
I am the worlds last living puzzle,
mathematic and arhytmic.
But I exploded
and the coming attraction
was the hunt of my own bones.
They shouted at me:
Godspeed, Mr. Marius Cristian,
Godspeed.
So I ran through.
Perfection
through perversion.
My blood chanted:
Adios!
to the claws of the world.
Now,
in the afterliving,
I am subject to larvaetion.
Strange and sleeping,
I am again,
the pain of my unbecoming.
Me,
the idiot,
the family,
the kingdom.
The written piece of paper.
Circle no red line when you kiss me.
I hate it.
I was orbiting a dead sun
absconding,
but my cult was more alive than ever.
In my plutonium violence
I did what had to be done
to become superior to myself.
They only found that
I am the worlds last living puzzle,
mathematic and arhytmic.
But I exploded
and the coming attraction
was the hunt of my own bones.
They shouted at me:
Godspeed, Mr. Marius Cristian,
Godspeed.
So I ran through.
Perfection
through perversion.
My blood chanted:
Adios!
to the claws of the world.
Now,
in the afterliving,
I am subject to larvaetion.
Strange and sleeping,
I am again,
the pain of my unbecoming.
Me,
the idiot,
the family,
the kingdom.
The written piece of paper.
Circle no red line when you kiss me.
I hate it.
Tuesday 15 October 2013
the talk of souls
My soul is a stripper.
Dancing its way through hungry looks.
Through reaching hands.
Like a pope of the perverted.
My soul is a hooker.
Waiting in the city streets at night
With a sad majesty.
Like a ruined statue of ancestors.
My soul is a car.
Darting through blackened alleyways
Paved by poverty and sickness,
And he is the 5th rider.
My soul is a drug.
Expensive enough to drive women
into abandoning their lives.
Bringing only ruin.
My soul was the world.
But it is no more.
Dancing its way through hungry looks.
Through reaching hands.
Like a pope of the perverted.
My soul is a hooker.
Waiting in the city streets at night
With a sad majesty.
Like a ruined statue of ancestors.
My soul is a car.
Darting through blackened alleyways
Paved by poverty and sickness,
And he is the 5th rider.
My soul is a drug.
Expensive enough to drive women
into abandoning their lives.
Bringing only ruin.
My soul was the world.
But it is no more.
haos calm
Haos calm.
Sunetul necunoscut.
Vag. Straniu.
Poate e o muzica. Poate e doar zgomot.
Poate te tine cumva atent doar pentru ca detesti o ordine.
Una in care traiesti.
Una de care te feresti.
Haos Calm.
Sunetul unei femei care plange.
Unor lupi care urla.
Alergat dement prin padure.
Printre copaci.
E un picior pe o pedala de acceleratie
cu pantalon patat de aburi de alcool.
Haos Calm.
E o lacrima.
O singura lacrima care se usuca inainte de ajunge jos.
Ca un preludiu in creerea unui monstru.
Ca manivela trasa care l-a facut pe Frankenstein.
Haosul calm
E un deget care pocneste. Trosneste.
Sunt degete dansand in zgomot de os fracturat.
E un picior care loveste nelinistit podeaua.
Rapid. Apoi se opreste.
Haos calm
E windows media player.
Toate zgomotele pamantului
care aliniate iti plac
si separate sunt o prostie.
Haos calm
E cea mai frumoasa parte din tine.
E faptul ca te crezi plictisitoare dar nu esti.
E faptul ca te intinzi nesfarsit in singuratate
cand un milion de oameni asteapta sa iti faca o casa.
Sa iti ia o masina.
Sa te poarte inconjurul lumii trecand intai prin patul lor.
Deschis. Inchis.
Sufletul tau e departe de noi.
Departe.
Inchis printr-o fereastra in care privim inauntru cand ne lasi.
Vreau o adresa.
Ceva cu care sa imi verific afectiunea.
Gandurile tale sunt bucati din cultura globala.
Dar recolta de anul asta e nesatisfacatoare.
As vrea sa plantam impreuna unele noi.
Sa gandesti ceva indestructibil. Inconsumabil.
Sa udam asta cu apa sarata.
Nu stii ca cel mai bun lucru in viata e apa sarata?
Sunetul necunoscut.
Vag. Straniu.
Poate e o muzica. Poate e doar zgomot.
Poate te tine cumva atent doar pentru ca detesti o ordine.
Una in care traiesti.
Una de care te feresti.
Haos Calm.
Sunetul unei femei care plange.
Unor lupi care urla.
Alergat dement prin padure.
Printre copaci.
E un picior pe o pedala de acceleratie
cu pantalon patat de aburi de alcool.
Haos Calm.
E o lacrima.
O singura lacrima care se usuca inainte de ajunge jos.
Ca un preludiu in creerea unui monstru.
Ca manivela trasa care l-a facut pe Frankenstein.
Haosul calm
E un deget care pocneste. Trosneste.
Sunt degete dansand in zgomot de os fracturat.
E un picior care loveste nelinistit podeaua.
Rapid. Apoi se opreste.
Haos calm
E windows media player.
Toate zgomotele pamantului
care aliniate iti plac
si separate sunt o prostie.
Haos calm
E cea mai frumoasa parte din tine.
E faptul ca te crezi plictisitoare dar nu esti.
E faptul ca te intinzi nesfarsit in singuratate
cand un milion de oameni asteapta sa iti faca o casa.
Sa iti ia o masina.
Sa te poarte inconjurul lumii trecand intai prin patul lor.
Deschis. Inchis.
Sufletul tau e departe de noi.
Departe.
Inchis printr-o fereastra in care privim inauntru cand ne lasi.
Vreau o adresa.
Ceva cu care sa imi verific afectiunea.
Gandurile tale sunt bucati din cultura globala.
Dar recolta de anul asta e nesatisfacatoare.
As vrea sa plantam impreuna unele noi.
Sa gandesti ceva indestructibil. Inconsumabil.
Sa udam asta cu apa sarata.
Nu stii ca cel mai bun lucru in viata e apa sarata?
umbre
Umbre.
Iluzia optica. Iluzie optima.
Absenta luminii care ascunde o fata.
Poate ascunde mai multe.
Ascunde.
ASta e cert.
Umbre.
Pe pereti, pavate cu respiratie accelerata.
Cu gemete usoare.
Dar nu tot timpul.
Cu zgomot de piele stransa, ca o prelata intinsa pe masina.
Zgomote in umbre.
Doua umbre care se contopesc.
uneori Trei. Alteori mai multe.
E indeajuns incat sa o iei razna si sa nu o mai aduci inapoi.
Sa pleci peste campia de bumbac alb.
Sa te intinzi la soarele cu filament.
La Focul tigarii pe care ea mereu o fumeaza dupa.
Si eu fumez.
Fiecare are tigarile lui.
Vin. Vin. Vin.
Astept rabdator.
Inca un pahar.
Din nou umbre.
De data asta mai rau.
Mai violent.
Mai accelerat.
Tipete.
Devina cea mai placuta violenta domestica.
Muscaturi, palme. Furie.
Nici o plangere dupa. Nimic.
Totul se dizolva in doua brate.
Apoi liniste.
Iluzia optica. Iluzie optima.
Absenta luminii care ascunde o fata.
Poate ascunde mai multe.
Ascunde.
ASta e cert.
Umbre.
Pe pereti, pavate cu respiratie accelerata.
Cu gemete usoare.
Dar nu tot timpul.
Cu zgomot de piele stransa, ca o prelata intinsa pe masina.
Zgomote in umbre.
Doua umbre care se contopesc.
uneori Trei. Alteori mai multe.
E indeajuns incat sa o iei razna si sa nu o mai aduci inapoi.
Sa pleci peste campia de bumbac alb.
Sa te intinzi la soarele cu filament.
La Focul tigarii pe care ea mereu o fumeaza dupa.
Si eu fumez.
Fiecare are tigarile lui.
Vin. Vin. Vin.
Astept rabdator.
Inca un pahar.
Din nou umbre.
De data asta mai rau.
Mai violent.
Mai accelerat.
Tipete.
Devina cea mai placuta violenta domestica.
Muscaturi, palme. Furie.
Nici o plangere dupa. Nimic.
Totul se dizolva in doua brate.
Apoi liniste.
Frig 2.0
Tremur in chochilia mea.
Nu e vant.
Nu e ploaie sau zapada.
Doar frig.
Usile sunt inchise.
Geamurile la fel.
Dar e frig.
E idila orasului meu interior cu o noua era glaciara.
Am vise de depresie clinica.
Ma plimb prin parcuri ca pe culoarele unui sanatoriu.
Nu e nici un leac.
Sunt satul.
Satul de frig.
De rece.
Satul ca un functionar public. Ca un avocat. Ca un doctor.
Ca toate lucrurile ce se asteptau de la mine.
Sunt satul de intuneric nesfarsit gaurit de stalpi.
Sunt satul de ecou in pesterile interioare.
Sunt satul sa sap peste tot prin suflet uitand unde mi-am ingropat pasiunea.
Nu mai stiu nimic.
E o epoca asa stranie sa fii in viata.
Literele fug la fel de mult ca gandurile, ca trenurile, ca tot ce se misca.
Nu e vant.
Nu e ploaie sau zapada.
Doar frig.
Usile sunt inchise.
Geamurile la fel.
Dar e frig.
E idila orasului meu interior cu o noua era glaciara.
Am vise de depresie clinica.
Ma plimb prin parcuri ca pe culoarele unui sanatoriu.
Nu e nici un leac.
Sunt satul.
Satul de frig.
De rece.
Satul ca un functionar public. Ca un avocat. Ca un doctor.
Ca toate lucrurile ce se asteptau de la mine.
Sunt satul de intuneric nesfarsit gaurit de stalpi.
Sunt satul de ecou in pesterile interioare.
Sunt satul sa sap peste tot prin suflet uitand unde mi-am ingropat pasiunea.
Nu mai stiu nimic.
E o epoca asa stranie sa fii in viata.
Literele fug la fel de mult ca gandurile, ca trenurile, ca tot ce se misca.
Wednesday 9 October 2013
A Pale Photograph of a Remarkable Death
Boxes of people
Carried religiously
across the countries.
I took some pieces
which now whisper
that they miss me.
Now in doubt,
sitting by the river,
not knowing,
if I should throw them or not,
I hear of our memories,
and I am submerged in a flashback.
And dreamingly I fell into the water,
never to come back.
Carried religiously
across the countries.
I took some pieces
which now whisper
that they miss me.
Now in doubt,
sitting by the river,
not knowing,
if I should throw them or not,
I hear of our memories,
and I am submerged in a flashback.
And dreamingly I fell into the water,
never to come back.
Atra Azaevlas
Credeam ca artistii sunt fiinte supranaturale
aduse in existenta pentru a lupta cumva
impotriva mizeriei pe care lumea o arunca pe noi.
Dar sunt doar oameni.
Odios de normali.
Ingramaditi in supermarketuri.
manancand seminte, sorbind bere.
glume jalnice si povesti proaste.
Doar Oameni.
Platitori de taxe. Bancheri. Ingineri.
Cu ochi de vita si dinti de pirnaha.
Chelind si constienti de asta.
Agresivi ca orfani la sedinte cu parintii.
Doar oameni.
Cu tatuaje care inseamna nimic.
Cu cicatrici care inseamna nimic.
Cicatrici de la deschis conserve.
de la maini prinse la usi.
De la cazut pe jos in betie.
Cantand toti fara oprire
despre extravaganta,
unei vieti netraite.
Doar Oameni.
Ca mama si tatal tau.
Alunecand intr-un tango al depresiei.
Ca bunica si bunicul tau.
Asteptand moartea ca pe un postas
cu ultimul cec.
Religia asteptarii.
La care adera toti, rugandu-se in genunchi
ca un oarecare.
Artistii sunt gunoaie.
La fel ca restul lumii.
aduse in existenta pentru a lupta cumva
impotriva mizeriei pe care lumea o arunca pe noi.
Dar sunt doar oameni.
Odios de normali.
Ingramaditi in supermarketuri.
manancand seminte, sorbind bere.
glume jalnice si povesti proaste.
Doar Oameni.
Platitori de taxe. Bancheri. Ingineri.
Cu ochi de vita si dinti de pirnaha.
Chelind si constienti de asta.
Agresivi ca orfani la sedinte cu parintii.
Doar oameni.
Cu tatuaje care inseamna nimic.
Cu cicatrici care inseamna nimic.
Cicatrici de la deschis conserve.
de la maini prinse la usi.
De la cazut pe jos in betie.
Cantand toti fara oprire
despre extravaganta,
unei vieti netraite.
Doar Oameni.
Ca mama si tatal tau.
Alunecand intr-un tango al depresiei.
Ca bunica si bunicul tau.
Asteptand moartea ca pe un postas
cu ultimul cec.
Religia asteptarii.
La care adera toti, rugandu-se in genunchi
ca un oarecare.
Artistii sunt gunoaie.
La fel ca restul lumii.
Sunday 6 October 2013
Cuplul Perfect.
Lumile fiecaruia din noi
sunt pline cu oameni care ne iubesc,
desi nu ne-au vazut vreodata.
sunt pline cu oameni care ne iubesc,
desi nu ne-au vazut vreodata.
Birth. Life. Death
Artisans creating
masks to mask
the voids.
Between our ribs.
Between our ears.
Set your own
life on fire.
life on fire.
Seek others to fan the flames.
Nobody wants to burn.
Just to watch others burn.
Words wither even
the strongest bonds.
I wanted to
be a poem.
Not a poet.
Jurnal.
"I sat in bed gazing out the window. Outside was a serenade of rain. Inside, music crawled into the room from a phone. It rang and it rang and it rang. Autumn is here. But I am not."
"I feel cold and widowed of energy. The weather is finally getting to me. Artists are spiritual rheumatics. But where can I run? The streets that know no rain will scorch me like a lens would an ant!"
"Violent storms throw themselves against the city like crazed suicide bombers. The windows shake in fear. The pot plants jump from buildings in horror. The dying embers of summer have been completely put out. Cold wind and rain crawl along the buildings like sadist fingers. I am lost in the void within me. I wanted to chase the sun but I was too slow. Charlotte Cegarra whispers: sleep well. I close my eyes and step blindly out of this world."
"Rain came to wash away the streets of the misery they house. Of nicotine. Of Seringes. Of bums, gypsies and whores. The whole refute of the city simply disappears during the long hours of rain. The flood moved Italy in the north somehow. The houses look british under the imensity of showers. Indifferent and sullen. I can t decide if music is too loud or too low. Outside, an endless march of drops. The buildings loom like disappointed tourists. There will be no fiesta today. Only a dreamless siesta."
"I feel cold and widowed of energy. The weather is finally getting to me. Artists are spiritual rheumatics. But where can I run? The streets that know no rain will scorch me like a lens would an ant!"
"Violent storms throw themselves against the city like crazed suicide bombers. The windows shake in fear. The pot plants jump from buildings in horror. The dying embers of summer have been completely put out. Cold wind and rain crawl along the buildings like sadist fingers. I am lost in the void within me. I wanted to chase the sun but I was too slow. Charlotte Cegarra whispers: sleep well. I close my eyes and step blindly out of this world."
"Rain came to wash away the streets of the misery they house. Of nicotine. Of Seringes. Of bums, gypsies and whores. The whole refute of the city simply disappears during the long hours of rain. The flood moved Italy in the north somehow. The houses look british under the imensity of showers. Indifferent and sullen. I can t decide if music is too loud or too low. Outside, an endless march of drops. The buildings loom like disappointed tourists. There will be no fiesta today. Only a dreamless siesta."
Mit
Umblu pe strazi ca Medusa,
cu serpi de plastic
tremurand din urechi.
Imi soptesc ecouri veninoase
ce imi taie in suflet,
o hemoragie de amintiri.
cu serpi de plastic
tremurand din urechi.
Imi soptesc ecouri veninoase
ce imi taie in suflet,
o hemoragie de amintiri.
Liz
Timpul zboara spre sud pe autostrada nesfarsita a Italiei. As vrea sa fug si eu cu el. Departe de tot ce am cunoscut vreodata. De toti.
Cred ca majoritatea oamenilor pe care ii cunosti in viata sunt o risipa din timpul tau. Sunt o risipa din propriul lor timp. Distrug sansa dupa sansa pana cand amintirea lor ramane o simpla vanataie, pentru ca intr-un final sa primesti si vina pentru asta.
Mereu am vrut, din copilarie chiar, afectiunea lumii. Acum, crescand imi dau seama ca tanjesc din ce in ce mai mult dupa afectiunea soarelui. Observ de la an la an ca muzica din casti te calmeaza mai mult decat o bataie din mila pe umar. Ca o carte te poate conduce prin tot continentul mai bine decat o conversatie inutila.
Daca ai vreodata sansa sa sari intr-un tren, un avion, un vas, orice care pleaca; fa-o! Fa-o fara a privi in urma. Iti va face un bine infinit.
Nici nu pot incepe sa descriu viata mea aici dar indiferent de cat de frumoasa, teribila si stranie ar fi, indiferent de linistea si uimirea care ma lasa intr-o coma de placere stiu ca ma voi intoarce din cand in cand in Constanta. Sunt ca o jucarie yoyo in felul asta, intors mereu in palma.
Deci vezi tu, Europa e o gradina a optimismului. Una unde vecinii te trezesc la 10 exersand Fur Elise la pian sau come as you are la chitara. Unde mancarea poate e la fel de nesanatoasa ca acasa dar arata atat de bine incat iti umple inima pana la explozie cu incantare. Unde toata lumea vrea sa se imbrace frumos, sa ia cina, sa se sarute si pur si simplu sa se simta bine tot timpul. Unde nimeni nu se imbata si spune lucruri aiurea ci doar se amestesc iar pentru cateva ore ai senzatia sincera ca toata lumea e indragostita de toata lumea.
Aici soarele mereu se strecoara in spatele dealurilor dar lasa mereu un pic de caldura in urma, de care oamenii serii se bucura. Si nimeni nu e ridicol aici! Fiecare isi traieste drama cu demnitate fara a se lamenta interminabil de ea. Nici nu stiu cum reusesc dar o fac!
Asa ca pune-ti bani deoparte si pleaca! Meriti sa simti cat de minunata poate fi viata. Sa iti lasi ochii sa absoara ca doua gauri negre toata frumusetea nesfarsita a lumii. Sa auzi sute de voci care se impletesc afectuos intr-o melodie care desi nu o intelegi o iubesti iremediabil.
Mi-am pus la punct spaniola de cand sunt aici. Vreau sa vad corrida la vara. In timp ce iti scriu, ma gandeam cat de simpatic ar fi ne vedem aleatoriu in jurul continentului. In Madrid, in Paris, In nebunia Berlinului sau calmul orsului Praga. Poate chiar prin Sighisoara. Sa impartim zile de ras, vin si trandafiri. Dar astea sunt visele mele, sunt sigur ca si tu le ai pe ale tale.
Asa ca nu iti lasa sufletul sa fie casa altora de vacanta. Iar atunci cand vei vedea pe cer pasarile care zboara distante incredibile spre zile mai frumoase intreaba-te: Eu de ce nu pot face la fel?
Cu drag, Prietenul tau expatriat, Marius Cristian.
Cred ca majoritatea oamenilor pe care ii cunosti in viata sunt o risipa din timpul tau. Sunt o risipa din propriul lor timp. Distrug sansa dupa sansa pana cand amintirea lor ramane o simpla vanataie, pentru ca intr-un final sa primesti si vina pentru asta.
Mereu am vrut, din copilarie chiar, afectiunea lumii. Acum, crescand imi dau seama ca tanjesc din ce in ce mai mult dupa afectiunea soarelui. Observ de la an la an ca muzica din casti te calmeaza mai mult decat o bataie din mila pe umar. Ca o carte te poate conduce prin tot continentul mai bine decat o conversatie inutila.
Daca ai vreodata sansa sa sari intr-un tren, un avion, un vas, orice care pleaca; fa-o! Fa-o fara a privi in urma. Iti va face un bine infinit.
Nici nu pot incepe sa descriu viata mea aici dar indiferent de cat de frumoasa, teribila si stranie ar fi, indiferent de linistea si uimirea care ma lasa intr-o coma de placere stiu ca ma voi intoarce din cand in cand in Constanta. Sunt ca o jucarie yoyo in felul asta, intors mereu in palma.
Deci vezi tu, Europa e o gradina a optimismului. Una unde vecinii te trezesc la 10 exersand Fur Elise la pian sau come as you are la chitara. Unde mancarea poate e la fel de nesanatoasa ca acasa dar arata atat de bine incat iti umple inima pana la explozie cu incantare. Unde toata lumea vrea sa se imbrace frumos, sa ia cina, sa se sarute si pur si simplu sa se simta bine tot timpul. Unde nimeni nu se imbata si spune lucruri aiurea ci doar se amestesc iar pentru cateva ore ai senzatia sincera ca toata lumea e indragostita de toata lumea.
Aici soarele mereu se strecoara in spatele dealurilor dar lasa mereu un pic de caldura in urma, de care oamenii serii se bucura. Si nimeni nu e ridicol aici! Fiecare isi traieste drama cu demnitate fara a se lamenta interminabil de ea. Nici nu stiu cum reusesc dar o fac!
Asa ca pune-ti bani deoparte si pleaca! Meriti sa simti cat de minunata poate fi viata. Sa iti lasi ochii sa absoara ca doua gauri negre toata frumusetea nesfarsita a lumii. Sa auzi sute de voci care se impletesc afectuos intr-o melodie care desi nu o intelegi o iubesti iremediabil.
Mi-am pus la punct spaniola de cand sunt aici. Vreau sa vad corrida la vara. In timp ce iti scriu, ma gandeam cat de simpatic ar fi ne vedem aleatoriu in jurul continentului. In Madrid, in Paris, In nebunia Berlinului sau calmul orsului Praga. Poate chiar prin Sighisoara. Sa impartim zile de ras, vin si trandafiri. Dar astea sunt visele mele, sunt sigur ca si tu le ai pe ale tale.
Asa ca nu iti lasa sufletul sa fie casa altora de vacanta. Iar atunci cand vei vedea pe cer pasarile care zboara distante incredibile spre zile mai frumoase intreaba-te: Eu de ce nu pot face la fel?
Cu drag, Prietenul tau expatriat, Marius Cristian.
Friday 4 October 2013
Sărut. Delir
Buze umflate,
bătute de cuvinte nerostite,
tremurând în plăcerea uitării.
Pielea se scutură.
Se strânge și se întinde,
sub sărutul uscat al soarelui.
Muzică dezbracă trupurile,
iar trupuri dezbracă muzica.
De orice sensuri.
Vreau jocul admiralului.
Dar nu sunt bărci în iad.
Nu e apa.
În delirul acidului,
lumea e un mozaic
de fețe care se săruta.
De departe o sirenă urlă,
în câmpia nesfârșită
de albastru mediteran.
Lumea e un haiku.
Convins confuz,
Contrar constrâns.
Nu mai sunt cireși
cu petale sărutând
pământul paradisului.
Adorm visând,
că sunt treaz cu tine
în beția apatică a timpului.
Finalul unei zile de apocalipsă
cu păsări care se ceartă,
într-o franceză de baltă.
E o secetă de cerneala.
Pixul săruta hârtia
fără limbă.
Fericirea e la colț
de vorba cu bișnițarii
Așteaptă doar să ieși la pâine.
bătute de cuvinte nerostite,
tremurând în plăcerea uitării.
Pielea se scutură.
Se strânge și se întinde,
sub sărutul uscat al soarelui.
Muzică dezbracă trupurile,
iar trupuri dezbracă muzica.
De orice sensuri.
Vreau jocul admiralului.
Dar nu sunt bărci în iad.
Nu e apa.
În delirul acidului,
lumea e un mozaic
de fețe care se săruta.
De departe o sirenă urlă,
în câmpia nesfârșită
de albastru mediteran.
Lumea e un haiku.
Convins confuz,
Contrar constrâns.
Nu mai sunt cireși
cu petale sărutând
pământul paradisului.
Adorm visând,
că sunt treaz cu tine
în beția apatică a timpului.
Finalul unei zile de apocalipsă
cu păsări care se ceartă,
într-o franceză de baltă.
E o secetă de cerneala.
Pixul săruta hârtia
fără limbă.
Fericirea e la colț
de vorba cu bișnițarii
Așteaptă doar să ieși la pâine.
neintitulat 1.0
Corpul ăsta e un templu al experienței arogante. Ornat cu zâmbetele a zeci de cicatrici și gravat cu tatuaje. E Unul care păstrează discret secretele a zeci de oameni, în plicuri de piele. E un calendar al nopților petrecute precum sărbători ale memoriei. Unul în care oameni lipesc constant pagini noi iar el alege ce rupe in uitare.
Corpul ăsta e o pânză spălată în lacrima a trei mări și neinumarate râuri. Una arsă de soarele de coastă a bătrânului continent.
O furtună caldă care își topește plictiseala. Un soare care conduce în gând, păsările spre sud. O ploaie afectuoasa pentru buze crăpate.
Corpul ăsta e schizofrenie. Vorbește în cinci limbi cu o singură voce. Povestind mereu de lucruri otrăvite care fac viața mai ușoară.
Corpul ăsta e moarte. Și omoară timpul zi de zi. Sau poate timpul îl omoară pe el.
Corpul ăsta e o pânză spălată în lacrima a trei mări și neinumarate râuri. Una arsă de soarele de coastă a bătrânului continent.
O furtună caldă care își topește plictiseala. Un soare care conduce în gând, păsările spre sud. O ploaie afectuoasa pentru buze crăpate.
Corpul ăsta e schizofrenie. Vorbește în cinci limbi cu o singură voce. Povestind mereu de lucruri otrăvite care fac viața mai ușoară.
Corpul ăsta e moarte. Și omoară timpul zi de zi. Sau poate timpul îl omoară pe el.
Nerostitele
Spune-mi
De catastrofe zdrobitoare.
De mare, sânge, lacrimi
și alte ape cu gust de fier.
De Foamea animalică.
De tablourile roșii pe care
dinți și unghii le lasă în piele.
De haos nedivizat.
Topindu-se arzând. În ordinea plăcerii.
În liniștea de după gemete.
Spune-mi
De o inimă moartă.
Una mereu în alte mâini,
care refuză să bată.
De răbdare învinsă.
Pe câmpurile lui Marte,
de săgeata lui Venus.
De drumuri neluate.
De arta pierdută de a păstra un secret.
De mine și de tine.
De catastrofe zdrobitoare.
De mare, sânge, lacrimi
și alte ape cu gust de fier.
De Foamea animalică.
De tablourile roșii pe care
dinți și unghii le lasă în piele.
De haos nedivizat.
Topindu-se arzând. În ordinea plăcerii.
În liniștea de după gemete.
Spune-mi
De o inimă moartă.
Una mereu în alte mâini,
care refuză să bată.
De răbdare învinsă.
Pe câmpurile lui Marte,
de săgeata lui Venus.
De drumuri neluate.
De arta pierdută de a păstra un secret.
De mine și de tine.
Wednesday 11 September 2013
Life sometimes functions like a waterfall flowing backwards into the sky. It seems to take away everything from you no matter the efforts you put into stopping it. Thing is, most of the fault is ours. Truth is, we"re dying. Both a natural and a spiritual death. Our carelessness of youth is melting and now we are slowly becoming what we have for years feared: our parents. Slow, damp, hideous and pitiful creatures uncapable of the tiniest display of affection. It might not be your case, and I pray to whatever god will hear that itll never be but I think Im slipping into that direction. I try to fight of course but I"m just driftwood swept away by the flood.
But you see, I suppose this is what being an adult means. To be always sceptic, always unhappy and critical of others.
I remember my dreams as a child, I wanted a cat and a nice home whose door Id open only to whom I want. I wanted a girl for whom to cook and whose hand to hold. Now here I am, filling notebooks with words that ring hollow as the cavity within my chest while I desperately wander the earth. Sometimes this self imposed exile from the world fells almost physical, like having a rock on your chest, sometimes you can actually feel yourself breathing slower and slower.
So we ran. We kept running from a place to another. And what do we have to show for it? Some memories, some photos. Maps of the places we ve been to, tattooed on our faces, that can be seen as rarerly as we smile. We wandered around boutiques looking for things we could never buy. I thought nature heals the soul. I thought that at least the sea or the oceans would help in some way. But everything is temporary. You feel good for a while and then you get back to being yourself. Its like this desperation has its own immune system, letting you feel good for a while, before crushing you back into sullen sadness.
And then theres another thing. As I told you before I sometimes get the feeling that we are starved for affection but dont know how to receive it from the few people willing to share some with us. The world feds us an alternative to reality. An over romanticized life where people take leaps of faith, and are capable of inhuman sacrifices for us. And we want that. We yearn for it. So we strive to be those people in movies, or find them and force them into our life. But these are just sand-like illusions. In order to be happy you have to lack a sudden amount of intelligence or to have low standards. And sometimes it feels that we"ve gone too far overboard. That we ve become something that has to rationalize everything instead of feeling it and judging it by intuition.
I am tired in all honesty. Of lieing, of running, of never really fitting in, wherever I go. Im tired of giving advice while my own life is a goddamn wreck. Of switching languages and clothes and faces in order to lose trace of a "me" that I no longer like or recognize. I feel like the contours of my personality sometimes blurr and I start to blend with the hungry misery of the world. im tired of writing about it while it doesnt really make much difference after all.
I sometimes dream of parties on the rooftops of the cities. Or deep within their stomachs. I dream of completely abandoning everything I know and settling down somewhere to adopt a child and forget about everything. And be forgotten. And it frustrates me beyond words that I cant do that. Not yet. So what is there to do?
Nothing really. I suspect that we are at an age where safety and silence are denied to us. We are at that point in life where we just have to go through it all. Like the survivors of an eathquake, pushing through the rubble so that one day we can see the light again.
I think were connected somehow, you know. Like spiritual twins, trying to be decent people in a sinister environment. I feel a deep affection and it tears me into a million pieces that I cannot really protect you from the blows you have to suffer. But I do love you, and if you went crazy Id probably become an alcoholic after and all our struggle would be for nothing. I think we deserve to be an example for everyone we know. Stories that will in the end nurture envy and admiration. Not as they might do it now, simply because we get to travel. But as whole, for becoming everything we set out to be. Silent and tranquil, completely isolated of the diabolical madness of the world.
All in all, keep fighting. Its not about them seeing you defeated, its just you suffered too much until now to not win in the end.
Monday 9 September 2013
Past Midnight
I got out on the balcony. In the distance, white clouds flashed colors in silent lightning. The gods must have had a banquet. All smiling and laughing without a care in the world. I was one of them all my life but that night I lay on earth watching them. I drank a beer. Dark. And lit a cigarette. I felt heavy, like my organs were made of lead and they were about to fall like ripe apples on the floor of my stomach. The pressing weight of solitude. I wondered how fit I would be if I could exercise it. Like pushing weights in the gym. I felt my skin prickle.
Another night in which I m folded by the cool breeze, like a dark pancake filled with Guinness beer.
I thought of all the trains and planes that brought me where I am. Indifferent. Inert. Metallic teachers forcing me into experience.
That evening I felt like a corpse being brought here to hide from the sun forever. Dead, in the heart of the Renaissance.
Outside my window, the cars were lined up silently like soldiers going to war. A mechanical order to safe keep the flesh. The walking fortresses of uncountable living souls.
Trumpets rang in my ears. Dark night of the soul. I am running. Like a wounded animal. Like a scared child. Like a metaphor of fear. I am running from the cold of the continent. Of the whole world. Running from endless hours of labor. From a house with lawn and garage. From two children and their aspirations, with them unborn yet. I am running from the sun. My own god and protector. But to what good?
In a month or so I ll be off living in Alexandria, on the rippling sands of Egypt. But the cold follows. Slowly, it catches up. By January it will be freezing there as well. Where will I go from there? How long until I ll get tired? Until my shoes are worn out?
I am too young to accept defeat yet in the end it seems more and more inevitable. I wanted endless summer but whatever I do, snow swallows the desert within my ribs.
When the cold will dress me in its blue and purple garments I will know it is time to go home. But what is home these days? A hole in the ground on some secluded hill. My body, orphaned of life, will remain a stiff doll left to say: This was I, Marius Cristian, I did my best.
And I will sleep forever cradled by the sound of rain.
The Richest man in Babylon
I have reached Babylon. No trees. No grass. The buildings looked down on me and it seemed like there was some sort of ancient delight weaved into them. Like a peaceful sort of magic. The city itself seemed to smile as if he himself had witnessed uncountable smiles and embraces. And in a way he trully had. Theres warmth embroided in the rock, the glass, the asphalt. The streets soar with noise.
Spaniards on sidewalks talking hastly like birds on branches. Hissing the words, they sip the air and grin. Some of them dancing to the sound of a distant guitar. Wonderful people baked in the Sierras. Bathed in the Mediteranean.
A french couple is kissing beneath a terasse, their lips bound together like a scar of content. They share wine and ignore the rest of the world. Their arms building a house for them. One painted in silent afection.
Americans pace the streets and alleyways beyond stop signs and red lights. Oblivious of any laws of traffic, running and laughing like savage children. They make such characters. I love to hear them. "Definitely. Sure thing. Damn right." These little gods of the planet, their confidence blooming beneath the sun, are marvelous to watch.
And then there s the easties.
Beautiful Ukrainian girls giggling in a heartbreaking beautiful but strange and savage manner. As they pass by they know that their mere presence decorates the city.
Romanians curse along. Aloud. Double chinned and fat bellied. With pursed mouths, stained by wine or sangria. One moment they"re angry, the next the hug each other. An army of Santas on vacation.
The Turks walk gently the streets like dispossessed sultans contemplating them like a long lost empire. They sometimes look around and sigh. Some have black circles around their eyes and fuzzy moustaches. Standing ferm like statues of a Zorro fallen from grace.
German blonde and irish ginger. African ebony and Asian lemon. Skins of all shapes, sizes and colours. From Japan to Portugal. From Norway to South Africa.
The whole globe poured its people in these cities like a divine congregation of all the Nations of the world.
I walk these narrow streets, drunk on variety. My eyes shifting from a place to another. From man to woman and back. Like a schizophrenic. Can t help but inhale wildly. the everchanging beauty. hats, bags, bracelests, tattoos. Beautiful people, hideous people. All passing marvels like splintered memories of a life not yet lived.
I sit in cafes, restaurants, on roof tops or river banks. Chewing raw meat and sipping wine or eating cakes and cappuccino. Doing nothing extraordinary yet rewarding with narcotic satisfaction. All these things help me remember that nobody lives as intense as they claim. Carpe Diem is a vague and blank concept as the pages it is written or posted on. However, the rare evenings when you can go to sleep smiling completely charmed by the events of the day, make life bearable. They make it worth enduring days, months, years of being chocked by the dust of everyday life. Spoil yourself every now and then and DO WHATEVER YOU LIKE.
Iddle Worship
It is said that a man without tattoos or scars is invisible to the gods. To which gods, I have no idea. A woman however is never invisible neither to gods nor men. I ve been called a whoremonger, deceiver, player, sugarcoating bastard, liar, devil, monster. Once or twice in my face, and perhaps a hundred times more behind it. All the filth that men can spill. That s why I don t have many men as friends. All because of my strange religion.
In my short years I have found that a woman is the only god worth praying to. Praying as an act of admiration, of reverence, not one of begging. The difference is essential. I found that is infinitely better to adore a woman that it is to do so with a car, a phone, or a sports team. You can adore art, for what it wakes in you, but it will rarely provide an enduring fascination.
So I worshipped. I sacrificed. I bent but I was never broken. I changed the godess when I longer received her favor like any sane man should do with his. My loyalty though episodic, was strongly stubborn. Sometiems I made mistakes and I suffered to consequences.
My religion is mad, but in its daunting chaos it is the most sincere of all. I worship with complete abandonment. Her smiles, her tears, her screams, her flushing red face. Her violent outbursts and cat like affection. All are the fruit of my prayers. And these in themselves are the reward of my religion. Imediate and incomparably beautiful.
In my short years I have found that a woman is the only god worth praying to. Praying as an act of admiration, of reverence, not one of begging. The difference is essential. I found that is infinitely better to adore a woman that it is to do so with a car, a phone, or a sports team. You can adore art, for what it wakes in you, but it will rarely provide an enduring fascination.
So I worshipped. I sacrificed. I bent but I was never broken. I changed the godess when I longer received her favor like any sane man should do with his. My loyalty though episodic, was strongly stubborn. Sometiems I made mistakes and I suffered to consequences.
My religion is mad, but in its daunting chaos it is the most sincere of all. I worship with complete abandonment. Her smiles, her tears, her screams, her flushing red face. Her violent outbursts and cat like affection. All are the fruit of my prayers. And these in themselves are the reward of my religion. Imediate and incomparably beautiful.
Sometimes we drink, sometimes we dream.
Lipit de balustrada unui balcon obscur. Intre buze o tigara dispare progresiv in scrum. Cat de nedrept de usoara e viata mea! Uitat de jocurile zeilor pe un acoperis, greoi dupa 3 shoturi si 2 cocktailuri. Mai e cineva langa, nu imi vine nici un nume in minte. I-am dat o tigara si stam amandoi pe tigle ca pe o bordura stilata mumificati intr-o seara placuta. Vorbim in italiana. Aici nu mai sunt Marius Cristian, doar Chris. Iar ea nu mai e Alexandra, doar Alessia.
Amandoi straini. Doua lichide cumva intr-un pahar nou. Aceleasi substante, alte forme.
In blocul alaturat un baietas bubuit pe MDMA incearca fara succes sa porneasca o orgie. Radem. N-ar fi rea o boaba acum, dar macar avem un pic de bere rece. O ultima tigara. Sunt obosit. Abia mai pot vorbi:
"- A fost o seara excelenta."
"- Vor fi si altele."
Ma asez imbracat in pat, cu fata in sus si pentru o clipa tavanul intunecat da impresia ca sunt in spatiu.
Cateva minute mai tarziu, o silueta isi taraste picioarele obturand rafalele de neon care intra prin obloane. Se intinde in pat ceva mai departe de mine. A trecut mult timp pana am adormit. In timp, un miros alcoolic a inceput treptat sa umple camera. Si totusi, In mirosul ala dubios de crama, intunericul a fost mai putin rece. Asa am adormit amandoi, cu zambind in bezna fara a scoate un cuvant, fara a ne atinge macar cu un deget. In noaptea aia am visat croaziere, zboruri si strazi nesfarsite. A fost o zi buna pentru a fi in viata.
"Ambuteliaj"
Batrani merg pe asfalt cu mainile sudate. Adolescenti fumeaza si arunca cu saruturi pe obraz unii in altii. Neobisnuit. Nu sunt obisnuit cu tandreturi sincere. Am urcat in masina. Masina a urcat pe autostrada.
L anima vola intr-o piscina de de aer conditionat. Oprim iar. Clipesc violent.
O masina de epoca trece pe langa noi. Cuplu stereotipic. El e imbratisat de o camasa impecabila. Doua accesorii notabile: ochelari dubiosi si zambet de revista. Ea, ochelari rotunzi si sal.
Radio. P!nk. Ceva despre "te iubesc dar vreau sa te omor". Foste prietene. Am ras la geamul lasat complet silabe de amuzament alunecad afara. Alaturi, in alta masina, doi copii se uita la mine si rad si ei. Mi-au citit gnadurile cumva. Sau poate nu. Suntem singurii care rad intr-un fluviu lucios, metalic, de kilometrii.
And I miss you like de deserts miss the rain. Blocajul continua. Un paso avanti, due indietro. Ne miscam un pic. Pe langa noi trec masini cu nume calde, de fete. Octavia, Felicia, Megane, Aprilia. Toate masinile ar trebui sa aiba nume de fete. Anda, Silvia, Iulia. Toate imbracate in caroserii elegante ce sclipesc in soarele verii si motoare de al carui sunet discret te indragostesti iremediabil.
James Blunt. Ceva cu soldati-scantei si vieti de revolver care stranuta spre cer. Bonfire heart. Ies jumatate pe geam si imi incordez corpul intr-o privire deasupra campiei nesfarsite de masini.
Se aude Empire of the sun dintr-o masina. Led Zeppelin din alta. mai in fata, ceva mai vechi. Lady de la Modjo. Sau Moguai. Trece iar cuplul cu masina de epoca. Trebuie sa inchiriez si eu una intr-o zi. Spre Mangalia, spre Greci, spre Mediterana. Lenny Kravitz in bord, eu in dreapta, Tu la volan. Oricine ai fi tu, cu conditia sa zambesti, sa tipi, sa razi zgomotos. Fara sal, fara rochie in buline.
The more I see, the more I know, the more I"d like to let it go. Autostrada e o salata mare de muzica intr-un castron urias de asfalt tabla si carne.
Au trecut 4 ore. Am mers 2 km. Sunt terminat. Nu ma deranjeaza sa alerg fara destinatie dar sa astept ceva necunoscut e zdrobitor. Inchid ochii, usor adorm.
L anima vola intr-o piscina de de aer conditionat. Oprim iar. Clipesc violent.
O masina de epoca trece pe langa noi. Cuplu stereotipic. El e imbratisat de o camasa impecabila. Doua accesorii notabile: ochelari dubiosi si zambet de revista. Ea, ochelari rotunzi si sal.
Radio. P!nk. Ceva despre "te iubesc dar vreau sa te omor". Foste prietene. Am ras la geamul lasat complet silabe de amuzament alunecad afara. Alaturi, in alta masina, doi copii se uita la mine si rad si ei. Mi-au citit gnadurile cumva. Sau poate nu. Suntem singurii care rad intr-un fluviu lucios, metalic, de kilometrii.
And I miss you like de deserts miss the rain. Blocajul continua. Un paso avanti, due indietro. Ne miscam un pic. Pe langa noi trec masini cu nume calde, de fete. Octavia, Felicia, Megane, Aprilia. Toate masinile ar trebui sa aiba nume de fete. Anda, Silvia, Iulia. Toate imbracate in caroserii elegante ce sclipesc in soarele verii si motoare de al carui sunet discret te indragostesti iremediabil.
James Blunt. Ceva cu soldati-scantei si vieti de revolver care stranuta spre cer. Bonfire heart. Ies jumatate pe geam si imi incordez corpul intr-o privire deasupra campiei nesfarsite de masini.
Se aude Empire of the sun dintr-o masina. Led Zeppelin din alta. mai in fata, ceva mai vechi. Lady de la Modjo. Sau Moguai. Trece iar cuplul cu masina de epoca. Trebuie sa inchiriez si eu una intr-o zi. Spre Mangalia, spre Greci, spre Mediterana. Lenny Kravitz in bord, eu in dreapta, Tu la volan. Oricine ai fi tu, cu conditia sa zambesti, sa tipi, sa razi zgomotos. Fara sal, fara rochie in buline.
The more I see, the more I know, the more I"d like to let it go. Autostrada e o salata mare de muzica intr-un castron urias de asfalt tabla si carne.
Au trecut 4 ore. Am mers 2 km. Sunt terminat. Nu ma deranjeaza sa alerg fara destinatie dar sa astept ceva necunoscut e zdrobitor. Inchid ochii, usor adorm.
Tuesday 3 September 2013
Pilot de Piatra
Fumez cate o tigara in fiecare noapte. Doar una. Inspir toxina pana nu ramane decat scrum, ca un bat de nisip la capatul ei. Expir pe nari. Vreau sa imi arda interiorul. Afara, in strada, in fiecare seara o femeie se taraste beata pana la usa.
batranii iau pastile. Tinerii fumeaza ceai. Toti suntem bolnavi cumva de o anxietate ascunsa. O disperare muta care mangaie inainte de a strangula. Mergem la sala, citim. Ne straduim pe cat posibil sa scoatem ceva interesant din corpurile noastre. Traim in amintirea unui ieri stralucit, uimitor. Incercam sa il multiplicam intr-un vag si plictisitor prezent. Uneori vreau sa raman undeva, sa fur ceva memorabil din viata asta. Fie ca traiesc sub pamant sau deasupra orasului , sunt tot un soarece, cautand mereu un pic de timp de mestecat. un scop oricat de obscur.
Suntem neinspirati cred. Stam cu bricheta la marginea unei prapastii de benzina incapabili de a porni un incendiu.
Mereu intinsi in masini care ne conduc departe de ce suntem. Am mers ani intregi, pana ce incaltarile au ajuns fasii de material. Mi-e teama ca ceaiul imi va face acelasi lucru sufletului. Ma dezorienteaza uneori sa vad bucati din lume zdrobite de greutatea dragostei in timp ce eu trec nepasator cu mainile in buzunar, usor precum o pana.
batranii iau pastile. Tinerii fumeaza ceai. Toti suntem bolnavi cumva de o anxietate ascunsa. O disperare muta care mangaie inainte de a strangula. Mergem la sala, citim. Ne straduim pe cat posibil sa scoatem ceva interesant din corpurile noastre. Traim in amintirea unui ieri stralucit, uimitor. Incercam sa il multiplicam intr-un vag si plictisitor prezent. Uneori vreau sa raman undeva, sa fur ceva memorabil din viata asta. Fie ca traiesc sub pamant sau deasupra orasului , sunt tot un soarece, cautand mereu un pic de timp de mestecat. un scop oricat de obscur.
Suntem neinspirati cred. Stam cu bricheta la marginea unei prapastii de benzina incapabili de a porni un incendiu.
Mereu intinsi in masini care ne conduc departe de ce suntem. Am mers ani intregi, pana ce incaltarile au ajuns fasii de material. Mi-e teama ca ceaiul imi va face acelasi lucru sufletului. Ma dezorienteaza uneori sa vad bucati din lume zdrobite de greutatea dragostei in timp ce eu trec nepasator cu mainile in buzunar, usor precum o pana.
Monday 2 September 2013
Aparatorii Patriei
O asteptam la metrou. Corpul meu indurerat de oboseala. Muschii se aplecau si se arcuiau sub piele. Ma gandeam ce sa ii spun ce sa fac. Credeam ca toate se vor dizolva cand a aparut. Mi-a pus mana delicata pe umar si am sarutat-o pe obraz. Am simtit o greutate zdrobitoare. Eram leoarca de singuratate.
Am mers un timp Apoi ne-am asezat pe o banca. Avea o frumusete eleganta. Tipul pentru care te invidiaza prietenii si parintii te ameninta sa ai grija de ea. Rochie rosie. Buze rosii. Eu eram ascuns intr-un tricou cu craniu iar un lant atarna lenes pe o parte. Am incercat sa gesticulez ceva dar incheietura mainii nu mai era mangaiata de bratara de piele, mai mult prinsa in loc ca de o alta mana invizibila. Am primit-o cum primesc un oras nou. Regret acum, trebuia sa fi facut ordine in inima mea, in resedinta ei de vara.
M-am simtit ca un animal in audienta zeilor. Parfumul meu chinuindu-se sa tina ascuns mirosul orelor de drum. Eram nelinistit si a observat.Sunt mereu calm, de ce nu am putut fi si atunci? Poate a fost soarele incruntat, poate pentru ca nu era muzica sa ma calmeze decat cea a masinilor in trecere. Oamenii treceau pe langa si se uitau la cuplul asta straniu. Trebuie sa ma fi simtit ca baiatul acela Alladin din filmele disney. un cersetor. Dar ce cerseam in ziua aia?
A trecut un timp si a trebuit sa plece. In ziua aia mai mult ca niciodata am vazut cum e. Am privit mult timp dupa ce a disparut pe scarile rulante. La metrou. Lucrurile se sfarsesc de regula unde incep. Am stat acolo un timp gandindu'ma cum afectiunea, pasiunea, obsesia salbatica, toate lucrurile bune in viata traiesc oriunde in lume. Pe Sub pamant in metrouri, in avioane deasupra norilor, pe vase mangaiate de valuri. Se plimba prin cabluri din cabine telefonice, alearga in taxiuri pe strazi sau se leagana pe cai ferate. Suntem toti masini purtand in noi un pic de dragoste, uneori spre destinatii concise alteori le purtam aiurea pe sub oceane vaste de neon in necunoscut.
Am mers un timp Apoi ne-am asezat pe o banca. Avea o frumusete eleganta. Tipul pentru care te invidiaza prietenii si parintii te ameninta sa ai grija de ea. Rochie rosie. Buze rosii. Eu eram ascuns intr-un tricou cu craniu iar un lant atarna lenes pe o parte. Am incercat sa gesticulez ceva dar incheietura mainii nu mai era mangaiata de bratara de piele, mai mult prinsa in loc ca de o alta mana invizibila. Am primit-o cum primesc un oras nou. Regret acum, trebuia sa fi facut ordine in inima mea, in resedinta ei de vara.
M-am simtit ca un animal in audienta zeilor. Parfumul meu chinuindu-se sa tina ascuns mirosul orelor de drum. Eram nelinistit si a observat.Sunt mereu calm, de ce nu am putut fi si atunci? Poate a fost soarele incruntat, poate pentru ca nu era muzica sa ma calmeze decat cea a masinilor in trecere. Oamenii treceau pe langa si se uitau la cuplul asta straniu. Trebuie sa ma fi simtit ca baiatul acela Alladin din filmele disney. un cersetor. Dar ce cerseam in ziua aia?
A trecut un timp si a trebuit sa plece. In ziua aia mai mult ca niciodata am vazut cum e. Am privit mult timp dupa ce a disparut pe scarile rulante. La metrou. Lucrurile se sfarsesc de regula unde incep. Am stat acolo un timp gandindu'ma cum afectiunea, pasiunea, obsesia salbatica, toate lucrurile bune in viata traiesc oriunde in lume. Pe Sub pamant in metrouri, in avioane deasupra norilor, pe vase mangaiate de valuri. Se plimba prin cabluri din cabine telefonice, alearga in taxiuri pe strazi sau se leagana pe cai ferate. Suntem toti masini purtand in noi un pic de dragoste, uneori spre destinatii concise alteori le purtam aiurea pe sub oceane vaste de neon in necunoscut.
Saturday 24 August 2013
Libertad o Muerte
Pescarusi planeaza precum frunze peste piscina nesfarsita de turcoaz a Atlanticului. Palmele ard usor sub stransoarea sforii care ne leaga vasul de coasta zambitoare a Montevideoului. Pe sub pielea cafenie, tatuajele noastre se zbat in placere sub atingerea brizei uruguayene. Un ecou infundat de chitara aluneca usor de pe dealuri pana in port.
Plecam zambind prin dockul cu ochelarii la ochi. Eu arat ca un traficant, tu ca o vedeta de film din anii 60. Am impartit un cui mergand printre randurile nesfarsite de barci si yachturi. Tu ai fluierat dupa un tip imbracat in marinar indopat de ore la sala. Eu ti-am dat o palma peste fund si am ras ca niste idioti. Totul e un high divin si am impresia cateodata ca suntem doar personaje in mintea unui pictor undeva in Constanta care am lasat-o cu saptamani in urma. Undeva pe langa noi un fotograf incerca disperat sa prinda niste pescarusi intr-un cadru. Am aruncat o pietricica in directia lui si am strigat in romana: "Uite ceva memorabil!" Apoi te-am prins de mijloc si usor ti-am indoit corpul pe spate intr-un sarut ca un tango de cateva secunde. Tipa a facut poza, a ras si intorcandu-se abia am auzit: "Que locos son estos rumanos". Am ras din nou.
Pe strazi, un miros de citronada si glazura unei calduri gratioase ne-a prins ca pe niste pesti intr-un ac de undita. Am mers fara scop pe strazi pana am gasit un fel de cofetarie: CAFE AMARETTO. Ne-am luat Torta de Santiago si pentru cateva minute am creazut ca sunt in Marsilia lui august. La doua mese mai incolo doi batrani discutau in spaniola despre deviza oficiala a tarii. Ne-am ridicat si am iesit de mana pe usa in lumina orbitoare. Tu ai spus "Libertad..." iar eu am raspuns "...o muerte."
O secunda mai tarziu m-am trezit din amorteala pe un acoperis rece intr-un sat undeva in periferia Baraganului. Am aruncat chistocul de ceai deja stins, am coborat si urma mea a disparut inghitita de intuneric.
Plecam zambind prin dockul cu ochelarii la ochi. Eu arat ca un traficant, tu ca o vedeta de film din anii 60. Am impartit un cui mergand printre randurile nesfarsite de barci si yachturi. Tu ai fluierat dupa un tip imbracat in marinar indopat de ore la sala. Eu ti-am dat o palma peste fund si am ras ca niste idioti. Totul e un high divin si am impresia cateodata ca suntem doar personaje in mintea unui pictor undeva in Constanta care am lasat-o cu saptamani in urma. Undeva pe langa noi un fotograf incerca disperat sa prinda niste pescarusi intr-un cadru. Am aruncat o pietricica in directia lui si am strigat in romana: "Uite ceva memorabil!" Apoi te-am prins de mijloc si usor ti-am indoit corpul pe spate intr-un sarut ca un tango de cateva secunde. Tipa a facut poza, a ras si intorcandu-se abia am auzit: "Que locos son estos rumanos". Am ras din nou.
Pe strazi, un miros de citronada si glazura unei calduri gratioase ne-a prins ca pe niste pesti intr-un ac de undita. Am mers fara scop pe strazi pana am gasit un fel de cofetarie: CAFE AMARETTO. Ne-am luat Torta de Santiago si pentru cateva minute am creazut ca sunt in Marsilia lui august. La doua mese mai incolo doi batrani discutau in spaniola despre deviza oficiala a tarii. Ne-am ridicat si am iesit de mana pe usa in lumina orbitoare. Tu ai spus "Libertad..." iar eu am raspuns "...o muerte."
O secunda mai tarziu m-am trezit din amorteala pe un acoperis rece intr-un sat undeva in periferia Baraganului. Am aruncat chistocul de ceai deja stins, am coborat si urma mea a disparut inghitita de intuneric.
Friday 23 August 2013
Sarpele din Paradis
Zile calde in tropicul pasiunii.
Mangaiat de dusuri de lumina,
intins in patul tau de plante carnivore.
Vreau sa devorez, sa fiu devorat.
Voi fi un sarpe nesfarsit
care se hraneste o singura data in viata.
Voi fi in jurul tau,
apucand usor,
strangand,
muscand,
Vei simti o intepatura, apoi otrava.
Apoi vei trai in febra tot restul vietii.
Imi voi tara campia mea de piele incinsa peste a ta.
si ma voi plimba nestingherit
ca diavolul prin gradina Edenului.
Vei dormi in vraji fara sfarsit
vei aluneca usor
in cosmosul neagru al ochilor mei.
Un inger va veni
cu ochii arzand ca sobe pe gaz.
si ne va ingropa adanc in bratele sale de catifea.
Ploaia va plange
in timp ce fetele noastre se vor topi in umbra blocurilor.
In umbra noptii nesfarsite.
Mangaiat de dusuri de lumina,
intins in patul tau de plante carnivore.
Vreau sa devorez, sa fiu devorat.
Voi fi un sarpe nesfarsit
care se hraneste o singura data in viata.
Voi fi in jurul tau,
apucand usor,
strangand,
muscand,
Vei simti o intepatura, apoi otrava.
Apoi vei trai in febra tot restul vietii.
Imi voi tara campia mea de piele incinsa peste a ta.
si ma voi plimba nestingherit
ca diavolul prin gradina Edenului.
Vei dormi in vraji fara sfarsit
vei aluneca usor
in cosmosul neagru al ochilor mei.
Un inger va veni
cu ochii arzand ca sobe pe gaz.
si ne va ingropa adanc in bratele sale de catifea.
Ploaia va plange
in timp ce fetele noastre se vor topi in umbra blocurilor.
In umbra noptii nesfarsite.
Tuesday 6 August 2013
I know you hate goodbyes
I sat for hours on the bathroom floors contemplating. I thought of who I am and then I looked into the mirror. It wasn't one of those clichee moments when the person staring back is unrecognizable. It was me. But I was common. I was the villain. The animal. The creature I despised for decades. I closed my eyes and thought of the people I episodically loved. I realised I don't know much about love. I don't know anything about it actually. I cling to the word and the idea. I cling to petty lies. These are my saviors. Now, I see people like cups that I filled with hope only to drop on the floor and let them shatter. But When I try to recall the flutter of butterflies, the unrestrained smiles, the trembling of feet or sudden erections triggered by a mere touch, I am blank. I never had any of those things. But I must have mimiced them. I remember being happy though. In my strange pathethic way. I loved to give. To listen. To hold and caress. To make love like a child. To fuck like a machine. To give happiness where I could only receive a sense of joy. Of contempt. Blindfolded and chained, I crawled into beds to please. To thrust, to pull, to lick, to choke. My own pleasure was long exhausted. I dreamt of dreaming. That was my only sense of love.
A deaf heaven. A patient hell. I have cults. I am an emperor with a black smile always living on the outskirts of some strangers emotional empire. I have red fangs and poisonous ideas. I am never insane. I am at most strange or unsane. At times I lie around like a tortoise while fools race around me barefoot. Lately I've been living in russian circles away from bulleted roulettes. I have karma to burn like fields of roiling oil. I am pulled apart by women as if my body was tied to horses. Red fangs. Red fangs to devour and a helmet to seem like a victim. Don't envy me. My children will remain unborn. They will sing blue notes like hopes surfacing after being long forgotten. I am an idol in the desert. A winged victory for the sullen. That's why I have to go. I have orbital maps disguised as children's playgrounds. I have to give the world a chance to forget me. I have to forget myself. To remember why and what I'm running from and then come back. This is no sommersault into the flood. No childish quest for adventure. This is an abandonment. The most sincere in a career of lies.
A deaf heaven. A patient hell. I have cults. I am an emperor with a black smile always living on the outskirts of some strangers emotional empire. I have red fangs and poisonous ideas. I am never insane. I am at most strange or unsane. At times I lie around like a tortoise while fools race around me barefoot. Lately I've been living in russian circles away from bulleted roulettes. I have karma to burn like fields of roiling oil. I am pulled apart by women as if my body was tied to horses. Red fangs. Red fangs to devour and a helmet to seem like a victim. Don't envy me. My children will remain unborn. They will sing blue notes like hopes surfacing after being long forgotten. I am an idol in the desert. A winged victory for the sullen. That's why I have to go. I have orbital maps disguised as children's playgrounds. I have to give the world a chance to forget me. I have to forget myself. To remember why and what I'm running from and then come back. This is no sommersault into the flood. No childish quest for adventure. This is an abandonment. The most sincere in a career of lies.
Monday 5 August 2013
Embers
Dying Embers
Showered in loneliness
Near your shadow
My sorrow is merciless
Glowing small hours
Fade into black with you
In echoing chambers
Where silence has taken
Fallen is the promise
Of ever embracing you
Now I'm lost endlessly
And in a void I'm searching you
Showered in loneliness
Near your shadow
My sorrow is merciless
Glowing small hours
Fade into black with you
In echoing chambers
Where silence has taken
Fallen is the promise
Of ever embracing you
Now I'm lost endlessly
And in a void I'm searching you
Sunday 4 August 2013
Filmul Selenar
Am fost mereu legat de filme cumva. Filmul ei a fost unul luxos, care inlatura bucati uriase de plictiseala, neimportanta si trivialitate din viata mea. Asta i-a permis sa imi controleze pe deplin senzatiile. Sa ma puna si sa ma scoata din stari. Bucurie sau tristeste, astea sunt in regula; bucurie nesfarsita sau tristete iremediabila, astea sunt lucruri clinice. Dar e o senzatia care persista si e suportabila neconditionat in acelasi timp. Sa o numim dorinta.
Dorinta mea e infinita si ilimitabila, dar neuniforma si unica. In filmul ei, muzica, literatura, pictura, toate artele adunate incarneaza dorinta mea pentru ea. E ca si cum ai alerga sus sau jos pe o scara in spirala. Da, o scara. Scarile sunt mereu intrigante. Par sa te aduca inevitabil catre destinatie dar iti arata drumul doar putin cate putin. Ce zace inainte mea si dincolo de asta e ascuns in umbre. Scara asta ar putea la fel de bine sa fie infinita. O urc de cativa ani, uneori m-am oprit si m-am holbat lung la usile pe langa am trecut. Fiecare usa a fost o variatie a dorintei. Un scurtmetraj, un cantec poate.
In spatele primei usi, ceata care se evapora lasa la vedere o camera uriasa si goala cu un bar in mijloc. Pe bar, o femeie ca din anii 20'canta. Vocea ei declanseaza vibratii in podea, peretii incep sa se invarta intr-o spirala dar ea ramane neatinsa in ochiul furtunii. E un drum nesfarsit pana la bar; par sa merg ere intregi. Cateodata ma gandeam ca sunt singur, plutind in cenusa unor vremuri antice. Fiecare pas e o noapte nesfarsita. La un moment dat, ma intorc si ies.
In a doua camera e un tip inalt, ascunzand in spatele unui costum bun si unui zambet complicitar o inteligenta usor malefica. O intentie ascunsa. Se intoarce si se plimba prin spatele blocului unde am iesit, in lumina muribunda a crepusculului. Ambianta incepe sa se piarda cumva, tipul se impiedica oripilat in timp ce se dizolva cu cladirile si cerul intr-un fel de supa cafenie.
A patra camera. Oameni complet dezbracati cu capete de porci se tarasc pe podea, pe pereti, pe tavan. Incearca lipsiti de speranta sa inspire praful alb care acopera fiecare centimetru al camerei; praf ce e constant aruncat de tevi ce ies din pereti. O masina de carne si metal blocata intr-un joc mecanic unde nu castiga nimeni. Sunete disonante acompaniaza munca acestui stup al disperarii. In timp ce unii reusesc sa opreasca tuburile, melodii fragile incep sa copleseasca disonantele.
In a 5a camera e doar intuneric.
In a 6a, un bebelus se lichefiaza intr-un fluid negru care apoi se metamorfoseaza intr-un batran. Batranul isi intoarce ochii spre interior si descopera ca interiorul lui e complet gol.
Urcatul/coboratul pe scara continua. Note mentale, precum fotografii imi apar in cap din cand in cand si ma fac sa uit unde vroiam sa merg initial.
Dorinta mea e infinita si ilimitabila, dar neuniforma si unica. In filmul ei, muzica, literatura, pictura, toate artele adunate incarneaza dorinta mea pentru ea. E ca si cum ai alerga sus sau jos pe o scara in spirala. Da, o scara. Scarile sunt mereu intrigante. Par sa te aduca inevitabil catre destinatie dar iti arata drumul doar putin cate putin. Ce zace inainte mea si dincolo de asta e ascuns in umbre. Scara asta ar putea la fel de bine sa fie infinita. O urc de cativa ani, uneori m-am oprit si m-am holbat lung la usile pe langa am trecut. Fiecare usa a fost o variatie a dorintei. Un scurtmetraj, un cantec poate.
In spatele primei usi, ceata care se evapora lasa la vedere o camera uriasa si goala cu un bar in mijloc. Pe bar, o femeie ca din anii 20'canta. Vocea ei declanseaza vibratii in podea, peretii incep sa se invarta intr-o spirala dar ea ramane neatinsa in ochiul furtunii. E un drum nesfarsit pana la bar; par sa merg ere intregi. Cateodata ma gandeam ca sunt singur, plutind in cenusa unor vremuri antice. Fiecare pas e o noapte nesfarsita. La un moment dat, ma intorc si ies.
In a doua camera e un tip inalt, ascunzand in spatele unui costum bun si unui zambet complicitar o inteligenta usor malefica. O intentie ascunsa. Se intoarce si se plimba prin spatele blocului unde am iesit, in lumina muribunda a crepusculului. Ambianta incepe sa se piarda cumva, tipul se impiedica oripilat in timp ce se dizolva cu cladirile si cerul intr-un fel de supa cafenie.
A patra camera. Oameni complet dezbracati cu capete de porci se tarasc pe podea, pe pereti, pe tavan. Incearca lipsiti de speranta sa inspire praful alb care acopera fiecare centimetru al camerei; praf ce e constant aruncat de tevi ce ies din pereti. O masina de carne si metal blocata intr-un joc mecanic unde nu castiga nimeni. Sunete disonante acompaniaza munca acestui stup al disperarii. In timp ce unii reusesc sa opreasca tuburile, melodii fragile incep sa copleseasca disonantele.
In a 5a camera e doar intuneric.
In a 6a, un bebelus se lichefiaza intr-un fluid negru care apoi se metamorfoseaza intr-un batran. Batranul isi intoarce ochii spre interior si descopera ca interiorul lui e complet gol.
Urcatul/coboratul pe scara continua. Note mentale, precum fotografii imi apar in cap din cand in cand si ma fac sa uit unde vroiam sa merg initial.
V
Satele au o muzica a lor. Una bruta, complet neslefuita ce scapa din instrumente vechi de milenii. Scartaitul pietrei, scrasnitul de metal pe lemn din carute, fluieraturi, nechezat si susur de apa. Toate par sa se miste pe un singur ritm. Un fel de haos necivilizat ce mananca din tacerea aerului. In mijlocul capodoperei de zgomot m-am trezit lipsindu-mi ragaitul metalic din stomacul orasului. Am simtit singuratatea invincibila a omului fara casa. Libertatea de acum cateva zile parea astazi o greutate zdrobitoare care frangandu-mi clavicula a lasant bucati de os direct in suflet. Azi am aflat ca toate lucrurile pe pamant au un pret. Libertatea, frumusetea, bucuria, toate fac parte dintr-un targ obscur la care participam pasiv, intrand si iesind ca dintr-o coma a firii. Lucuri pe care le stiam deja, dar care nu ustura mai putin Imi sunt reamintite.Azi am realizat inca odata ca nu voi putea fi niciodata fericit cu ce am. Si asta e condamnarea mea la singuratate. Dar totusi, calatoria continua...
Scrisoare
Vorbesti atat de rar cu mine Oana, iar eu ador sa te ascult. Iti place imbratisarea linistii? Iti e frica sa nu vorbesti prostii? Sa stii ca eu ador nonsensurile. Toate cuvintele sunt prostii intr-un fel. Lucuri inutile ce incearca sa ne umple timpul, ce incearca sa ignore oceanul de distanta dintre oameni. Eu vreau nonsensurile tale. Vreau sa le pastrez cat pot cu mine. Sa le contemplez in cada, cand privesc pe geam in autobuz, cand fumez, sau peste ani cand sunt in bratele altor fete. Intreaga mea viata e un nonsens, o splendida greseala. O prostie placut suportabila.
Poate a ta nu e. Dar tot as vrea sa vorbesti mai mult, iar eu sa zambesc si mai mult, sub ploaia de cuvinte.
Poate a ta nu e. Dar tot as vrea sa vorbesti mai mult, iar eu sa zambesc si mai mult, sub ploaia de cuvinte.
IV
Azi a fost prima oara in mult cand am vazut-o pe bunica Maria. A fost prima oara cand ne vedem de e vizibil ca are Alzheimer. A iesit la poarta cand am ajuns. Avea ochii negrii, mari, de o profunzime moarta. Ceva cum au pestii aceia din frigiderele magazinelor. Gauri negre plantate pe o fata retrasa pe os ca un animal incoltit la perete. Am privit cateva secunde acei ochi stranii, jefuiti de amintiri, care alunecau prin aer. Un zbor lichid a doua randunele prin furtuna. Odata la ceva timp, pe fata ei parea sa joace o scanteie de revelatie ca si cum si-ar fi amintit ceva dar ar fi fost prea slaba sa tina de acel lucru. Uneori parea sa ma cunoasca, alteori incerca sa se prefaca. Alteori ma intreba direct cine sunt.
De-a lungul zilei am urmarit-o. Avea un amestec de expresie serena dar curioasa. Ambele oscliand, pareau ca se alearga una pe alta peste fata ei. Era un copil care privind lucruri pe care nu le intelege e usor distrat de orice altceva din jur. Mana stanga ii tremura constant precum un steag miscat incet incet de briza marii. Si era slaba. Atat de slaba. Cateodata ma intreba cine sunt. Uneori ii spuneam ca sunt nepotul ei. Alteori intrebarea parea tulburatoare. Cuvinte profetice cum doar lucrurile pe care nebunii, murbunzii sau cei in delirul bolii le pot spune. Mi s-a parut ironic faptul ca am baut si am fumat atat timp ca sa uit lucruri pe care le-am facut cu un milion de vieti in urma iar ea inghite pastile sa-si poate aminti ce a facut in urma cu o ora. Dar e seara si mergem toti la culcare livizi, cu senzatia apasatoare ca unii din noi nu ne vom mai trezi maine. Afara, in praful strazii, copii abia incep sa iasa, tipand, alergand. Sarbatorind viata in ritmuri frenetice. Zilele sunt pline de ironie in partea asta a pamantului.
De-a lungul zilei am urmarit-o. Avea un amestec de expresie serena dar curioasa. Ambele oscliand, pareau ca se alearga una pe alta peste fata ei. Era un copil care privind lucruri pe care nu le intelege e usor distrat de orice altceva din jur. Mana stanga ii tremura constant precum un steag miscat incet incet de briza marii. Si era slaba. Atat de slaba. Cateodata ma intreba cine sunt. Uneori ii spuneam ca sunt nepotul ei. Alteori intrebarea parea tulburatoare. Cuvinte profetice cum doar lucrurile pe care nebunii, murbunzii sau cei in delirul bolii le pot spune. Mi s-a parut ironic faptul ca am baut si am fumat atat timp ca sa uit lucruri pe care le-am facut cu un milion de vieti in urma iar ea inghite pastile sa-si poate aminti ce a facut in urma cu o ora. Dar e seara si mergem toti la culcare livizi, cu senzatia apasatoare ca unii din noi nu ne vom mai trezi maine. Afara, in praful strazii, copii abia incep sa iasa, tipand, alergand. Sarbatorind viata in ritmuri frenetice. Zilele sunt pline de ironie in partea asta a pamantului.
III
Am maini de monstru. Degete umflate. Suflate cu un amestec de noroi si suc de corcoduse ca niste prajituri grase ale pamantului. Am Simtit o usoara greutate in a strange pumnul dar s-a dispersat imediat ce mainile mi-au disparut in apa tulbure care trecea prin fata genunchilor. O apa ciudata, ca o supa de vrajitoare din care broaste apar si se scufunda iar capacele unor bidoane de plastic privesc precum ochi separati de capete. Am venit acasa unde cineva astepta sa ma duca la carciuma. Acolo un barbat fara prea multi dinti l-a facut bulangiu pe un batran de la alta masa, cu acea subtilitate a oamenilor de la tara, exact cand intram. La alta masa: "eu am fost la universitate dar nu m-a futut niciunu in cur".
Vanzatoarea vorbea la telefon: "Da fa, i-al lui copchilu' ala, da fata o-avea ia dinainte, da cu altu'."
Ne punem doua halbe si ne asezam langa un barbat care avea un tatuaj pe mana. Scria Florin iar deasupra era desenata o cruce. Ambele pareau desenele unui copil de clasa a 3a pe spatele caietului de matematica. Am luat prima gura de bere si oboseala a fost maturata. Totul s-a dizolvat in jurul meu, complet topit intr-un haos de voci. Pentru un timp am crezut ca sunt pe terasa in RockaRolla. Doar ca terasa era impanzaita de voci groase, sparte. Muncite cumva de cuvinte cunoscute dar aruncate intr-o ordine stranie.
"Tote berile calde din lume au gust de pisat de cal."
"Odata am visat-o pe blonda cu copil din Valea Caprii, ca ma calarea pa mine."
"Daca ploua maine, te caci in ea de lucerna."
"Stii drujba aia nemteasca? Io zic ca mi-a luat-o vreun pripas ca n-aveam un' s-o pierd."
Am baut si am sarit in inundatia de conversatii. Am vorbit mult si am ras si mai mult. Dupa 6 halbe de bere m-am ridicat sa platesc. 12 Lei. 2 lei halba. Am platit si am zis ca nu pot sta prea mult intr-un loc cu berea asa ieftina.
Vanzatoarea vorbea la telefon: "Da fa, i-al lui copchilu' ala, da fata o-avea ia dinainte, da cu altu'."
Ne punem doua halbe si ne asezam langa un barbat care avea un tatuaj pe mana. Scria Florin iar deasupra era desenata o cruce. Ambele pareau desenele unui copil de clasa a 3a pe spatele caietului de matematica. Am luat prima gura de bere si oboseala a fost maturata. Totul s-a dizolvat in jurul meu, complet topit intr-un haos de voci. Pentru un timp am crezut ca sunt pe terasa in RockaRolla. Doar ca terasa era impanzaita de voci groase, sparte. Muncite cumva de cuvinte cunoscute dar aruncate intr-o ordine stranie.
"Tote berile calde din lume au gust de pisat de cal."
"Odata am visat-o pe blonda cu copil din Valea Caprii, ca ma calarea pa mine."
"Daca ploua maine, te caci in ea de lucerna."
"Stii drujba aia nemteasca? Io zic ca mi-a luat-o vreun pripas ca n-aveam un' s-o pierd."
Am baut si am sarit in inundatia de conversatii. Am vorbit mult si am ras si mai mult. Dupa 6 halbe de bere m-am ridicat sa platesc. 12 Lei. 2 lei halba. Am platit si am zis ca nu pot sta prea mult intr-un loc cu berea asa ieftina.
II
Bomboane de ciocolata si cateva pere adunate direct din pom pentru a vindeca dureri subtile de spate si umeri. Umbre trecatoare ale unei zi de munca. Zambesc in lumina crepuscului pe acoperisul unei case, vazand ca medicamentul asta functioneaza. Initial as fi vrut o pastila, un masaj sau un dus rece. Cineva mi-a spus totusi sa-mi ofer o mica placere: "E mai usor sa uiti dureri cu zambetul pe buze. Desigur, uneori merge, alteori nu." Oameni carora nu le pasa prea mult de tine dau sfaturi scurte, iar sfaturile scurte tind sa fie cele mai bune. Inca o bomboana inca o muscatura. O picatura aluneca pe para si cade lenes pe hartie. Alte doua o urmeaza rapid. Primii greieri ai serii anunta cu un zgomot mecani sfarsitul altei zile intr-un tropic al uitarii. E timpul sa las pixul jos, sa inchid ochii si sa ma intind pe tigla calduta. Noapte buna.
I
Pisici ca tigrii rahitici ce privesc cu ochi de jad. Toate sunt ca zeii din visele salbatice ale oamenilor de la inceputul erelor. Priviri din vieti anterioare, de pe marginea drumurilor. Din afara lor.
Azi e sfarsitul primei zile de umblat prin campuri de porumb, de grau, de sonde petroliere, de instalatii eoliene. Zile in care muci, ceaiuri, frectii si pastile sunt amintiri vagi precum constructiile de lego din copilarie. Zile care iti trimit pe talpi racoarea diminetii. Care stiu ca preferi sa fii trezit de muste si tantari decat de bormasini agresive sau ceasuri seci cu alarma.
Cu fiecare plecare am vazut ca nu sunt de neinlocuit, ca viata isi continua nederanjata cursul precum un rau din care cineva a luat o piatra. Calatoritul e intr-un fel o moarte temporara. Intr-o zi incetezi sa mai fii acolo; iar un timp oamenii se intreaba unde esti si cum o fi viata acolo. Apoi uita. Isi amintesc periodic atunci cand beau sau vad/aud/citesc lucruri mici care par sa poarte amprenta substantei tale. Carti, gusturi ale unor mancaruri, expresii. Toate doar mici suveniruri ale cuiva care a trecut intr-un alt fel de viata. Poate existam doar in fragmente mici. Doar in imagini sacadate pe retina altora, precum filme ce astepta un PLAY.
Imi amintesc faptul ca mereu mi-am dorit sa fiu simpatic. Placut cumva. O persoana frumoasa in toata puterea cuvantului. Pe drumurile pe care le-am facut mi s-a parut ca am fost in cel mai frumos punct al vietii mele. Cu ochi mari, curiosi care aruncau priviri calde din varful pielii cafenii. Au fost momente in care am umblat descult cu buzunare pline de durere. Momente In care din rani purpurii curgeau blesteme si injuraturi. Fara indoiala exista durere pe drum. Dar niciodata boala si suferinta Doar o dragoste nesfarsita ce cu fiecare trup pe langa care treci iti arata increzatoare noi orizonturi. Uneori e mizerie si praf. Sunt cersetori precum capuse ale strazilor si hoti cu ochi de hiena ce-ti radiografiaza hamesiti orice colt captusit de fermoar. Sunt prostituate, vagabonzi si alte asa-zise taraturi ale trotuarelor Cu toate astea e un sentiment uimitor sa faci parte spontan din fauna reziduala a oraselor. Sa gusti tot ce are mai rau umanitatea pentru a primi totusi ulterior rafale divine de generozitate. Sunt emotii intense ce fac trupul sa pulseze atunci cand i se ofera o masa calda dupa trei zile de mancat doar paine. Astfel de gesturi care arunca organismul din ce mai crancena iarna direct in lumina vie a verii. Sunt trairi pe care nu le-am avut niciodata mergand pe glob, inghitit de hoteluri, rezervari, etc; in vacante precum mancaruri semi-preparate.
Cu toate astea nu vreau sa convertesc pe nimeni la religia mea. E esential sa isi gaseasca fiecare boala. sau Tratamentul. Ma gandeam doar ca e ceva de nerefuzat la dementa de neinvins a drumului. Pentru unii e un fior care coboara in spirala pe coloana ca un tirbuson intr-un dop de pluta. Pentru unii e o febra ce consuma praful vietii de zi cu zi in cea mai calduroasa fericire. Pentru mine, zgomotul motorului, succesiunea nesfarsita a liniilor albe pe asfalt, teatrul de neon al benzinariilor noaptea; toate lucrurile astea ma lasa alunecand in cel mai placut somn. Unul In afara saptamanilor in care fie m-as omori fie i-as omori pe altii. Dar astea-s vorbe de copil. Nimenu nu are timp sa moara zilele astea. Acum, sub umbra nesfarsita a noptii, sub imbratisarea tacuta a viei, privind o luna care pare sa ma urmareasca din spatele norilor, imi semnez randurile. Cu o mana mirosind a vanilie si alta a vin de butuc, inchei. Cu drag, Marius-Cristian, nemuritor pentru cateva minute.
Friday 26 July 2013
Epoca de Aur a Grotescului
Erau nopti in care credeam ca sunt nemuritor. Cu o sticla intr-o mana, o tigara imprumutata in alta, razand ca hienele, am batut de un milion de ori strazile Constantei, mereu cu aceeasi oameni.
Sezonul meu de ghete incepea in septembrie si se termina in mai. Colectia de primavara-vara: Tricouri albe patate. Uneori de vin alteori de sange. Uneori al meu, alteori nu. Eram ala care venea umflat sau ciobit mereu la scoala. Obisnuiam sa scriu pe ascuns, prin caiete, pe hartii, pe chitante, poeme dereglate. Stiam ca sunt mizerii si nu le aratam nimanui dar imi trebuiau asa cum unui atlet ii foloseste antrenamentul. Am fost campion in olimpiada autodistrugerii. Am ocupat toate locurile. Regi si regine ale potentialului irosit. Ne spuneau ca suntem elegant de frumosi si obscen de inteligenti dar mergem pe sticla sparta. Radeam si ne adanceam talpile in sticla.
Erau nopti in care desi eram minori nu era lege sa ne opreasca. Simteam ca liniile sunt trase ca noi sa trecem peste ele. Si asta am facut. Ne imbatam cu umbre si orbecaiam prin partea luminata de neon a Edenului. Animale turbate de gin, vodka sau whiskey. In aer plutea mereu senzatia ca seara prezenta putea fi ultima. Si ar fi putut fi de atatea ori. Am vomat, am plans, am sangerat. Splendide spectacole ale tineretii.
Erau zile in care eram prieteni. Uniti in singuratate ca samburii unui mar. Toti eram unul, si acela singur. Au fost nori, ploi, ninsori, radiatii, meningite, viroze, gripe, insolatii. Lesinam, adormeam, doar pentru a veni din urma cu o sete si mai neoprita de viata. Monstrii haotici cu fete de copii, mereu nelinistiti, mereu vorbind tare si razand pe bulevardele noptii. Visam la Parisuri, Berlinuri sau Bucurestiuri. "Intr-o zi...".
Si apoi am crescut. Incet-incet combustibilul ameninta sa se consume complet. It's better to burn-out than to fade way. Scris pe toalete, pe servetele, cu limba prin pahare. DIn ce in ce mai putine pahare. Apoi au aparut lucruri noi. Ceaiuri, plante si bomboane colorate care iti fura ochii si mintile. Un timp, a fost bine, apoi printr-o rotire a ruletei ne-am trezit consumati. Toate sunt bune si frumoase dar nimic nu iti ofera dementa neinduplecata a alcoolului. L-am mai fortat din cand in cand dar paream motoare vechi ce se ineaca. Dimineti cu dureri de cap. Dimineti cu pierderi de memorie. Lucrurile la care am fi ras cu spume cu nu mult inainte. Si totusi, Motoarele s-au schimbat. Privesc, absorb dar resping. Sunt zile dupa flirturi cu alcool in care te trezesti in patul tau precum un cadavru spalat la mal de valuri. Si intr-o zi, am hotarat fara sa ne spunem nimic sa plecam fiecare pentru a muri singur. Precum elefanti, fiecare sa-si caute locul lui unde sa moara. Asa Cum orice lucru nobil merita sa sfarseasca.
Sezonul meu de ghete incepea in septembrie si se termina in mai. Colectia de primavara-vara: Tricouri albe patate. Uneori de vin alteori de sange. Uneori al meu, alteori nu. Eram ala care venea umflat sau ciobit mereu la scoala. Obisnuiam sa scriu pe ascuns, prin caiete, pe hartii, pe chitante, poeme dereglate. Stiam ca sunt mizerii si nu le aratam nimanui dar imi trebuiau asa cum unui atlet ii foloseste antrenamentul. Am fost campion in olimpiada autodistrugerii. Am ocupat toate locurile. Regi si regine ale potentialului irosit. Ne spuneau ca suntem elegant de frumosi si obscen de inteligenti dar mergem pe sticla sparta. Radeam si ne adanceam talpile in sticla.
Erau nopti in care desi eram minori nu era lege sa ne opreasca. Simteam ca liniile sunt trase ca noi sa trecem peste ele. Si asta am facut. Ne imbatam cu umbre si orbecaiam prin partea luminata de neon a Edenului. Animale turbate de gin, vodka sau whiskey. In aer plutea mereu senzatia ca seara prezenta putea fi ultima. Si ar fi putut fi de atatea ori. Am vomat, am plans, am sangerat. Splendide spectacole ale tineretii.
Erau zile in care eram prieteni. Uniti in singuratate ca samburii unui mar. Toti eram unul, si acela singur. Au fost nori, ploi, ninsori, radiatii, meningite, viroze, gripe, insolatii. Lesinam, adormeam, doar pentru a veni din urma cu o sete si mai neoprita de viata. Monstrii haotici cu fete de copii, mereu nelinistiti, mereu vorbind tare si razand pe bulevardele noptii. Visam la Parisuri, Berlinuri sau Bucurestiuri. "Intr-o zi...".
Si apoi am crescut. Incet-incet combustibilul ameninta sa se consume complet. It's better to burn-out than to fade way. Scris pe toalete, pe servetele, cu limba prin pahare. DIn ce in ce mai putine pahare. Apoi au aparut lucruri noi. Ceaiuri, plante si bomboane colorate care iti fura ochii si mintile. Un timp, a fost bine, apoi printr-o rotire a ruletei ne-am trezit consumati. Toate sunt bune si frumoase dar nimic nu iti ofera dementa neinduplecata a alcoolului. L-am mai fortat din cand in cand dar paream motoare vechi ce se ineaca. Dimineti cu dureri de cap. Dimineti cu pierderi de memorie. Lucrurile la care am fi ras cu spume cu nu mult inainte. Si totusi, Motoarele s-au schimbat. Privesc, absorb dar resping. Sunt zile dupa flirturi cu alcool in care te trezesti in patul tau precum un cadavru spalat la mal de valuri. Si intr-o zi, am hotarat fara sa ne spunem nimic sa plecam fiecare pentru a muri singur. Precum elefanti, fiecare sa-si caute locul lui unde sa moara. Asa Cum orice lucru nobil merita sa sfarseasca.
There're days I miss more often than chances. There's been cold mania and slick depression that I've been feeding on for each of those days; in the same manner an infant chews on apples and biscuits. Some months, (perhaps a whole year) felt like incoherent steps on the sidewalks of life. Like one dream of something vaguely pleasant, a million light years away. Something I woke from, here, on earth. Something that keeps me from sleeping ever since. I still think of that wonderful firestorm sometimes. The one I extinguished for a while. The one I chased into the horizon. I still remember her, yes. Mad, smiling, tearing and burning in her silent fury. I remember...I remember her, tattooed by shades of living tongues of color. Red, orange, purple, shades that grew and disappeared like rings of beauty on her elegant skin. The skin that knew more than any man could read, that learned more that any book could teach.
Yet I am no living thing sometimes. I lie on sands, I crawl and whisper. A warm but cruel ocean that nurtures more than a sleeping psychosis. I feared that the water that I am will drown you. A while, I saw smoke and I got scared. Beautiful things should never die. Yet there's a compatible chaos in disasters. Floods and fires might not share the same blood but they revel in shrieks of panic. In loss. In disapproval. In the never ending hunger. For they're no strangers to any. And none are strangers to them. A blatant contrast their own existence creates.
Sometimes, as my face is smeared black with the gasoline of countless, careless rusty ships that refuse to die, I wonder: Do you still burn? Are you still the fire of a million degrees? Do you still want the world charred? I wonder because I still want it drowned.
Yet I am no living thing sometimes. I lie on sands, I crawl and whisper. A warm but cruel ocean that nurtures more than a sleeping psychosis. I feared that the water that I am will drown you. A while, I saw smoke and I got scared. Beautiful things should never die. Yet there's a compatible chaos in disasters. Floods and fires might not share the same blood but they revel in shrieks of panic. In loss. In disapproval. In the never ending hunger. For they're no strangers to any. And none are strangers to them. A blatant contrast their own existence creates.
Sometimes, as my face is smeared black with the gasoline of countless, careless rusty ships that refuse to die, I wonder: Do you still burn? Are you still the fire of a million degrees? Do you still want the world charred? I wonder because I still want it drowned.
Sunday 21 July 2013
Am visat-o. Adanc peste moartea vesteda a lampioanelor. Peste guri nesfarsite.Peste tigari neaprinse. Am mers prin vase cu vele surde peste vantul surd al marii. Peste barci cu marinari dormind, peste blocurile ce adapostesc munca zilei urmatoare. Vise de cristal ce s-au spart si s-au topit in lumina diminetii. Am furat mult. Am furat saruturi, vise, asteptari. Ar trebuit sa atarn de funii, alte ere m-ar fi ars pe rug. Si totusi am visat-o. Simt ca i-am furat ceva prin asta. O parte dintr-un timp imprumutat.
Friday 12 July 2013
This mouth is the heart of a hollow sun.
Made into a bullet, put into a gun.
Forgotten on a shelf,
for when there's need of help.
This right hand is a spoon,
that carves into the moon.
A beautiful paradise,
where all lovers lie.
Your ear is a prison of silence,
made to restrain any willows of madness.
The slow passing of days swallows my lies,
and your dreams die in their sleep,
among the hovering flies.
Your left hand is the moon,
being maimed by a metal harpoon
that builds a hole with every tide,
a sacred sanctuary where souls come to die.
Made into a bullet, put into a gun.
Forgotten on a shelf,
for when there's need of help.
This right hand is a spoon,
that carves into the moon.
A beautiful paradise,
where all lovers lie.
Your ear is a prison of silence,
made to restrain any willows of madness.
The slow passing of days swallows my lies,
and your dreams die in their sleep,
among the hovering flies.
Your left hand is the moon,
being maimed by a metal harpoon
that builds a hole with every tide,
a sacred sanctuary where souls come to die.
Thursday 11 July 2013
Bio Grafie
M-am uitat in oglinda. Lung si atent, asteptand o revelatie de vreun fel. Unul din milioanele de eforturi intuile ce trec neobserate de-a lungul unei zile.
Nu am avut niciodata pielea ca o fata de masa perfect intinsa. Am purtat albul bolnav al iernii si arama carnii coapte de vara. Uniforme de sezon, nu cu mult diferite de pantaloni si cardigane. Mai mult, mi-am patat pielea cu cicatrici si tatuaje. Sub ea, carnea inca se contracta in unde precum cele al unei ape deranjate de o piatra. Desi ferme, s-ar desprinde ca panza de paianjen la atingerea metalului. Corpul meu, in locuri, pare cel al unui soldat taiat de sabiile si sagetile altor epoci. Spiritul, rana mereu deschisa a unui idealism nesjutificat. Nu voi creste niciodata pana nu o vindec. Dar sunt prea tanar pentru asta. Tanar si arogant. Asa cum am zacut in paturi straine dar mereu am fost strain de boala. Un taur alb gata mereu de sacrificiu. Ar fi trebuit sa mor de un milion de ori si totusi uite-ma aici azi, la fel de departe de cutit. Am intalnit fete de soldati, de macelari, de croitori. Fiecare cu armele sale. As fi vrut sa imi impunga inima, sa o faca sa tresara in valuri de durere. Dar nu au facut-o. Nimeni nu iti ia ceva de care nu ai nevoie.
Si totusi, o oglinda iti arata mai mult decat o poza. Iti umbla prin memorie ca un bibliotecar meticulos cautand imaginea ta reflectata si in alte oglinzi. Te impinge usor intr-un vartej de perspective.
Mi-au spus ca am gura intoarsa a diavolului si buzele lui pline de pacat. Ca linistea mea sub zambet arata ca o splendida tradare. Mi-au spus ca am ochi nascuti din adancul marii ce ameninta sa traga totul dupa ei in intuneric 3000 de km departe de aici si 600 de ani in urma, as fi fost ars pe rug pentru trasaturile astea. Dar azi nu. Lumii ii e indiferent daca sunt diavolul sau nu. Ce rau pot face cu un pix si o bucata de hartie?
Nu am avut niciodata pielea ca o fata de masa perfect intinsa. Am purtat albul bolnav al iernii si arama carnii coapte de vara. Uniforme de sezon, nu cu mult diferite de pantaloni si cardigane. Mai mult, mi-am patat pielea cu cicatrici si tatuaje. Sub ea, carnea inca se contracta in unde precum cele al unei ape deranjate de o piatra. Desi ferme, s-ar desprinde ca panza de paianjen la atingerea metalului. Corpul meu, in locuri, pare cel al unui soldat taiat de sabiile si sagetile altor epoci. Spiritul, rana mereu deschisa a unui idealism nesjutificat. Nu voi creste niciodata pana nu o vindec. Dar sunt prea tanar pentru asta. Tanar si arogant. Asa cum am zacut in paturi straine dar mereu am fost strain de boala. Un taur alb gata mereu de sacrificiu. Ar fi trebuit sa mor de un milion de ori si totusi uite-ma aici azi, la fel de departe de cutit. Am intalnit fete de soldati, de macelari, de croitori. Fiecare cu armele sale. As fi vrut sa imi impunga inima, sa o faca sa tresara in valuri de durere. Dar nu au facut-o. Nimeni nu iti ia ceva de care nu ai nevoie.
Si totusi, o oglinda iti arata mai mult decat o poza. Iti umbla prin memorie ca un bibliotecar meticulos cautand imaginea ta reflectata si in alte oglinzi. Te impinge usor intr-un vartej de perspective.
Mi-au spus ca am gura intoarsa a diavolului si buzele lui pline de pacat. Ca linistea mea sub zambet arata ca o splendida tradare. Mi-au spus ca am ochi nascuti din adancul marii ce ameninta sa traga totul dupa ei in intuneric 3000 de km departe de aici si 600 de ani in urma, as fi fost ars pe rug pentru trasaturile astea. Dar azi nu. Lumii ii e indiferent daca sunt diavolul sau nu. Ce rau pot face cu un pix si o bucata de hartie?
Sunday 7 July 2013
Lipsa
Sunt lipsit de vise in ultimul timp.
Privesc zilnic, in liniste,
prin memorie,
cum privesti un pahar spart. Gol.
Poate cineva se strecoara in camera mea noaptea
si alearga prin labirinturi de fulgi.
Mi le fura din perna.
Ma trezesc dimineata fara un cuvant de spus.
As fi preferat sa-mi ia televizorul sau calculatorul.
Sa-mi lase niste sunete cu rezonanta.
Sa-mi lase literele cu care fac radiografii
oamenilor ce se nasc si mor in mine.
Imi pierd mintile.
In curand nu voi mai avea in ce sa privesc.
Poate voi incepe sa ma uit la televizor.
Poate voi ramane mut.
Nimeni nu se va mai naste si nimeni nu va mai muri.
Ar fi putut sa-mi ia
din buna dimineata sau din noapte buna.
Dar nimeni nu iti ia lucrurile care nu-ti folosesc.
Privesc zilnic, in liniste,
prin memorie,
cum privesti un pahar spart. Gol.
Poate cineva se strecoara in camera mea noaptea
si alearga prin labirinturi de fulgi.
Mi le fura din perna.
Ma trezesc dimineata fara un cuvant de spus.
As fi preferat sa-mi ia televizorul sau calculatorul.
Sa-mi lase niste sunete cu rezonanta.
Sa-mi lase literele cu care fac radiografii
oamenilor ce se nasc si mor in mine.
Imi pierd mintile.
In curand nu voi mai avea in ce sa privesc.
Poate voi incepe sa ma uit la televizor.
Poate voi ramane mut.
Nimeni nu se va mai naste si nimeni nu va mai muri.
Ar fi putut sa-mi ia
din buna dimineata sau din noapte buna.
Dar nimeni nu iti ia lucrurile care nu-ti folosesc.
Untitled
I don't like winters.
I don't like summers,
or the seasons in between.
I wonder what that says of me.
I don't like summers,
or the seasons in between.
I wonder what that says of me.
Sunday 30 June 2013
Nume
Numele tau are ecou in toata natura. Si cateodata il aud cand ies din casa. Il aud cel mai clar cand e toamna. O soapta a unui vant care usuca lacrimi. Un nume care Alearga din marea de fier spre mine. De sub picioarele albe ale cailor de spuma pana in nisipul care inghite pasi. Doua silabe ca un sarut de milenii intre cele doua.
Ma gandesc des la tine. Dar aproape niciodata in termeni umani. Cateodata esti un lac de nuferi nemuritori care trag din malul unei vieti ascunze ochilor, cuvinte, ce infloresc in cea mai splendida amintire. Recent am avut senzatia ca nu mai e sezonul tau. Ca iti tii ascunse culorile. Dar toate au ordinea lor naturala. Cu siguranta tu o stii pe a ta mai bine ca oricine.
Cateodata te vad in paginile pe care le citesc. Suntem amandoi, diavoli de cerneala, de carbon, de plastic din taste si vanam batjocoritori ce-a mai ramas din statuile umanitatii. Cateodata te simt, in zambet discret si alte gesturi suave. Simt cum pe sub oase, printre gandurile tale, uneori isi fac loc focuri infernale; alteori bat ploi divine. E un haos dement in fiecare celula a ta si totusi iti porti corpul sub o prelata de piele calma.
Dar intr-un final, eu si tu; suntem doar oameni. Din carne, dispret, admiratie si moarte, plutind ca ecoul unui cutremur printre oameni. Uneori fara scop alteori cu scopuri nu tocmai nobile. Lumea ne-a luat sub aripa ei mereu si ne-a oferit afectiune, simtindu-se vinovata cateodata pentru toate celelalte lucruri de care ne-a privat.
E uimitor ce poate face un nume. Doar un simplu nume. Dar tu nu esti doar un nume. Daca sufletul meu e spart cum se zvoneste, atunci cu siguranta esti cel mai mare ciob din mine.
Ma gandesc des la tine. Dar aproape niciodata in termeni umani. Cateodata esti un lac de nuferi nemuritori care trag din malul unei vieti ascunze ochilor, cuvinte, ce infloresc in cea mai splendida amintire. Recent am avut senzatia ca nu mai e sezonul tau. Ca iti tii ascunse culorile. Dar toate au ordinea lor naturala. Cu siguranta tu o stii pe a ta mai bine ca oricine.
Cateodata te vad in paginile pe care le citesc. Suntem amandoi, diavoli de cerneala, de carbon, de plastic din taste si vanam batjocoritori ce-a mai ramas din statuile umanitatii. Cateodata te simt, in zambet discret si alte gesturi suave. Simt cum pe sub oase, printre gandurile tale, uneori isi fac loc focuri infernale; alteori bat ploi divine. E un haos dement in fiecare celula a ta si totusi iti porti corpul sub o prelata de piele calma.
Dar intr-un final, eu si tu; suntem doar oameni. Din carne, dispret, admiratie si moarte, plutind ca ecoul unui cutremur printre oameni. Uneori fara scop alteori cu scopuri nu tocmai nobile. Lumea ne-a luat sub aripa ei mereu si ne-a oferit afectiune, simtindu-se vinovata cateodata pentru toate celelalte lucruri de care ne-a privat.
E uimitor ce poate face un nume. Doar un simplu nume. Dar tu nu esti doar un nume. Daca sufletul meu e spart cum se zvoneste, atunci cu siguranta esti cel mai mare ciob din mine.
Tuesday 25 June 2013
Fragment
Cred ca te-am vazut intr-o zi. Sau poate a fost un an. Ori intr-o eternitate fragmentata. Priveai oamenii venind, trecand, precum umbre ce danseaza fara muzica pe un perete. Priveai uimita ca nu au substanta. Ai vrut sa arunci o piatra, sa te vada. Dar nu puteai lovi sufletul unei umbre. Nici ele n-ar fi putut sa il raneasca de-ar fi vrut. In ochii tai, se oglindea un albastru ca pielea cerului. Priveai in liniste o lume grabita sa moara. Dar stiai ca ii poti salva cumva. Chiar daca pentru cateva minute. Ai putea sa le oferi ceva. O placere intr-un sir de zile chinuitoare ca travaliul unei sarcini. Sub pielea ta, sub muschi si oase stau cuvintele. Cuvinte uimitoare, savuroase, ca o ciocolata sangerie. Ai un milion de drumuri sa le oferi pentru a se pierde un timp. Ai sapat o gaura de iepure ce duce spre mintea ta. Dar chiar si asa, Uneori noaptea te inveleste cu un ultim suspin al zilei. Sa stii ca ai un leac pentru oameni ce isi doresc sa moara. Poate intr-o zi se vor trezi pe marginea prapastiei si te vor privi si ei. Vor zambi si se vor pierde in hemoragia ta de cerneala. In povestile pe care le ascunzi in plicuri de piele. In adevarul tau inchipuit. Poate nu stii, dar esti cel mai frumos copil al Terrei. Trebuie doar sa astepti un pic sa te gaseasca. Nu ore, ci zile, vieti intregi poate. In cele din urma zeii iti vor intinde mana si vei disparea in cel mai splendid final de carte. Iar lumea va zambi la amintirea ta.
Dar poate nu erai tu. Poate era un vis. Sau o halucinatie.
Dar poate nu erai tu. Poate era un vis. Sau o halucinatie.
Rux
Rux, m-am gandit la tine. Sunt vise care te mai poarta pe sub coastele mele. Sunt ganduri care te fura un pic de sub soare pentru a te tine cateva secunde la umbra pleoapelor mele. Te-am vazut in unele nopti prin lume. Prin valurile mediteranei, te-ai topit intr-un zambet perfect. Talpile tale au magaiat nisipuri si le-au parasit ca pe iubiri nesfarsite. Cuvintele tale au sarutat sufletele unor oameni ce i-am cunoscut sau nu ii voi sti vreodata desi vorbesc o limba doar a lor. Fie ca te-a inteles sau nu, pamantul asta te-a iubit asa cum copii iubesc joaca. Fiecare frunza, fiecare picatura de ploaie a zambit simtind parfumul tau. Esti un vis lipsit de somn, iar sufletul tau sta in cel mai frumos hotel al verii. As vrea sa stii ca timpul e de partea ta. Mereu ii place pe cei frumosi. As vrea sa te poti pierde zilnic prin paradis in cea mai sincera bucurie. Lumea asta e paradisul tau. Si al nostru alaturi sau nu de tine.
Subscribe to:
Posts (Atom)