Corpul meu zace calcat pe umeras,
si imbrac altul in dimineata divina,
Ce n-as da sa pot si eu macar o zi,
sa inot intr-o balta de lumina.
In schimb raman un nimeni elegant,
pana la prima zapada.
Iar ochii mei privesc halucinant,
urmarind o lupta goala.
Pentru ca unii au coarne de cerb,
cu care dement se camufleaza,
Si cauta viori pe tocuri,
ale caror suflete vibreaza.
Dar creierul asta e un pom,
Conturat de capriciul iernii,
In care pasari zboara neincetat,
asteptand de ani, schimbarea vremii.
No comments:
Post a Comment