Sub a doua piele am pene,
Deasupra primei un costum.
Iar de la an la an privesc
cum parul ia nuante de scrum.
Si totusi lumea m-a pictat mereu,
in portrete duble cu palarie.
Chiar si in zilele cand ma trezeam
cu un pistol lipit de barbie.
Cand asternuturile suspinau,
lasand lacrimi de nicotina.
Privind pozele in care ma purtai,
precum pantofii din vitrine.
Am iubit zilele alea,
dar sunt material de esarfe,
satul de noroi si asfalt,
acum inconjor gaturi elegante.
Eram inger bolnav,
strain de spitale,
din venele astea intepate,
cresteau frumoase animale.
Si totusi mi-ai deschis
cutia asta craniana,
Dar n-ai putut repara
arsura traumelor milenare.
Asa ca ne vom vedea mai rar,
sorbind dintr-o cana de mare,
Iar umbrele noastre vor pava
cafenele ce ne-ascund de soare.
No comments:
Post a Comment