Pentru Mainile Rupte

Sunt satul sa traiesc privind peretii,
in infinita nestiinta
de scopurile obscure ale vietii.
Domne fereste ca iubirea sa fie printre ele
ca am nenoricit destui
in calma mea ratacire.
Am rupt maini ce-au vrut sa ma mangaie
si picioare ce vedeau un scop in mine.
Blocat in poezie mediocra,
ochii astia nu-s ferestre,
ci doar goale vitrine.

Am lucrat destul impotriva firii,
si-am infrant prea multi
in campurile nesfarsite ale afectiunii.
Mama, prietene, vanzatoare,
chelnerite, si umile profesoare.
Toate mi-au oferit transplanturi
de muzica linistitoare;
dar eu am refuzat anemic,
mana lor vindecatoare.

Cu inima aritmica,
si plamani ce respira
in ritmul de tigara;
vad tot mai vag lumina
in orele sinistre de seara.
As bate lumi intregi,
cautand in midii iar,
vestigii de afectiune.
Desi constient
ca nu pot digera
o astfel de promisiune.
Si atunci ce rost are,
aventura asta desucheata,
cand eu raman mereu la sfarsitul zilei
doar un pilot al templelor de piatra?

A Whimsical visual Account of the week

My neighbours began to appear somewhat strange. Their pupils became as big as a screech owl’s; their noses stretched into elongated probosces; their mouths expanded like bell bottoms. Faces were shaded in supernatural light…Little by little the salon was filled with extraordinary figures, such as are found only in the etchings of Callot or the aquatints of Goya, a pele-mele of rags and tatters, bestial and human shapes…it teemed, it crawled, it toddled, it leapt, it grumbled, it hissed, as Goethe says in the Walpurgis Night…
A small, unknown voice said to me: Take care, for you are surrounded by enemies; invisible forces are trying to lure and hold you. You are a prisoner here: try to escape and you shall see”.
 …I rose to my feet with difficulty and went towards the door of the salon, which I reached at last after a considerable time, an unknown force pulling me back one step in every three…on looking down I saw an abyss of stairs, whirlpools of spirals, bewildering circumvolutions. This stair must pierce through the very ends of the earth, I thought, as I continued my mechanical march. - Theophile Gautier

Filele nostalgiei.

Precum un fat caruia ii lipseste caldura uterului, sunt unele lucruri pe care vrei sa le traiesti la nesfarsit. Lucruri care te marcheaza pe viata si iti dau peste cap sistemul de standarde. Sunt oameni care ai vrea sa ii zdrobesti pentru simplu fapt ca nu mai sunt acolo in anumite momente ale vietii tale. Sunt mancaruri care nu vor mai avea niciodata acelasi gust in absenta celor cu care le-ai mancat. Intregi matrici de simturi se duc complet de rapa in absenta acelui cineva care sa le catalizeze placerea.

Rollo's. Bloody Mary & Jack the (st)Ripper. Cheap beer and expensive vodka. Zile pe balcon cu sirena din casa de cultura. Pusti intoxicati cu vise de celebritate, virgini visand la sex si abuzuri necontrolate. Muzele din podul de butelii coborand deasupra orasului, resuscitand muzica ragusita si stangace. Anemii si supradoze de tutun.  Lucruri care au sens doar in mintea ta, ingropate in fundatia fortaretei craniale.

Ma rog ca viata mea sa fie doar un vis, dungat de rani placute ce nu se vindeca niciodata. Uneori uit ca sunt acolo dar in unele duminici, cand imi pun costumul pe mine si umblu descreierat pe strazi, de sub camasa alba, fantani rosii imi gadila afectuos pielea de bumbac. Imi amintesc ca am iubit rosu. Rosu...

Tinerete far' de tinerete

Nu mai inteleg nimic din nimic. Zilele curg dintr-un robinet stricat intr-o linie de neoprit, conturand pe jos o balta de nemultumire. Imi e teama de comoditatea unui scaun in cladirile viitorului ce imi va eroda lent calmul. Vreau buze uscate si hiperventilatii. Vreau sa respir pentru viata mea. Imi e teama de lipsa acestor lucruri si stiu ca in curand va trebui sa dorm in iaduri de sticla. Vreau dureri neintelese si creioane botite de scris frenetic. Incep deja sa imi tin promisiunile si sa mint din ce in ce mai putin. Haosul meu spontan dispare in implozie muta, progresiva, precum ciuperca unei explozii nucleare. Nu mai am mult si te voi intalni in parc, plimbandu-ne plozii in lese precum orbii si labradorii. E varsta cea care ne omoara? Ce ne face sfinti in calendarul clasei muncitoare? Nu am mai iubit de milenii. A trecut si mai mult de cand am urat ultima oara. Ma gasesc mereu oprit in filtre, la controale spirituale. Universul ma priveste suspicios si imi da drumul. Stie ca e ceva in neregula cu mine dar nu o poate dovedi. Imi doresc macar odata sa gaseasca ceva la mine. Sa stim amandoi ce e. Vreau sa trec iar prin scoala, sa invat sa renunt la tot. Dar populatia pamantului e in greva...

Visul Fractal

Drugs, drugs drugs. The hymn of the damned. The time capsule that keeps the spirit away from the real world. I can't begin to wonder how much I wandered through space completely unaware of it. Have I finally become mad, putting a temporary stop to my human consciousness?

Un echipaj de Psihonauti. In capsule, se fac treceri prin rezervatia de ciment. Sirene, betivi, masini, Toate sunt doar vibratii, diluate intr-un flux temporar neintrerupt. Mi s-a oprit motorul pe acoperisul falezei. Combustiile infernale ale constientului se opresc lasand linistea unei realitati solzoase sa ne inveleasca rece, ca o zapada neagra. Un salt e tot ce imi mai trebuie si voi fi coplesit de linistea acuta Cand viata va fi cel mai putin certa, poti avea poemul meu, sa-l pastrezi in sertarele memoriei.

Suntem sub ghetar. In stanga mea e sfantul panica cu ochii crapati. In tot regatul lui e amenintare. Ma nelinisteste sa vad atat de multa frica crescand pe fata lui precum cea mai divina floare. Raman calm in dezamagirea mea si il privesc cu mila. Va trai sa vada alta zi, sa rada iar sub soare iar in ochii lui odata cu rasaritul se va tese din nou cea mai dulce nepasare.

There's lots of pretty, pretty ones
That want to get you high
But all the pretty, pretty Ones
Will leave you low
And blow your mind
♫♪♫♫♪♫♫♪♫♫♪♫♫♪♫♫♪♫♫

Strazile sunt cartografiate in talpi. de sintetica visare. Se desfac in porti, ce poarta sufletul prin bezna spre  mare. Imi aud muzica. E inchisa undeva in faleza, in plastic steril, in buzunare. O simt cum asteapta rasaritul monedei pentru a se desface in palma mea precum un camp de floarea soarelui. Abia astept sa imi trimit otrava in uitare prin labirinturile foselor nazale. Si asa, cercetand noaptea de piatra, noi, maimute de carbon, din treptele oraselor primordiale, ne retragem sub aripa intunericului spre macelarii de organe. 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10. Ne trebuie combustibil nou, de-ar fi sa mai zburam spre stele. Ne-am prabusit prea des in orbita cu mainile intinse spre ele.

Dorm mereu in calmul haosului nedivizat. Acolo unde e ultima baricada a dimensiunii umane. Ca umbra a  cuvintelor neintelese, a gesturilor salbatice. Sarutul meu poarta dezamagirea in lifturi afectuoase din gura pana in demisolul sufletului. Timpul meditatiei e finit. E sfarsit. Cate canapele, paturi, banci sau scaune imi vor mai cuprinde corpul pana voi dormi in bratele tale? Sensurile vietii se duc rand pe rand in avioane, trenuri, masini, pe drumurile rasaritului spre pantecul de unde se nasc zilele. Iar eu raman privindu-le in urma, reflectat tot mai sters in oglinda lor retrovizoare; Transportand in carnea ce se subtiaza, durerea noastra trecatoare. As vrea sa-ti vizitez noptile, un inger in aburi de vanilie dar ochii mei scurt-circuit iti cara visele succint precum curentul in bobine.

Cacao si vanilie. Dualitatea antica a copilariei. Blestemul cafeniu si salvarea murdar-argintie. Si totusi eu imi ingrop zilele in salate incercand sa apar un maine strain de mine. Furnici pe jar, alergand de colo colo pe un lemn. Nestiind ca infernul ce se-nalta e consecinta, nu-i blestem. Ahhh eroi de guma in jeep-uri gonind spre paradisul nocturn, etern iar din trotuare cu burti ce cad din coloana cainii urmaresc avantul lor dement. Astfel inchidem ochii privati de un ultim sens, in timp ce linistea farmaceutica ne inchide ochiul, ce trebuia deschis permanent.

Stiri

Carne de cal in restaurantele capitalei.
Ce ne pasa noua? Noi suntem vegetarieni.
Iranul pregateste arme nucleare.
Ce ne pasa noua? Noi nu suntem americani.
Romania isi retrage tiganii pentru a intra in Schengen.
Ce ne pasa noua? Noi nu suntem tigani.
Parlamentul a adoptat o lege
privind transferul cadavrelor fara apartinatori catre universitati.
Ce ne pasa noua? Noi nu suntem morti.

...a spus nimeni niciodata.

Ecarisaj politic

Ti se pare ca sultanul canta bine?
Nu e felia mea, dar nu am retineri.
Si ce crezi de primarul nostru portughez?
E brazilian sa stii. Si mi se pare dragut
Cum tine drept animale de casa, batranii.
Pai nu crezi ca ar fugi de-acasa
daca nu le-ar conveni?
Does the dog ever bite the hand that feeds?

Dilema

Am scris enervant de mult.
- Dar ai scris si bine?
Conteaza chiar atat de mult?
- Pai conteaza ca esti tanar.
Si cum stiu daca e bine?
- Vezi daca-alor tai le place.
Pai ai mei urasc ce scriu.
- Atunci inseamna ca scrii bine.

Huong Vietnam (A doua Poveste de adormit)

Am visat ca eram vietnamez.
Carand vase de colo colo,
suflarea mea misca frunzele de bambus.

Erau serpi si scorpioni si acolo,
dar nu te muscau niciodata.
Nimic nu musca nimic.

Era desigur  soare si luna acolo,
si dansau impreuna un tango lent.
Jur ca timpul e mai vascos aici
si curge lenes precum caramelul topit.
Ce metalurgie perfecta a zilelor
au oamenii astia, locurile astea!

Am un milion de scrisori pentru voi
pastrate in cutiutele postale ale pielii.
Uneori imi lipseau oamenii pe care nu-i cunosc,
in deja vu ciudate, in pustietate.
Poate cineva, in Vietnam, acum,
Viseaza ca e roman,
Batand litere, de colo colo.

Sensuri sau lipsa lor.

Am atat de multe instrumente de inventat
pentru muzica straniu de salbatica a metamorfozei.
Sunt o floare intr-un ghiveci cu doua camere din tomis nord.
Cresc pe pereti, spre geam, sa pot vedea cerul.
Lipsit de sens ma amagesc ca e datoria mea sa il creez.
Cat voi mai roi pe varfuri, pe strazile orasului,
descurajat de oameni cu creionul la ureche?
Ce mai faci; ce ai mai scris?
Noi ciudateii, traim numai literatura.
As vrea sa ma pot mandri cu stilul meu crucis.
Uneori mi-e teama ca am scris noninteclicibil.
Ce sansa au cuvintele mele rastite,
intr-o lume ce iubeste doar poemele de dragoste?
Atatea intrebari carora nu le vrem raspunsul:
Cat vom mai trai in handicapul ordinii?
Cat vom mai sta departe de lumina?
Nu stie nimeni ca din asfalt cresc doar flori de foc?
Cati scriitori vor dormi in mahalale braziliene,
in baruri seci, impanzite de fum si companie proasta,
cu coatele tocite, cu inima patata de canepa indiana?
Masinile de scris au haine pentru fiecare epoca.
Dar raman la fel.
In acelasi stil...si noi

The alley

In the city, a river of humanity rushes past, leaving behind in the alleys, the refuse. Those that become lost in the night: the sick and the broken. He shares the alley with the lost souls who like him long to escape their wounded and tormented existence. Does he feel anything at all? Or is his heart dark and empty, with no shred of humanity left? Is he even aware that his presence causes the destruction of those closest to him? Those he had hoped to protect.
How does one find humanity in an alley? How does one regain ones soul in an abandoned church? For him, this alley is a way station, his special purgatory. He lurks here in the shadows amidst this human debris, waiting just inside the portal from hell. But this is not his domain...

The 5th Horseman of The Apocalypse

Where was I when disappointment came riding into town on its pale horse? It brought friendly weather, soft music, warm smiles; and everyone's heart was charmed. They all smiled, they danced, they loved. They promised themselves one to another from then on to eternity. I sat in my chair and watched joy flooding the streets from behind the glass. It was a carnival of human contempt. Within the heart of a mild winter, I was stuck  in the overwhelming happiness of the city. I nodded my head as I saw couples holding hands, defiant of rules, of life itself. They crowded the pubs and swayed on the streets. It was the garden of Eden unfolded.

But one day, The pale rider and its horse disappeared. And with him, everything slowly began its ending.
The words that once tied together the most wonderful of vows started to part from each other. And with them, the people that spoke them. Engagements shattered into nonsensical screaming or silent tears. The laughs that poured into the streets from apartments and buildings remained a blurry memory that none seemed to recall. The people, empty of expectations, of hopes, of dreams began to run around in a rampage seeking sex or gratification of some sort. Some laid themselves in the soft, numbing potions that liquify conscience but could only drink for a while before their feeble bodies began to feel the chronic hunger for love. Some slept like owls, silent, with eyes wide open, in the miracle worlds of pharmaceutical dreams. The great depression of man has killed everyone I know, except those of us who were already dead, or never got to truly live...

O mana de ajutor

- Trebuie sa schimb mobila din capul meu!
- La mine in cap e cutremur.
Si se schimba singura mereu.
- Ma ajuti macar sa schimb ceva pe acolo?
Sa dau macar afara ceva?
- As vrea dar nu pot atinge,
rani ce nu le pot vindeca.

Fierturi

Am o prietena,
Ana,
si miercurea se-ntoarce in timp.
Azi,
a fost in visul unui faraon,
dar nu mi-a adus nimic.

Love Love Love

Sunt zile in care totul pica in cea mai cristalina ordine. Cand ziua incepe sub imbratisarea soarelui si se dilueaza intr-un somn extatic. Sunt zile bune, zile frumoase. Cu oameni superbi care se plimba pe trotuarele vietii tale. Dar sunt putine. Si azi nu a fost una din ele.

Ma vad in vitrinele magazinelor umbland confuz dupa o insula de sens. In jurul meu, omenirea intreaga e plecata la Vanatoarea Iubirii. Pentru ca nu stiu cum sa numesc altfel foametea asta de afectiune ce arunca oamenii dintr-o parte in alta ca o bila intr-un pahar. Toata lumea e preocupata de a da iubire, de a primi iubire, de a gasi iubire si de a fabrica acolo unde nici una din cele 3 nu e posibila. Sa fie asta leacul unei boli mai mari care ne macina? Si totusi de ce sa cautam cu atata frenezie? Nu ar trebui sa ne bata ea la usa cand crede ca suntem gata? Poate ca nu, poate ca da. Dar totusi nu vad sens in a ne arunca disperat in bratele unor oameni care ne prind pentru ca ei la randul lor nu au fost prinsi de altii? Si ce e cu nesincronizarea asta constanta de iubiri? Pare absolut imposibil sa iubesti pe cineva si sa te iubeasca in acelasi timp.
Sunt eu un animal incoltit de singuratate? Sa-mi fi creat o vizuina din dispret si mandrie caruia lumea intreaga ii da ocol fara a-i gasi intrarea? Refuz sa cred ca sunt captiv in propriul meu suflet. Pentru ca nu ma simt deloc a fi asa.
As vrea sa urlu cateodata TRAITI LUA-V-AR DRACU! LASATI-O IN CACAT DE IUBIRE PENTRU CAND O FI! Bea un pic de vin. Fumeaza o tigara. Fa sex, dragoste, sau ce vrei sau cum vrei tu. Tine in brate si mangaie fara sa te gandesti la absolut nimic. Umbla, priveste, vorbeste. Justifica-ti respiratul cumva. Esti  pe picioare si totusi umplii bureti de lacrimi prin cazi, prin baruri, prin colturi de strada pentru vreun nefericit care la ora asta nici nu mai stie cine esti; Sau cine e el/ea insusi?
Sau poate sunt eu un cinic nefericit incantat sa se scalde in mocirla unui hedonism confuz. Dar cum poti stii ce e lumina daca nu pasesti un pic in intuneric?

Consecinta

Sunt pe moarte.
Chiar acum, in timp ce tu,
citesti aceste randuri.

Undeva in oras,
atomii amintirii mele se despart,
se dizolva in mare,
printre diguri.

Undeva in oras,
cineva e satul sa ma mai condamne,
si imi descompune, anxioasa,
imaginea in uitare.

Sunt pe moarte.
Daca n-am murit deja,
Sunt bolnav de luni de zile,
dar va veni si ziua mea...

Ziua de 20 de minute

M-am trezit la 1 jumate in mijlocul zilei, pe canapea. Blugi, geaca, pana si gluga pe cap. Sub tampla, o rana cat Texasul Inca Arde violent, mainile patate de rani de tigara. Vasul asta se scufunda, Asta am zis de un milion de ori. Totusi uite-ma aici, ochelari la ochi in mijlocul lui februarie. Fugind de privirea altora cand ma tarasc cu greu pana la paine. Si doamne ce drum teribil e pana acolo. Strazile pavate de plictiseala. De miscare mecanica. Pana si masinile se misca intr-un handicap lenes. E ca si cum nimeni nu e acolo intr-adevar. Nici un pic de viata. Nici urma de substanta. Nu ma pot abtine sa ma gandesc la complet alte lucruri. La franturi de conversatii, purtate sau auzite in treacat...

"- Eu beau vodka cu suc de portocale. E vitamina C, doar ca in loc sa te intareasca, te indoaie."
"- Sunt doua specii de curcani salbatici. Una vine la sticla, alta nu. Dar amandoua iti rup muia."
"- Daca as avea caine l-as numi H(ash). Mi-ar face o placere nebuna sa pot sa urlu prin parc dupa el: Haasssh! Haaaaaashhh!"
"- Sometimes it's better to have a drink than to have a dream."

...La sex. La blonde in lenjerie neagra. La roscata care ma sugruma in somn. Decadenta care taie un zambet pe fata si atunci cand abia te tii pe picioare. La toate lucrurile nefacute si la putinul timp pe care il mai am. Aaaah deja vorbesc precum un bolnav de cancer. Corpul asta stie cum sa primeasca o pedeapsa. Mai are de tras mult pana cedeaza...din pacate pentru mine. Intr-un final, ajung acasa si mananc painea fara a ma sinchisi sa mai iau ceva pe langa. Ma asez iar pe canapea, imbracat si inchid ochii. Ultimul gand dispare usor ca zapada in martie...
"Doar cei buni mor tineri. Iar noi restul suntem aici pentru a-i omori. Cu un pic de vorba, cu un pic de vodka."

Limmerick

Neintrebata, A spus:
"Dragostea asta nu-mi paraseste inima.
E ca si cum as avea Sida in suflet."

Am ras.
Ceilalti priveau socati.
"Cum poate sa compare proasta asta,
un sentiment atat de nobil
cu ceva asa macabru? "
Si apoi s-au holbat la ea,
de parca a pus o pisica pe gratar.

Neintrebat, Am spus:
"Beau sa distorsionez lucrurile,
nu pentru a le sterge complet."

A ras.
Ceilalti priveau dezgustati.
"Ce cuplu sordid ati face,
intr-o lume aiurea,
unde nimic nu e la locul lui!
Si apoi si-au intors spatele la mine,
rusinati de handicapul meu social.

Si asa am plecat mana in mana,
tacuti, in ciudatenie mutuala.

XIV

Dupa 24 de ani de viata, sfatul meu e ca nu trebuie sa urmezi sfaturi. Desigur unii vor pretinde ca inteleg sau ca stiu ce simti dar cu siguranta nu au nici cea mai mica idee.

Vis in tempera

Am avut un vis in tempera.
Eu eram gri
Iar tu albastra.

Sub atingerea ta suava,
am prins un milion de nuante.
Pe plansa noastra alba.

Dar n-am stiut sa captez apa,
Iar frica ne-a uscat.
In schimb observ cu placere,
cum inca cream un tablou minunat.

11:48

11: 48
Inca doua pahare de bere,
sub zodia diminetii.
Durere de cap si greata
sudeaza stereotipul singuratatii.
As fi vrut sa mai fie,
macar un pahar.
Cat sa ma duca inapoi la somn.

Ying si...atat

Te vrea fragila, sa te protejeze, ca un caine; loial, mare si puternic. Vrea lantul lui sa va lege pe amandoi intr-o uniune confuza. Straina tie, straina chiar si lui. Te vrea in casa lui, sa te savureze, precum o cana de cafea,
si in holbari mandre, dimineata, sa stie ca te are mereu, inainte de a pleca. Te vrea la intalniri cu colegii de munca, sa te etaleze precum o medalie a succesului sau in viata. Poate e un succes sincer si a muncit pentru tine, poate chiar te merita mai mult decat mine, dar mie nu imi pasa. Te vrea alaturi de parintii lui, pe care poate nici el nu prea ii are la suflet, dar te vrea acolo pentru validare proasta de care nici el, nici tu, nici eu nu avem nevoie. Te vrea sa nu fie singur, sa nu fii nici tu singura. Sa ramana altii singuri cu altele.

Eu...Eu nu inteleg singuratatea. Mereu a fost cineva acolo sa ma iubeasca. Am avut umeri pe care sa imi las capul si brate in care sa adorm cand m-am simtit zdrobit de viata. Eu te vreau altfel...

Te vreau puternica, sa ne dominam unul pe altul intr-un concurs nesfarsit. Te vreau avand un ego de marimea Dobrogei in care dragostea mea sa sape splendide faleze. Te vreau salbatica, sa ma musti si sa ma lasi sangerand zile intregi fara tine. Sa imi fie frica de puterea ta asupra mea si invers. Te vreau cu soare, pe plajile nesfarsite ale lumii. Cu sete, cu dans, cu alcool, cu ce e mai rau in tine. Te vreau cu un creion in mana ca si mine, sa ne scrijelim nebun destinul pe foaia mototolita a vietii noastre. Te-as vrea in moduri necunoscute mie, in intuneric, in muzica slaba sau in urletul nebun al unui oras strain. Sa ne intalnim de milioane de ori pe glob precum suflete ce graviteaza unul in jurul celuilalt.
Dar asta spun toti, nu-i asa?

"- Tu te plictisesti vreodata?"

DIn cutia veche de hartii a lui Selenne.

Haotic. Avatar al demolarii.
Alergand si tipand descreierat
pe strazile orasului,
ca un tanc fara sofer.
sau mecanic.
Dar stii si tu,
masinariile astea nebune,
nu asculta de nimeni.

In hartii prin buzunare,
se ascund scrijelite,
din pixuri fara pasta,
niste amintiri netraite.

"as fi vrut sa stii,
imi place absolut totul la tine,
as vrea sa pot urla muzica ta,
sa traiesc in tablourile tale,
sa iti scriu cuvintele,
iar tu sa imi pictezi culorile.
Eu, soare dement,
Tu, luna splendida.
Sa stralucim pentru totdeauna,
mana in mana,
pe cerul lumii."

McVis

Daca as putea,
as manca de la Mcdonalds zilnic,
as manca,
si as trage de fiare.
As avea un corp splendid
si toata lumea, din toata lumea
ar vrea sa se culce cu mine;
...sau poate nu.

Cirque du hostile.

Strazile, barurile,
si alte cutii de chibrituri,
in care misuna oameni;
toate pline de nebuni inchipuiti.
Unii invata latina, altii elfa,
unii se urca pe masini,
profeti retardati ai alcoolului.
Unii soptesc lucruri fara noima,
in urechi ce supureaza nepasare.
Altii se holbeaza cu ochi de vaca,
pretinzand ca iti vad in suflet.

Atentia e un sanatoriu de lux
in care toti cretinii
incearca sa se interneze.

Ii surprind
din camera mea alba,
cu tapet moale,
Cum ma privesc din drum
Si-mi invidiaza ciudatenia.
Si as fi pe strazi acum,
De vorbele lor,
nu mi-ar fi provocat surzenia.

Ras malefic.

Uneori ma infurii
Ca nu vrei sa fii pion
In jocurile mele meschine.
Dar ma calmez repede,
stiind ca nu te iubeste nimeni.