Te vrea fragila, sa te protejeze, ca un caine; loial, mare si puternic. Vrea lantul lui sa va lege pe amandoi intr-o uniune confuza. Straina tie, straina chiar si lui. Te vrea in casa lui, sa te savureze, precum o cana de cafea,si in holbari mandre, dimineata, sa stie ca te are mereu, inainte de a pleca. Te vrea la intalniri cu colegii de munca, sa te etaleze precum o medalie a succesului sau in viata. Poate e un succes sincer si a muncit pentru tine, poate chiar te merita mai mult decat mine, dar mie nu imi pasa. Te vrea alaturi de parintii lui, pe care poate nici el nu prea ii are la suflet, dar te vrea acolo pentru validare proasta de care nici el, nici tu, nici eu nu avem nevoie. Te vrea sa nu fie singur, sa nu fii nici tu singura. Sa ramana altii singuri cu altele.
Eu...Eu nu inteleg singuratatea. Mereu a fost cineva acolo sa ma iubeasca. Am avut umeri pe care sa imi las capul si brate in care sa adorm cand m-am simtit zdrobit de viata. Eu te vreau altfel...
Te vreau puternica, sa ne dominam unul pe altul intr-un concurs nesfarsit. Te vreau avand un ego de marimea Dobrogei in care dragostea mea sa sape splendide faleze. Te vreau salbatica, sa ma musti si sa ma lasi sangerand zile intregi fara tine. Sa imi fie frica de puterea ta asupra mea si invers. Te vreau cu soare, pe plajile nesfarsite ale lumii. Cu sete, cu dans, cu alcool, cu ce e mai rau in tine. Te vreau cu un creion in mana ca si mine, sa ne scrijelim nebun destinul pe foaia mototolita a vietii noastre. Te-as vrea in moduri necunoscute mie, in intuneric, in muzica slaba sau in urletul nebun al unui oras strain. Sa ne intalnim de milioane de ori pe glob precum suflete ce graviteaza unul in jurul celuilalt.
Dar asta spun toti, nu-i asa?
No comments:
Post a Comment