Note

It's past midnight. The sea nears and furthers in an indifferent hallucination. I look out the hotel window. 3 shadows bury a dream underneath the darkness of the beach. They remind me of days unspent in hospital rooms but on highways punctured by chyrillic writting. My life has often been of the same texture as GOYAs paintings. A place where gods and animals crowd together in violent clashes of hatred and affection. It's past midnight. My memory seems to remind me. aS A CLOCK WOULD IN THE MORNING TO SOME FORGOTTEN OBLIGATION THE SLEEP WANTS TO BURY. i AM TIRED. Void of inspiration. The nights flow by, dedicated to forgetfullness. I no longer dream. I no longer stay awake. The nothing has changed. In my chrysalis I remain a larvae afraid to grow out of its shell in the face of the coming winter.

Piscile si pomii

Ursus. Neagra. Tigari. Camel.
10. am. zi libera.
Mi-am privit abdomenul rotunjindu-se.
Umflat de grija si confuzie.
O camasa care mirose a Roma.
O iluzie a detergentului.
Sub biciul soarelui am iesit.
Pentru mai multa bere.
Ochelari ieftini proiecteaza viziuni seci
impanzite de figuri necunoscute.
Trebuia sa fac un dus,
pe vremea cand inca mai conta.

Afara, masini ca bile de pinball,
se intrec pe varianta Constantei.
Fara politie. Fara sirene.
Un aer cald sufoca apartamentul.
Memoria forteaza o amintire
cu o bolta a Napoliului.
Incerc sa imi amintesc
sub jugul unui creier tocit.
Pastile trag de imagini cu ghearele
derulandu-le rapid intr=un film mut.
Cineva a murit azi
in absoluta indiferenta a lumii.
Era mama cuiva. Era sora altcuiva
care a murit de ani de zile.

Pe distante estimabile,
Oameni sereni, se plimba pe sub frunze verzi.
Serene.
Undeva un caine alearga dupa o pisica.
Nu o prinde.
Privind prin geamul spart al balconului,
ma inchid in mine.
Cheia aruncata in lacul Tabacariei.
Toti alergam dupa ceva,
care amenintat, se suie in copac,
departe de ochi ce vroiau
doar sa vorbeasca.

Busy

I woke up dizzy from my bed. As I shook my head, remnants of beer felt like they were hitting the walls of my skull in peaceful waves. It was a soft pain.
In the other room my dad was sawing off the kitchen sink. My mother was screaming. People I only see one month each year. Busy.
My feet trampled the floor. I went to the fridge, took out the milk carton and drank it all without saying a word. Completely ignored. The room rumbled a roar. The sink puked out a geyser of dirty water.
And then I looked outside. The streets were paved with meat. Endless concrete blocks supported each other in a field of grey. Cars raced each other into holes, around corners like cockroaces hiding from the light. Here and there green eyes poke color holes into the asphalt and glass. They seem weary and ready to close forever. Tell me this is all natural. Tell me this is how its supposed to be.
For a split second, a memory chews my heart. I remember warm lips. A second. And then gone. My vision returns.

Ma intrebam cand o sa imi pese.
masini treceau pe langa refuzand sa ma loveasca.
Eram prins in trafic.
El, desprins de mine.

Asteptam un cutremur in statia de autobuz.
Afara nimic.
Doar aburi coagulati de mancare.
Mi-era foame.
Acum foamea e tot ce a ramas din mine.

Neintitulat

Multimea vida se aduna
in fata vitrinelor.


Ne-am cunoscut intr-o seara de vara,
spanzurati de aceeasi craca.
Purtam o masca pe juma' de fata.
Aveam fata distrusa,
ca o cladire abandonata.

Anotimpurile au trecut,
ca valuri sparte de faleza.
Acum altcineva imi face portretul,
schitandu-mi zambetul,
intr-o natura moarta.

Sunt trei luni pline
de cand sunt lipsit de metamorfoza.
Cred ca blestemul recede
in serile in care la geam,
astept un cer de foc.

Post-August Blues

...si vara trece fara sa te gandesti la destinul planetei. un alt capitol din jurnalul diavolului incheiat cu teama de cantecele toamnei. In spatiu, planetele zac indiferente la ce se intampla intr-un apartament din blocurile Constantei. Se spune ca suntem toti praf de stele iar indiferenta se transfera cumva. Ramai mereu atintit cu gandurile in alta parte. Pe carnea muscata ce acum nu o poti atinge. Pe par care se ingroapa in perne straine. Degetele amortesc pe plasticul tastaturii si lumea se dizolva in miezul caliu al noptii. mai aprinzi o tigara, mai asculti o piesa. Toxinele astea iriga cumva un desert de decenii ce creste pe tesuturi si astepti.

 Astepti ploiele lui noiembrie dar ele spala doar pielea. Inauntru raman aceleasi pete pe care timpul le ingrijeste cu meticulozitatea unui gradinar. Intr-un final, nu ramane nimic. Doar nostalgia amortelii pe care o aveai in brate care te leagau. In unghii ce ti-au maturat corpul. Unul caramiziu, in mijlocul verii, de culoarea frunzelor in septembrie. Si totul e doar un inventar al lunilor pana smulgi ultimul decembrie. O ultima tacere in realizarea ca nu va mai veni o primavara.

Afara, zgomotul sarbatoreste aniversarile lumii vii. Fenomenul mut care aliniaza. Inghesuie umanitatea pe holuri unde ingeri cu fete jegoase, cu fiecare bataie de ceas, te trag spre bezna necunoscutului.

Si e atat de prostesc ca reprosez lumii absenta frumusetii cand in spatele oglinzii zace trezit cu violenta un monstru. Poate Sunt doar o piesa activa din mecanismul de iluzii al lumii. Adevarul meu e mutat fara efort dintr-un loc in altul de briza marii. Pe de alta parte ce e sigur in lumea asta?

1Q89

Era august si soarele era o baterie in flacari deasupra noastra. Intr-un bar, undeva, in inima orasului, dimineata ofta astmatic, iritata de lipsa aerului.
Ne-am intalnit la masa unui vis, amandoi visand la ploaie. Am zambit si am ras dar lacrimi de vanilie se scurgeau de pe vertebrele noastre. Minutele treceau numarand cateva amintiri vagi cu oameni ale caror fete erau deja straine.
 Caldura ne tragea de maneca precum un copil care cerseste atentie. Am plecat lasand canapele pentru scaune de lemn si briza. Langa albastrul interminabil am stat si pahare lucioase au cusut rani ce au refuzat ani de-a randul sa se inchida. Ne-am ridicat si am pavat strazile incinse cu pasi grabiti. Vantul ne mangaia cicatricile iar pentru un timp am fost intregi. Si apoi...buzele noastre s-au intalnit ca un accident de masina. Ca un acord al corzilor de chitara intr-o melodie sublima.

Am trait placerea deciziei gresite. Am luat autobuzul care duce nicaieri. Am ras zgomotos cand portiere deschise aiurea nu ti-au inchis drumul.
Am simtit impreuna deliciul abandonului. Delirand prin taxiuri, curentul ne-a linistit iar degetele noastre erau radacini ascunse unele in altele iar din ele cresteam amandoi spre tavanul de nori. Privind pe geam, pulsul mi-a plonjat prin metalul masinii. Stiam ca vei pleca si in urma ta imi voi pierde zilele aici ca o soparla la soare. Apoi incet, am revenit. Masina accelera iar soferul apasa pedala inimii mele.
Te ascultam pe parchetul apartamentului. Nu mai erau cuvinte. Nu mai erau sunete. Totul era pictat neincetat peste peretii memoriei mele. Apoi ne-am sarutat si totul s-a topit in necunoscut. Cateva secunde in care Am gustat din nou vin de mure si cirese galbene. Am simtit miros de ploaie si am simtit-o cum imi spala nelinistea cafelei de sub piele. Am simtit nisip in palma si fum sub coaste. Toate lucrurile care m-au incantat vreodata erau coagulate in Sarutul care mi-a lipsit de aproape doi ani incoace.
Un moment mai tarziu, usa se inchide usor lasand un curent fragil in casa.

 In capul meu, soapte imi curgeau mut peste gura: "Nu ai cum sa te trezesti bine din asta". Apoi m-am trezit intr-o dimineata in zgomot de motor care se indeparteaza. "Totul e frumos, oricat de putin dureaza".