...si vara trece fara sa te gandesti la destinul planetei. un alt capitol din jurnalul diavolului incheiat cu teama de cantecele toamnei. In spatiu, planetele zac indiferente la ce se intampla intr-un apartament din blocurile Constantei. Se spune ca suntem toti praf de stele iar indiferenta se transfera cumva. Ramai mereu atintit cu gandurile in alta parte. Pe carnea muscata ce acum nu o poti atinge. Pe par care se ingroapa in perne straine. Degetele amortesc pe plasticul tastaturii si lumea se dizolva in miezul caliu al noptii. mai aprinzi o tigara, mai asculti o piesa. Toxinele astea iriga cumva un desert de decenii ce creste pe tesuturi si astepti.
Astepti ploiele lui noiembrie dar ele spala doar pielea. Inauntru raman aceleasi pete pe care timpul le ingrijeste cu meticulozitatea unui gradinar. Intr-un final, nu ramane nimic. Doar nostalgia amortelii pe care o aveai in brate care te leagau. In unghii ce ti-au maturat corpul. Unul caramiziu, in mijlocul verii, de culoarea frunzelor in septembrie. Si totul e doar un inventar al lunilor pana smulgi ultimul decembrie. O ultima tacere in realizarea ca nu va mai veni o primavara.
Afara, zgomotul sarbatoreste aniversarile lumii vii. Fenomenul mut care aliniaza. Inghesuie umanitatea pe holuri unde ingeri cu fete jegoase, cu fiecare bataie de ceas, te trag spre bezna necunoscutului.
Si e atat de prostesc ca reprosez lumii absenta frumusetii cand in spatele oglinzii zace trezit cu violenta un monstru. Poate Sunt doar o piesa activa din mecanismul de iluzii al lumii. Adevarul meu e mutat fara efort dintr-un loc in altul de briza marii. Pe de alta parte ce e sigur in lumea asta?
No comments:
Post a Comment