hm

E absolut necesar ca toti scriitorii sa fie hidosi?
Sau cuvintele lor sunt oglinzi distorsionate
care ii fac sa para mai frumosi?

Respect frumusetea. Atat. Nu ma obosesc sa o invidiez, sa o copiez sau sa zac tot timpul pe langa ea. Nu cred ca e un bun consumabil si nici ceva ce poate fi achizitionat in vreun fel. Desigur, poti sa ingrijesti iluzia frumusetii prin numeroase mijloace dar in mare parte va ramane doar o forma fara substanta.
Desigur, nu fac nici greseala de a crede ca frumusetea ar fi ceva simplu care fura privirea si anesteziaza sufletul. Nu. E ceva complex si teribil. Nicidecum ceva unitar.
E o colectie de unghii, par, haine, maniere, cuvinte, mirosuri, urlete si zambete. E o anomalie intr-un sistem plictisitor de ordonat.
Frumusetea are putere si vointa proprie. Un avatar al controlului, are personalitate si sarm; uneori lucrand independent de posesorii ei.
Nu poti sti niciodata ce vrea de la tine. Uneori doar atentie, alteori obedienta. Din cand in cand, vrea doar sa fie adorata. Respectata pentru forta de neinvins ce o reprezinta.
Cred ca singurul lucru divin pe pamantul asta este sa vezi doua lucruri frumoase impletite in afectiune una pentru alta. Impreuna, ca o supernova pe cerurile plictisite ale spectatorilor.

from the book I haven't written yet

I know it is just a temporary illusion but I cling to it with everything I am. Why? Because I honestly believe a beautiful illusion is better than the crushing truth. After all, everything is temporary.
So why pick a temporary pain over a temporary pleasure?

mici infrangeri. marea victorie

In ultimul timp sunt sincer dezinteresat de majoritatea lucrurilor care ajung in directia mea. Nu vreau sa aud despre dezamagire. Despre vina, gelozie, tristete, boala si moarte. Despre dragoste.
Despre toate lucrurile care mi-au micsorat sufletul ca o halca de carne intr-o tigaie incinsa. Am lasat toate lucrurile alea in urma acum ceva timp, impreuna cu o mare parte din ce eram. E de inteles ca nu ma incanta sa ma intorc acolo.
Asa ca e timpul sa fac genti si sa plec iar. Sa fiu anonim. Sa imi sterg prezenta din memoria oamenilor. Trebuie sa merg si sa imi conectez fiinta la alte lumi si sa imi arunc sufletul asta jigarit pe strazi necunoscute, pe autostrazi interminabile. Acolo, alaturi de oameni uimitori care rareori sunt victimizati de ceva.
Aici in schimb, din leaganul copilariei mele, am senzatia ca primesc doar vesti de pe un front ce nu o sa se inchida vreodata. De la lupte care nici macar nu au loc. Asa ca steagul alb e sus.

Episod

Prin gratiile boxelor,
o muzica satanica
intra ca un sarpe in camera.
Noi, paralizati in ritual,
eram desprinsi
in timp ce corpurile noastre
framantau violent carnea
unuia celuilalt.

Singuratatea Legumelor Murate

Unii sunt frumosi,
ca o ceasca de cafea
dupa o noapte intreaga de betie.
Dar sunt izolati unii de altii.
Si se privesc si atat
de pe insulele lor de singuratate.
Cum probabil fac legumele
din borcanele de muraturi,
pe rafturile supermarketurilor.

ZZZzzz

Buza lacului lingea lacom cimentul. In ziua aia nu era nimic de vorbit. Doar de zacut fara griji in iarba. Pe cer, nici o pasare. Sunetul era absorbit undeva, in alta parte. Poate cineva l-a luat si l-a dus departe de aici pe bancheta din spate a unui taxi harjait. Sau poate doarme neintors pe fundul lacului, ca un betiv care a uitat sa vina la munca. Sau poate am surzit.
Un elicopter trece pe deasupra pomilor, mersul lui mecanic, taind orice speculatie. Il urmaresc cu privirea pana dispare. Odata cu el, linistea se lasa iar. Probabil sunetul e doar obosit azi.

Vizita Medicala

- Nu spun ca in orase nu exista violenta, dar la sate e regula din capul locului. Acolo s-a nascut trauma reprimata. Monstrul din intuneric. E locul unde femeia e o unealta si in cazuri "fericite" un bun. Evident, intr-o cultura atat de instrainata de sursa ei de viata, ce altceva decat violenta ii poate domina viata? Imi amintesc ca aveam 4-5 ani si bunicul meu m-a asezat pe cal. un cal alb, urias. Cezar. Mereu am admirat animalul ala. In fine, calul se misca, precum orice lucru viu si cad de pe el, fix jos. Batranul isi pierde mintile si incepe sa loveasca furios calul. Desi nu imi amintesc exact zgomotul pe care il scotea animalul imaginea o am gravata in minte: Eu stand deoparte in noroi, cu gura cascata privind calul ala batut pentru simplu motiv ca exista. Pana si eu, cu mintea mea necoapta imi dadeam seama ca e o nebunie inutila. In fine, ulterior, m-a carpit si pe mine de mi-au sarit capacele. In vacante el, in afara lor, fiica-sa.
Cu o istorie medicala ca asta, era imposibil sa fiu scarbit de alcool in liceu. Apoi tata a plecat. Dupa el si mama. Eram urat cu spume asa ca lucrurile si-au urmat cursul natural. Mi-au placut niste fete. Credeam ca le iubesc. Esecuri. Prafuri. Pastile. Ideea e ca nu priveam lucrurile astea ca pe ceva care sa-mi distraga atentia de la viata. Sincer, nici nu am avut o viata chiar asa de rea. Doar ca au lipsit piese importante in puncte cheie. Cam asta ar fi pe scurt.
- Probleme de abandon si devotament afectiv. Traume preadolescentine reprimate si o istorie semnificativa de abuz de substante pe fond maniaco-depresiv. N-as vrea sa te sperii dar din primele impresii esti o bomba cu ceas.
- Pai tineti un extintor aproape atunci. Ne vedem sambata viitoare. xoxo. hahahahahaahah

delir

E 5 dimineata. Cu un ultim efort ma arunc invins pe bancheta din spate. Oasele imi trosnesc rabdator iar intreg corpul pare ruina unui vas esuat.
Sunt carat de un carabus metalic spre casa. Inchid ochii, incet adorm.
Deschid ochii. Dincolo de geam se vad scheletele fostei Masinarii Agrare a Baraganului. Blocuri cu arcada sparta, sonde roase de rugina calica, silozuri cu stomacul gol si alte cladiri inghitite incet incet de abandon si uitare. Pe ici-colo, cate un caine se opreste, priveste spre masina o secunda, apoi dispare in labirintul de moloz.
Nu stiu unde sunt, dar orasul asta arata de parca nu a mai avut rabdare sa vina apocalipsa. La periferie, case nesigure se sprijina una in alta, adapostind vietati care se hranesc cu nimicul din jur. Baraganul e patat cu astfel de orasele in care troneaza ruina. Odata cu rasaritul, intram pe un fel de drum national. Tabela indica impartiala: Constanta, Braila, Galati etc.
Incet, incet farurile se sting. O cotitura si cateva minute mai tarziu scrasnit de sine. Ma trezesc anxios din atipeala si e prima oara cand vederea unui tren ma ingrozeste. 5 ore de mers cu trenul acum m-ar nenoroci complet in starea asta. Apoi respir usor. Sunt in masina si nu trebuie sa ies nicaieri.
Pe marginea drumului, stalpi de lemn construiesc un pod din cabluri pana la iesirea din oras. Acolo, femei pe tocuri din vertebre fumeaza rabdator pe centura. Le privesc iar ele par sa ma priveasca la randul lor cu fetele contorsionate. Par cumva uimite ca ma vad in viata. Am mai trecut pe aici? Sau poate e doar un alt delir. Secunda trece iar ele raman in urma. In umbra.
 Cand m-am trezit iar, tarani ce fata crapata de munca pazeau tarabe de struguri. Cu tigari in coltul gurii, valuri de piele pareau sa le alunece de pe fete atunci cand se incrunta. Deasupra lor, un billboard urias care face reclama unui outlet de lux. Ma intreb cat de sus in lista de prioritati a taranilor e Dior, Vuitton sau Saab.
Dupa un timp, masina opreste in parcarea unui "han". Soferul coboara si se indreapta catre doua gratare sudate intr-un fel de stea neagra. Deschid portiera si vomit zgomotos. Ceva mai incolo, o familie observa dezgustata ca am aparut pe fundalul pozei lor. Sterg poza si se muta la cativa metri mai incolo, lasand fiinta pamantie sa se tarasca inapoi in pestera ei de metal.
La radio un copil suna si intreaba daca exista pisici inaripate. As fi vrut sa sun si eu sa spun ca da. Ca liliecii sunt soareci inaripati si daca ei exista, de ce nu ar exista si pisici inaripate? O mana imi curge usor pe umar. Ma intorc dar nu e nimeni acolo. Adorm din nou.
Visez faleza Eforiei. Cobor din masina si sunt tinut usor de mana. Locul e minunat in perioada aia a anului iar fata de la capatul mainii mele e uimitor de frumoasa. Cumva, asta nu ma impresioneaza. Sunt apatic iar o greata ma cuprinde simtind ca voi lasa mana ei in aer in curand. Clipsesc iar cand deschid ochii imi simt scarbit talpile linse de gainat uscat si metal. Deasupra mea pescarusi urla dement.
Sunt pe puntea Evangheliei din Costinesti. Sar, disparand in valuri.
In iarba revin. Deschid ochii si un pahar mi se pune in mana. Toata lumea vorbeste tare. Ma imbrac sa plec. iesind pe usa imi dau seama ca sunt in Genova. Marea e de un albastru divin, iar barci ancorate in larg se leagana lenes. Las pharul pe balustrada si imi rotesc ochii catre un muntele din spatele casei. Pe el, alte casute construiesc un turn Babel care se pierde in nori. Cobor cu paharul in gradina iar o bolta uriasa se intinde in strada inghitind lumina cu florile ei roz. Pentru o clipa am senzatia ca nu mai exist si ma simt indescriptibil de fericit. Apoi deschid ochii si ma trezesc iar in masina.
Afara, cerul toamnei pare acoperit de valuri, iar de jos de aici parem niste inecati aruncand o ultima privire spre soare.

Concluzia?

E o lume de gratii care pornesc si se termina intr-o singura inchisoare inchipuita. Pe rauri, in mare, apa e aceeasi de la inceputurile planetei. Noi in schimb, din spirite fragile, pilotam fara indrumare saci de carne iar  uneori, cand avem noroc, ne lasam condusi de piloti straini. Suntem de la zi la zi altii.

E inutil sa incerci sa intelegi sensul vietii sau al dragostei atunci cand experienta indica aproape clar ca te-ai iubit doar pe tine insuti. Cand pofta animalica de viata a format un vartej urias in jurul cuvantului EU.
Ma tem ca in timp ce scriu aceste randuri, alterat de suferinta si regret, nu am invatat nimic din experienta asta. Ca ma voi ridica din acest cocon de boala, voi cobori dealurile impadurite si iesind la soseavoi fi acelasi mizerabil care a urcat. Ma gandesc ca experienta vulnerabilitatii va fi spalat de pe mine la primul pahar si prima conversatie inutila.
Acum, afara, la cateva sute de km distanta, toti oamenii care m-au placut vreodata se tin de mana, beau absorbiti cafele, isi fac poze sau isi gatesc unii altora.
Daca mor aici, un gol micut va aparea din senin, ca o bula de aer intr-un pahar cu apa. Apoi ca si bula va fi invaluit in uitare. Disparitia mea va crea probabil o durere ascutita, dar scurta ce la randul ei, se va dispersa precum fumul unei artificii.

Jurnal

Ziua a 3-a a venit cu un nod in gat care a stat acolo tot timpul. Stiam ca nu sunt medicamente si nici de unde sa iau nu am, iar o raceala ar fi fost ultimul lucru de care aveam nevoie. Pe parcursul zilei, am avut un sentiment coplesitor ca ma apropii de un final abrupt.
Odata cu lasarea serii, am intrat in casa. Promul pas facut inauntru a adus cu el un val de greata. Am varsat secunde in sir, timp in care stomacul imi parea prins intr-o menghina. Intr-un final m-am ridicat, m-am dezbracat si m-am intins pe pat. Acelasi val de greata. Mi-am simtit corpul ca o cochilie de melc sub talpa unui bocanc. In tot timpul asta, organismul se chinuia sa dea afara o otrava inexistenta. Am stat tremurand violent langa toaleta, minute in sir.
Dupa un timp, am reusit sa ma ridic si sa ma asez in pat calmandu-mi usor convulsiile. Fruntea imi fierbea si dupa cateva zeci de minute, am alunecat usor intr-un vis, cu ochii larg deschisi.

Mergeam pe strazile Bucurestiului, pavate cu zapada. Un zgomot surd inunda cartierul Titan. Born to Die. Lana del Rey. Trecand pe langa o vitrina am vazut ca eram aproape ras in cap si ma intrebam daca undeva in orasul asta, Selenne asteapta in vreo statie, in fata unei usi, pe un scaun de masina. Ma intrebam cum mai arata dupa astia 7 ani.
Un zgomot de mar cazut pe tabla se aude de pe acoperis iar delirul imi e intrerupt. Sunt din nou in 2014 si stropi lenesi se intind pe geamuri. Sunt tot bolnav iar toate drumurile mele sunt inchise. Clipsesc o secunda apoi ma intind din nou intr-un delir amniotic.

Luminile Unirii imi bat livid pe geaca. Din blocurile ce se pierd in cerul noptii picaturi sar de la geamuri cu furie. O voce spune ceva vag de o rana la picior. Zambesc instinctual simtind ca am mai auzit asta undeva.
O clipa mai tarziu, la radio se anunta in continuare ploi pentru urmatoarele doua zile. Tremurand cu infrigurare, o lacrima aluneca usor din coltul ochiului si se pierde in perna lasand o groapa de culoare.
Nu stiu daca voi mai prinde soarele. Mi-am deschis sufletul in fata nimicului si mi l-a inghitit cu totul.

In lumina rece a dimineatii am reusit sa adorm, pana tarziu dupa amiaza. Cand m-am trezit, aveam buzele crapate si o senzatie de imponderabilitate.
Am baut o cana de ceai iar o ora mai tarziu, mi-am facut cafea si clatite. Ce idioti suntem cu dramatismul nostru inutil!
Toata seara trecuta parea un episod din viata altcuiva. Afara, soarele ardea usor a primavara.

Dupa-amiaza Funerara

Prin geamul bucatariei, cerul era impecabil. O piscina neclintita i ncare se aruncau din cand in cand pasari. Un radio ingana cu mandrie: "I did it my way" a lui Sinatra, in linistea deplina a casei. Privind peste mainile colorate de cicatrici, rani, pamant si sange coagulat am simtit cum aerul imi paraseste usor plamanii. Apoi, ii umple din nou.
La radio, cineva cu acelasi nume ca al meu anunta ca Bilionera e pe locul 17 in topul celor mai ascultate piese. Apoi o reclama la drujbe Husqvarna. Lumea reala pare atat de departe de locul asta. Iti da o senzatie ca traiesti intr-un sambure de piersica. Departe de noxe, arme nucleare, revolutii ,alegeri si atentate cu bomba. Aici doar molii se piloteaza in becul de afara seara.
Cumva, in singuratatea care se intinde ca o prelata peste tot ce vezi cu ochii, e o senzatie de calm. In disparitia mea din mijlocul padurii, toate zgomotele cunoscute sunt acum inchise intr-o cutie sub podea.
O adiere timida inunda bucataria intrand prin geamul deschis gonind usor aburii cafelei.
Dupa un timp, o gheara atinge incet dar apasat lemnul usii de la intrare. Deschid, iar Mihai, pisica mea, intra in casa lasand in prag o pasare moarta. Spre seara, am ingropat amandoi saracul animal in spatele casei. Fara o remuscare aparte, Mihai privea absent pasarea coborata in groapa. Cateodata invidiez pisica asta.
Mi-am dorit de atatea ori sa omor si sa ii las pe altii sa ingroape. Cu toate astea, legile care guverneaza lumile pisicilor sunt altfel decat cele ale oamenilor. Poate nu e totusi timpul pierdut...

Neintitulat

Chimie vaga.
Asta e tot ce se naste.
Ca atunci cand incerci sa faci focul cu doua bete
si abia iese o scanteie
dupa minute de chin si frustrare.

Eu aveam altceva in minte.
Ma gandeam in termeni de
chibrit pe o canistra de benzina.
Sa nu ardem doar noi in explozie,
ci totul;
pe o raza de 100 de metri.
Sa aparem la stiri
si batrani sa se inchine
si sa duca mana la gura.

Desigur, in cap si in afara lui
lucrurile merg in directii diferite.

Ceturile Vaii Rele

Din butoi lichidul curgea neintrerupt in galeata. Din cand in cand mai lua cate o cana si o moleseala calda ii invaluia corpul. In jurul lemnului, un tapet de viespi statea neclintit curatand orice strop reusea sa se strecoare printre scoarte.
Se opri un timp si privi deasupra tocitoarei, deasupra gardului, deasupra capatanilor galbene de porumb schilodite de toamna. Dincolo de palma de pamant ce avea sa fie a lui, un deal pavat cu padure vie, interminabila, parea sa priveasca inapoi spre el. Se simtea mic acolo cu strugurii si beciul lui in care lumina se sfieste mereu sa intre. Totusi, in linistea aia moale, in foiala pisicii printre picioarele sale, lucrurile parea in sfarsit asezate iar sufletul lui plutea undeva pe deasupra brazilor, nemuritor precum culorile lor.
baiatul in numele caruia se impletea istoria Romei si a Ierusalimului, statea acum neclintit cu ochii in nesfarsitul verde, lichidul curgand usor din buza galetii pe pamant. Fara sa isi dea seama, el era o ultima frunza dintr-un pom ale carui ramuri au purtat nume ciudate; intinse peste secole. Ador, Lucsa, Ion-Erou, Tudora, Mortasivu, Ivenita. Maini si picioare care au cladit imperii in umbra, doar pentru a disparea odata cu ele in pamant, departe de lumina diminetii.
La captul drumurilor ramane acum doar o pata de pamant si un copil. Unul ai carui muschi ard de oboseala si al carui suflet e pierdut prin padure. Intoxicat cu struguri si frumusete.
Intr-un final, asta e tot ce ramane. O melancolie beata dupa lucrurile pe care le-am avut si nu le vroiam sau lucrurilor pe care nu le-am avut niciodata.

Au revoir

Am facut un ultim salt in mare. E octombrie si raceala apei e ca o remorca de ace rasturnata peste mine. Stand acolo sub apa, sunt cumva din sare si odata cu mine, gandurile mi se dizolva complet. Intr-un final am iesit, am urcat pe digurile Pescariei si am zacut respirand lenes.
De pe mal, sirene grase se joaca razand pe nisip. Intorc un pic privirea apoi inchid ochii. In drum spre casa, pescarusi se indoapa cu guvizi si par cutite in aer care spinteca furioase cerul. Mergand pe langa lac nu pot scutura senzatia ca am omorat pe cinev azi.

O Observatie Nevinovata

L-am privit de la balcon stand acolo pe plaja. Valurile pareau niste cai salbatici izbindu-se violent de mal, dizolvandu-se in nimic.
Statea acolo inert, sub o ciuperca uriasa de lemn, un nor subtire de fum albastru plecand grabit dintre buzele lui, odata la ceva timp. Am simtit o disperare inconsolabila trandu-se langa mine la geam. Una pe care frunzele trebuie sa o simtacand sunt lovite de prima ploaie a lui octombrie.
Acolo, pe plaja aia din fata mea, nimic nu se misca. Scaunul, umbrelele, cerul. Totul statea inghetat ca intr-o fotografie. Mort si neinteles. Omul parea in lumina aproape absenta a apusului o umbra de pacura, densa, vascoasa dar cumva imposibil de atins. Gura lui retinea usor fumul de tigara asa cum un semineu adaposteste ceva jar muribund.
Nu era muzica in seara aia. Nici o voce palavragind aiurea. Nici macar ecoul unui sunet. Pe bucata aia de pamant, umanitatea insasi isi tinea complet respiratia lasand doar valurile sa murmure ceva de neinteles. Intr-un fel, intreaga planeta parea imbalsamata in linistea umana care ameninta ca o gaura neagra sa inghita tot. Doar marea, inghesuindu-se contorsionata in maluri ca o gura care isi mesteca buzele.
La un moment dat, strainul, isi arunca tigara pe jos masand usor cu varful piciorului, nisipul unde cazuse.
Initial incet, s-a indreptat spre mal. Lenes la inceput, apoi cu toata inima, a fost inghitit de valuri.
Am asteptat cateva minute apoi m-am intors si am intrat inauntru. Toamna venise si nu mai aveam nimic de facut in orasul ala.

Fragment

...a wave of detergent flew inside the room. Smelling of fabricated health in pharmacies. It took him by surprise, and made him instinctively lower his cigarette in the tray. His brain and stomach murmured together in riot. A piece of paper slipped from his fingers. "Diana". And then some random numbers. He liked the feel of desecrated paper. The mold of carbon lettering rising defiant from a bed of hospital white.
The note would make a good bookmark. But it was not the sign he was looking for that day...

[Au gust]

E greu sa spui ceva cand pana si sinceritatea ta e o minciuna. Sau suna ca una cel putin.
Ce vreau sa spun e ca am avut cateva zile in care am fost complet. Acum, singur in apartament, dand pe gat resturi de bere neagra si jazz mutant. M-am gandit la toate trenurile, toate masinile, toate lucrurile care pot trage corpul asta din existenta sa. Catre altceva.
Mintea imi e incendiata de imaginile unor campuri interminabile de posibilitati. A unor ceruri pavate cu piele alba, in timp ce eu, pamantul caramiziu trag toate curatenia din ele. Imi inchipui intrebarile. Intrebarile lor lungi, stangace si greoaie pentru care am doar raspunsul meu.
Va fi o zi inceata. Saptamana si mai si. Timpul lasa in urma doar un usor parfum al oamenilor care reusesc sa iti treaca de piele.

Sangria Alegria

Sange proaspat curge in zilele ultimelor saptamani. Corpul vantului e frant iar noi stam la picioarele unui bloc, captivi in amnezie usoara.
Timpul nemasurat curge in continuare. Prin patura de pomi pare oprit complet. Apoi accelereaza iar incurajand oameni ca noi cu pixuri si pensule, sa descriem nimicul.

Orasul Buzau e cel mai linistit loc de pe pamant.

In stomacul orizontului abia se auzeau dintii metalici care semnalizeaza inca o zi muscata din viata muncitorilor. Era 4 dupa amiaza. Am sunat putinii cunoscuti pe care ii mai aveam. Erau toti in alte locuri. Din Ramnicul Sarat venisem cu ocazia. Pe drum am lesinat frecvent din cauza oboselii. In visele intrerupte auzeam Nick Cave and the Bad Seeds iar caldura disparuse complet...

Funeralii

Am ajuns halucinand din cauza caldurii si oboselii. Un rezultat al celor 24 de ore de munca si 12 de abuz. In capul meu instrumente stranii erau orchestrate de amfetamina reziduala si saruri de baie. Avian Lung.
Am iesit din masina. In curte, o colonie de negru. Parea un fel de conferinta a doctorilor de ciuma. Liniste. Facuta posibila de cafea si apa minerala. Am mers inauntru sa vad corpul. Avea cavitatile umplute cu vata. Imi amintea de un vis pe care l-am avut pe drum cu striperite din ceara.
Afara, doua fete ma priveau din cand in cand. Mi le-am inchipuit pe amandoua ca mi-o sug pentru o secunda apoi am zambit la ce ganduri animalice aveam atat de devreme in zi. Ele au zambit inapoi. Privind in jur, mi-am dat seama ca imbracat in graba si terminat ca bateria, tot eram cel mai bine imbracat om de acolo, desi nu e cine stie ce realizare avand in vedere ca eram intr-un sat uitat de lume din mijlocul Baraganului. Senzatia de mandrie s-a umbrit apoi a disparut complet.
Apoi, dintr-o data am simtit mirosul cadavrului cum ma scoate complet din visare. O privire scurta la verisoara-mea. Incerc sa mi-o imaginez cum se fute cu prietenul ei ca sa imi scot mirosul din mine dar orice imagine e blocata de o senzatie de moarte lenta. Las gandul sa treaca.
Un claxon mai tarziu, preotul ajunge, asezand o liniste frumoasa peste multimea transpirata pentru cateva momente. Apoi o conversatie continua iar eu ascult absent:
- ...Unii moare, iar altii se naste.
- Da' mai multi moare, decat se naste!
Preotul canta ceva despresufletul nemuritor si suna bine si demn cumva. Apoi niste oameni ridica sicriul si imi arunca o coroana in brate. In timp ce o car prin drumul de praf si piatra, sub un soare nenorocit, ma simt ca Hristos pe Golgota. Transpir neintrerupt si vad flori albastre pe locurile unde sudoare imi cade in praf, calcate in picioare de procesiunea din spatele meu.
Un tractor trece pe langa aruncand praf peste noi intr-o furtuna violenta. Vantul sare dintr-un pom in altul pe marginea drumului, deranjand frunzele. Gust praful de pe limba si pare a fi budinca. As fi vrut sa am un pic de timp sa ma opresc si sa iau o mana intreaga in gura. Dar nu. Merg in continuare, contempland drumul de budinca. Nu stiu cat a durat dar cand mi-am ridicat privirea din pamant, eram deja la biserica.
Dupa cantat fara noima, preotul spune:
- Boala lui Alzheimer e...lucrul care il aduce pe adult inapoi in starea de copil. Vechiul testament spune ca omul are 50-60 de ani pe pamant. Totul dupa asta e suferinta.
Ascultand, dau din cap fara sa imi dau seama ca aprob pentru prima oara ceva intr-o biserica.

Bazzz

Raman mereu ostil fata de barbatii "trecuti" care forteaza vorbele: "eu vreau distractie frate!".
Aceeasi oameni care vorbesc tare in baruri incercand sa converteasca lumea la religia Sfantului Dobitoc. Care compara convinsi o tigara cu un cartus de arma. Care nu stiu sa-mi raspunda la intrebarea de ce nu sunt sita pana acum? Ar trebui sa am fizic de fagure. Ah sper sa ii intepe o albina in gat.
Oamenii astia ma fac sa trag polen.Sa zbor dracu departe. Sa astept toamna care inghite culoarea din campii ca apoi lipsiti de miere si alte dulceturi inutile sa murim cu totii de foame.

Omoara si Fugi

Aveam un costum de culoarea Bibliei si parfum timid. Mi-a zis ca miros a Craciun. Am zambit dar ma simteam jignit. A zambit inapoi si nu mai parea asa uimitoare.
M-am gandit la mine in trening si tricou. Am oftat.
- Comfortul ne rupe de frumusete. Nu crezi?
- Mie nu imi pasa.
Am privit distrat geamul care parea sa se chinuie sa tina bezna afara. Un om care isi vopeste parul frecvent, apoi se epileaza, exfoliaza, rujeaza, fardeaza, pudreaza, ojeaza, piaptana, spala toate lucrurile astea ca apoi sa le faca din nou si isi face poze pentru a sarbatori tot ritualul; imi spune cu nonsalanta ca frumusetea ii e indiferenta.
M-am intins pe spate si am inchis ochii. Deasupra capului meu, magnolii inflorite plimbau degete fine pe abdomenul norilor. Pietricele mici isi rupeau oasele scrasnind sub talpa mea. Roma intr-o camaruta din Bucuresti. De ce am plecat?

This is not a love song

Aveam parul german, adormit pe o parte.
Ochelari francezi, mici, rotunzi.
Bot cu colti patati
de bere neagra si cafea.
Pe piele, felii invizibile ma imbrcau in caise "de Italia".
Cel putin asa scria pe cutia de gel de dus.
Italian Apricots.
Cu ce e diferita o caisa de aici de una de acolo?
Nici macar nu ma omor dupa caise.
Poate alea verzi,
dar a trecut asa mult timp...

Aveai ochelari cu lentila sepia.
Le spuneai lentilele bucuriei.
Decor parizian.
Cafe-uri, pomi.
Champs Elysee. Cote Deserte.
Pielea era ascunsa de o rochie neagra.
Din cand in cand iti priveam picioarele,
mangaiate de materialul impins de vant.
Cu siguranta erai cel mai dubios baiat de acolo.
Am ras in sinea mea.
Probabil si tu in a ta.

"There's a bluebird in my heart"

After a lifetime of riding the apathy bus you become the driver. Time gathers days for you like grapes and experience churns them into vinegar.
You are force-fed an image of happiness being locked in a jar on the top shelf. A shelf that you're not tall enough to reach. Sometimes you stare at it, like cats do, at washing machines. Inert, but curious. Still, it's not so bad.
Where others keep your joy from you, you do the same to everybody else. At some point tho', the cycle must break. All heartache is but a wind in a ghost town. Don't bother running after girls, boys, cars. All things lose their charm when they're possessed.
Be content with watching sometimes. Just watching the warm bodies melting in the neon coated sidewalks of life.
The secret to being a victor is not victimising others but to never be a victim yourself. This world packs fears in plastic bags and ships them to your local supermarket. So lay in the grass and forget about the anxiety of getting caught in the revolving doors. There's a bluebird in your heart...