Epoca de Aur a Grotescului

Erau nopti in care credeam ca sunt nemuritor. Cu o sticla intr-o mana, o tigara imprumutata in alta, razand ca hienele, am batut de un milion de ori strazile Constantei, mereu cu aceeasi oameni.
Sezonul meu de ghete incepea in septembrie si se termina in mai. Colectia de primavara-vara: Tricouri albe patate. Uneori de vin alteori de sange. Uneori al meu, alteori nu. Eram ala care venea umflat sau ciobit mereu la scoala. Obisnuiam sa scriu pe ascuns, prin caiete, pe hartii, pe chitante, poeme dereglate. Stiam ca sunt mizerii si nu le aratam nimanui dar imi trebuiau asa cum unui atlet ii foloseste antrenamentul. Am fost campion in olimpiada autodistrugerii. Am ocupat toate locurile. Regi si regine ale potentialului irosit. Ne spuneau ca suntem elegant de frumosi si obscen de inteligenti dar mergem pe sticla sparta. Radeam si ne adanceam talpile in sticla.
Erau nopti in care desi eram minori nu era lege sa ne opreasca. Simteam ca liniile sunt trase ca noi sa trecem peste ele. Si asta am facut. Ne imbatam cu umbre si orbecaiam prin partea luminata de neon a Edenului. Animale turbate de gin, vodka sau whiskey. In aer plutea mereu senzatia ca seara prezenta putea fi ultima. Si ar fi putut fi de atatea ori. Am vomat, am plans, am sangerat. Splendide spectacole ale tineretii.
Erau zile in care eram prieteni. Uniti in singuratate ca samburii unui mar. Toti eram unul, si acela singur. Au fost nori, ploi, ninsori, radiatii, meningite, viroze, gripe, insolatii. Lesinam, adormeam, doar pentru a veni din urma cu o sete si mai neoprita de viata. Monstrii haotici cu fete de copii, mereu nelinistiti, mereu vorbind tare si razand pe bulevardele noptii. Visam la Parisuri, Berlinuri sau Bucurestiuri. "Intr-o zi...".
Si apoi am crescut. Incet-incet combustibilul ameninta sa se consume complet. It's better to burn-out than to fade way. Scris pe toalete, pe servetele, cu limba prin pahare. DIn ce in ce mai putine pahare. Apoi au aparut lucruri noi. Ceaiuri, plante si bomboane colorate care iti fura ochii si mintile. Un timp, a fost bine, apoi printr-o rotire a ruletei ne-am trezit consumati. Toate sunt bune si frumoase dar nimic nu iti ofera dementa neinduplecata a alcoolului. L-am mai fortat din cand in cand dar paream motoare vechi ce se ineaca. Dimineti cu dureri de cap. Dimineti cu pierderi de memorie. Lucrurile la care am fi ras cu spume cu nu mult inainte. Si totusi, Motoarele s-au schimbat. Privesc, absorb dar resping. Sunt zile dupa flirturi cu alcool in care te trezesti in patul tau precum un cadavru spalat la mal de valuri. Si intr-o zi, am hotarat fara sa ne spunem nimic sa plecam fiecare pentru a muri singur. Precum elefanti, fiecare sa-si caute locul lui unde sa moara. Asa Cum orice lucru nobil merita sa sfarseasca.

There're days I miss more often than chances. There's been cold mania and slick depression that I've been feeding on for each of those days; in the same manner an infant chews on apples and biscuits. Some months, (perhaps a whole year) felt like incoherent steps on the sidewalks of life. Like one dream of something vaguely pleasant, a million light years away. Something I woke from, here, on earth. Something that keeps me from sleeping ever since. I still think of that wonderful firestorm sometimes. The one I extinguished for a while. The one I chased into the horizon. I still remember her, yes. Mad, smiling, tearing and burning in her silent fury. I remember...I remember her, tattooed by shades of living tongues of color. Red, orange, purple, shades that grew and disappeared like rings of beauty on her elegant skin. The skin that knew more than any man could read, that learned more that any book could teach.
Yet I am no living thing sometimes. I lie on sands, I crawl and whisper. A warm but cruel ocean that nurtures more than a sleeping psychosis. I feared that the water that I am will drown you. A while, I saw smoke and I got scared. Beautiful things should never die. Yet there's a compatible chaos in disasters. Floods and fires might not share the same blood but they revel in shrieks of panic. In loss. In disapproval. In the never ending hunger. For they're no strangers to any. And none are strangers to them. A blatant contrast their own existence creates.
Sometimes, as my face is smeared black with the gasoline of countless, careless rusty ships that refuse to die, I wonder: Do you still burn? Are you still the fire of a million degrees? Do you still want the world charred? I wonder because I still want it drowned.

Am visat-o. Adanc peste moartea vesteda a lampioanelor. Peste guri nesfarsite.Peste tigari neaprinse. Am mers prin vase cu vele surde peste vantul surd al marii. Peste barci cu marinari dormind, peste blocurile ce adapostesc munca zilei urmatoare. Vise de cristal ce s-au spart si s-au topit in lumina diminetii. Am furat mult. Am furat saruturi, vise, asteptari. Ar trebuit sa atarn de funii, alte ere m-ar fi ars pe rug. Si totusi am visat-o. Simt ca i-am furat ceva prin asta. O parte dintr-un timp imprumutat.

This mouth is the heart of a hollow sun.
Made into a bullet, put into a gun.
Forgotten on a shelf,
for when there's need of help.
This right hand is a spoon,
that carves into the moon.
A beautiful paradise,
where all lovers lie.

Your ear is a prison of silence,
made to restrain any willows of madness.
The slow passing of days swallows my lies,
and your dreams die in their sleep,
among the hovering flies.
Your left hand is the moon,
being maimed by a metal harpoon
that builds a hole with every tide,
a sacred sanctuary where souls come to die.

Bio Grafie

M-am uitat in oglinda. Lung si atent, asteptand o revelatie de vreun fel. Unul din milioanele de eforturi intuile ce trec neobserate de-a lungul unei zile.
Nu am avut niciodata pielea ca o fata de masa perfect intinsa. Am purtat albul bolnav al iernii si arama carnii coapte de vara. Uniforme de sezon, nu cu mult diferite de pantaloni si cardigane. Mai mult, mi-am patat pielea cu cicatrici si tatuaje. Sub ea, carnea inca se contracta in unde precum cele al unei ape deranjate de o piatra. Desi ferme, s-ar desprinde ca panza de paianjen la atingerea metalului. Corpul meu, in locuri, pare cel al unui soldat taiat de sabiile si sagetile altor epoci. Spiritul, rana mereu deschisa a unui idealism nesjutificat. Nu voi creste niciodata pana nu o vindec. Dar sunt prea tanar pentru asta. Tanar si arogant. Asa cum am zacut in paturi straine dar mereu am fost strain de boala. Un taur alb gata mereu de sacrificiu. Ar fi trebuit sa mor de un milion de ori si totusi uite-ma aici azi, la fel de departe de cutit. Am intalnit fete de soldati, de macelari, de croitori. Fiecare cu armele sale. As fi vrut sa imi impunga inima, sa o faca sa tresara in valuri de durere. Dar nu au facut-o. Nimeni nu iti ia ceva de care nu ai nevoie.

Si totusi, o oglinda iti arata mai mult decat o poza. Iti umbla prin memorie ca un bibliotecar meticulos cautand imaginea ta reflectata si in alte oglinzi. Te impinge usor intr-un vartej de perspective.
Mi-au spus ca am gura intoarsa a diavolului si buzele lui pline de pacat. Ca linistea mea sub zambet arata ca o splendida tradare. Mi-au spus ca am ochi nascuti din adancul marii ce ameninta sa traga totul dupa ei in intuneric 3000 de km departe de aici si 600 de ani in urma, as fi fost ars pe rug pentru trasaturile astea. Dar azi nu. Lumii ii e indiferent daca sunt diavolul sau nu. Ce rau pot face cu un pix si o bucata de hartie?

Lipsa

Sunt lipsit de vise in ultimul timp.
Privesc zilnic, in liniste,
prin memorie,
cum privesti un pahar spart. Gol.
Poate cineva se strecoara in camera mea noaptea
si alearga prin labirinturi de fulgi.
Mi le fura din perna.
Ma trezesc dimineata fara un cuvant de spus.
As fi preferat sa-mi ia televizorul sau calculatorul.
Sa-mi lase niste sunete cu rezonanta.
Sa-mi lase literele cu care fac radiografii
oamenilor ce se nasc si mor in mine.

Imi pierd mintile.
In curand nu voi mai avea in ce sa privesc.
Poate voi incepe sa ma uit la televizor.
Poate voi ramane mut.
Nimeni nu se va mai naste si nimeni nu va mai muri.
Ar fi putut sa-mi ia
din buna dimineata sau din noapte buna.
Dar nimeni nu iti ia lucrurile care nu-ti folosesc.

Untitled

I don't like winters.
I don't like summers,
or the seasons in between.
I wonder what that says of me.