Închipuie-ţi mâna stângă patată de un bandaj negru.
O stigmata pe podul palmei ca un doliu discret
Doliu pentru o mână mâncată de handicap.
O mână ce nu poate suporta presiunea
De a toci cărbune sau a vărsa vreo lacrimă de cerneală.
Imaginează-ţi pantaloni de smoală rece
coboarand răbdători pe picioare până aproape de praful străzii .
Piele albastră, moartă, trăgând dintr-o parte în alta necazurile proprie-ţi pieli.
Un abator de tutun satiaza setea de sacrificiu a unui zeu nedescoperit;
lângă el, călăul cu stomac de gaz aşteaptă răbdător din buzunar.
Din alt buzunar, iederă albă de plastic se căţăra până la urechi
Şopteşte ritmuri hipnotice şi tobe antice de război.
Muzica de sfârşit, pe care trupul tău valsează în noapte.
Închipuie-ţi muzica scrisă de sufletul tău cântată de voci străine.
Picioare mecanice lasă în urmă umbrele blocurilor
Plutirea ta prin regatul de neon e neîntreruptă.
În depărtare, câini turbaţi răcnesc la lună.
Miros de carne arsă, ketchup şi maioneză,
Strigă din clădiri luminoase ce adăpostesc vulturii infometaţi.
Secunde de neatenţie sculptează în degetele tale,
Capodopere invizibile de carbon şi nicotină.
Ochi de un negru sticlos privesc scârbiţi
În timp ce gândacii nopţii aleargă după animalele oraşului.
Prostituate împart cu un aer de sărbătoare, seminţe şi cola
Iar peştii privesc reci de după colţurile blocurilor.
Cocioabe transparente adăpostesc poeţi, pictori, mecanici, şoferi sau marinari
Toţi fredonând semiconstienti de sub valurile de etil,
Un imn straniu al resemnării.
Luminile CET-ului veghează furioase prin pătura de fum,
Far al unui tiran ce vrea să aducă vase străine în maxilarul stâncilor.
Magazinele închise dorm sub obloane metalice
Iar paznici buhăiţi jefuiesc non-stopuri de bidoane de bere.
Prin cartiere, alei întunecate se întind
Pavate cu cretă şi miorlăit de pisică.
O lună mâncată de caria eclipsei
Toarnă liniştea peste oraş.
E rai luminos de faruri, becuri şi reclame
Ce tânjesc să umple golul lăsat
De lipsa unei industriii emoţionale.
Constanţa e un organism îmbuteliat
În travaliul sărăciei.
Profeţii săi, închişi în colivii de aur,
Sau gonind din măruntaiele a herghelii topite în metal şi cauciuc.
Din canale, troglodiţi se strecoară cu oasele moi
Precum bureţi plini de aurolac şi prenandez.
Noaptea îşi iubeşte toţi fii:
Îngerii cu feţe murdare, copiii buimăciţi de greutatea fumului
Taximetriştii ce-abia îşi stăpânesc erecţia
Auzind clinchetul monedei.
Nu e păcat în noapte. Nimeni nu moare
ŞI nimeni nu merge în iad.
Pur şi simplu merge.
Mirosul de motorină îmbie vagabonzii oraşului
că o cafea otrăvită
Lukoil, Omv, Petrom, brutării parfumate
pentru nevoile lor.
Din mahala, mulţimea creştină ridica rugăciuni
printre sugituri de frică către apostoli beţi ai durerii.
Iar tu, îţi priveşti în lanţurile milei
Regatul de neon.
