E un pamant dur in care sa-ti lasi pasii
Daca iti permiti luxul de a nu ingenunchea
Sa privesti democratia cum se intinde
Ca bani ce ii lasi intr-un bar pe undeva.
Dar de unde sa mai cumperi si speranta?
Cand si la ea sunt cozi interminabile
Si mafioti ca Stefanel, Armani si Versace
Isi tin vasalii analfabeti afara in uniforme.
Profeti versati in taina alcoolismului
Ce ragie a paguba in strazi
De sub masti mutilate de exces
Fac politica lui Pantagruel.
In salopete de metil si incaltari terfelite
Boii orasului trag jugul fara sa intrebe ce si cum
In timp ce vaci in rochii fastuoase
Ignora ochii rosii; plantati in margine de drum.
Si cum sa nu te saturi sa te afirmi sporadic
Printre morile de vant?
Cand singurul vant al schimbarii
Vine de la niste animale mari din fund?
Izolat in insule de ratiune, comunici cu ai tai
Prin mesaje ce zac plutind in sticle
Filtrat-n digurile fara temei.
Si suntem sfartecati de vii, de hienele arogantei
Confundand perfectiunea ingerului din oglinda
Cu figura desfigurata din spatele sperantei.
Si lumea se zbate si se schimba
Ca rama de pe jaratecul lui Cioran
Si nu lasam nimic in urma
Decat amintiri trase-n unde spre neant.
E pacat cum somnul indus de sarlatani
Paveaza drumul unui despotism spiritual
In care un ecran taie in carne vie
Tot ce tie ti-a fost vreodata drag.
Si nu trebuie sa mor sa vad lumina
Si nu primesc facturi pentru nici o paradigma
In schimb tu-mi pari adancit in groapa
Iar cuvintele-mi sunt groteasca enigma.
No comments:
Post a Comment