La portile orasului de iridiu

Septembrie e o luna atat de stranie. Probabil la inceputul timpului a fost om, o fata care a iubit atat de mult misterul incat ea insusi a devenit unul. In orasul de sticla, unde marea saruta lacom pamantul, aceasta luna isi trimite fii cei mai iubiti sa se strecoare printre blocuri de piatra si oameni. Soarele si vantul. Unul imbratiseaza patimas ca un iubit vechi iar celalat mangaie ranile rosii precum un parinte. Plajile inguste sunt decorate de fructele carnii lenese ale unui pom batran de milenii. Caini salbaticiti de abandon privesc pierduti marea cu resemnarea unui batran pe patul de moarte. pescarusi plutesc neinteresati printre sufletele inchise in stadilopozi ale constantenilor. Din larg, herghelii de cai din vata gonesc nebun dar se pierd sub valul apei fara a indrazni sa atinga uscatul. Din ruinele unor barci, pescari momesc zeul ocean pentru a-i atrage favorurile. Infruntand apa din spatele nisipului, giganti de beton colorat pazesc paralizati marea si ai senzatia ca nici tusea bolnava a pamantului nu-i poate face sa priveasca in laturi. Din pantecele acestor uriasi, fantome rosiatice privesc melancolic, cu una din maini mereu fumegand. In bataie soarelui, din casute metalice, umbre stravezii survoleaza plaja. Ici-colo, ciuperci uriase de stuf si plastic isi tin companie precum ramasite ale unui trib african cucerit de civilizatie. In orele racoroase ale toamnei, natura pare impacata cu creatia ei de aici. Iar creatia ii zambeste in uitare din acest iad linistit.


Nu  e scancetul metalic
Nici scrasnitul dintilor de beton
Ce musca fata pamantului
Sub indrumarea vreunui om.
 Nici linistea depresiva
Ce ne-acopera cu val de mort
Nici natura obedienta
A macaralelor din port.


Ce-i da viata unui oras
Din pantece in mahala
E urletul surd al sufletelor
Ce-i imping rapid viata.

Unde natura isi lasa aprenta
Orasul pare un muzeu
SI vietatile se joaca
Precum pisicile din vechiul coloseu.

Aici, animalele-si masoara viata
-n fluxul cailor de spuma
Iar oamenii-si masoara anii
Printre gingiile de guma.

In oceanul cosmic al timpului
Acesti naufragiati efemeri
Pastreaza in urma ochiilor
Cristalele unei mari dureri.

Unde hainele nu o sufoca
Sa poti simti pe piele
Cum prietenia lui Ra si Eol
Iti ridica ale sufletului vele.

Soldatii din tesut si oase,
Sunt cei ce pulseaza viata in oras.
Nu arterele-i coagulate
Ce conduc doar fum si praf.