Wednesday 23 July 2014

Bluesul Pentru Ciment Incins si Carne moarta.

Trotuarele vomita masini in strazile mestecate de caldura infernala a serii. Blocurile stau cu zeci de boturi deschise in toate partile, indobitocite de lipsa ploii. La geamuri, unii isi bat nevestele, altii isi bat capul cu facturi. Mai adanc in noapte, majoritatea lesina cu orele in fata ecranelor, injectati cu bere Proxi.
Doamne ce sinistru! Oamenii astia nu mai mor odata! Universul conspira si pune agenti de conservare in fotbal si muzica proasta. Asta trebuie sa fie.
O secunda de liniste mai tarziu, o briza uscata deschide usile unui gand:
Pe sub coaste am un bar in care intru in fiecare seara cu bautura adusa de acasa. Un barbat fara cap canta detasat la pian. Pe pian, capul lui Melody Gardot sopteste hipnotic: "Our love is easyyyy/Like waterrrr rushing ooooover stooone".
As vrea un pic mai multa otrava dar maine am oase de zdrobit sub orele de lucru. Muzica se opreste, usile se inchid. Incet adorm...

Wednesday 16 July 2014

2.3

Craniul asta are un fitil alb,
ce iese prin iarba intunecata crescuta pe el.

Din casa de sticla, o antena se ridica.
Mare, Scarbita.
Inca nu transmite nimic.
Ingineri, jurnalisti
cu pixuri negre sau albastre,
pregatesc continut.
Momentan, antena, prosteste globul
sa ii faca niste complimente.
Pana va fi gata.
Pana va avea voce.
Iar de acolo va urla spre ceruri
adevarul ei personal.
Unul ce ajuns la urechile ingerilor
ii va face sa scuipe din cosmos
peste umanitate.

Povestea devenirii mele,
cu o secunda inainte de trezire.

2.2

Dreary city, drenched in neon. How I love that sad glitter of neon. It burns inside my head where a million traffic lights wait patiently for car crashes.

Un drog obscur gadila prin influenta. Greu de definit. Somnul. Dependenta de a trage pleoapele. Somnul. Un topor ce despica toate craniile lasandu-le sa simta aerul rece al noptii. Caldura soarelui.
Visez cu luciditate clipa in care Marius Cristian isi va asuma noua identitate. Corp. Cadavru. Nimic.
Pe holurile Seminarului Teologic Sfanta Trecere, cer un tur al cladirii. Sa vad fetele cu solduri osoase, zambind din maxilare albe, lipsite de molari. Sa-mi faca cu mana de pe care carne pamantie atarna lenes.
Baieti ale caror falange livreasa saluturi inconfortabile. Pasari care nu ciripesc. Caini care nu latra.
Sub pamant, totul e o macheta a lumii vii.

2.1

Stacey Kent.
Pe toate clantele usilor din casa, camasi pe oase de plastic se leagana bucuroase dupa briza care intra prin geamul spart al sufrageriei. Mereu e un fel de sunet care isi forteaza intrarea in casa.
E vara in cel mai placut sens al cuvantului.

Rosi Golan.
C'est la vie. Un gand in trecere. Fata cu fesul cu urechi de pisica miorlaie in fata unei pescarii. Am ras cu pofta. Rad in continuare. S-a dus si iunie...

Afara cladirile se dilata si imaginile curg in cap, filtrate de ochiul unui peste.
Aceeasi fata. Cu urechile de pisica. Cu bratul aparte. Frumos, dar mancat de o grija din umar in cot.
Tremura in iulie sub o felie de umbra. Ma asez langa ea si tremuram amandoi. Fiecare se teme de ceva. Toti oamenii tremura sub soare.

Felia de Feline.

E dimineata. Cam 9
Suntem insirati ca un colier la masa.
Imi ling mana.
Cineva se chinuie cu o conserva.
Altcineva imparte niste carti.
De joc.

De afara, zgomot turbat de motor
e adus in casa
pe aripa unui miros de benzina.

Lovesc geamul cu piciorul,
iar el se inchide cu un scancet de plastic.

In jurul mesei, sunt chistoace si pahare.
Unele mai pline,
altele complet goale.
Totul se deruleaza intr-un calm absolut
pana Cineva vomita un ghem de blana.
Cu naturalete toata lumea ignora gestul.
Privind in jurul mesei peste marea de blanuri
realizez ca suntem pisici.
Si pare cel mai normal lucru din lume

1.9

Decembrie si plaja plina de corpuri zvelte. Nisipul avea o culoare bolnava de piatra.
Cerul era un acoperis de tabla. Corpuri multe. Unele frumoase. Distrate de trecerea avioanelor. un vant taios bate si incep sa tremur violent dar sunt singurul care il observa.
Incep sa amortesc iar pielea mea se coace ca o vanata pe gratar. Dintii se tocesc impingandu-se unii in altii.
Apoi vantul se opreste. Cateva secunde de liniste in care intreaga plaja ramane nemiscata.
Apoi cade primul fulg de zapada.
Incet-incet toti oamenii dispar complet in mare. Raman pe mal in lumina moarta a cerului acum alb. Astept singur noaptea.

1.8

Stam amandoi in pat.
Eu dorm. Tu nu.
In piept am o cutie postala.
Usa ei, crapata. Fara lacat.
Mana ta e un tentacul.
Moale. Calda.
O tarasti pe gat in cutie si cotrobai pe sub coaste.
Un zgomot de arc metalic.
Apoi un tipat inabusit de durere.
Sunt mine de teren in toracele asta.
Adormi oftand.
O sa creasca alt tentacul.
Voi planta o alta mina.
In piept, cutia sarbatoreste
inca o victorie fara scop.

Culoarea Imra

Capsuni gustate de limba unui sarpe. Focul de pe fata unui soare fara miez. Sange. Rosu acrilic. Varful unei tigari aprinse in care demoni de tutun se zvarcolesc mut. Coperta Duminicii cu Dragoste.
Unii trandafiri. Unele lalele. Unele rasarituri din mare. Unele apusuri in lac.
Rosu mecanic. De becuri. De semnalizare. Stopuri in trafic. Autobuze britanice. Steagul Chinei. Cutii pentru inele de logodna.
O camasa pe care am gasit-o intr-un pod. Vin, campari, aperol, absolut cranberry, sao, vin. Rosu lichid. Orice tablou si orice muzica. Orice incercare de a-mi intra in gratii. Orice leagan al macilor.
Suicidul cireselor si tomate obeze. Pepeni. Rosu in gat. Arsuri. Insolatie. Marlboro. Lucky Strike.
Am pierdut notiunea de rosu. Cand vad toate astea te vad pe tine, iar imaginea e semnul de punctuatie al acelei zile.

Fragment. Fractura. Amputare

Donam sange. Asistenta imi spunea ca am vene frumoase. De tragaci. Dar prin tub lichidul curgea greu. Trageau pasta de pix din mine.
Pe alte scaune altii donau prin usb. Unul wireless. Ce dracu doneaza astia? Raspunsul se rastoarna sec prin locul lipsa al unui dinte de asistenta.
- Timp.
- Pai vreau si eu timp.
- O sa-ti dam noi. Cand n-o sa ai nevoie.

Am inchis ochii si in jurul meu era doar plaja si mare. Incet, incet, culoarea aluneca de peste tot spre cer, catre un vid strain.
Imi tai dreapta de la incheietura si o arunc in apa. Acum marea e rosie. In rest, totul negru.

1.5

Purtam o  camasa de culoarea frigiderelor noi. Pantaloni de un albastru lenes.
Purtam cer si mare; si le-am murdarit si rupt pe ambele pana la sfarsitul zilei.
Era soare violent iar fata imi picura pe asfalt. O bucata de unt chinuita de soare.
Pe unde treceam, vagabonzi lingeau asfaltul murdar de petele mele. Bucatile mele prelinse in uitare.
La un moment dat soarele s-a intins, cascat, apoi s-a inchis in casa. In lumina acestei neprevazute eclipse, ochii nostrii luceau in intuneric. Patru pietre de neon intr-un joc obscur dar placut.
Stiu ca dorm. Visez. Dar nu pot scapa de senzatia ca guverneaza un absurd crunt in aer.
Instinctual ma uit in pantaloni dar tot ce am intre picioare e o cheie care deschide toate usile prin care nu vreau sa trec.

1.4

M-am cunoscut in olinda. Mi-a placut de mine instant. Parul si ochii vopsiti cu petrol. Din acelasi material. Vechi si inchise de lumina pareau sa fi servit alt stapan in alta era.
Mi-a mai palcut ca vorbeam incet dar articulat iar cuvintele pareau sa aiba mereu o tonalitate perversa. Eram intr-un fel simplu si detasat dar pata de alcool din voce era uneori deranjanta.
Am povestit un timp dar m-am plictisit. Imi stiam toate povestile. Memoria mea, memoria apei. A lumii in schimb, e cea a unui peste.
M-am intrebat de ce sunt singur. un ecou sec a curs din sticla baii:
"Pentru ca si in somn vorbesti in oglinda"

Fauna interioara. 1.3

Ploaia mirosea ciudat. A otet. Iar toti oamenii din oras erau batuti de resemnare.
Ploaie imputita! Unii din noi aveam planuri azi! Puteam sa impletim timpul in bancnote. Sa le impartim cu altii. Sa sarutam, sa strangem un cur. Vroiam sa iesim in strada. Sa vorbim tare si sa ne revoltam. Sa ne privim cu dezgust unii pe altii si sa te zdrobim sub greutatea imaginara a barfei.
Dar azi nu. Din cerul-hematom curge cu pauze mici, ploaia asta de culoarea lamaii. iar odata cu ea tot orasul amuteste oftand la geamuri. Ploua cu vin si imi dau seama ca traim cu totii in propriul meu stomac. Un milion de oameni ce se zbat sa fie unul singur.
Ploaia se opreste iar orasul adoarme intoxicat. Prea obosit sa mai respire macar o soapta.

Cainele mecanic. Somn 1.2

Eram robot de tabla
in parcarea unui hotel.
Caine mecanic scormonind,
prin gunoaiele unei zile.
Imi uitam botul la baza burlanului
si lasam ore in sir
apa de ploaie sa imi inunde narile,
sperand la o rugina timpurie.

Dincolo de parcare,
oameni vin si trec
cu maini impletite,
cu saruturi pe buze.
Apar si se duc
impinsi de fluxul ametit al vantului.
Eu in schimb, raman aici
legat de un magnet invizibil.

Parcarile lumii totusi,
sunt pline de caini mecanici;
tesuturile lor metalice,
roase de singuratate.
Iar acum,
dupa luni de seceta,
observ obosit de tuse,
prima mea pata de rugina.
Doamne ajuta sa nu ma vindec!




Somn 1.0

AFARA bateau clopote si m-am trezit bajbaind in lumina diminetii. In camera, intuneric primordial. Frig si un zgomot vag de valuri se strecurau diluat pe sub usa. Dincolo de jaluzele, lumea isi tara aiurea pasii, asa cum face in fiecare dimineata; lenesa, amortita. Deasupra chaise-longue-urilor, un soare casca sictirit in fata unei zile noi de munca.
      Nici un semn de incantare pe intinderea nesfarsita de plaja. Privind chioras, anesteziat de lumina, am vorbit singur. Si am cazut de acord ca imi trebuie o perspectiva. Una noua. Proasta, distructiva. Imi trebuie o tigara si un chibrit. Un viciu, o boala. Un miraj seducator, o femeie care uita sa imbatraneasca. Asa mi-am incaltat pantofii si mi-am inchis camasa ca in clipurile alea grotesti de la Tv. Am rupt o foaie pe spatele careia era un cacat de poezie si am scris:

1. Sepie pe tendoane.
2. Limuzina pe trotuar.
3. Yacht deasupra apelor.
Va urma.

Asa am impaturit acel haiku superficial si l-am inghesuit in buzunarul de la piept. Apoi m-am culcat si nu m-am mai trezit niciodata.

Marius in the sky with diamonds

Conduceam. O masina albastra. Nu stiu ce marca era, dar nici nu conteaza. Ce conteaza e faptul ca eram in cer. Pe nori adica. Si aveam viteza uimitor de mare. In jurul meu totul se intindea in valuri de vata. Din cand in cand vedeam departe avioane mici ca muste de metal ce traverseaza tropice. Masina era decapotabila si tin minte ca iubeam curentul ala racoros de aer si ce facea cu mine si lucrurile atasate corpului meu. Imi amintesc viu cum cravata se zbatea din cand in cand precum o vela neagra. Parul era leganat dintr-o parte in alta, lamele de iarba pe un scalp golit de ganduri. Si in goana aia, am inchis ochii si nu mai eram singur. Apoi norii s-au terminat iar masina a plonjat in gol. Asa m-am trezit.