Ploaia mirosea ciudat. A otet. Iar toti oamenii din oras erau batuti de resemnare.
Ploaie imputita! Unii din noi aveam planuri azi! Puteam sa impletim timpul in bancnote. Sa le impartim cu altii. Sa sarutam, sa strangem un cur. Vroiam sa iesim in strada. Sa vorbim tare si sa ne revoltam. Sa ne privim cu dezgust unii pe altii si sa te zdrobim sub greutatea imaginara a barfei.
Dar azi nu. Din cerul-hematom curge cu pauze mici, ploaia asta de culoarea lamaii. iar odata cu ea tot orasul amuteste oftand la geamuri. Ploua cu vin si imi dau seama ca traim cu totii in propriul meu stomac. Un milion de oameni ce se zbat sa fie unul singur.
Ploaia se opreste iar orasul adoarme intoxicat. Prea obosit sa mai respire macar o soapta.
No comments:
Post a Comment