Trenul asta de carne
Ce doarme ziua in depou
E dezmembrat treptat
si inutil ca un ecou.
Wednesday 26 February 2014
Mai in gluma mai in serios
Sunt in in pragul apocalipsei.
Si nu e nimeni sa o documenteze.
Umanitatea vede semnele
dar abia le numara pe degete.
Eu Stau alaturi de heretici.
Dar doar aia care stiu sa scrie.
M-am saturat de antichristi
care abia invata sa respire.
Si Diavolul de-ar exista
ar spune: "Plecati in rai toti!"
Sa se sinucida sfintii
cand vor vedea cat sunt de prosti.
Iar eu voi fi in raul de pucioasa
Urland ca un animal,
dar in urlet va fi placerea
ca voi tipa corect gramatical.
Si nu e nimeni sa o documenteze.
Umanitatea vede semnele
dar abia le numara pe degete.
Eu Stau alaturi de heretici.
Dar doar aia care stiu sa scrie.
M-am saturat de antichristi
care abia invata sa respire.
Si Diavolul de-ar exista
ar spune: "Plecati in rai toti!"
Sa se sinucida sfintii
cand vor vedea cat sunt de prosti.
Iar eu voi fi in raul de pucioasa
Urland ca un animal,
dar in urlet va fi placerea
ca voi tipa corect gramatical.
Ipohondrie
Am un stomac lenes.
Nu mai poate
digera ca inainte.
Acum si nebunia
trebuie lichefiata
in shakeuri de cuvinte.
Nu mai poate
digera ca inainte.
Acum si nebunia
trebuie lichefiata
in shakeuri de cuvinte.
Suntem Fiinte Duale
E aproape incredibil
cum cineva atat
de absorbit de sine
poate fi decimat
de ura pentru acelasi om.
E ca si cum
pamantul insusi
s-ar incalzi la soare,
doar ca sa-si dea foc.
cum cineva atat
de absorbit de sine
poate fi decimat
de ura pentru acelasi om.
E ca si cum
pamantul insusi
s-ar incalzi la soare,
doar ca sa-si dea foc.
Happy in Constanta
Niste sateni ameninta
ca vor manca un cacat
din care au gustat
si altii inaintea lor.
Dar pentru ei va avea un gust mai bun.
ca vor manca un cacat
din care au gustat
si altii inaintea lor.
Dar pentru ei va avea un gust mai bun.
4 A.M
Zgomot de tevi se zbate nervos
in peretele de sub chiuveta.
E muzica? Sau...
Ma tem ca Am inghitit o cheie
si mi-a deschis ceva in cap.
Intins in pat cu ochii in tavan,
par un cosmonaut mort
plutind intr-un cosmos alb.
Pentru o secunda ma gandesc
ca as vrea sa fiu gasit
imbracat frumos.
Ma imbrac.
Ma asez la loc.
O voce babyloniana
urla melodic
un mesaj salbatic.
Ar trebui sa fug.
sa inchid muzica macar.
Dar sunt prea obosit.
As vrea doar
cateva ore fara puls.
Inainte de a ma intoarce la nimic.
in peretele de sub chiuveta.
E muzica? Sau...
Ma tem ca Am inghitit o cheie
si mi-a deschis ceva in cap.
Intins in pat cu ochii in tavan,
par un cosmonaut mort
plutind intr-un cosmos alb.
Pentru o secunda ma gandesc
ca as vrea sa fiu gasit
imbracat frumos.
Ma imbrac.
Ma asez la loc.
O voce babyloniana
urla melodic
un mesaj salbatic.
Ar trebui sa fug.
sa inchid muzica macar.
Dar sunt prea obosit.
As vrea doar
cateva ore fara puls.
Inainte de a ma intoarce la nimic.
O lege de Lingvistica: Nu-ti asculta instinctul
Vorbeam cu cainii intr-o zi
Cand tu mi-ai spus discret
sa invat rusa.
Ca ar fi ceva uimitor
sa-ti vorbesc seara,
limba asta obscura.
In timp am uitat complet
de caini si limba
lor mangaietoare.
Iar tu ai disparut undeva,
in nisipul muscat de mare.
Asa m-am intors la caini,
cu rusa pe buzele goale,
dar ei ma priveau timid,
fiind acum doar animale.
Cand tu mi-ai spus discret
sa invat rusa.
Ca ar fi ceva uimitor
sa-ti vorbesc seara,
limba asta obscura.
In timp am uitat complet
de caini si limba
lor mangaietoare.
Iar tu ai disparut undeva,
in nisipul muscat de mare.
Asa m-am intors la caini,
cu rusa pe buzele goale,
dar ei ma priveau timid,
fiind acum doar animale.
Esecul Suprem In Viata
Sa conduci pe un drum
si sa iei toate virajele gresite.
Sa iei straini
care te jefuiesc.
Care nici macar nu iau
lucruri de care au nevoie,
de cele mai multe ori.
Sa ai pana
si sa dormi in masina
tot restul vietii,
lasandu-ti pasagerul
sa plece cu o masina in trecere.
Sa nu o mai vezi,
tot restul vietii.
Eu nu am masina.
Mereu mi-a placut mersul.
Am fost ratat dintotdeauna.
si sa iei toate virajele gresite.
Sa iei straini
care te jefuiesc.
Care nici macar nu iau
lucruri de care au nevoie,
de cele mai multe ori.
Sa ai pana
si sa dormi in masina
tot restul vietii,
lasandu-ti pasagerul
sa plece cu o masina in trecere.
Sa nu o mai vezi,
tot restul vietii.
Eu nu am masina.
Mereu mi-a placut mersul.
Am fost ratat dintotdeauna.
The Worms Contemplation of The World
The best time to think is when everyone else around you seems to refuse to.
The night is the perfect ambiance for those that have a certain romantic darkness within them. This merging of literal and figurative black is what consumes the individual and connects its digested remains to the cosmic stream of consciousness. To the collective thinking of humanity.
He/she grows from a whisper in time to an echo that builds or shatters mountains of matter. Of information. Ephemeral as it may be, power can be gained. Change is possible. Isn't it?
I myself sometimes doubt it. But in truth, I doubt myself. Or my capability of bringing change into existence. I feel surrounded by malign thoughts and behavior. Destructive in its passivity. Disgusting in its violence with which opposes change tho' claiming to desire it's arrival.
Now more than ever, I feel like the worm. Condemned to eternal youth, confined within its irrational state. Impotent. Insecure. Indulgent. Soulful in a soulless way.
I must transcend yet I feel that my environment only helps perpetuate my larvae state. It keeps me warm, comfortable, satisfied. It glues my lids and lips together and sews a cocoon of sufficiency around me. It does not allow me to die. To sacrifice anything for anything. Perhaps this is the hardest state for man to conquer. To rebel against a falsified libido, a full stomach, warm housing. Against comfort and content.
I have numbered 25 years. I have seen empires rising and falling overseas. The objects of my adoration turned meager and irrelevant. Until there was nothing to do but marvel at the beauty of decay without pausing for a second to observe it crawling upon me. At times I fear that I have grown perfectly into the costume, the shape that they have made for me, in the same manner square watermelons are grown.
Still, there is a whole spectrum of light inside my head. If only I could break or at least crack this diamond hard skull. One tiny little opening and the world would feel the Light in Extension.
The night is the perfect ambiance for those that have a certain romantic darkness within them. This merging of literal and figurative black is what consumes the individual and connects its digested remains to the cosmic stream of consciousness. To the collective thinking of humanity.
He/she grows from a whisper in time to an echo that builds or shatters mountains of matter. Of information. Ephemeral as it may be, power can be gained. Change is possible. Isn't it?
I myself sometimes doubt it. But in truth, I doubt myself. Or my capability of bringing change into existence. I feel surrounded by malign thoughts and behavior. Destructive in its passivity. Disgusting in its violence with which opposes change tho' claiming to desire it's arrival.
Now more than ever, I feel like the worm. Condemned to eternal youth, confined within its irrational state. Impotent. Insecure. Indulgent. Soulful in a soulless way.
I must transcend yet I feel that my environment only helps perpetuate my larvae state. It keeps me warm, comfortable, satisfied. It glues my lids and lips together and sews a cocoon of sufficiency around me. It does not allow me to die. To sacrifice anything for anything. Perhaps this is the hardest state for man to conquer. To rebel against a falsified libido, a full stomach, warm housing. Against comfort and content.
I have numbered 25 years. I have seen empires rising and falling overseas. The objects of my adoration turned meager and irrelevant. Until there was nothing to do but marvel at the beauty of decay without pausing for a second to observe it crawling upon me. At times I fear that I have grown perfectly into the costume, the shape that they have made for me, in the same manner square watermelons are grown.
Still, there is a whole spectrum of light inside my head. If only I could break or at least crack this diamond hard skull. One tiny little opening and the world would feel the Light in Extension.
Monday 24 February 2014
Sarbatoarea Pietatii
Am fost la biserica
intr-o duminica.
Rulau slujba intunericului
si mirosea a ruina.
Am adormit visand
de parca mi-ar fi dat morfina.
intr-o duminica.
Rulau slujba intunericului
si mirosea a ruina.
Am adormit visand
de parca mi-ar fi dat morfina.
Socializari Reusite
Umbla vorba de mult
ca exista o fata
care sangereaza rimmel.
Eu am facut-o sa planga,
dar lacrimile ei
erau culoarea celui mai pur cer.
ca exista o fata
care sangereaza rimmel.
Eu am facut-o sa planga,
dar lacrimile ei
erau culoarea celui mai pur cer.
Narcis si Obiecte Casnice
E o mana in oglinda
care iti ofera flori mereu.
E o mana cunoscuta
care te-a iubit mereu.
care iti ofera flori mereu.
E o mana cunoscuta
care te-a iubit mereu.
Neintitulat
Sa tremure. Sa transpire
Sa ii curga parul
in rauri umede de smoala.
Sa ii arda hainele
Sa nu le mai gaseasca
Sa nu mai stie cum o cheama.
Sa ii curga parul
in rauri umede de smoala.
Sa ii arda hainele
Sa nu le mai gaseasca
Sa nu mai stie cum o cheama.
Un pic de mandrie n-a omorat pe nimeni.
Oglinda tremura nervoasa
cand imi vede imaginea
pe suprafata sa.
Iar eu aranjez parul
privind cu zeci de ochi in ea.
Dupa un timp ma oboseste
baia asta zilnica
in sticla si neon.
Si pana si in oglinda
ma vad inclinat
ca un rege deasupra unui pion.
cand imi vede imaginea
pe suprafata sa.
Iar eu aranjez parul
privind cu zeci de ochi in ea.
Dupa un timp ma oboseste
baia asta zilnica
in sticla si neon.
Si pana si in oglinda
ma vad inclinat
ca un rege deasupra unui pion.
La masa cu Dante
Am un ochi in stomac.
Clipeste cand trec
pe langa vitrine,
de unde animale moarte
fluiera lasciv dupa mine.
Sunt in iad, visand mancare
dar iadul e un abator
umplut cu carne.
Familia mea se indoapa,
eu beau linistit o cafea.
Ei isi doresc mai multe guri.
Eu, sa dispara a mea.
Clipeste cand trec
pe langa vitrine,
de unde animale moarte
fluiera lasciv dupa mine.
Sunt in iad, visand mancare
dar iadul e un abator
umplut cu carne.
Familia mea se indoapa,
eu beau linistit o cafea.
Ei isi doresc mai multe guri.
Eu, sa dispara a mea.
Saturday 22 February 2014
Paralele
Printr-un mecanism frenetic al destinului am ajuns diavolul in costum in acest orasel mic. Privind din intuneric suferinta absurda a locuitorilor. Dar zilele m-au tarat in izolare. Mi-au scurs cuvintele. Mi-au inundat traheele. M-au indobitocit in eleganta. Am devenit pasiv. Somnolent. Indiferent. Angelic.
Pe holurile casei mele, voci soprane imi mangaie plictisitor pielea. Prin inactivitatea mea am lasat calmul si ordinea sa triumfe. Mi-am lasat oamenii sa reconstruiasca si sa cultive armonie.
Tu in schimb, pari sa simti atingerea tarzie a unui pacat milenar, din stomacul metalic al metropolei. Fiinta ta impecabila isi schimba usor forma, culorile intunecandu-se. Miscarile formei tale trezesc in umanitate o sete ce nu stia ca e acolo. In curand vei avea pasii care preced haosul. Zambetul care cumpara suflete si tine corpuri trezite nopti intregi. Vei gusta adevaratul deliciul al puterii. Vei citi abandonul in ochii lor in timp ce iti ofera ultimele lor picaturi de mandrie.
Iar eu voi fi in umbra privind. Lingandu-mi buzele. Razand.
Pana la urma nu m-am schimbat asa mult.
Pe holurile casei mele, voci soprane imi mangaie plictisitor pielea. Prin inactivitatea mea am lasat calmul si ordinea sa triumfe. Mi-am lasat oamenii sa reconstruiasca si sa cultive armonie.
Tu in schimb, pari sa simti atingerea tarzie a unui pacat milenar, din stomacul metalic al metropolei. Fiinta ta impecabila isi schimba usor forma, culorile intunecandu-se. Miscarile formei tale trezesc in umanitate o sete ce nu stia ca e acolo. In curand vei avea pasii care preced haosul. Zambetul care cumpara suflete si tine corpuri trezite nopti intregi. Vei gusta adevaratul deliciul al puterii. Vei citi abandonul in ochii lor in timp ce iti ofera ultimele lor picaturi de mandrie.
Iar eu voi fi in umbra privind. Lingandu-mi buzele. Razand.
Pana la urma nu m-am schimbat asa mult.
Planetariu
In timp, si stele mor
Iar materia se ineaca in eter,
Lasand in urma
Flori mici, negre
care cresc pe cer.
Iar materia se ineaca in eter,
Lasand in urma
Flori mici, negre
care cresc pe cer.
Moartea celulara a nebuniei.
Imbatranesc.
Nu e nici o surpriza.
Dar nu devin adult.
Doar un adolescent mai bun.
Nu e nici o surpriza.
Dar nu devin adult.
Doar un adolescent mai bun.
Famous Last Words
Mi-am dat jos cravata. Camasa. Si mi-am dat seama cu ochii goi privind in oglinda murdara, asa pur si simplu, ca am murit.
Ca inca respir, ca pot zambi, ca transpir, beau si mananc. Dar am murit. Sunt in groapa. Si lopeti uriase de pamant cad peste mine. Ma bucur. Acum poate ma vor lasa in pace.
Ca inca respir, ca pot zambi, ca transpir, beau si mananc. Dar am murit. Sunt in groapa. Si lopeti uriase de pamant cad peste mine. Ma bucur. Acum poate ma vor lasa in pace.
Cantec pentru fratii din Iad
Fiecare vrea
din tine,
kilul lui de carne.
Viermi prietene,
asta sunt,
nimic mai mult.
din tine,
kilul lui de carne.
Viermi prietene,
asta sunt,
nimic mai mult.
Chromatics
I couldn't believe that
there are ways to dress like a poet
but everyone seems to think so.
You knew already.
Each dress is a decision,
affecting your life forever.
The eye is green,
the sky is blue.
What color am I?
What color are you?
there are ways to dress like a poet
but everyone seems to think so.
You knew already.
Each dress is a decision,
affecting your life forever.
The eye is green,
the sky is blue.
What color am I?
What color are you?
Imperiul de la capatul Decadentei
Ce vezi tu, e eleganta unui om care traieste absent de la ce se intampla in jurul lui, intr-o ruina silentioasa. Coloanele de os care sustin templul asta cardiac, sunt mancate de igrasie, daramate de mii de furtuni. M-am ingrasat prea mult la masa celor care se jeluiesc constant. Vezi tu, Saracia imbunatateste considerabil calitatea spiritului iar eu am fost crescut in puf.
Mizeria nu e in jurul meu. E in interiorul meu. Nu sunt mizantrop, doar cochetez cu ideea. Cum as putea uri lumea doar pentru ca nu pot relationa eu cu ea? Am avut si eu dogma de redus mintal varsata din buze crapate. Baietel care se juca de-a suicidul. Dar e timpul sa devin monstrul din mintea mea. Imperiul de la sfarsitul decadentei.
Mizeria nu e in jurul meu. E in interiorul meu. Nu sunt mizantrop, doar cochetez cu ideea. Cum as putea uri lumea doar pentru ca nu pot relationa eu cu ea? Am avut si eu dogma de redus mintal varsata din buze crapate. Baietel care se juca de-a suicidul. Dar e timpul sa devin monstrul din mintea mea. Imperiul de la sfarsitul decadentei.
Scrisoare din Zile Pierdute
Cu degete tremurând,
am deschis plicul.
O scrisoare
din zile pierdute.
Lângă mine,
porci și nevertebrate
Cu ochi sclipitori
așteaptă cuvinte raspicate.
Dar în hârtie,
imagini întortocheate.
Un bărbat în costum
cusut din vanitate.
Mă uit în poze.
Am rămas doar oase,
maturând străzile
în încălțări frumoase.
am deschis plicul.
O scrisoare
din zile pierdute.
Lângă mine,
porci și nevertebrate
Cu ochi sclipitori
așteaptă cuvinte raspicate.
Dar în hârtie,
imagini întortocheate.
Un bărbat în costum
cusut din vanitate.
Mă uit în poze.
Am rămas doar oase,
maturând străzile
în încălțări frumoase.
Tuesday 18 February 2014
Monday 17 February 2014
Sunday 16 February 2014
Hotel Nevada
Sanctuarul cărnii.
Azil nocturn
al refugiatilor
ascunsi
de dictatura esteticii.
Privesc pe geam
cum intră și ies.
Albine,
în stupul plăcerii
cu fețe
complet gonite
de singurătate.
Inchid ochii
Incet adorm.
Azil nocturn
al refugiatilor
ascunsi
de dictatura esteticii.
Privesc pe geam
cum intră și ies.
Albine,
în stupul plăcerii
cu fețe
complet gonite
de singurătate.
Inchid ochii
Incet adorm.
Protest impotriva...Vietii?
Particip la o Revoltă violentă împotriva vieții dar e doar un pumn în oglindă.
Artă. Timp. Iubire. Ură. Toate doar pauze între înghițituri de mâncare.
Îmi pictez fața acum dar e doar o altă automutilare. În spatele culorii uscate, nu e nimic. Totul e rece și lipsit de expresie. O marmură cărnoasă.
Zilele sunt navigări oarbe prin tropicele cunoscuților necunoscuți. Războaie interminabile în căutarea unor iluzii ale percepției: Realitate, adevăr. Încercările unui gândac de a privi în cameră prin gaura cheii.
Iar înăuntru ce e de văzut? Gimnaști emotivi, dansând grațios sau căzând jalnic în praful incertitudinii.
Cezari, Napoleoni, Stalini. Mănâncă și respiră la aceeași masă. Suntem toți la fel într-un sens. Înveliți de un lac din care ni se văd doar mâinile din care dăm disperați pentru ajutor. Fluturi în borcane. Oameni cu cap de cameră, de pensulă, de daltă, de pix, de chitară.
Nu există Papă pentru blestemați. Nici patriarch, nici președinte. Și atunci spune-mi cum ar trebui să știm diferența între bine și rău? Ce altceva e acolo pentru noi în afară de compania resemnării?
Port pe umeri pungi peste pungi peste pungi ale tuturor lucrurilor pe care le-am cumpărat. Cum aș putea vedea lumina? Într-un final, Ochiul e doar o bancnotă. Fermecătoare, colorată, trecătoare. Azi te văd, mâine te-am pierdut pentru restul vieții. Printre alte miliarde ca tine.
De ce mai are Eros arc în era noastră? De ce nu are o semi-automată? Mine de teren? Rachete nucleare? Sau o clădire de birouri unde să venim pentru a muri. Îmi pierd cumpătul văzând mereu nori în cafelele băute în oraș iar aceea de acasă e doar un abis ce se holbează înapoi la mine.
Totul e o aberație. Un discurs despre partea întunecată a sufletului, ținut unei cârtite.
Corpul asta e un tren. În așteptare. În întârziere. Pe șina lui, așteptând Accidentul. Distorsiunea corpului gol. Transă interminabilă fără rațiune. Și astfel manechinele privesc. Criticii critică. Iar peste tot se așterne treptat ruina. Într-un final totul e o anatomie trecătoare. Un ochi aici, o gură acolo. Un picior, o mână, un sărut, o îmbrățișare. Aștept ziua în care Pomii vor merge în extaz pe biciclete printre ruinele blocurilor, sărbătorind cu ale lor flori, dispariția omenirii.
Artă. Timp. Iubire. Ură. Toate doar pauze între înghițituri de mâncare.
Îmi pictez fața acum dar e doar o altă automutilare. În spatele culorii uscate, nu e nimic. Totul e rece și lipsit de expresie. O marmură cărnoasă.
Zilele sunt navigări oarbe prin tropicele cunoscuților necunoscuți. Războaie interminabile în căutarea unor iluzii ale percepției: Realitate, adevăr. Încercările unui gândac de a privi în cameră prin gaura cheii.
Iar înăuntru ce e de văzut? Gimnaști emotivi, dansând grațios sau căzând jalnic în praful incertitudinii.
Cezari, Napoleoni, Stalini. Mănâncă și respiră la aceeași masă. Suntem toți la fel într-un sens. Înveliți de un lac din care ni se văd doar mâinile din care dăm disperați pentru ajutor. Fluturi în borcane. Oameni cu cap de cameră, de pensulă, de daltă, de pix, de chitară.
Nu există Papă pentru blestemați. Nici patriarch, nici președinte. Și atunci spune-mi cum ar trebui să știm diferența între bine și rău? Ce altceva e acolo pentru noi în afară de compania resemnării?
Port pe umeri pungi peste pungi peste pungi ale tuturor lucrurilor pe care le-am cumpărat. Cum aș putea vedea lumina? Într-un final, Ochiul e doar o bancnotă. Fermecătoare, colorată, trecătoare. Azi te văd, mâine te-am pierdut pentru restul vieții. Printre alte miliarde ca tine.
De ce mai are Eros arc în era noastră? De ce nu are o semi-automată? Mine de teren? Rachete nucleare? Sau o clădire de birouri unde să venim pentru a muri. Îmi pierd cumpătul văzând mereu nori în cafelele băute în oraș iar aceea de acasă e doar un abis ce se holbează înapoi la mine.
Totul e o aberație. Un discurs despre partea întunecată a sufletului, ținut unei cârtite.
Corpul asta e un tren. În așteptare. În întârziere. Pe șina lui, așteptând Accidentul. Distorsiunea corpului gol. Transă interminabilă fără rațiune. Și astfel manechinele privesc. Criticii critică. Iar peste tot se așterne treptat ruina. Într-un final totul e o anatomie trecătoare. Un ochi aici, o gură acolo. Un picior, o mână, un sărut, o îmbrățișare. Aștept ziua în care Pomii vor merge în extaz pe biciclete printre ruinele blocurilor, sărbătorind cu ale lor flori, dispariția omenirii.
Fluiditatea Schimbarii
E un pas.
O secunda.
De la frumusete divina
La obezitate.
Si inapoi.
E o muzica de 3 minute.
Intre normalitate
si abis sentimental.
Si un munte de extaz.
Doar o secunda.
De la vis.
La realitate.
De la viata.
La eternitate.
Si inapoi.
O secunda.
De la frumusete divina
La obezitate.
Si inapoi.
E o muzica de 3 minute.
Intre normalitate
si abis sentimental.
Si un munte de extaz.
Doar o secunda.
De la vis.
La realitate.
De la viata.
La eternitate.
Si inapoi.
Wednesday 12 February 2014
10 A.M
She was blonde
against the hungry darkness.
Her body, laced. Leaning.
Against a wire wall.
I was troubled.
by the emerging storms
within my chest. Roaring.
I had no time to soothe us both.
So I quit breathing.
because you neeed the air.
within me. Rebelling
I expire everything. To let you live.
against the hungry darkness.
Her body, laced. Leaning.
Against a wire wall.
I was troubled.
by the emerging storms
within my chest. Roaring.
I had no time to soothe us both.
So I quit breathing.
because you neeed the air.
within me. Rebelling
I expire everything. To let you live.
Tuesday 11 February 2014
1st date Haiku
She was blonde
against the hungry darkness.
Her body, laced. Leaning.
Against a wire wall.
I was troubled.
by the emerging storms
within my chest. Roaring.
I had no time to soothe us both.
So I quit breathing.
because you neeed the air.
within me. Rebelling
I expire everything. To let you live.
against the hungry darkness.
Her body, laced. Leaning.
Against a wire wall.
I was troubled.
by the emerging storms
within my chest. Roaring.
I had no time to soothe us both.
So I quit breathing.
because you neeed the air.
within me. Rebelling
I expire everything. To let you live.
Monday 10 February 2014
Geneza
Insula zdrobita. Maneci suflecate.
Creion. Hartie.
Frig. Frisoane. Fut!
O muzica ale carui versuri sopesc:
Celulele tale, dragul meu, imbatranesc!
Aprob. Singuratatea asta e zdrobitoare.
Cand voi crea din nou universul pentru noi
Voi face si canale de comunicare.
Creion. Hartie.
Frig. Frisoane. Fut!
O muzica ale carui versuri sopesc:
Celulele tale, dragul meu, imbatranesc!
Aprob. Singuratatea asta e zdrobitoare.
Cand voi crea din nou universul pentru noi
Voi face si canale de comunicare.
Sunday 9 February 2014
A Monologue of Guilt.
I was sullen and felt guilty.
My sighs filled the sails of a thousand ships and all went home.
I thought of days around the coast of the Black Sea.
Among the rocky ruins.
Among the glass blocks of flats.
I felt stranded. Unwanted. Alone.
I wanted to talk
yet distance breaks the ears of the world.
My sighs filled the sails of a thousand ships and all went home.
I thought of days around the coast of the Black Sea.
Among the rocky ruins.
Among the glass blocks of flats.
I felt stranded. Unwanted. Alone.
I wanted to talk
yet distance breaks the ears of the world.
Delir 1.0
Am stat in parc ingropat in iarba. Deasupra mea, nori ca linguri de inghetata. Aroma de fier.
Sub mine pamantul unui intreg imperiu. A mai multor imperii aduse acum in ruina. Am stat cu dureri de cap. De vorba. De mana. Sau erau dureri de suflet? Dar unde e sufletul? Intre coaste sau intre urechi?
Am stat in parc. Fara televizor. Fara radio. Fara masini. Fara avioane. Fara nimeni cunoscut. Am stat cu muzica. Nebuna. Fierbinte. Mi-a lasat urme pe ureche cum obisnuia cineva acum ceva timp. Parul imi creste. Ma tund mereu. Aici nu are cine sa ma traga de el. Dar macar e soare. Soare bun. Soare nebun. Soare. Soare.Soare.
Dar iti trebuie mai mult decat atat sa fii in viata. O viata buna. Viata lunga. Diferente. Cui ii trebuie ambele? Nu conteaza. Muzica asta ma sugruma. Ma simt ca intr-un accident de masina. Cu coastele zdrobite ce imi impung organele. Asta e durerea singuratatii. Sa supravietuiesti accidentului fara sa mori. Poti sa mori si fara sa te ingropi in pamant. Te ingropi in iarba. In bratele altcuiva. In linistea unei ape. In zumbzaitul mecanic al oraselor. As vrea o lampa. Nu una cu dorinte, una cu baterii. Devine greu sa scrii mereu sub lumina lunii. Si ea trebuie platita din cand in cand. Nimic gratis. Nimic pentru noi. Ma intreb daca e la fel pe lumea ailalta. Sau in alte lumi. Exista muzica clasica in cosciug? Exista saruturi? Da. Trebuie sa fie. Desi sunt alte creaturi care ti le ofera. Sunt terminat ca bateria. Nici macar aia buna. Aia proasta. 7777 de motive sa fii in viata. Azi nu gasesc nici unul. Ma ajuti? Gasesti tu unul pentru mine? Ar fi de ajutor. Ca o mana care te salveaza de la inec. Ma agat de tine ca un cocosat de gard. Esti mai mult decat un colac de salvare. Dar azi sunt slab. Sunt sec. Sunt bolnav. Sunt vinovat. As vrea sa am mai mult sa iti ofer. Nimic nu e cum ai vrea sa fie. Ma culc. Inghid ochii. Nu pot dormi. Dureri violente de cap precum furtuni in desert. Cine sa traiasca in inima mea??? E desert. Noaptea sunt minus 40 de grade. Ai rezistat o noapte. Apoi ai inghetat. Esti inca acolo. In noaptea nesfarsita a desertului. Te vor gasi in 20 de ani arheologi care vor sa ma iubeasca. Vor incerca sa-ti afle povestea sa stie cum ai rezistat asa de mult acolo. Zambind rece, la gandul ca toate gandurile duc la dragoste.
Haos calm. Sunetul necunoscut. Vag. Straniu. Poate e o muzica. Poate e doar zgomot.
Poate te tine cumva atent doar pentru ca detesti o ordine. Una in care traiesti. Una de care te feresti. Haos Calm. Sunetul unei femei care plange. Unor lupi care urla. Alergat dement prin padure. Printre copaci. E un picior pe o pedala de acceleratie cu pantalon patat de aburi de alcool. Haos Calm. E o lacrima. O singura lacrima care se usuca inainte de ajunge jos. Ca un preludiu in creerea unui monstru. Ca manivela trasa care l-a facut pe Frankenstein. Haosul calm e un deget care pocneste. Trosneste. Sunt degete dansand in zgomot de os fracturat. E un picior care loveste nelinistit podeaua. Rapid. Apoi se opreste. Haosul calm e windows media player. Toate zgomotele pamantului care aliniate iti plac si separate sunt o prostie. haos calm. cea mai frumoasa parte din tine. E faptul ca te crezi plictisitoare dar nu esti. E faptul ca te intinzi nesfarsit in singuratate cand un milion de oameni asteapta sa iti faca o casa. Sa iti ia o masina. Sa te poarte inconjurul lumii trecand intai prin patul lor. Deschis. Inchis. Sufeltul tau e departe de noi. Departe. Inchis printr-o fereastra in care privim inauntru cand ne lasi. Vreau o adresa. Ceva sa imi verific afectiunea. Gandurile tale sunt bucati din cultura globala. Dar recolta de anul asta e nesatisfacatoare. As vrea sa plantam impreuna unele noi. Sa gandesti ceva indestructibil. Inconsumabil. Sa udam asta cu apa sarata. Nu stii ca cel mai bun lucru in viata e apa sarata?
Umbre. Iluzia optica. Iluzie optima. Absenta luminii care ascunde o fata. Poate ascunde mai multe. Ascunde. ASta e cert. Umbre. Pe pereti, pavate cu respiratie accelerata. Cu gemete usoare. Dar nu tot timpul. Cu zgomot de piele stransa, ca o prelata intinsa pe masina. Zgomote in umbre. Doua umbre care se contopesc. uneori Trei. Alteori mai multe. E indeajuns incat sa o iei razna si sa nu o mai aduci inapoi. Sa pleci peste campia de bumbac alb. sa te intinzi la soarele becului. La Focul tigarii pe care ea mereu o fumeaza dupa. Si eu fumez. Fiecare are tigarile lui. Vin. Vin. Vin. Astept rabdator. Inca un pahar. Din nou umbre. De data asta mai rau. Mai violent. Mai accelerat. Tipete. Devina cea mai placuta violenta domestica. Muscaturi, palme. Furie. Nici o plangere dupa. Nimic. Totul se dizolva in doua brate. Apoi liniste.
Tremur in chochilia mea. Nu e vant. Nu e ploaie sau zapada. Doar frig. Usile sunt inchise. Geamurile la fel. Dar e frig. E idila orasului meu interior cu o noua era glaciara. Am vise de depresie clinica. Ma plimb prin parcuri ca pe culoarele unui sanatoriu. Nu e nici un leac. Sunt satul. Satul de frig. De rece. Satul ca un functionar public. Ca un avocat. Ca un doctor. Ca toate lucrurile ce se asteptau de la mine. Sunt satul de intuneric nesfarsit gaurit de stalpi. Sunt satul de ecou in pesterile interioare. Sunt satul sa sap peste tot prin suflet uitand unde mi-am ingropat pasiunea. Nu mai stiu nimic. E o epoca asa stranie sa fii in viata. Literele fug la fel de mult ca gandurile, ca trenurile, ca tot ce se misca.
Sub mine pamantul unui intreg imperiu. A mai multor imperii aduse acum in ruina. Am stat cu dureri de cap. De vorba. De mana. Sau erau dureri de suflet? Dar unde e sufletul? Intre coaste sau intre urechi?
Am stat in parc. Fara televizor. Fara radio. Fara masini. Fara avioane. Fara nimeni cunoscut. Am stat cu muzica. Nebuna. Fierbinte. Mi-a lasat urme pe ureche cum obisnuia cineva acum ceva timp. Parul imi creste. Ma tund mereu. Aici nu are cine sa ma traga de el. Dar macar e soare. Soare bun. Soare nebun. Soare. Soare.Soare.
Dar iti trebuie mai mult decat atat sa fii in viata. O viata buna. Viata lunga. Diferente. Cui ii trebuie ambele? Nu conteaza. Muzica asta ma sugruma. Ma simt ca intr-un accident de masina. Cu coastele zdrobite ce imi impung organele. Asta e durerea singuratatii. Sa supravietuiesti accidentului fara sa mori. Poti sa mori si fara sa te ingropi in pamant. Te ingropi in iarba. In bratele altcuiva. In linistea unei ape. In zumbzaitul mecanic al oraselor. As vrea o lampa. Nu una cu dorinte, una cu baterii. Devine greu sa scrii mereu sub lumina lunii. Si ea trebuie platita din cand in cand. Nimic gratis. Nimic pentru noi. Ma intreb daca e la fel pe lumea ailalta. Sau in alte lumi. Exista muzica clasica in cosciug? Exista saruturi? Da. Trebuie sa fie. Desi sunt alte creaturi care ti le ofera. Sunt terminat ca bateria. Nici macar aia buna. Aia proasta. 7777 de motive sa fii in viata. Azi nu gasesc nici unul. Ma ajuti? Gasesti tu unul pentru mine? Ar fi de ajutor. Ca o mana care te salveaza de la inec. Ma agat de tine ca un cocosat de gard. Esti mai mult decat un colac de salvare. Dar azi sunt slab. Sunt sec. Sunt bolnav. Sunt vinovat. As vrea sa am mai mult sa iti ofer. Nimic nu e cum ai vrea sa fie. Ma culc. Inghid ochii. Nu pot dormi. Dureri violente de cap precum furtuni in desert. Cine sa traiasca in inima mea??? E desert. Noaptea sunt minus 40 de grade. Ai rezistat o noapte. Apoi ai inghetat. Esti inca acolo. In noaptea nesfarsita a desertului. Te vor gasi in 20 de ani arheologi care vor sa ma iubeasca. Vor incerca sa-ti afle povestea sa stie cum ai rezistat asa de mult acolo. Zambind rece, la gandul ca toate gandurile duc la dragoste.
Haos calm. Sunetul necunoscut. Vag. Straniu. Poate e o muzica. Poate e doar zgomot.
Poate te tine cumva atent doar pentru ca detesti o ordine. Una in care traiesti. Una de care te feresti. Haos Calm. Sunetul unei femei care plange. Unor lupi care urla. Alergat dement prin padure. Printre copaci. E un picior pe o pedala de acceleratie cu pantalon patat de aburi de alcool. Haos Calm. E o lacrima. O singura lacrima care se usuca inainte de ajunge jos. Ca un preludiu in creerea unui monstru. Ca manivela trasa care l-a facut pe Frankenstein. Haosul calm e un deget care pocneste. Trosneste. Sunt degete dansand in zgomot de os fracturat. E un picior care loveste nelinistit podeaua. Rapid. Apoi se opreste. Haosul calm e windows media player. Toate zgomotele pamantului care aliniate iti plac si separate sunt o prostie. haos calm. cea mai frumoasa parte din tine. E faptul ca te crezi plictisitoare dar nu esti. E faptul ca te intinzi nesfarsit in singuratate cand un milion de oameni asteapta sa iti faca o casa. Sa iti ia o masina. Sa te poarte inconjurul lumii trecand intai prin patul lor. Deschis. Inchis. Sufeltul tau e departe de noi. Departe. Inchis printr-o fereastra in care privim inauntru cand ne lasi. Vreau o adresa. Ceva sa imi verific afectiunea. Gandurile tale sunt bucati din cultura globala. Dar recolta de anul asta e nesatisfacatoare. As vrea sa plantam impreuna unele noi. Sa gandesti ceva indestructibil. Inconsumabil. Sa udam asta cu apa sarata. Nu stii ca cel mai bun lucru in viata e apa sarata?
Umbre. Iluzia optica. Iluzie optima. Absenta luminii care ascunde o fata. Poate ascunde mai multe. Ascunde. ASta e cert. Umbre. Pe pereti, pavate cu respiratie accelerata. Cu gemete usoare. Dar nu tot timpul. Cu zgomot de piele stransa, ca o prelata intinsa pe masina. Zgomote in umbre. Doua umbre care se contopesc. uneori Trei. Alteori mai multe. E indeajuns incat sa o iei razna si sa nu o mai aduci inapoi. Sa pleci peste campia de bumbac alb. sa te intinzi la soarele becului. La Focul tigarii pe care ea mereu o fumeaza dupa. Si eu fumez. Fiecare are tigarile lui. Vin. Vin. Vin. Astept rabdator. Inca un pahar. Din nou umbre. De data asta mai rau. Mai violent. Mai accelerat. Tipete. Devina cea mai placuta violenta domestica. Muscaturi, palme. Furie. Nici o plangere dupa. Nimic. Totul se dizolva in doua brate. Apoi liniste.
Tremur in chochilia mea. Nu e vant. Nu e ploaie sau zapada. Doar frig. Usile sunt inchise. Geamurile la fel. Dar e frig. E idila orasului meu interior cu o noua era glaciara. Am vise de depresie clinica. Ma plimb prin parcuri ca pe culoarele unui sanatoriu. Nu e nici un leac. Sunt satul. Satul de frig. De rece. Satul ca un functionar public. Ca un avocat. Ca un doctor. Ca toate lucrurile ce se asteptau de la mine. Sunt satul de intuneric nesfarsit gaurit de stalpi. Sunt satul de ecou in pesterile interioare. Sunt satul sa sap peste tot prin suflet uitand unde mi-am ingropat pasiunea. Nu mai stiu nimic. E o epoca asa stranie sa fii in viata. Literele fug la fel de mult ca gandurile, ca trenurile, ca tot ce se misca.
Wednesday 5 February 2014
Ligeti & Bosch
A cold wind blows inside the house
the windows are all sealed shut.
The buzzing of drones.
A million insects swarm,
hurrying inside my head.
Some trumpets announce their arrival.
Beelzebub.
I get nervous. For I am a stranger
to the anxiety itself, overwhelming me.
There is no substance to it.
No substance in me.
So then Why?
And a million voices answer.
I twitch, scared. The screams
are unrelenting.
I want to cower from this music.
But I press on amidst it.
I envision an inferno
on this white piece
of psychotic paper struggle.
The noise cools.
I feel a stab in the shoulder.
And then the sounds subside,
then grow again. Taunting.
A swarm of raging souls
tear at my insides. I want to vomit.
to clear them from within.
i have not eaten in days
there is notthing there.
Humanity, with its uncountable souls,
has grown silent again.
I am on the floor.
Unwell. Undressed.
How did I get here?
the windows are all sealed shut.
The buzzing of drones.
A million insects swarm,
hurrying inside my head.
Some trumpets announce their arrival.
Beelzebub.
I get nervous. For I am a stranger
to the anxiety itself, overwhelming me.
There is no substance to it.
No substance in me.
So then Why?
And a million voices answer.
I twitch, scared. The screams
are unrelenting.
I want to cower from this music.
But I press on amidst it.
I envision an inferno
on this white piece
of psychotic paper struggle.
The noise cools.
I feel a stab in the shoulder.
And then the sounds subside,
then grow again. Taunting.
A swarm of raging souls
tear at my insides. I want to vomit.
to clear them from within.
i have not eaten in days
there is notthing there.
Humanity, with its uncountable souls,
has grown silent again.
I am on the floor.
Unwell. Undressed.
How did I get here?
Zgomot
Aștept în costum, o țigară în mână, privind femei cum cad zilnic din cer.
Pe un perete e un citat de Oscar Wilde, cum că arta ne separă de mizer.
De la o fereastră, sare pe geam, se sparge muzică în strada rece.
Mă întreb de ce avem un singur ochi și zece guri să explice ce vede.
În paralel, în apa mării, un copil se chinuie onest să se-nece.
Scanez indiferent un poster cu concerte care se dau în altă lume.
Buze de toate culorile, deși lipsește corpul de fată.
Pupila asta, timpanul se contractă, departe de sunete făcute doar să distragă.
Pe un perete e un citat de Oscar Wilde, cum că arta ne separă de mizer.
De la o fereastră, sare pe geam, se sparge muzică în strada rece.
Mă întreb de ce avem un singur ochi și zece guri să explice ce vede.
În paralel, în apa mării, un copil se chinuie onest să se-nece.
Scanez indiferent un poster cu concerte care se dau în altă lume.
Buze de toate culorile, deși lipsește corpul de fată.
Pupila asta, timpanul se contractă, departe de sunete făcute doar să distragă.
Dragoste Post-Romantica
Un sărut în beznă
un deceniu mai târziu,
un bărbat fără cap,
iar din ea rămâne,
doar o mână.
Un văl splendid de frumusețe,
acum, o draperie casnică.
Înfricoșată de animalele
care intră din când în când
în casă.
Acum, filtrați de sepia,
se apropie de iarna vieții lor.
Nu mai au ochi, nu mai au față,
doar reclame pe un ecran de televizor.
un deceniu mai târziu,
un bărbat fără cap,
iar din ea rămâne,
doar o mână.
Un văl splendid de frumusețe,
acum, o draperie casnică.
Înfricoșată de animalele
care intră din când în când
în casă.
Acum, filtrați de sepia,
se apropie de iarna vieții lor.
Nu mai au ochi, nu mai au față,
doar reclame pe un ecran de televizor.
Tuesday 4 February 2014
Nocturna la Pranz
Insubstantiali,
târând pași prin zăpadă.
Lamentări în șoapte,
se târăsc spre urechi
în cabluri.
Peste stradă,
moartea în ghete de piele,
urmărește cu privirea trecătorii.
Alta conduce un autobuz,
Alta o macara.
Verifică liste. Așteaptă.
Paralel,
orașul transpiră muzică.
Motoarele sunt clape.
Fumul se leagă în Sonate.
Să ningă! Să ne-ngroape!
Am venit aici
să fim măturați fără urmă.
Timp pierdut
în derulare.
târând pași prin zăpadă.
Lamentări în șoapte,
se târăsc spre urechi
în cabluri.
Peste stradă,
moartea în ghete de piele,
urmărește cu privirea trecătorii.
Alta conduce un autobuz,
Alta o macara.
Verifică liste. Așteaptă.
Paralel,
orașul transpiră muzică.
Motoarele sunt clape.
Fumul se leagă în Sonate.
Să ningă! Să ne-ngroape!
Am venit aici
să fim măturați fără urmă.
Timp pierdut
în derulare.
Monday 3 February 2014
Carusel
E vreo surpriza
pentru ce am venit aici?
A fost din dragoste
sau pentru a lasa pacatul sa abunde?
E vreo surpriza?
Treaz din vise dense ca sangele
Ia-ne de pe inima pietrele.
Trebuie sa credem.
pentru ce am venit aici?
A fost din dragoste
sau pentru a lasa pacatul sa abunde?
E vreo surpriza?
Treaz din vise dense ca sangele
Ia-ne de pe inima pietrele.
Trebuie sa credem.
Fauna Constantei
Animal intuitiv
cu aplecari abnormale.
Pradator in stepa incertitudinii
simt fiecare respir al tau,
fiecare miscare.
In zapada moarta
sau in nisipuri miscatoare.
Alunec rau intentionat prin blocuri,
prin draperii
de fete trecatoare.
Iti ling sufletul confuz
de adormirea luminii,
Si astept pervers, zambind,
sa vina sfarsitul lumii.
cu aplecari abnormale.
Pradator in stepa incertitudinii
simt fiecare respir al tau,
fiecare miscare.
In zapada moarta
sau in nisipuri miscatoare.
Alunec rau intentionat prin blocuri,
prin draperii
de fete trecatoare.
Iti ling sufletul confuz
de adormirea luminii,
Si astept pervers, zambind,
sa vina sfarsitul lumii.
ssssssssssssss
ssssssssssssss
Snake eyes glare at heaven
through sinful music
drunk on the idea
of taking
everything away from it.
cigarette smoke pointing
through night skies
high on paint
war paint,
ready for a century of war
Smiling behind the fabric
of elegant clothes
drunk on a nervous shiver
in a nervous system,
in the winter of our discontent.
Solemn, I wait
for sorrows to dissolve.
Sober. Sinking.
Glaring at the skies one last time,
fingers locked on an atom bomb,
before the flames engulf it.
Snake eyes glare at heaven
through sinful music
drunk on the idea
of taking
everything away from it.
cigarette smoke pointing
through night skies
high on paint
war paint,
ready for a century of war
Smiling behind the fabric
of elegant clothes
drunk on a nervous shiver
in a nervous system,
in the winter of our discontent.
Solemn, I wait
for sorrows to dissolve.
Sober. Sinking.
Glaring at the skies one last time,
fingers locked on an atom bomb,
before the flames engulf it.
Sunday 2 February 2014
Sleepwalkers Narrative.
How can I sleep with madness sitting on the side of my bed? It's almost 5 a.m. I am here, a sponge of caffeine. Ian curtis whisper through the phones speakers, his spirit drifting aimlessly across the room. In my constant wake I dream the girl I killed. Lately more often than ever. These sheets have been smelling so clean for the past year. Smelling of sterility, of hospital beds and lonely old age.
A wave of blood floods my mouth. Liquid iron down the throat. Gingivitis for the biting animal.
I put the pen away and head towards the light switch. My heavy breath subsides in the early morning light. I will not find joy in sleep only delay for the engulfing emptiness.
Saturday 1 February 2014
neintitulat
Cabluri electrice contemplează marea neagră.
Pereții instituțiilor, poezii nonsensice
care transmit mesaje sălbatice.
Străzile își adjusteaza măștile
în funcție de sezon.
Verde, galben, gri, alb, verde.
În școli, blocuri de desen înghit
arhitectura unor vise în construcție,
ce nu se vor realiză vreodată.
La semafoare, schelete așteaptă
de decenii schimbarea culorii.
Mizantropi bine îmbrăcați,
răspândesc prin fibră optică
o nouă ciumă.
În biserica lui Tiamat
rostesc o rugăciune în șoaptă.
Se ridică, îmi alunecă din cap,
ca o eșarfă neagră.
Se așează pe cer în nori de pucioasă,
într-o nesfârșită noapte.
Pereții instituțiilor, poezii nonsensice
care transmit mesaje sălbatice.
Străzile își adjusteaza măștile
în funcție de sezon.
Verde, galben, gri, alb, verde.
În școli, blocuri de desen înghit
arhitectura unor vise în construcție,
ce nu se vor realiză vreodată.
La semafoare, schelete așteaptă
de decenii schimbarea culorii.
Mizantropi bine îmbrăcați,
răspândesc prin fibră optică
o nouă ciumă.
În biserica lui Tiamat
rostesc o rugăciune în șoaptă.
Se ridică, îmi alunecă din cap,
ca o eșarfă neagră.
Se așează pe cer în nori de pucioasă,
într-o nesfârșită noapte.
Anatomia Melancoliei
Toamna coaguleaza arta.
Pictori, scriitori, muzicieni,
stam pe fotolii la piscina,
sub pomii plictisiti de viata.
Chaise-longues de lemn
tapetati cu piele vie.
Stam in jurul unui foc in tacere.
Fiecare demon isi vrea kilul lui de carne
inainte sa alerge in ceata mistuitoare.
Cei mai ipocirit acuza dureri miocardice.
Cei nepasatori au condus pana aici
camioanele insinceritatii.
Restul suntem doar umbre
asteptand sa dispara la lasarea noptii.
Avem un singur lucru in comun
toti fiind organe
in anatomia melancoliei.
Pictori, scriitori, muzicieni,
stam pe fotolii la piscina,
sub pomii plictisiti de viata.
Chaise-longues de lemn
tapetati cu piele vie.
Stam in jurul unui foc in tacere.
Fiecare demon isi vrea kilul lui de carne
inainte sa alerge in ceata mistuitoare.
Cei mai ipocirit acuza dureri miocardice.
Cei nepasatori au condus pana aici
camioanele insinceritatii.
Restul suntem doar umbre
asteptand sa dispara la lasarea noptii.
Avem un singur lucru in comun
toti fiind organe
in anatomia melancoliei.
Oras Inchipuit
Ridică-ți pumnii rahitici
precum antene spre paradis
sub furtunile ce se adună!
Plouă de mori uneori,
iar pe acoperiș apa
clănțăne ca un maxilar
macinat de o grijă veche.
Ai intrat în Constanța.
Un turn de cancer păzește sfârșitul
autostrăzii drumului sfânt spre capitală.
Canioane teribile de zgomot static,
sunt măsurate de ceasul atomic de la tomis,
iar timpul e schițat în figuri interioare.
Aici, la malul mării,
suntem în bătaia focului deschis,
departe de poliția mondială.
Clădirile dorm,
în ele oamenii nu se mai trezesc,
nu mai dorm pe plajă.
Konstanz.
Geamuri sparte în zona industrială,
lacătul pus la ușa omenirii.
A 3a parte.
Absolutul cântă. Santal acompaniază.
Aripi mărginite secretă acid în întuneric.
Înregistrări din Doors luminează
taberele de refugiați din tomis nord,
dacia, faleză, palas, medeea, cet, inel.
Atenție mon ami,
în alte bucăți ale orașului,
mâini tremurânde,
pipăie moaștele opulenței.
Cum scrie și în biblia Sf. Laurent.
Dar sufletul meu nu stă în Constanța.
A visat că era un buldozer.
A visat că era singură într-un câmp gol.
O drona în tabăra morții.
Antenă spre paradis.
precum antene spre paradis
sub furtunile ce se adună!
Plouă de mori uneori,
iar pe acoperiș apa
clănțăne ca un maxilar
macinat de o grijă veche.
Ai intrat în Constanța.
Un turn de cancer păzește sfârșitul
autostrăzii drumului sfânt spre capitală.
Canioane teribile de zgomot static,
sunt măsurate de ceasul atomic de la tomis,
iar timpul e schițat în figuri interioare.
Aici, la malul mării,
suntem în bătaia focului deschis,
departe de poliția mondială.
Clădirile dorm,
în ele oamenii nu se mai trezesc,
nu mai dorm pe plajă.
Konstanz.
Geamuri sparte în zona industrială,
lacătul pus la ușa omenirii.
A 3a parte.
Absolutul cântă. Santal acompaniază.
Aripi mărginite secretă acid în întuneric.
Înregistrări din Doors luminează
taberele de refugiați din tomis nord,
dacia, faleză, palas, medeea, cet, inel.
Atenție mon ami,
în alte bucăți ale orașului,
mâini tremurânde,
pipăie moaștele opulenței.
Cum scrie și în biblia Sf. Laurent.
Dar sufletul meu nu stă în Constanța.
A visat că era un buldozer.
A visat că era singură într-un câmp gol.
O drona în tabăra morții.
Antenă spre paradis.
Orase
Corpul tau e New York.
Al meu Londra.
El Moscova.
Ea Beijing.
Suntem atat de departe
unul de altul.
Al meu Londra.
El Moscova.
Ea Beijing.
Suntem atat de departe
unul de altul.
Nucul. ParadisMut
Salivând roșu din ochi
pentru a cunoaște soarele amar
care lucește pe lângă mine,
spre lumină.
Dând foc la perdele, sperând că visez.
Distrugând cavoul memoriei din existența.
Într-o cameră plină de familie, nu găsesc
pe nimeni înrudit.
În holul luminat violent, nu mă găsesc pe mine.
Am zăcut beat pe ciment în ziua nașterii mele,
sărbătorind tot ce însemn.
Sunt tata întreg.
Sunt nimeni.
Nu pot iubi.
E în sângele meu.
pentru a cunoaște soarele amar
care lucește pe lângă mine,
spre lumină.
Dând foc la perdele, sperând că visez.
Distrugând cavoul memoriei din existența.
Într-o cameră plină de familie, nu găsesc
pe nimeni înrudit.
În holul luminat violent, nu mă găsesc pe mine.
Am zăcut beat pe ciment în ziua nașterii mele,
sărbătorind tot ce însemn.
Sunt tata întreg.
Sunt nimeni.
Nu pot iubi.
E în sângele meu.
Vertigo. ParadisMut
Un slujitor destinat al nopții,
luna ta visează praf și
limba ascuțită a voinței zeloase e
congruenta cu sarea din gura ta și
elogiul care se apropie al lumii.
Pierdut în tiparele tinereții, spectrul
durerii se întoarce să te bântuie.
Și construcția schimbării nu schimbă nimic.
Amintiri zboară prin masca vieții,
apărându-te de timp.
Sunt doar ani care au născut
carcasa pe care o ai.
Cocoșat în grija apatică, ignorând pașii,
cu excepția celor făcuți înapoi.
Ghemuit pe o sfoară împletită din fum/
o sabie mânuind moartea
care ți-a îngropat speranțe.
Concentrat pe lumina dintre jaluzele.
un sclav al realității sub un monarh în ceruri.
Pierdut în tiparele tinereții unde
vitrinele lucesc viu înapoi la tine.
luna ta visează praf și
limba ascuțită a voinței zeloase e
congruenta cu sarea din gura ta și
elogiul care se apropie al lumii.
Pierdut în tiparele tinereții, spectrul
durerii se întoarce să te bântuie.
Și construcția schimbării nu schimbă nimic.
Amintiri zboară prin masca vieții,
apărându-te de timp.
Sunt doar ani care au născut
carcasa pe care o ai.
Cocoșat în grija apatică, ignorând pașii,
cu excepția celor făcuți înapoi.
Ghemuit pe o sfoară împletită din fum/
o sabie mânuind moartea
care ți-a îngropat speranțe.
Concentrat pe lumina dintre jaluzele.
un sclav al realității sub un monarh în ceruri.
Pierdut în tiparele tinereții unde
vitrinele lucesc viu înapoi la tine.
Baie in Soare. ParadisMut
Mi-am ținut respirația și am condus printr-un labirint de case bogate.
Am privit cât de verzi erau pomii.
Am privit trotuarele înalte și gardurile albe.
Am strâns volanul.
Am transpirat presand pielea scaunului.
Am privit câinii sucindu-se prin grădina bogată.
Te-am privit stând într-un prosop, în iarba care depășea lungimea picioarelor. Am privit în ochi contemplativi. Am lăcrimat nervos, cu privirea zdrobită de oceanul de lumina.
Incapacitat de pernă, m-am adâncit în așternuturi înghețate de degete ca petale trandafirii. Spatele meu a tremurat sub unghiile tale de granit. Înșelător și urât, prin spațiul dintre maxilare. Macină oase până la galben și zdrobește gingii în sânge. Cea mai grea parte pentru cineva slab a fost să îți mângâi degetele pline de inele cu dinți.
E 5 dimineața...iar inima mea înflorește cu fiecare moment ce trece. Acum și pentru totdeauna.
Am privit cât de verzi erau pomii.
Am privit trotuarele înalte și gardurile albe.
Am strâns volanul.
Am transpirat presand pielea scaunului.
Am privit câinii sucindu-se prin grădina bogată.
Te-am privit stând într-un prosop, în iarba care depășea lungimea picioarelor. Am privit în ochi contemplativi. Am lăcrimat nervos, cu privirea zdrobită de oceanul de lumina.
Incapacitat de pernă, m-am adâncit în așternuturi înghețate de degete ca petale trandafirii. Spatele meu a tremurat sub unghiile tale de granit. Înșelător și urât, prin spațiul dintre maxilare. Macină oase până la galben și zdrobește gingii în sânge. Cea mai grea parte pentru cineva slab a fost să îți mângâi degetele pline de inele cu dinți.
E 5 dimineața...iar inima mea înflorește cu fiecare moment ce trece. Acum și pentru totdeauna.
Casa Viselor. ParadisMut.
Mușcat de neliniștea sobrietății.
Învins de cârja cu piele de chihlimbar.
Tema zilei e proză incomfortabila.
Halucinez vederea Romei;
acea scurgere a unei ființe roșii, amare care evadează din ramă.
Roma. Renașterea dragostei mutuale.
Îmbrăcatul mănușilor care săruta pielea.
"
-Sunt pe moarte.
- E liniștitor?
- E ca un vis.
- Aș vrea și eu să pot visa."
Subscribe to:
Posts (Atom)