Delir 1.0

Am stat in parc ingropat in iarba. Deasupra mea, nori ca linguri de inghetata. Aroma de fier.
Sub mine pamantul unui intreg imperiu. A mai multor imperii aduse acum in ruina. Am stat cu dureri de cap. De vorba. De mana. Sau erau dureri de suflet? Dar unde e sufletul? Intre coaste sau intre urechi?
Am stat in parc. Fara televizor. Fara radio. Fara masini. Fara avioane. Fara nimeni cunoscut. Am stat cu muzica. Nebuna. Fierbinte. Mi-a lasat urme pe ureche cum obisnuia cineva acum ceva timp. Parul imi creste. Ma tund mereu. Aici nu are cine sa ma traga de el. Dar macar e soare. Soare bun. Soare nebun. Soare. Soare.Soare.
Dar iti trebuie mai mult decat atat sa fii in viata. O viata buna. Viata lunga. Diferente. Cui ii trebuie ambele? Nu conteaza. Muzica asta ma sugruma. Ma simt ca intr-un accident de masina. Cu coastele zdrobite ce imi impung organele. Asta e durerea singuratatii. Sa supravietuiesti accidentului fara sa mori. Poti sa mori si fara sa te ingropi in pamant. Te ingropi in iarba. In bratele altcuiva. In linistea unei ape. In zumbzaitul mecanic al oraselor. As vrea o lampa. Nu una cu dorinte, una cu baterii. Devine greu sa scrii mereu sub lumina lunii. Si ea trebuie platita din cand in cand. Nimic gratis. Nimic pentru noi. Ma intreb daca e la fel pe lumea ailalta. Sau in alte lumi. Exista muzica clasica in cosciug? Exista saruturi? Da. Trebuie sa fie. Desi sunt alte creaturi care ti le ofera. Sunt terminat ca bateria. Nici macar aia buna. Aia proasta. 7777 de motive sa fii in viata. Azi nu gasesc nici unul. Ma ajuti? Gasesti tu unul pentru mine? Ar fi de ajutor. Ca o mana care te salveaza de la inec. Ma agat de tine ca un cocosat de gard. Esti mai mult decat un colac de salvare. Dar azi sunt slab. Sunt sec. Sunt bolnav. Sunt vinovat. As vrea sa am mai mult sa iti ofer. Nimic nu e cum ai vrea sa fie. Ma culc. Inghid ochii. Nu pot dormi. Dureri violente de cap precum furtuni in desert. Cine sa traiasca in inima mea??? E desert. Noaptea sunt minus 40 de grade. Ai rezistat o noapte. Apoi ai inghetat. Esti inca acolo. In noaptea nesfarsita a desertului. Te vor gasi in 20 de ani arheologi care vor sa ma iubeasca. Vor incerca sa-ti afle povestea sa stie cum ai rezistat asa de mult acolo. Zambind rece, la gandul ca toate gandurile duc la dragoste.


Haos calm. Sunetul necunoscut. Vag. Straniu. Poate e o muzica. Poate e doar zgomot.
Poate te tine cumva atent doar pentru ca detesti o ordine. Una in care traiesti. Una de care te feresti. Haos Calm. Sunetul unei femei care plange. Unor lupi care urla. Alergat dement prin padure. Printre copaci. E un picior pe o pedala de acceleratie cu pantalon patat de aburi de alcool. Haos Calm. E o lacrima. O singura lacrima care se usuca inainte de ajunge jos. Ca un preludiu in creerea unui monstru. Ca manivela trasa care l-a facut pe Frankenstein. Haosul calm e un deget care pocneste. Trosneste. Sunt degete dansand in zgomot de os fracturat. E un picior care loveste nelinistit podeaua. Rapid. Apoi se opreste. Haosul calm e windows media player. Toate zgomotele pamantului care aliniate iti plac si separate sunt o prostie. haos calm. cea mai frumoasa parte din tine. E faptul ca te crezi plictisitoare dar nu esti. E faptul ca te intinzi nesfarsit in singuratate cand un milion de oameni asteapta sa iti faca o casa. Sa iti ia o masina. Sa te poarte inconjurul lumii trecand intai prin patul lor. Deschis. Inchis. Sufeltul tau e departe de noi. Departe. Inchis printr-o fereastra in care privim inauntru cand ne lasi. Vreau o adresa. Ceva sa imi verific afectiunea. Gandurile tale sunt bucati din cultura globala. Dar recolta de anul asta e nesatisfacatoare. As vrea sa plantam impreuna unele noi. Sa gandesti ceva indestructibil. Inconsumabil. Sa udam asta cu apa sarata. Nu stii ca cel mai bun lucru in viata e apa sarata?


Umbre. Iluzia optica. Iluzie optima. Absenta luminii care ascunde o fata. Poate ascunde mai multe. Ascunde. ASta e cert. Umbre. Pe pereti, pavate cu respiratie accelerata. Cu gemete usoare. Dar nu tot timpul. Cu zgomot de piele stransa, ca o prelata intinsa pe masina. Zgomote in umbre. Doua umbre care se contopesc. uneori Trei. Alteori mai multe. E indeajuns incat sa o iei razna si sa nu o mai aduci inapoi. Sa pleci peste campia de bumbac alb. sa te intinzi la soarele becului. La Focul tigarii pe care ea mereu o fumeaza dupa. Si eu fumez. Fiecare are tigarile lui. Vin. Vin. Vin. Astept rabdator. Inca un pahar. Din nou umbre. De data asta mai rau. Mai violent. Mai accelerat. Tipete. Devina cea mai placuta violenta domestica. Muscaturi, palme. Furie. Nici o plangere dupa. Nimic. Totul se dizolva in doua brate. Apoi liniste.



Tremur in chochilia mea. Nu e vant. Nu e ploaie sau zapada. Doar frig. Usile sunt inchise. Geamurile la fel. Dar e frig. E idila orasului meu interior cu o noua era glaciara. Am vise de depresie clinica. Ma plimb prin parcuri ca pe culoarele unui sanatoriu. Nu e nici un leac. Sunt satul. Satul de frig. De rece. Satul ca un functionar public. Ca un avocat. Ca un doctor. Ca toate lucrurile ce se asteptau de la mine. Sunt satul de intuneric nesfarsit gaurit de stalpi. Sunt satul de ecou in pesterile interioare. Sunt satul sa sap peste tot prin suflet uitand unde mi-am ingropat pasiunea. Nu mai stiu nimic. E o epoca asa stranie sa fii in viata. Literele fug la fel de mult ca gandurile, ca trenurile, ca tot ce se misca.