Scrisoare catre casa

Imi iubesc tineretea. E cel mai bun lucru din viata mea momentan. Imi ofera luxul de a fi las. De a fi nomad. De a putea fugi de mine,de responsabilitati, de a fi intruchiparea unor asteptari, in orice colt al tarii sau al continentului. In zilele cand privesti in sus si iti dai seama ca pana si stelele au disparut, poti oricand sa iti arunci cateva lucruri in geanta si sa pleci. Intr-un fel chiar imi simt pielea patata de cerneala adolescentilor francezi ai secolelor trecute; romantic anarhist cu temperament burlesc. Cand pui un astfel de spirit pe sine, sau in centuri deasupra rotilor, cu siguranta vei obtine o fiinta ce alearga deasupra drumurilor, deasupra lanurilor, deasupra sa, planand tacut catre necunoscut. Sub capcana inchisa a pleoapelor, in ureche se adapostesc stranii orgii cu Feist, Regina Spektor sau Fionna Apple ce curg domol din valurile sangelui de struguri. De acolo, febra placuta a verii imi tine strazile inimii inchise si mainile ocupate cu poeme ce peste ani nici eu nu le voi mai intelege pentru ca viata are valoare doar privind-o prin perla lucioasa a prezentului. Si totusi uneori sunt zile in care caldura te ingenuncheaza, gata de a-ti decapita gandul de a merge mai departe. Sunt oameni ce imi trag sufletul inapoi spre locul unde marea saruta nisipul. E o copilarie ce imi umbla prin memorie si imi deschide robinetele unui potop de amintiri frumoase. Dar imi ascund ochii sub umbra noptii si visez. In lumina lunii, tot aurul de pe pamant nu-mi poate fura acest lux. Apoi ii deschid iar in preajma altor suflete. Mereu sunt altele. Ma bucura ca inca mai pot gadila tendoane imaginare sub care dorm orgolii. Ma intristeaza sa vad Oamenii infometati dupa un pic de simpatie. Vorbele bune fiind acum delicatesele unui popor care a uitat cum sa guste bucuria. Astfel, mergand prin ciulinii baraganului mi-am tarat corpul pe sub un soare violent ce inca imparte bice de lumina. M-a bucurat sa ma stiu chinuit. Am simtit ca departe de siguranta unui adapost, murind pe marginea asfaltului in mijlocul unei mari aurii de spice ma voi strecura cumva pe raze, direct in soare. Alteori insa, am mers sub un cer stins precum o pana de curent si i-am zambit multumind pentru intelegere. Timpul, draga mea, fuge spre sud pe autostrada apusului. Zilele s-au intins, iar noptile s-au uscat precum smochine in bataia cruda a caldurii. Am pierdut ceva din el dar nu l-am lasat sa fuga cu sufletul meu. In fond, ce importanta au fusurile orare pentru morti? Pentru un copil ascuns inainte sa se nasca?
Chiar si asa, nimic n-a curs fara sens. Mergand, si plantand afectiune in carnuri ce o uita, am sters de praf, placerea latenta de a vorbi, a unui milion de fiinte. Acum le numesc ale mele si le port sub unghii de fiecare data cand praful drumului ma arunca aleatoriu pe unde ma pot duce picioarele. Acum sunt acasa si sapunul imi sterge treptat amintirea voastra vie. Pe data viitoare zei anonimi...

Nisip blocat in clepsidra

Din praful de pe umerii camasii
si suspinul unei cravate mute,
O silueta a luat nastere
in gradina amintirilor placute.
Si am privit cu ochi curiosi
cum milenii de scantei nebune,
ce pareau la ere distanta;
Iau foc si incep sa lase urme.

Poate a fost parul ei,
precum vinul ce saruta sangele.
Sau cum pentru un milion de voci
Ea are un milion de zambete.
Si imi pare neobisnuita,
printre animalele cu sufetul concav
Iar eu, un sarpe ce inghite lumea
Nu pot decat sa o privesc suav.

Pana si urechea imi izoleaza lumea
Aproape de cuvantul ei grabit.
In timp ce pe sub piele,
Tesuturile-mi ard mocnit.

SI ma simt straniu stiind
ca traiesc intr-un foc linistit si calm;
hranit in ochii ei, de visele copilariei,
ce valseaza, urmand clape de pian.

Astfel pastrez intr-ale mele coaste
Arta pierduta de a pastra un secret.
Precum un zeu al marii intr-un acvariu
Salvat cu un zambet; de la innec.
Poate cand clepsidra se va sparge
Iar timpul va privi dincolo de noi
Cand se vor sterge promisiunile din piele
Si demonii pasiunii vor fi eroi;
Atunci va fi loc sub un soare
Pentru tot ce nu e acum
Lasand Luna sa ne mangaie
Caci nu mai ea stie cat suntem de nebuni.

Prima Piatra

Lucrez la scriptura lumii
O munca vag si prost inteleasa.
Cum sunt toate muncile pamantului
Facute de o mana proasta.

Asa ca urmareste cuvantul meu scrijelit:
Viata ce o urmam e la randul ei urmata
De conspiratia cretinilor ce inunda
precum milioane de potopuri ce bat grabite-n poarta.

Se strang in turnurile educatiei
sau conspira meticulos in cafenele.
Raspandind cuvantul Sfantului Cretin
curgand in urechea lor precum miere.

un sacrificiu al artei libertatii,
pierduta oricum in umbra ultimului deceniu,
Catre zei ai lumii noi ce cresc
in lipsa unei sclipiri de geniu.

Astfel, lumina unei sperante moare aici.
cu prima piatra aruncata,
In casa de sticla a gandurilor noastre
ce va ramane mereu sparta.

De viermi si fluturi

Plamani. Motoare ruginite in abur
Inspir lipsit de inspiratie.
Din maxilarele inclestate unde joaca
Gust palid de cafea macinata.

Sange. Coborand curios din gingie
Plimbat in santurile din limba.
Sub dinti ce zac aliniati precum case
Intr-o dizgratioasa suburbie.

Suflet. Prins intre tesuturi in ruine.
Topit in foc mocnit.
Ce joaca aleatoriu, castrat de sfori straine
Asteptand in ghene, o salvare ce nu mai vine.

Cocaina. Praf mancat din stele.
Un vierme al vremii.
Intarind prin alterare omul din climate dure,
Sub mangaierea caruia, creste visul meu de a fi fluture.

Mylitta

Nascuti din zvonuri
ce raman prin par si haine.
Straini de abatoare
unde suflete ingheata,
in orele suplimentare.
Cu colti tociti,
caci hrana lor e mereu moale,
cu burtile lasate umbla printre noi,
insatiabili, Pradatori straini de foame.

Venind din caste izolate
imbiband mirosul ororilor.
Respirand o viata intreaga
in anul chinezeasc al serpilor.
Cu ochi goi de insecte
masurand bucatile de piele
Ce nu vor mai fi vreodata fine,
imprimand imaginar pe ea
bancnote lucioase, veline.

Sub biciul de lumina,
in oceanul unsuros de noapte,
unde marea saruta Babilonul
si raiul e o vedere intr-o strada departe.
Sunt o femeie-zeu
Visatoare, voluptuoasa,
incercata adanc de anxietate.
Formele mele ravasite
de colti si gheare de animale
viseaza un sfarsit fara durere
cu coapsele inchise spre eternitate.

Warmth

I love you, from the back of my skull to the tip of my toes. I want to be your best memories and the comforting wind after you had your worst. I want to be the wall between you and the world. I want your guilt, your shame your everything. I want to be the arm that snaps their fingers when they point at you and laugh. I want to be the hand that leads you through the night back home. I will be there smiling when you scream at me, and in my embrace you will lose the will to fight me. I want to melt your fear into wine and we'll both set off drunk to the stars. I want bury your guilt and bathe you in the sweet scent of flowers that grow from it. I want to have your joy and from it braid together delightful music that makes the soul shiver. When you don't feel beautiful, I will lock my doors and my windows and stay inside with you. I want to be the mad flavor of your dreams. I want to be your dream of better days.
What I want from you is to live long after the castle I built for you in my heart, crumbles. That, and a drive to the moon every now and then.

Somnul trecerii

M-am trezit in sunetul ploii. Fasii calme de lavanda curgeau in ordonat pe geam. Un val racoros de aer s-a tarat prin cramatura geamului si s-a spart pe fruntea mea. M-am ridicat si m-am uitat la ceas. 7:07. O senzatie stranie s-a cuibarit usor in stomac lasand in spatele mintii ideea ca m-am trezit in alta lume. Cu degete lenesi am desfacut oul galben kinder in care imi pastram pastilele si am inghitit cu o usoara nostalgie pe ultima apoi am privit in oglinda. Din spatele ei, figura unui copil se holba la mine. Parul lui de culoarea cauciucului era pieptanat pe o parte in moda scolilor private din vest. Fata lui era barbierita atent si nu pastra nici o urma a muscaturilor de acnee. Buzele lui de culoarea marului erau inerte iar ochii pareau sa tina inchisi in ei umbrele unui milion de suflete. Ceva din fata lui parea sa ofere reflexia unei sanatati neatinse. Apoi a sunat telefonul. "E timpul." a spus o voce calda de femeie si apoi a inchis inainte de a putea da un raspuns. Mi-am luat ghiozdanul de la capul patului si am iesit afara in ploaie. Un zgomot neobisnuit de pasari se impletea cu cel al ploii pe pamant. Am iesit din curte in strada, unde o masina albastra astepta. Am urcat fara sa vad cine conduce si privirea mea a ramas fixata pe geam. Mi-am aprins o tigara furata de la unchiul meu si acordurile piesei Natalie Portman au inceput sa innece sunetele de afara. Odata cu ea zgomotul mut al motorului ne-a pus corpurile in miscare. Am simtit ca intr-un mod inexplicabil fiinta mea s-a lichefiat in caroseria masinii. Mergeam mult prea incet dar nu ma deranja absolut deloc. O femeie pe bicicleta a trecut usor pe langa noi aruncand o privire pe bancheta din spate. Cand privirilea ni s-au intalnit, mi s-a parut ca am vazut o lacrima curgand pe obrazul ei dar s-a indepartat inainte de a fii sigur. Am mers incet pe asfaltul imaculat si ochii mei au ramas atintiti la casele de pe margine. Intr-o curte, o maimuta imbracata in costum de iepure imingea o roaba plina cu oua de diferite marimi pe o poteca de ciment ingradita de flori, iar un caine o urmarea de la unul din geamurile casei. In timp ce masina trecea prin fata casei, amandoi s-au oprit si ne-au condus un timp cu privirea. Urmatorea casa adapostea inauntru o fata imbracata doar intr-o rochie de balerina si pantofi rosii cu toc fumand o tigara pe o canapea. Nu ma puteam misca privind cum fumul se strecoara in fire abia observabile prin geamurile lipsitede fereastra. In curtea ei, un barbat statea nemiscat in ploaie cu capul pe spate si ochii inchisi. Am zambit nostalgic vazand cum corpul lui era brazdat de santurile unor muschi bine definiti ce pareau sa absoarba tricoul alb, transparent deja sub greutatea ploii. La a treia casa ploaia deja se oprise iar un parfum de primavara parea sa se strecoare pe sub geamurile inchise ale masinii. In fata casei, in iarba, un baiat de 25 de ani statea cu mainile intinsein fata. Palmele lui erau negre iar venele lui pulsau negru in sus catre gat. Am intors instinctiv capul, ochii mei traversand instinctiv drumul. Un semn batut in cuie ruginite: "In timp ce umanitatea slabeste in creaturile astea posedate, violenta lor devine incontrolabila." In spatele gardului un grup de 5 fete cu pielea placata in sange priveau masina in timp ce panglici de lacrimi le curatau obrajii in cute verticale. "Dragostea le-a subjugat sufletele acestor oameni, trecutul lor vioi a fost uitat de mult." Apoi, dupa un timp, masina se opreste in fata unui cimitir. Un inger de marmura ofteaza in timp ce mangaie un leu caruia ii lipsesc coltii. Din el, o fata urca treptele si iese in strada trgand dupa ea o geamantan antic. Gravat pe o parte in litere de mana e un citat de Emerson:"What lies behind us and what lies before us are tiny matters...compared to what lies within us. Isi urca in liniste geamantanul in portbagaj si urca in masina langa mine. Se aseaza si priveste pierduta pe geam si in mod mecanic fac si eu acelasi lucru. Pe partea ei, stalpi electrici uriasi sustin zeci de cabluri. Din boxele masinii rasuna usor Formant. Imi intorc privirea iar pe partea mea de drum. Nici aici nu mai sunt case. Sunt doar dealuri uriase care se intreatrund recum perdele verzi. Pe marginea drumului, pe un scaun de lemn sta un ceas si o lampa cu petrol; alaturi, intr-un fotoliu de catifea purpurie, un barbat doarme avand pe fata o carte albastra pe ale carei coperti nu scrie nimic. Dupa un timp, masina se opreste langa o plaja. Langa malul marii, un baiat si patru fete rad fara zgomot pe un prosop prin intr-un colt de un lampion metalic. Toti poarta ochelari, fumeaza si privesc zambind spre masina noastra. "Aici cobori tu." spune vocea fetei din stanga fara a-si lua privirea din geamul ei. Imi apropii capul de scaunul soferului dar nu e nimeni la volan. Deschid portiera si imi iau ghiozdanul pe un umar. Dupa primii pasi, masina porneste din nou si o urmaresc pana se pierde in undele de caldura apoi ma indrept catre cei de pe plaja. Incet, incet fetele lor se disting. Sunt singurii oameni care i-am iubit vreodata. De la distanta se aud rasete iar vocile lor tia cu bucurie: "Chiar vorbeam de tine, am crezut cu totii ca ti-ai vandut sufletul cumva si n-o sa mai vii. Dar apoi ne-am amintit ca nu ai suflet". "Pai voi mi l-ati mancat." am raspuns coplesit de bucurie in timp ce restul au inceput sa rada zgomotos. "Stai jos, ia o tigara. Mai asteptam pe cineva...". Mi-am aprins tigara, mi-am pus o pereche de ochelari si m-am intins pe nisip inchizand ochii.