Transfuzie.

Am tastat radio heroin si am inceput sa sangerez.
Picaturi mari si groase
ca sosul tomat din conservele de macrou.
Vroiam sa ma opresc din a scrie,
dar ca o haina agata in clanta usii
ceva ma tinea acolo, tintuit pe scaun.

La inceput am facut batai in varful degetelor
si prin duritatea plasticului,
pielea a cazut ca folii de ceapa
lasand osul sa se vada.

Treptat, prin fluxul rosu de cuvinte,
au inceput sa picure lucruri din mine.
Lucruri ce nu le-am inteles niciodata.
Fabricatiile acestei lumi la mana a doua.
Bisericile sfintilor pe care ii cunosc
construite pe nisipul miscator al mediocritatii.
Pamantul de carton pe care
pasesc cuplurile in parcuri.
Ceruri infinite, pictate cu alcool
ce stau sa picure in guri buimace de experienta.
Sanctuare salbatice de sex si pornografie.
Insule insipide de loialitate
ce nici cei mai intuitivi geografi nu pot sa cartografieze.

Tot ce-am dispretuit in neintelegere a curs rabdator,
precum o transfuzie in hartia alba.
Stiu ca maine ranile degetelor vor disparea fara urma,
si sangele se va retrage in liniste sub piele.
Nu stiu cate furtuni vor mai trece
pana-mi va curge in vene apa cristalina a marii.

Azi a fost doar o alta zi in care am asteptat calm, pacea unui sfarsit.
A fost aproape, dar a trecut precum un autobuz ce n-a oprit in statie.
Poate undeva in orasul asta, cineva l-a prins.

Publicitate

Modelati-va corpul dorit.
Transformati-va potentialul in performanta.
Cea mai buna cafea din oras doar la...
Esti gras.
Esti prost.
Cafeaua ta nu-i buna.

Post a new photo.
X, Y, Z and 7 others like your photo.
7 others like your photo.
Photos are identities.
Face it, you need the admiration.
More, and more and more.

Am adormit in valuri de confuzie.
Totul pare un vis de mescalina
din care ma trezesc uneori,
doar pentru a ma adanci mai mult.

Marius pe Malul Marii

Am iesit din casa. Coborand scarile ma simt adancit intr-o spirala de ciment in care nu pot distinge nimic. Cu fiecare treapta intr-un intuneric indescifrabil. Afara, o adiere subtila de vant imi atinge mainile precum o pensula fara culoare. Ma simt invaluit in linistea mecanica a orasului. Incep sa merg incet, fara o destinatie iar  pe sub casti se strecoara suflul metalic, nesigur al unei masini in trecere. Se pierde, apoi vine alta. Privind in jurul meu, simt cum ceva ascutit ca o unghie neingrijita ma zgarie rapid pe sub coaste. Cateva secunde. O miscare rapida si atat, care lasa in urma o cavitate aproape insesizabila. Treptat, nimicul lasat in urma se dilata. Imi aprind o tigara. Mergand de-a lungul bulevardului, taxiuri cara oameni precum trenurile marfa. Cate trei, cate cinci. In toate partile, prin bezna taiata ici colo de sferele unor stalpi de lumina. Un caine ma priveste cateva secunde apoi isi lasa iar capul pe labe intr-un somn fara vise. Undeva mai incolo, un grup de femei cu caini ma conduc cu privirea. Inainte; si mult dupa ce am trecut. Privirile lor, un amestec de curiozitate si frica. Imi las gluga sa alunece usor peste degete si apoi linistita pe ceafa. O parte din frica se dilueza apoi creste iar in stranii vibratii. Voci limpezi se strecoara in ureche dar nu pot distinge nimic. Muzica din casti se impleteste in cuvintele lor. Versuri ciudate ale unor lumi straine. Mergand mai departe pe varianta, nu imi mai simt mana care pare acum lipita suav de tigara. Degetele imi par atasate superficial ca o hartie umeda pe un obiect strain. Inhalez. Deasupra Ovidiului lumini lucesc anemic. Totul intr-un tablou apocaliptic al nepasarii. O senzatie ca nu sunt unde trebuie ma inveleste pana la piele ca o haina uda. O haita de prostituate racneste semibinedispusa :
- Baiatu'! Vrei ceva? Incetinesc o secunda si sunt un milion de lucruri pe care as vrea sa ma opresc si sa le spun. Fara a ma opri, pe sub un zambet crapat las un:
- Nu stiu. Nu. Multumesc oricum. Se uita una la alta in liniste si isi continua discutia.
Pasind nesigur, Ma gandesc la mine ca la un trotuar din care in fiecare an primaria mai fura cate un metru doi pentru parcari. Pentru cei ce au masini. Printre blocuri, ragaitul metalic al orasului se stinge ca refluxul unei cafele care a dat in foc. As fi vrut sa am o masina de cafea, sa scoata natural, fara zgomot ceasca zilnica. Pe aleea mea, pisici privesc curios de pe margini. Par sa priveasca adanc, sa gandeasca ceva fara a spune nimic. Pentru o secunda sunt si eu o pisica, visand la tot pestele din mare. Ajungand la scara blocului ma trezesc o clipa in pacanitul interfonului. Urc scarile, intru si imi fac o cafea. Imi aprind o tigara. In alte zile Nici nu fumez sau beau cafea. Azi e altfel. Inauntrul meu, nimicul isi face loc in fiecare celula. Prin vene, tesuturi, in unghii. Ma simt invins de o noapte interminabila.
Cred ca a trecut o luna de atunci. Poate mai multe. Poate noua vieti. Dar din seara aia n-am mai vazut lumina zilei...

Politica Vanitatii

Probabil cel mai greu de suportat adevar este faptul ca nu esti special. Realizarea aceea zdrobitoare ca pur si simplu esti total dispensabil. Ca nu esti facut din praf de stele, ca nu bantui visele cuiva, ca asa zisa ta arta nu-i buna nici de sters pe jos si ca in consecinta nu vei fi vreodata nemuritor. Mi se pare grotesc felul in care ne supunem unor chinuri extraordinare pentru a vinde macar o iluzie a unicitatii noastre. Ne plangem de "pupincuristi" in timp ce noi stam cu fundul la vedere asteptand in secret sa fie pupat. Ne legam de gat cuvinte, culori, muzica, haine. Totul pentru un strop de atentie. De recunoastere. N-as vrea sa fiu inteles gresit. Prefer un stil propriu, desi excentric, infinit mai mult decat lipsa de imaginatie. Doar ca felul in care  fiecare celula a fiintei noastre urla in orice moment: SUNT AICI! UITA-TE LA MINE! e uneori de-a dreptul demn de dispret. Partea dramatica e ca rareori iti aude cineva strigatul intr-o mare de voci ce spun acelasi lucru. Si atunci cand se intampla, va vrea si acel cineva recunoastere. Un schimb mutual. Nimic nu e gratis. Relatii intregi bazate pe un troc de complimente. Una mie, una tie, una mie, una tie. Toti, antrenati intr-un mecanism straniu al vanitatii. Eu prefer sa-mi impart atentia in toate directiile. Dezordonat si dezinteresat in cea mai simpla simetrie. Nevrand sa constientizez vreodata daca la randul meu, complimentele ce mi se fac sunt sincere sau rezultatul reflex al celora pe care le fac; sunt liber in indiferenta mea. Dar nu mereu...

Retrospectives

There will always be moments in which the most important choice of the day is whether to swim or sink. Mostly because the road through this life is paved with disappointment. Men will definitely disappoint you, women as well. You will discover one day that your car refuses to run. That your parents feel nothing for you but obligation. Or that your pet hates you. You will find yourself in a place completely strange of what you imagined not long before. Dreams, plans, ambitions. All will crash into what we so vaguely call reality. Slowly but surely, love, trust and generally feelings you thought unshakeable will make room for disgust, skepticism and relentless negativity. It is the way of things. Temporary. We are all residents in the chaos of change. I suppose the secret to it all is never to expect apologies. We are all animals, each waving the flag of its own interest. Regardless if we admit it or not, the darkness that clouds our days draws from us as much as it does from the rest of the world. Whether we forgive, forget, nurture hatred or comfortably slip into indifference, time refuses to solve our problems for us. Whether we cling to our humanity or not is matter of choice entirely. But in the end, can you really blame those that choose not to?

Freestyle. (pentru ca trebuia incercat)

Am slabit mult.
Sunt carne si oase.
Abator pe picioare,
pe pulpe si coapse.
Urasc fotbalul
Cand primesc pase.
Si toate-s ca tine
Urate si proaste.
Seci dar vaste
Ca litere-n taste.
Cobor ironic, alcoolic
Din secte si caste.
Din iaduri nefaste,
beciuri si castre.

Mutter

Today everything seems pointless. I hate days like this. Days that are an obvious defeat of my youth. Days of malignant contemplation. Of habitual hatred and inner lamentation. Days when you call me to let me know that I'm still the dirty spit of the world. Long, hard conversations that build up like infrastructures to hell. At times you seem to thrive, on crushing every hope I have of ever becoming something to gladly greet in the mirror. At times, you are the boot on my neck. the needle in my arm; the bullet in my head.

You are my confusion, colorful and hazy. A purple cloud of acid rain, the melts my ruined childhood. As a child, I thought you were, the most beautiful angel of this dying world. And you, thought I was, the cruelest monster, ever aborted by this lovely world.

You hid me in my beard, you know. Away from the sun, from spring, from love. Always behind your little spyglass, spying; the fruit of your abandonment. Tell me do you know of my days? Days of nothing but bread,  followed by days of nothing at all. Did you hear the savage howl of my ravaged stomach? Did you see the people that fed it with crumbs of their work?
I've grown to fear you, you know. The power you have over me. The way you start silent implosions that make my ribs cave in. The black holes within me that you create and feed. The ink I spill, the tears I bleed. I wish I had more metaphors to tell you how much you destroy me.

You are undoubtedly the winter of my discontent. A nuclear winter that rages every now and then
to make sure nothing is still alive. To make sure I can't survive. I feel you gave the essence of sadness, you know. In the way you render me unable to speak my own language at times. In such a manner that I wish I was another 24 year old boy, in another country, in another time. Not this, not now.

I have dreams of crawling back into your womb and hanging myself with your umbilical chord or just simply dissolving into enexistence. I feel I need to rewind myself from your life.  And though you pit me against myself in battles to the death, from which I'm never victor; and though you tear me down like a whore; despite the dirt you shovel on my open grave, somehow I never cease to love you. I never cease to hope...

Take your soul bungee jumping.

...but my mind was in another place that day.
- Where was it?
- In a lot of places.
- Like what?
- I don't know if it'd make sense.
I wondered what's the soul made of? What kind of atoms? What kind of molecules.
I remembered thinking someone's french fries because I met her on an empty stomach.
I thought of how in summer we're cruel to our bodies but way more gentle to souls.
I remember thinking that regardless how far and how long I'm gone, like the waves, I keep coming back to this city, to my nothing.
I thought of how me and my best friend hate each other. And this creative hatred we have is more beautiful than any other friendship.
I rembembered the day I discovered Damian Marley's road to zion and thought I wouldn't need anything else...
- There's a lot of things you've got on your mind sweetie.
- Unii ar spune ca e mai bine decat nimic. Eu...nu stiu ce sa zic.
- Probabil ai dreptate.

Chirurgie

M-am taiat pe un deget,
Sa imi aminteasca sa nu mai fiu prost.
Dar s-a vindecat la loc.

Ma gandesc ca data viitoare.
Daca as vrea sa-mi fac vreun rost
Ar trebuit taiat de tot.

Nect...

Imi pare inutila.Vointa ta de-a fi fii. Speciala.Cand stii ca nu esti.Urasc dragostea ta.Pentru citate.Extraordinare.Cand stii ca nu apartii.Gandesti in secret.Ca arta ta te va salva. Cumva.Cand vei fi prea batrana sa-ti mai uzezi frumusetea.Nu stiu nimic. Din ce stiu eu poti fi altceva. Divina. Asa cum Poate eu mananc o caisa, crezand ca-i nectarina.

Valente

Esti acolo.
Cand ma rastesc in oglinda.
in noptile de tristete beata.
Esti acolo.
Cand pasarile verii pleaca,
lasand in urma nimicul.
Esti acolo.
In lumina scarii rulante,
cand ies din iad la metrou.
Esti acolo.
Cand intorc privirea pe strada,
de la cupluri ce se saruta.
Esti acolo.
In calatorii cosmice, pe alte planete,
pe care programul meu spatial incerca sa le ignore.
In fiecare atom al universului.
In fiecare molecula a sufletului.
Esti acolo...

Soapte

Ne-au aruncat din paradis,
in haul mediocritatii.
Si din tot ce-aveam de zis,
a ramas linistea-n care scrasnim dintii.

Am cautat campii nesfarsite,
De clima calda si culoare.
Dar cumva,mereu in umbra blocurilor,
ajungem compania unor animale.
Uneori le aud soptind, clipind,
din ochi sticlosi ca un hublou,
In lume umbland purtat de vant,
un sec si cretin ecou:

"Trebuie sa inveti sa te desprinzi!"
Dar nicaieri aripi pentru acest zbor.

Iepurasi speriati in bataia pustii

Nether

Epitaf:
Unii sunt adusi in lume
de maini primitoare.
Altii sunt trimisi din lume
pe sfori, de maini tremurande.


Meanwhile, above the earth:

Huge egos and small people
Lively cars with mechanical drivers.
Some get to walk on the moon,
Others never get to see the sun.

Long drinks in small rooms.
Darkjazz and blinding lights.
Stone men move like the sea tide;
in
and then slowly out...

Delir

Am avut un vis.

Mergeam pe ganduri, pe nori,
cu mainile in buzunar.
Nici n-am observat portiunea
unde norii erau subtiri,
cazand din cer,
pe taraba unui bazar.

Mergeam prin piata, prin viata,
cu capul complet gol.
Nici n-am observat desertul
cu nisipul miscator,
afundat treptat de ganduri,
in pamantul nepasator.

PseudoGeografie

Traim in merdiane diferite.

In cartierul meu,
miroase a zile lungi de vara.
Si printre blocuri, mici, simpatice.
Lumina, elegant, se strecoara.

In cartierul meu,
e haos. ca natura animala.
Si printre sute de cadavre,
oameni ce merita sa fie cunoscuti,
nu-ntarzie sa apara.

In cartierul tau,
iarna inca e si acum regina.
Si biciuind copacii ce ofteaza,
vantul sufoca rabdator,
orice urma de lumina.
Si e ciudat cum doar
cateva numere de strada
ne mai separa.
Dar n-am putea avea clime mai diferite
nici de traiam in alta tara.

Sunt nopti in care nu iti gasesti somnul. Sau nu te gaseste el pe tine. Sunt nopti in care pasii tai dicteaza haotic o muzica a nebuniei. E un ritm frumos. E splendid chiar. Dar e un ritm singur. Ce numai tu il poti auzi. Cand compania se dizolva in liniste iar gandurile tale isi intind aripile si zboara spre clima calda nu poti face nimic decat sa stai si sa privesti in gol, din spatele unui geam ce iti tine corpul cald dar sufletul rece. E siguranta in singuratate dar cu siguranta nu poti face singur fericirea sa se arate. Curand vom muri, goi si prosti, departe de scopul nostru. Vreau doar un suflet. Unul intreg, neciobit. Inainte ca noaptea sa se termine.

Vae Victis

Moartea e linia de finish. Ai terminat cursa si esti condus cu flori in afara stadionului.
Privesti in urma si majoritatea au abandonat cursa din frica unei astfel de victorii. Altii, campioni ca si tine te asteapta dupa poarta stadionului. Sau poate nu. Poate e un camp de flori acolo. Sau poate nu e nimic.
Uneori alergam, alteori mergem pur si simplu. Fiecare secunda e un pas. As fi vrut sa alegem alt sport. Unul care dureaza mai mult. Dar pana la urma, toate au un sfarsit...

R+

Am visat ca era joi si trebuia sa te vad.
Trebuia sa-mi ceri un foc
si desi nu fumez ti-as fi dat
pentru ca purtam mereu unul pentru tine.
Inca ma intreb uneori,
de ce n-am avut mereu
o bricheta la mine.

Am visat ca era joi si vroiai sa te tin de mana.
Trebuia sa-mi spui c-am mana calda
si desi mint din reflex as fi zis
"Adevarul e ca ma incalzesc cu tine"
Inca ma intreb uneori,
de ce n-am fost sincer,
cu tine.

Am visat ca era joi si
mergeam pe-un camp de mine.
Trebuia sa-mi spui ca-s orb
si ca n-o sa se termine bine.
In schimb ai zambit cand ti-am dat drumul
si cand am calcat pe fier,
Murdarindu-te de mine,
privindu-ma imprastiat pe cer.