Amantii de la malul marii
crescuti in pesterile de aur chitinos.
In pasiuni pentru tehnic
construite mecanic
in inimi aruncate pe jos.
In realitati rorschach
si coloanele sonore a lui Satie
suflul nostru cade in tunetul
primordial,
al lumii vii.
E ceva rece si mat
in spatele oricarui zambet ce-l schiteaza
Din buzele-i ce par tesute
Pe caramizile unor transaminaze.
Iar eu, sec si trist,
Corabie rupta in pietre de sare.
Privesc de la distanta un suras
Ce se inneaca
in fluxul tristetii tale.
Asa ca rabdator am privit cerul
lepandandu-se de furtuna electrica bucuresteana,
a unei stranii geci de piele ce a rapit
amintirile unei neobisnuite ore de toamna.
Eu in schimb, raman aici,
In vodka, tutun si raceala.
Sperand ca inghitind aceste antibiotice ciudate
Bacteria mea de suflet o sa moara.
Sperand ca nu voi mai spera nicicand
S-alerg salbatic in campii
Sperand ca mintea-mi va cadea in somn,
Scaldata in picaturile unei bucurii.
Friday 28 September 2012
Sunday 16 September 2012
Vis lucid
In stranii fotografii ale sufletuluiMemoria se stinge in nostalgie.
Iar amintiri ingropate in milenii
deja refuza amabil sa invie.
Si-am impresia c-am trezit
Un vis lucid de insatietate,
Privindu corpurile lumii pe asfalt
Calcand suav peste cadavre.
Astfel de la geamul meu
privesc zilnic,
umbre ce curg in noapte.
nestiind incotro se-ndreapta
manate de o sticla, o arma,
o neglijabila dreptate.
Si asa raman apatic,
fata de copiii epocilor indepartate
Vazand cum au crescut din ei numai hiene,
singure si infometate.
Wednesday 12 September 2012
Buletin de Identitate
mancati de un hadicap evident;
Carne in loc de suflet,
Jumatati in loc de-ntreg.
Ce alegeri mai putem face?
cand purtam zilnic fata altcuiva;
cand imi cumpar pielea din magazine
Aruncand-o pe a mea.
Cum ne mai putem privi,
noi, spirite pline de contuzii;
cand ochii zac larg deschisi
in somn impanzit de iluzii?
Ne mai putem atinge oare?
sa ne acordam sarutul somnifer.
Cand de sub oasele de creta
Se zbat un milion de omeniri
voind sa fure sentimentul efemer.
Intreaga fauna urbana asteapta
Sa-ti fure clipele din infinit
Sa-ti spuna confuza povestea
Nestiind de fapt cum ai murit.
Sunday 9 September 2012
Vision
Breath in. Breath out. Inspire. Expire...
Cars racing in the street like streams of roaring thunder. The darkness prevailed once more in this tiny Babylon. This city is the broken habitat of almost a million tragedies and even more heartaches. It is a mutant of democracy clinging to a rachitic king. Whores fill the backstreets and sneer hungrily at the young passersby. Arab beats crawl and slither from the seashore into the city. By summer, this resort is the farm of the country. Pigs, oxes, rats; they all revel in the luxury the locals so proudly offer. Alcohol, food, women. The city becomes an oasis of pleasure in this desolated land that is our country. Again, arab beats. Sirens scream somewhere far away in the city but wither in couple of seconds. An ambulance. Goes away as unnoticed as the rest of the world outside the cheap wooden restaurants disguised as artifacts from another era. We did not choose to be deaf. We are forced into it.
Silence. The park.
The park is a leper. Each year it counts its days by the missing parts. It looses limbs to malls, to stores, to banks and gyms.
It will be gone in a decade, taking with it, the collective memories of all its neighbouring people. I remember passing by a building which used to be a dance training court. It was being demolished. Dance is illegal in a world that can only hear the beat of money. The streets are overfilled with food and luxury while the poor bleed dreams from alcoholic eyes that gaze blankly at the wonders of capitalism. Constanta is a perfect replica of a western coastal city yet it remains a land of ruthless savagery.
It copied everything, buildings, transvestites, homosexuals, pizza parlors, home delivery, online ordering and dating; however it did not copy the people. This city will forever remain a jewel in the hands of an orangutan while the world looks in pity and walks away.
Cars racing in the street like streams of roaring thunder. The darkness prevailed once more in this tiny Babylon. This city is the broken habitat of almost a million tragedies and even more heartaches. It is a mutant of democracy clinging to a rachitic king. Whores fill the backstreets and sneer hungrily at the young passersby. Arab beats crawl and slither from the seashore into the city. By summer, this resort is the farm of the country. Pigs, oxes, rats; they all revel in the luxury the locals so proudly offer. Alcohol, food, women. The city becomes an oasis of pleasure in this desolated land that is our country. Again, arab beats. Sirens scream somewhere far away in the city but wither in couple of seconds. An ambulance. Goes away as unnoticed as the rest of the world outside the cheap wooden restaurants disguised as artifacts from another era. We did not choose to be deaf. We are forced into it.
Silence. The park.
The park is a leper. Each year it counts its days by the missing parts. It looses limbs to malls, to stores, to banks and gyms.
It will be gone in a decade, taking with it, the collective memories of all its neighbouring people. I remember passing by a building which used to be a dance training court. It was being demolished. Dance is illegal in a world that can only hear the beat of money. The streets are overfilled with food and luxury while the poor bleed dreams from alcoholic eyes that gaze blankly at the wonders of capitalism. Constanta is a perfect replica of a western coastal city yet it remains a land of ruthless savagery.
It copied everything, buildings, transvestites, homosexuals, pizza parlors, home delivery, online ordering and dating; however it did not copy the people. This city will forever remain a jewel in the hands of an orangutan while the world looks in pity and walks away.
Saturday 8 September 2012
10 Pm. Deeply intoxicated. Outside there's a stadium of crickets. There's no room for silence. My writing leans and sways on paper in a slow eliptic waltz. A dead rose on the bookshelf. As I stare at it, it starts to bloom. It smells of july. I turn away and close my eyes for a second. Je me promène dans les jardins de temps. J'ai le même son mais ma langue est plus doux. Oder auch nicht. Seems like I slept for millennia. My pencil won't write. As I sharpen it, long strips of wood fall from it like live skins of a shedding snake. I stare at them for a while. Then at my pencil. An inert snake with gold engraved on its back: "EVOLUTION 655 China HB/no 2 CHENHAO". I ponder for a second about the meaning. My lungs seem heavier with each expiration. My iron lungs. Ash falls on the paper from a cigarette I seem to have forgotten I hold. Innocence of a mistake.
I tried putting some music but I changed my mind. A weird rythm was already within my skull. Reminded me of summer. Of Venice Beach. Of Vama Veche. It's been autumn for too long. I took another drag. From a shelf in the room, my acoustic guitar starts playing by itself a strangely familiar spanish tune. Where have I heard that? Impossible to know. Inchid ochii. Incet adorm.
I tried putting some music but I changed my mind. A weird rythm was already within my skull. Reminded me of summer. Of Venice Beach. Of Vama Veche. It's been autumn for too long. I took another drag. From a shelf in the room, my acoustic guitar starts playing by itself a strangely familiar spanish tune. Where have I heard that? Impossible to know. Inchid ochii. Incet adorm.
High. Sau Paradisul Celsius
Azi m-am trezit
in nepasare muta
c-un ecou vag de ganduri
si nimic in aer
sa-mi raspunda
Tomis Nord. Coborand in spirala de trepte din apartament pana in alee am avut constant acel sentiment acru de cadere in dizgratie. O migrena usoara isi infipse degetele in tample lasand ganduri sarate sa curga rece pe frunte. Pe panza neagra a cerului o luna facuta cu compasul asteapta precum un sfant intr-o aura de lumina. Un ochi privind din cand in cand printre blocurile ce il pazesc precum gratii. Nici nu am simtit cum am ajuns pe soseaua de varianta a Constantei.
Calcand pe trotuarul pavat cu coji de seminte am simtit un gol crescand in gat. Acest loc ia cu el in orice respiratie minute grele din viata unor fiinte. Am mai facut cativa pasi iar pamantul pare sa priveasca suspicios de sub radacinile copacilor. Varianta a fost de cand pot tine minte pamantul pasarilor de noapte cu coapse mari si buze carnoase. Acelor fiinte carora nu lise permite sa cunoasca vreodata satietatea trupului. Un oftat mort poarta cu el aerul din stomac, undeva catre lumina tragica a becurilor de neon.
E totusi ora 9 si tot ce misca pe varianta sunt palcuri de vulturi, cu ochi goi de insecta asteptand in clinchet mecanic sa-si vanda cuiburile de sezon.
Timpul trece in rafale in Constanta, precum focurile unui pistol automat in linistea universului. Uneori e intens si rapid iar alteori se opreste cu desvarsire lasandu-si oamenii suspendati cat isi incarca evenimentele. O clipire mai tarziu, sunt la Dobrogea. Din spatele unor ochi tumefiati de alcool doi batrani gesticuleaza cu guri uscate precum pui infometati. Totusi din acele pesteri negre nu iese nici un sunet. O clipa am avut senzatia ca nu mai e nimic sub pielea lor tuciurie si solzoasa. M-am gandit ca toti suntem tuciurii cand se stinge lumina si am zambit in sinea mea. Nici soarele nu tine cont de noi. De-am umbla pe strazi ca niste descreierati ne-ar incinera pe toti ca furnici in raza unui copil cu o lupa. Dar cine-l poate invinovati?
Ajung in parcul tabacariei. Urletele stranii ale copiilor din satul de vacanta zgarie linistea aerului. Niciodata n-am putut distinge originea acelor sunete care alearga in orizont din ciocanele mecani, din masinutele care mimeaza suicid in trafic. Sunt vise intr-un fel. Asa par cel putin toate acele tipete. Un amestec echilibrat de extaz si teroare. Sunt zgomotele mortii unor vise in revelatie sado-masochista.
Mergand pe aleea ingusta a parcului, statiunea Mamaia inca tremura in zgomot. E o senzatie stranie ca treci printr-un abator unde zac zeci de suflete in carlige. Suspendati, sangereaza speranta. Sangereaza vise ce se scurg din ele, in canalizari iar de acolo mai departe in mare. Marea. Acolo mor toate visele de libertate ale constantenilor; ale romanilor.
Am oftat iar si am trecut nepasator. De ce ar trebui sa fie soarta lumii e umerii mei? Probabil asta a fost atitudinea care i-a permis mortii sa se strecoare pe pamant, din umbra universului. Dar sunt distras.
Printre ziduri, am alunecat fluid. Un sarpe elegant printre copaci, pe scari. O iedera muribunda cautand un loc izolat unde sa isi lase trupul.
M-am asezat pe o banca si am privit luna iar. Pe suprafata lacului se reflecta balta de vopsea alba a lunii. Din nou tipete. Acum mai putine si nu chiar atat de intense. Luminile hotelurilor de pe un bulevard privesc peste imensitatea lacului precum faruri chioare care se incrunta sa ma vada mai bine. Din nou muzica. Din nou zgomot straniu care aluneca din Satul de vacanta. Aprind o tigara in timp ce lumea se stinge sub pleoapele mele.
in nepasare muta
c-un ecou vag de ganduri
si nimic in aer
sa-mi raspunda
Tomis Nord. Coborand in spirala de trepte din apartament pana in alee am avut constant acel sentiment acru de cadere in dizgratie. O migrena usoara isi infipse degetele in tample lasand ganduri sarate sa curga rece pe frunte. Pe panza neagra a cerului o luna facuta cu compasul asteapta precum un sfant intr-o aura de lumina. Un ochi privind din cand in cand printre blocurile ce il pazesc precum gratii. Nici nu am simtit cum am ajuns pe soseaua de varianta a Constantei.
Calcand pe trotuarul pavat cu coji de seminte am simtit un gol crescand in gat. Acest loc ia cu el in orice respiratie minute grele din viata unor fiinte. Am mai facut cativa pasi iar pamantul pare sa priveasca suspicios de sub radacinile copacilor. Varianta a fost de cand pot tine minte pamantul pasarilor de noapte cu coapse mari si buze carnoase. Acelor fiinte carora nu lise permite sa cunoasca vreodata satietatea trupului. Un oftat mort poarta cu el aerul din stomac, undeva catre lumina tragica a becurilor de neon.
E totusi ora 9 si tot ce misca pe varianta sunt palcuri de vulturi, cu ochi goi de insecta asteptand in clinchet mecanic sa-si vanda cuiburile de sezon.
Timpul trece in rafale in Constanta, precum focurile unui pistol automat in linistea universului. Uneori e intens si rapid iar alteori se opreste cu desvarsire lasandu-si oamenii suspendati cat isi incarca evenimentele. O clipire mai tarziu, sunt la Dobrogea. Din spatele unor ochi tumefiati de alcool doi batrani gesticuleaza cu guri uscate precum pui infometati. Totusi din acele pesteri negre nu iese nici un sunet. O clipa am avut senzatia ca nu mai e nimic sub pielea lor tuciurie si solzoasa. M-am gandit ca toti suntem tuciurii cand se stinge lumina si am zambit in sinea mea. Nici soarele nu tine cont de noi. De-am umbla pe strazi ca niste descreierati ne-ar incinera pe toti ca furnici in raza unui copil cu o lupa. Dar cine-l poate invinovati?
Ajung in parcul tabacariei. Urletele stranii ale copiilor din satul de vacanta zgarie linistea aerului. Niciodata n-am putut distinge originea acelor sunete care alearga in orizont din ciocanele mecani, din masinutele care mimeaza suicid in trafic. Sunt vise intr-un fel. Asa par cel putin toate acele tipete. Un amestec echilibrat de extaz si teroare. Sunt zgomotele mortii unor vise in revelatie sado-masochista.
Mergand pe aleea ingusta a parcului, statiunea Mamaia inca tremura in zgomot. E o senzatie stranie ca treci printr-un abator unde zac zeci de suflete in carlige. Suspendati, sangereaza speranta. Sangereaza vise ce se scurg din ele, in canalizari iar de acolo mai departe in mare. Marea. Acolo mor toate visele de libertate ale constantenilor; ale romanilor.
Am oftat iar si am trecut nepasator. De ce ar trebui sa fie soarta lumii e umerii mei? Probabil asta a fost atitudinea care i-a permis mortii sa se strecoare pe pamant, din umbra universului. Dar sunt distras.
Printre ziduri, am alunecat fluid. Un sarpe elegant printre copaci, pe scari. O iedera muribunda cautand un loc izolat unde sa isi lase trupul.
M-am asezat pe o banca si am privit luna iar. Pe suprafata lacului se reflecta balta de vopsea alba a lunii. Din nou tipete. Acum mai putine si nu chiar atat de intense. Luminile hotelurilor de pe un bulevard privesc peste imensitatea lacului precum faruri chioare care se incrunta sa ma vada mai bine. Din nou muzica. Din nou zgomot straniu care aluneca din Satul de vacanta. Aprind o tigara in timp ce lumea se stinge sub pleoapele mele.
Subscribe to:
Posts (Atom)