Au revoir

Amantii de la malul marii
crescuti in pesterile de aur chitinos.
In pasiuni pentru tehnic
construite mecanic
in inimi aruncate pe jos.
In realitati rorschach
si coloanele sonore a lui Satie
suflul nostru cade in tunetul
primordial,
al lumii vii.

E ceva rece si mat
in spatele oricarui zambet ce-l schiteaza
Din buzele-i ce par tesute
Pe caramizile unor transaminaze.
Iar eu, sec si trist,
Corabie rupta in pietre de sare.
Privesc de la distanta un suras
Ce se inneaca
in fluxul tristetii tale.

Asa ca rabdator am privit cerul
lepandandu-se de furtuna electrica bucuresteana,
a unei stranii geci de piele ce a rapit
amintirile unei neobisnuite ore de toamna.

Eu in schimb, raman aici,
In vodka, tutun si raceala.
Sperand ca inghitind aceste antibiotice ciudate
Bacteria mea de suflet o sa moara.
Sperand ca nu voi mai spera nicicand
S-alerg salbatic in campii
Sperand ca mintea-mi va cadea in somn,
Scaldata in picaturile unei bucurii.