End

Nu stiu ce se intampla cu mine.
Nu am stiut niciodata. Nu stiu daca voi sti vreodata.
Am inceput de la zero de atatea ori doar pentru a realiza ca trebuie sa uiti un milion de vieti anterioare pentru a trai un singur prezent, Uneori sunt atat de beat incat arunc dopuri de sticla in pahar in loc de felii de lamaie.
As vrea sa fiu cineva. Jur. Dar e atat de greu sa stii cine vrei sa fiu.
Si toate camasile din lume si toate costumele cumparate nu valoreaza nimic atunci cand trebuie sa verifici un program inainte de a te arunca cu totul in aceasta salbatica si necunoscuta lume.
As vrea sa am pe cineva. Ceva catre care sa inclin cu disperare cu fiecare celula din corpul meu.
E atat de greu sa ramai in viata zilele astea. Dar vor veni si zile mai bune. Trebuie sa vina.
Si apoi auzi sunetul rasunator al libertatii. Imi seama ca desi nu sunt o pasare, picioarele mele ma pot purta oriunde.
Peste munti si peste nesfarsite campii cineva e acolo care face aceleasi eforturi demente ca si tine sa te tina in brate. Peste zidurile oraselor, Chiar daca nu am gasit inca ce cautam.
Vor fi 31 decembriuri in care imi voi ura viata. Vor fi duminici insangerate in care arcada imi va varsa lacrimi rosii pe trotuare straine. Si va fi liniste. Si te vei bucura pentru fiecare lovitura. Pentru fiecare ban pierdut. Si voi indura. Si voi fi fericit. Poate in 5 ani de aici incolo. Poate in ultimii 5 ani de viata.
Voi cunoaste fete vulcanice care imi vor distruge pentru un timp orasul interior. Si voi reconstrui. Din fotografii imi voi da seama din nou cine sunt.
Voi fi constant patat de muzica americana si sub soarele nemuritor in ochii mei, voi avea rani ce ma vor intoarce din nou si din nou pe malurile Constantei. Poate gandurile mele de a fi tata vor fi sarutate in uitare. Poate pe 3rd avenue masinile cu un singur far vor fi si ele un vis placut pe care il voi povesti cuiva intr-o zi.
Totul va fi desfacut in cea mai uimitoare poveste pe care am avut-o vreodata de zis. Momentele in care am fost un monstru ca atat de multi alti barbati ca mine vor fi cumva sterse de altele in care ma voi dovedi mai uman decat orice om. Imi vor trebui probabil mii de lire, euro, dolari, yeni sau franci. Imi va trebui muzica interminabila sa imi scriu povestea peste orase. Peste iarba care incolteste in orice colt imputit al planetei.
Undeva o femeie va spune: am iubit odata un barbat cum te-am iubit pe tine. Dar nimic nu conteaza cu adevarat in viata asta mai Mult decat prezentul si apropierea. Si atunci imi voi aminti mereu ca am inima. Ca bate. aruncand o dragoste interminabila pentru viata asta defectuoasa.

Mine is the Ocean

Close your sky and take a stand
Dear sons of never, Neverland
Silver trees and stars will fall tonight

Vesper shines from nine to ten
Echo and the Bunnymen
Close your eyes and take a walk tonight

Saw you out at night again
Swore to give the best you can
Hurry up the train will leave tonight

Eye for eye is what she wrote
Jesus Christ in save-up mode
Hurry up the ship will leave in time

And all the stars we count will hide their smile tonight
Return, return

Mine is the ocean
Return, make them burn
Cry for emotion
Return, return
Mine is the ocean
Return, make them burn
Cry for devotion

Welcome to see the dark behind
Wake up to see the hollow minds that we've become
Welcome to watch your life
Welcome my sole believer
You know the ship has left in time

Ce?

Nu mai e nimic placut in a inventa povesti. Ce se intampla, se intampla. Viata nu e vin si dansuri tango. Oricat de multe sticle cumperi si oricat de mult exersezi.
 E gin la 350ml si apa tonica din alimentara. Se scurge in intrebari indiscrete si incomode pe care le pui si ti se pun; iar raspunsul se lasa mereu asteptat,
E un sir interminabil de conversatii in care fiecare asteapta sa isi toarne viata pe tine, ignorand-o complet pe a ta. Zilele sunt monologuri, auditii. Sunt muzica aia cretina pe care o asculti dintr-o masina in trecere. La radio. In casele pe unde umbli.
Viata e o dimineata de joi in care esti beat mort la ora 11 cu un pahar cu maslina inauntru. Dimineata in care cineva urla disperat sfaturi spre tine dar tu privesti absent de sub o pereche de ochelari spre soare.
E o deziluzie imputita in care oameni trag de tine in toate partile si apoi nu stiu unde sa te puna odata ce te obtin. E o curiozitate obtuza care se dilueza odata cu primele conversatii. Viata e un defect din nastere. O nefericire care creste constant, nestiind de unde si de ce.
E furie oarba atunci cand cineva iti asculta sangele varsat infulecand un castron de cereale cu lapte preocupati mai mult de ce intra in ei decat de ce iese din tine.
E un set de fotografii, de clipuri, de sexuri tari sau slabe care ar face orice doar sa distraga atentia de la faptul ca suntem pe marginea prapastiei, de la faptul ca daca nu ar exista consecinte ne-am arunca demult in gol.
Viata e amanare. Pentru ca maine am munca. Pentru ca nu mi-am baut cafeaua inca. Pentru ca nu am destui bani. Pentru ca nu imi merge netul. Pentru ca o sa imi ia ceva pana am incredere iar in oameni.
E un furt. Pentru ca nimic nu merita nimic. Cu atat mai putin banii mei cumparati cu timp irecuperabil.
E o barfa. Despre oameni care ii cunosti sau de care nu ai auzit niciodata. E o sugestie subtila ca ti se simte lipsa dar prea subtila ca sa o poti sesiza. Despre oameni care isi vad de viata lor dar isi vad si de a altora.
Viata e despre oameni care sunt un milion de alti oameni in fiecare zi. Care se indragostesc si au relatii de 40 minute pe net.
E un joc in care mimezi interes pentru cele mai ridicole lucruri. Apoi te pierzi in ele, iar lucrurile care te marcheaza cu adevarat cad usor usor sub nisipul uitarii.
Viata e restul putinelor zile in care nu esti fericit cu adevarat.