Soapte

Ne-au aruncat din paradis,
in haul mediocritatii.
Si din tot ce-aveam de zis,
a ramas linistea-n care scrasnim dintii.

Am cautat campii nesfarsite,
De clima calda si culoare.
Dar cumva,mereu in umbra blocurilor,
ajungem compania unor animale.
Uneori le aud soptind, clipind,
din ochi sticlosi ca un hublou,
In lume umbland purtat de vant,
un sec si cretin ecou:

"Trebuie sa inveti sa te desprinzi!"
Dar nicaieri aripi pentru acest zbor.