Oras Inchipuit

Ridică-ți pumnii rahitici
 precum antene spre paradis
 sub furtunile ce se adună!
 Plouă de mori uneori,
 iar pe acoperiș apa
 clănțăne ca un maxilar
 macinat de o grijă veche.
 
 Ai intrat în Constanța.
 Un turn de cancer păzește sfârșitul
 autostrăzii drumului sfânt spre capitală.
 Canioane teribile de zgomot static,
 sunt măsurate de ceasul atomic de la tomis,
 iar timpul e schițat în figuri interioare.
 
 Aici, la malul mării,
 suntem în bătaia focului deschis,
 departe de poliția mondială.
 Clădirile dorm,
 în ele oamenii nu se mai trezesc,
 nu mai dorm pe plajă.
 
 Konstanz.
 Geamuri sparte în zona industrială,
 lacătul pus la ușa omenirii.
 A 3a parte.
 Absolutul cântă. Santal acompaniază.
 Aripi mărginite secretă acid în întuneric.
 Înregistrări din Doors luminează
 taberele de refugiați din tomis nord,
 dacia, faleză, palas, medeea, cet, inel.
 Atenție mon ami,
 în alte bucăți ale orașului,
 mâini tremurânde,
 pipăie moaștele opulenței.
 Cum scrie și în biblia Sf. Laurent.
 
 Dar sufletul meu nu stă în Constanța.
 A visat că era un buldozer.
 A visat că era singură într-un câmp gol.
 O drona în tabăra morții.
 Antenă spre paradis.