Purtam o camasa de culoarea frigiderelor noi. Pantaloni de un albastru lenes.
Purtam cer si mare; si le-am murdarit si rupt pe ambele pana la sfarsitul zilei.
Era soare violent iar fata imi picura pe asfalt. O bucata de unt chinuita de soare.
Pe unde treceam, vagabonzi lingeau asfaltul murdar de petele mele. Bucatile mele prelinse in uitare.
La un moment dat soarele s-a intins, cascat, apoi s-a inchis in casa. In lumina acestei neprevazute eclipse, ochii nostrii luceau in intuneric. Patru pietre de neon intr-un joc obscur dar placut.
Stiu ca dorm. Visez. Dar nu pot scapa de senzatia ca guverneaza un absurd crunt in aer.
Instinctual ma uit in pantaloni dar tot ce am intre picioare e o cheie care deschide toate usile prin care nu vreau sa trec.
No comments:
Post a Comment