O Observatie Nevinovata

L-am privit de la balcon stand acolo pe plaja. Valurile pareau niste cai salbatici izbindu-se violent de mal, dizolvandu-se in nimic.
Statea acolo inert, sub o ciuperca uriasa de lemn, un nor subtire de fum albastru plecand grabit dintre buzele lui, odata la ceva timp. Am simtit o disperare inconsolabila trandu-se langa mine la geam. Una pe care frunzele trebuie sa o simtacand sunt lovite de prima ploaie a lui octombrie.
Acolo, pe plaja aia din fata mea, nimic nu se misca. Scaunul, umbrelele, cerul. Totul statea inghetat ca intr-o fotografie. Mort si neinteles. Omul parea in lumina aproape absenta a apusului o umbra de pacura, densa, vascoasa dar cumva imposibil de atins. Gura lui retinea usor fumul de tigara asa cum un semineu adaposteste ceva jar muribund.
Nu era muzica in seara aia. Nici o voce palavragind aiurea. Nici macar ecoul unui sunet. Pe bucata aia de pamant, umanitatea insasi isi tinea complet respiratia lasand doar valurile sa murmure ceva de neinteles. Intr-un fel, intreaga planeta parea imbalsamata in linistea umana care ameninta ca o gaura neagra sa inghita tot. Doar marea, inghesuindu-se contorsionata in maluri ca o gura care isi mesteca buzele.
La un moment dat, strainul, isi arunca tigara pe jos masand usor cu varful piciorului, nisipul unde cazuse.
Initial incet, s-a indreptat spre mal. Lenes la inceput, apoi cu toata inima, a fost inghitit de valuri.
Am asteptat cateva minute apoi m-am intors si am intrat inauntru. Toamna venise si nu mai aveam nimic de facut in orasul ala.