Jurnal

Ziua a 3-a a venit cu un nod in gat care a stat acolo tot timpul. Stiam ca nu sunt medicamente si nici de unde sa iau nu am, iar o raceala ar fi fost ultimul lucru de care aveam nevoie. Pe parcursul zilei, am avut un sentiment coplesitor ca ma apropii de un final abrupt.
Odata cu lasarea serii, am intrat in casa. Promul pas facut inauntru a adus cu el un val de greata. Am varsat secunde in sir, timp in care stomacul imi parea prins intr-o menghina. Intr-un final m-am ridicat, m-am dezbracat si m-am intins pe pat. Acelasi val de greata. Mi-am simtit corpul ca o cochilie de melc sub talpa unui bocanc. In tot timpul asta, organismul se chinuia sa dea afara o otrava inexistenta. Am stat tremurand violent langa toaleta, minute in sir.
Dupa un timp, am reusit sa ma ridic si sa ma asez in pat calmandu-mi usor convulsiile. Fruntea imi fierbea si dupa cateva zeci de minute, am alunecat usor intr-un vis, cu ochii larg deschisi.

Mergeam pe strazile Bucurestiului, pavate cu zapada. Un zgomot surd inunda cartierul Titan. Born to Die. Lana del Rey. Trecand pe langa o vitrina am vazut ca eram aproape ras in cap si ma intrebam daca undeva in orasul asta, Selenne asteapta in vreo statie, in fata unei usi, pe un scaun de masina. Ma intrebam cum mai arata dupa astia 7 ani.
Un zgomot de mar cazut pe tabla se aude de pe acoperis iar delirul imi e intrerupt. Sunt din nou in 2014 si stropi lenesi se intind pe geamuri. Sunt tot bolnav iar toate drumurile mele sunt inchise. Clipsesc o secunda apoi ma intind din nou intr-un delir amniotic.

Luminile Unirii imi bat livid pe geaca. Din blocurile ce se pierd in cerul noptii picaturi sar de la geamuri cu furie. O voce spune ceva vag de o rana la picior. Zambesc instinctual simtind ca am mai auzit asta undeva.
O clipa mai tarziu, la radio se anunta in continuare ploi pentru urmatoarele doua zile. Tremurand cu infrigurare, o lacrima aluneca usor din coltul ochiului si se pierde in perna lasand o groapa de culoare.
Nu stiu daca voi mai prinde soarele. Mi-am deschis sufletul in fata nimicului si mi l-a inghitit cu totul.

In lumina rece a dimineatii am reusit sa adorm, pana tarziu dupa amiaza. Cand m-am trezit, aveam buzele crapate si o senzatie de imponderabilitate.
Am baut o cana de ceai iar o ora mai tarziu, mi-am facut cafea si clatite. Ce idioti suntem cu dramatismul nostru inutil!
Toata seara trecuta parea un episod din viata altcuiva. Afara, soarele ardea usor a primavara.