Aveam un costum de culoarea Bibliei si parfum timid. Mi-a zis ca miros a Craciun. Am zambit dar ma simteam jignit. A zambit inapoi si nu mai parea asa uimitoare.
M-am gandit la mine in trening si tricou. Am oftat.
- Comfortul ne rupe de frumusete. Nu crezi?
- Mie nu imi pasa.
Am privit distrat geamul care parea sa se chinuie sa tina bezna afara. Un om care isi vopeste parul frecvent, apoi se epileaza, exfoliaza, rujeaza, fardeaza, pudreaza, ojeaza, piaptana, spala toate lucrurile astea ca apoi sa le faca din nou si isi face poze pentru a sarbatori tot ritualul; imi spune cu nonsalanta ca frumusetea ii e indiferenta.
M-am intins pe spate si am inchis ochii. Deasupra capului meu, magnolii inflorite plimbau degete fine pe abdomenul norilor. Pietricele mici isi rupeau oasele scrasnind sub talpa mea. Roma intr-o camaruta din Bucuresti. De ce am plecat?
No comments:
Post a Comment