Prin geamul bucatariei, cerul era impecabil. O piscina neclintita i ncare se aruncau din cand in cand pasari. Un radio ingana cu mandrie: "I did it my way" a lui Sinatra, in linistea deplina a casei. Privind peste mainile colorate de cicatrici, rani, pamant si sange coagulat am simtit cum aerul imi paraseste usor plamanii. Apoi, ii umple din nou.
La radio, cineva cu acelasi nume ca al meu anunta ca Bilionera e pe locul 17 in topul celor mai ascultate piese. Apoi o reclama la drujbe Husqvarna. Lumea reala pare atat de departe de locul asta. Iti da o senzatie ca traiesti intr-un sambure de piersica. Departe de noxe, arme nucleare, revolutii ,alegeri si atentate cu bomba. Aici doar molii se piloteaza in becul de afara seara.
Cumva, in singuratatea care se intinde ca o prelata peste tot ce vezi cu ochii, e o senzatie de calm. In disparitia mea din mijlocul padurii, toate zgomotele cunoscute sunt acum inchise intr-o cutie sub podea.
O adiere timida inunda bucataria intrand prin geamul deschis gonind usor aburii cafelei.
Dupa un timp, o gheara atinge incet dar apasat lemnul usii de la intrare. Deschid, iar Mihai, pisica mea, intra in casa lasand in prag o pasare moarta. Spre seara, am ingropat amandoi saracul animal in spatele casei. Fara o remuscare aparte, Mihai privea absent pasarea coborata in groapa. Cateodata invidiez pisica asta.
Mi-am dorit de atatea ori sa omor si sa ii las pe altii sa ingroape. Cu toate astea, legile care guverneaza lumile pisicilor sunt altfel decat cele ale oamenilor. Poate nu e totusi timpul pierdut...
No comments:
Post a Comment