Carand vase de colo colo,suflarea mea misca frunzele de bambus.
Erau serpi si scorpioni si acolo,
dar nu te muscau niciodata.
Nimic nu musca nimic.
Era desigur soare si luna acolo,
si dansau impreuna un tango lent.
Jur ca timpul e mai vascos aici
si curge lenes precum caramelul topit.
Ce metalurgie perfecta a zilelor
au oamenii astia, locurile astea!
Am un milion de scrisori pentru voi
pastrate in cutiutele postale ale pielii.
Uneori imi lipseau oamenii pe care nu-i cunosc,
in deja vu ciudate, in pustietate.
Poate cineva, in Vietnam, acum,
Viseaza ca e roman,
Batand litere, de colo colo.
No comments:
Post a Comment