Pentru Mainile Rupte

Sunt satul sa traiesc privind peretii,
in infinita nestiinta
de scopurile obscure ale vietii.
Domne fereste ca iubirea sa fie printre ele
ca am nenoricit destui
in calma mea ratacire.
Am rupt maini ce-au vrut sa ma mangaie
si picioare ce vedeau un scop in mine.
Blocat in poezie mediocra,
ochii astia nu-s ferestre,
ci doar goale vitrine.

Am lucrat destul impotriva firii,
si-am infrant prea multi
in campurile nesfarsite ale afectiunii.
Mama, prietene, vanzatoare,
chelnerite, si umile profesoare.
Toate mi-au oferit transplanturi
de muzica linistitoare;
dar eu am refuzat anemic,
mana lor vindecatoare.

Cu inima aritmica,
si plamani ce respira
in ritmul de tigara;
vad tot mai vag lumina
in orele sinistre de seara.
As bate lumi intregi,
cautand in midii iar,
vestigii de afectiune.
Desi constient
ca nu pot digera
o astfel de promisiune.
Si atunci ce rost are,
aventura asta desucheata,
cand eu raman mereu la sfarsitul zilei
doar un pilot al templelor de piatra?