Tremur in chochilia mea.
Nu e vant.
Nu e ploaie sau zapada.
Doar frig.
Usile sunt inchise.
Geamurile la fel.
Dar e frig.
E idila orasului meu interior cu o noua era glaciara.
Am vise de depresie clinica.
Ma plimb prin parcuri ca pe culoarele unui sanatoriu.
Nu e nici un leac.
Sunt satul.
Satul de frig.
De rece.
Satul ca un functionar public. Ca un avocat. Ca un doctor.
Ca toate lucrurile ce se asteptau de la mine.
Sunt satul de intuneric nesfarsit gaurit de stalpi.
Sunt satul de ecou in pesterile interioare.
Sunt satul sa sap peste tot prin suflet uitand unde mi-am ingropat pasiunea.
Nu mai stiu nimic.
E o epoca asa stranie sa fii in viata.
Literele fug la fel de mult ca gandurile, ca trenurile, ca tot ce se misca.
No comments:
Post a Comment