Liz

Timpul zboara spre sud pe autostrada nesfarsita a Italiei. As vrea sa fug si eu cu el. Departe de tot ce am cunoscut vreodata. De toti.
Cred ca majoritatea oamenilor pe care ii cunosti in viata sunt o risipa din timpul tau. Sunt o risipa din propriul lor timp. Distrug sansa dupa sansa pana cand amintirea lor ramane o simpla vanataie, pentru ca intr-un final sa primesti si vina pentru asta.
Mereu am vrut, din copilarie chiar, afectiunea lumii. Acum, crescand imi dau seama ca tanjesc din ce in ce mai mult dupa afectiunea soarelui. Observ de la an la an ca muzica din casti te calmeaza mai mult decat o bataie din mila pe umar. Ca o carte te poate conduce prin tot continentul mai bine decat o conversatie inutila.
Daca ai vreodata sansa sa sari intr-un tren, un avion, un vas, orice care pleaca; fa-o! Fa-o fara a privi in urma. Iti va face un bine infinit.
Nici nu pot incepe sa descriu viata mea aici dar indiferent de cat de frumoasa, teribila si stranie ar fi, indiferent de linistea si uimirea care ma lasa intr-o coma de placere stiu ca ma voi intoarce din cand in cand in Constanta. Sunt ca o jucarie yoyo in felul asta, intors mereu in palma.
Deci vezi tu, Europa e o gradina a optimismului. Una unde vecinii te trezesc la 10 exersand Fur Elise la pian sau come as you are la chitara. Unde mancarea poate e la fel de nesanatoasa ca acasa dar arata atat de bine incat iti umple inima pana la explozie cu incantare. Unde toata lumea vrea sa se imbrace frumos, sa ia cina, sa se sarute si pur si simplu sa se simta bine tot timpul. Unde nimeni nu se imbata si spune lucruri aiurea ci doar se amestesc iar pentru cateva ore ai senzatia sincera ca toata lumea e indragostita de toata lumea.
Aici soarele mereu se strecoara in spatele dealurilor dar lasa mereu un pic de caldura in urma, de care oamenii serii se bucura. Si nimeni nu e ridicol aici! Fiecare isi traieste drama cu demnitate fara a se lamenta interminabil de ea. Nici nu stiu cum reusesc dar o fac!

Asa ca pune-ti bani deoparte si pleaca! Meriti sa simti cat de minunata poate fi viata. Sa iti lasi ochii sa absoara ca doua gauri negre toata frumusetea nesfarsita a lumii. Sa auzi sute de voci care se impletesc afectuos intr-o melodie care desi nu o intelegi o iubesti iremediabil.
Mi-am pus la punct spaniola de cand sunt aici. Vreau sa vad corrida la vara. In timp ce iti scriu, ma gandeam cat de simpatic ar fi ne vedem aleatoriu in jurul continentului. In Madrid, in Paris, In nebunia Berlinului sau calmul orsului Praga. Poate chiar prin Sighisoara. Sa impartim zile de ras, vin si trandafiri. Dar astea sunt visele mele, sunt sigur ca si tu le ai pe ale tale.
Asa ca nu iti lasa sufletul sa fie casa altora de vacanta. Iar atunci cand vei vedea pe cer pasarile care zboara distante incredibile spre zile mai frumoase intreaba-te: Eu de ce nu pot face la fel?
Cu drag, Prietenul tau expatriat, Marius Cristian.