Cocktailuri si discutii dezinteresate. Cineva canta la pian. Live. E mzica buna. Inceata dar buna. Precum cheful nostru. Pereti, tavan, mese. Peste tot sticla. O sala uriasa de bal. Ca in Basmele rusesti. Port costum si barba.
Credeam ca voi fi singurul. Nu sunt. Mereu e altcineva. Individualitatea e o iluzie. Dar e o iluzie frumoasa.
E bine sa o pastreze altii pentru tine totusi. Ciocnim. Toast. Sunt discret baut dar e o placere nespusa sa
zambesti fara a vorbi. Fara a avea un motiv perfect intemeiat si gata de a fi expus. E atat de multa pace in lume. In lumea buna poate.
In aia rea oameni mor. Oameni ingheata. Oameni sufera. Dar nu sunt acolo acum. Zilele de conserve si vin sunt complet in urma, ca o iarna care a vrut sa imi rapeasca viata.
Acum, totul e simplu. Ma gandesc daca va mai fi vreodata la fel. Coruri de voci se saruta incet in linistea camerei.
Unele rad, unele vorbesc usor, cu gravitate. Altele cauta intimitatea unora anume. Toata lumea navigheaza pe o mare neadanca de sampanie. Sticla. Sau cristal. Ce mai conteaza? Ce mai conteaza intr-o zi ca asta, cand te prefaci interesat de durerea impecabila a unei aristocratii nemuritoare?
Si totusi...Poate am murit. Poate dorm undeva intr-o alee visand la ce vad acum. Ce realitate crunta iti trimite astfel de ganduri in cele mai simple momente de abandon?
No comments:
Post a Comment