Ce sa scriu? Ceva pentru mine. Pentru tine. Ceva sa ne vindece tristetea. Dar tristetea nu se vindeca niciodata nu? E doar amortita sau amplificata de contact uman. Sau nu exista? E si asta o iluzie? O foamete? Un delir uman? O intrebare? Eu nu sunt trist. Tu esti? Ce vrei?
Vreau sa nu mai fiu cretin. Sa nu mai fiu ipocrit. Sa castig mereu si sa nu mai dorm niciodata. Dorm tot timpul, in ultimul timp. E timp pentru toate. Da. Trebuie sa fie. Altfel...
Altfel nu stiu. Nu am stiut niciodata nimic. Ma prefac doar ca invat lucruri dar sunt la fel de confuz ca in prima zi de scoala. Imi trebuie ajutor. O mana, o vorba, un sarut. De ce nu se mai saruta lumea? Complet nevinovat. Fara dragoste, fara tineri de mana aferente. Ah, ziarele sunt pline de tradare. Televizoarele la fel. Toata lumea inseala. Toata lumea tradeaza. Toata lumea minte. Numai eu nu. Eu si tu. Si El. El-ul tau.
A mea ma minte sigur. Dar nu imi pasa. Dar tie da. Tie mai mult ca mine.
Avem un contract social. Posesie. Mainile condamna sa stii. Sunt Catuse Metalice. Te intreb: E siguranta? Sau captivitate? Apartin. Ochi, urechi si buze. Cineva vrea un contract pentru ele. Asta e siguranta. Loialitatea. Inchiderea.
Marius Cristian. Anarhist romantic sub acoperire, in republica fascista a lumii. Umanitatea ne spune ca suntem la fel si totusi, fiecare se vrea unic. Ne face afectiunea unici? Afectiunea unui singur om. Si daca e asa, cat timp te tin de mana nu imi voi putea vedea parintii? De ce nu putem fi obsedati unii de altii fara reguli? Sa te caut arzand ca o revelatie religioasa si sa nu conteaze nimic? De ce sa imi ceri sa fac asta inainte de a putea sa ma gandesc la ea?
Ma gandesc din ce in ce mai des la Pentru Ca Pot. Era prea mult pentru noi. Cred ca inca e. Dar stia ea ceva...stie ea ceva.
No comments:
Post a Comment