Nume

Numele tau are ecou in toata natura. Si cateodata il aud cand ies din casa. Il aud cel mai clar cand e toamna. O soapta a unui vant care usuca lacrimi. Un nume care Alearga din marea de fier spre mine. De sub picioarele albe ale cailor de spuma pana in nisipul care inghite pasi. Doua silabe ca un sarut de milenii intre cele doua.
Ma gandesc des la tine. Dar aproape niciodata in termeni umani. Cateodata esti un lac de nuferi nemuritori care trag din malul unei vieti ascunze ochilor, cuvinte, ce infloresc in cea mai splendida amintire. Recent am avut senzatia ca nu mai e sezonul tau. Ca iti tii ascunse culorile. Dar toate au ordinea lor naturala. Cu siguranta tu o stii pe a ta mai bine ca oricine.
Cateodata te vad in paginile pe care le citesc. Suntem amandoi, diavoli de cerneala, de carbon, de plastic din taste si vanam batjocoritori ce-a mai ramas din statuile umanitatii. Cateodata te simt, in zambet discret si alte gesturi suave. Simt cum pe sub oase, printre gandurile tale, uneori isi fac loc focuri infernale; alteori bat ploi divine. E un haos dement in fiecare celula a ta si totusi iti porti corpul sub o prelata de piele calma.
Dar intr-un final, eu si tu; suntem doar oameni. Din carne, dispret, admiratie si moarte, plutind ca ecoul unui cutremur printre oameni. Uneori fara scop alteori cu scopuri nu tocmai nobile. Lumea ne-a luat sub aripa ei mereu si ne-a oferit afectiune, simtindu-se vinovata cateodata pentru toate celelalte lucruri de care ne-a privat.
E uimitor ce poate face un nume. Doar un simplu nume. Dar tu nu esti doar un nume. Daca sufletul meu e spart cum se zvoneste, atunci cu siguranta esti cel mai mare ciob din mine.