Curaj

- Ba, nu mai pot. M-am saturat. Ma plictiseste grav si parca nici nu mai avem nimic in comun. M-am hotarat sa ii zic. Chiar vreau sa o rup cu ea de tot; adica n-are rost nu? Adica de ce sa stau cu ea? Sunt vreo 2 luni de cand ma simt asa da' nici nu vreau sa o ranesc sau ceva. Stii cum sunt femeile. Plang 10 ani dupa aia. Tu ce zici sa fac ma? Sa ii zic? Adica nu e ca n-am curaj, da' nu stiu...mi-e aiurea.

Fum pluteste distras dintr-o tigara. In aer inca zac ultimele sunete rostite, ca un ecou confuz. Expir.
Curaj. Asta e singurul cuvant care mi-a ramas in minte. Intr-o secunda ma gandesc la asistente in aziluri spunandu-le unor batrani zilnic ca nu a venit nimeni sa ii vada. La oameni care au anuntat mame ca nu-si vor mai vedea copii. Doctori care le spun pacientilor ca nu mai au timp nici cat o pagina de calendar. Corpuri zdrobite ale unor copii pentru o nota proasta. Fete a caror fiinta a cedat complet, in lacrimi, sub greutatea unui corp mai puternic undeva intr-o alee intunecata. M-am gandit la dragoste sacra, divina, naruita de maini muritoare. Teste de sarcina pozitive incarcate cu cea mai pura oroare. Homosexuali care isi aduna cuvinte pentru a ocoli prudenti dezgustul parintilor. In cateva secunde, toata mizeria pamantului a luat forma si s-a desfacut nevazuta in acel vartej mic de fum. Curaj. Suna ca o gluma proasta pe care un Dumnezeu cretin a trantit-o umanitatii, asteptand apoi rasete. Omul asta vrea doar sa stranga o furtuna de incredere pentru a distruge complet lumea cuiva. O lume deja zdruncinata de un milion de alte furtuni ca asta.
Am stat un pic. M-am gandit ce bine e sa nu suporti niciodata consecintele sfaturilor pe care le dai. Am zambit usor dezgustat.
- Curaj...
Nu stiu ce sa zic. Suna serioasa problema ta.
- Aha. Da ma. Asa ziceam si eu. O mai las un timp si vad eu...