Cred ca te-am vazut intr-o zi. Sau poate a fost un an. Ori intr-o eternitate fragmentata. Priveai oamenii venind, trecand, precum umbre ce danseaza fara muzica pe un perete. Priveai uimita ca nu au substanta. Ai vrut sa arunci o piatra, sa te vada. Dar nu puteai lovi sufletul unei umbre. Nici ele n-ar fi putut sa il raneasca de-ar fi vrut. In ochii tai, se oglindea un albastru ca pielea cerului. Priveai in liniste o lume grabita sa moara. Dar stiai ca ii poti salva cumva. Chiar daca pentru cateva minute. Ai putea sa le oferi ceva. O placere intr-un sir de zile chinuitoare ca travaliul unei sarcini. Sub pielea ta, sub muschi si oase stau cuvintele. Cuvinte uimitoare, savuroase, ca o ciocolata sangerie. Ai un milion de drumuri sa le oferi pentru a se pierde un timp. Ai sapat o gaura de iepure ce duce spre mintea ta. Dar chiar si asa, Uneori noaptea te inveleste cu un ultim suspin al zilei. Sa stii ca ai un leac pentru oameni ce isi doresc sa moara. Poate intr-o zi se vor trezi pe marginea prapastiei si te vor privi si ei. Vor zambi si se vor pierde in hemoragia ta de cerneala. In povestile pe care le ascunzi in plicuri de piele. In adevarul tau inchipuit. Poate nu stii, dar esti cel mai frumos copil al Terrei. Trebuie doar sa astepti un pic sa te gaseasca. Nu ore, ci zile, vieti intregi poate. In cele din urma zeii iti vor intinde mana si vei disparea in cel mai splendid final de carte. Iar lumea va zambi la amintirea ta.
Dar poate nu erai tu. Poate era un vis. Sau o halucinatie.
No comments:
Post a Comment