Ai sunat intr-o zi si am venit la tine. Am mers usor ca si cum as fi venit dupa sufletul tau. Atunci nu stiam, dar intr-un fel chiar asta am facut. Aveai mainile patate de culoare ca dupa o crima. Mi-ai spus ca ai omorat doar timp si poate un pic de hartie. Ca niste cuvinte de ale mele te-au impins spre omor. Am zambit si ti-am spus ca vreau doar un pic de companie, dar stiam ca nu oferi niciodata doar atat. Am stat un timp si am vorbit. Uneori am ras, alteori am stat in liniste. Secundele au trecut furand cu ele ploaia de pe acoperisul casei tale.
A trebuit sa plec si lasandu-te am luat fara sa stiu o parte din tine. Mi-ai spus sa ascund cadavrul de hartie unde cred eu ca nu-l va vedea nimeni, asa ca l-am luat si l-am ingropat in inima mea. Era fata cu ochiul precum pielea cerului. Nu stiu nici azi cine e, dar nu o va mai vedea nimeni vreodata.
Apoi, ca un abur, cum am venit m-am pierdut in rezervatia de ciment.
No comments:
Post a Comment