Regatul de Neon

Închipuie-ţi mâna stângă patată de un bandaj negru. Lichid. O stigmata pe podul palmei ca un doliu discret . Doliu pentru o mână mâncată de handicap. O mână ce nu mai poate suporta presiunea de a toci cărbune sau a vărsa vreo lacrimă de cerneală.

Imaginează-ţi pantaloni de smoală rece coboarand răbdători pe picioare până aproape de praful străzii.
Piele albastră, moartă, trăgând dintr-o parte în alta necazurile proprie-ţi pieli.
Un abator de tutun satiaza setea de sacrificiu a unui zeu nedescoperit; lângă el, călăul cu stomac de gaz pandeste răbdător din buzunar. Din alt buzunar, conducte albe de muzica se căţăra până adanc in urechi. Şopteşc ritmuri hipnotice şi tobe antice de război. Muzica de sfârşit, pe care trupul valsează în noapte. Portative scrise de sufletul tău dar cântate de voci străine. Picioare mecanice lasă în urmă umbrele blocurilor
Plutirea ta prin regatul de neon e neîntreruptă. În depărtare, câini turbaţi răcnesc la lună.
Mirosul de carne arsă, ketchup şi maioneză, strigă din clădiri luminoase ce adăpostesc vulturii infometaţi. Secunde de neatenţie sculptează în degetele tale, capodopere invizibile de carbon şi nicotină. Ochi de un negru sticlos privesc scârbiţi in timp ce gândacii nopţii aleargă după animalele oraşului. Prostituate împart cu un aer de sărbătoare un banchet de seminţe şi cola. Peştii privesc reci de după colţurile blocurilor. Sunt oare morti sau doar viseaza? Cocioabe transparente adăpostesc poeţi, pictori, mecanici, şoferi sau marinari. Toţi fredonând semiconstienti de sub valurile de etil, un imn straniu al resemnării.
Luminile CET-ului veghează furioase prin pătura de fum. Sunt farul unui tiran ce vrea să aducă vase străine în maxilarul stâncilor. Magazinele închise dorm sub obloane metalice iar paznici buhăiţi jefuiesc non-stopuri de bidoane de bere. Prin cartiere, alei întunecate se întind pavate cu cretă şi miorlăit de pisică. O lună mâncată de caria eclipsei toarnă linişte peste oraş. E rai luminos de faruri, becuri şi reclame ce tânjesc să umple golul lăsat de lipsa unei industriii emoţionale.
Constanţa e un organism îmbuteliat in travaliul sărăciei. Profeţii săi zac închişi în colivii de aur, sau gonind din măruntaiele a herghelii topite în metal şi cauciuc. Din canale, troglodiţi se strecoară cu oasele moi precum bureţi plini de aurolac şi prenadez.
Noaptea îşi iubeşte toţi fii: Îngerii cu feţe murdare, copiii buimăciţi de greutatea fumului, taximetriştii ce-abia îşi stăpânesc erecţia auzind clinchetul monedei.
Nu e păcat în noapte. Nimeni nu moare si nimeni nu merge în iad. Totul, pur şi simplu merge fara oprire. Mirosul de motorină îmbie vagabonzii oraşului că o cafea otrăvită. Lukoil, Omv, Petrom, brutării parfumate pentru nevoile lor.
Din mahala, mulţimea creştină ridica rugăciuni, printre sugituri de frică, către apostoli beţi ai durerii. Iar eu, îmi priveşc din lanţurile milei, Regatul de neon.