Noi oamenii, am fost odata impreuna, undeva la inceputul lumii, cand alunecam usor unii pe pielea altora, precum serpi pe suprafata lunii. Oasele noastre, din cele mai fine pene, nu ne lasau sa stim ce-i frica, neavand sange in vene.
Dar a venit o stranie zi odata, nici nu stiu dac-am urcat sau am cazut o treapta.
Intreaga rasa a-nceput sa ia in greutate. Pe oasele delicate a inceput sa creasca, in straturi, carne. Ne-au crescut ochi orbi si urechi surde. Ne-au crescut maini sa ne tinem in loc si picioare sa mergem unde la-nceput pluteam in zbor.
Acum traim toti separati, pe o planeta fetisista, hipnotizati complet de fundurile, sanii si picioarele, unor oameni ce demult nu mai exista. Astfel din ramasitele umanitatii care acum zace ingropata-n carne, tot ce-a ramas e muzica, precum o amintire vaga a copilariei noastre, din gradinile universale.
No comments:
Post a Comment