Am vazut culorile cascand plictisite, pe bulevardele corneei mele plecand cat mai departe de mine. Bucurie, incantare, scop. Toate astea s-au strecurat discret printre blocuri, plecand odata cu soarele. Si noaptea asta dureaza de o viata. Cu cat trec anii, cu atat sufletul se incrunta iar corpul il urmeaza sec, nestiutor.
Ma gandesc ca mi-am oferit timp. Mi-am spus: "Esti in scoala generala. Dupa capacitate aripile tale vor spinteca norii prea prosti sa stea in drumul tau." A trecut si asta si apoi am zis: "Ce-i mai greu a trecut. Nu poate fi mereu bezna. Bea un pic si timpul va trece mai repede." Eram beat cand am intrat la facultate, ceata s-a ridicat abia la finalul ei.
Nu voi dramatiza. Au fost zile in care soarele curata orice gand al zilei. Zile de vin si trandafiri cum imi placea sa le spun. Am mers pe trotuarele vietii mandru, gandindu-ma la fotografii in rame si copii care ma vor intreba cine sunt oamenii din ele. Am povesti frumoase, dar am taiat din ele precum dintr-o pereche de pantaloni la care n-am vrut sa renunt.
Si asa am ajuns la 24 de ani, obosit sa primesc sau sa fac promisiuni care incanta; doar ca apoi sa ramana acolo, ca o pietricica in talpa. Ma trezesc gandindu-ma ca poate ar fi mai bine sa ma claustrez intr-o relatie. Sa inchid geamurile lumii si sa raman acolo surd, mut si prost vorbind doar cu Ea. De-a lungul timpului am strans o poezie carnivora pe care o diger de milenii; si nimic nu ma scarbeste mai mult. Uneori o acuz ca m-a transformat intr-un monstru egocentric, vanitos, autosuficient. Pradand atentie de care nu am nevoie, precum un animal salbatic ce vaneaza din placere. Dar ea e doar o oglinda ce reflecta umbra de sub piele. Umbra ce uneori creste cuvintele ce impletesc discret capcane.
No comments:
Post a Comment