Singuratatea e o moarte emotionala. Aliniaza toti oamenii pamantului sub acelasi steag. Raspund toti la salutul ei. Se tem toti de ea dar aproape ca nu o observa atunci cand ii fura rabdatoare dintre randurile celorlalti. E o alunecare a simturilor intr-o cada plina fix cat e nevoie de apatie. Singuratatea are forme si marimi pentru toti. E o capcana personalizata. Pentru unii are muzica ademenitoare sau picteaza portrete ce timpul le acopera cu mantii opace de catifea. Flexibila, frumoasa. Pentru altii construieste arhitectural iluzia ocupatiei unui timp deja limitat. Matematic, infailibil.
Singuratatea e un diavol fermecator. Subjuga pe nesimtite, pune cuvinte in gura, iar din saliva isi ingrijeste radacinile crescand tot mai puternica. Sadeste aroganta in pamant, ce incet incet devine un pavaj de ciment in jurul ei. Isi poarta singura de grija. Amageste ca iti e prietena. Simbiot. Mangaie usor, ca o mama in nopti de iarna, dupa ce tot ea te loveste cu cruzime. Ea e cea care iti face cunostinta cu prietenele ei de care legi aventuri tumultuoase sau legaturi cvasi indestructibile. Izolare. Dezgust. Descurajare. Rand pe rand toate trec prin patul tau. Toate iti spun ca vor sa le suni. Si o faci, pentru ca in fond esti uman si tratezi la randul tau uman.
Singuratatea e o iluzie firava. Capabila sa se destrame ca un vis al diminetii. E nevoie de atat de putin sa o poti alunga. Nu trebuie sa ii arunci lucrurile in strada. Poti doar sa discuti decent cu ea. Sa ii spui ca e dragoste la doua scari mai incolo. La scoala. La munca. Intr-un bar undeva. Sa ii spui ca merita ceva mai bun desi stii ca nu-i adevarat. Spune-i ca decat sa-i calci increderea in picioare, mai bine gaseste pe cineva devotat. Nu-ti fie teama. Va gasi intr-o clipa. Mereu e cineva care abia asteapta s-o intalneasca. Macar pentru un timp...
No comments:
Post a Comment