Visez soaptele unei femei,
vocale de respiratie oprita si consoane precum aplauze ale buzelor.
La zile in care ma bucur
ca am gasit un dictionar pentru a le intelege.
Visez la muzee pe care le-am vizitat amandoi in vise.
Mereu impreuna, Niciodata de mana.
La muzica umeda din nopti aride.
La o strangere de mana si soapte pierdute:
"Je n'ai plus peur, je n'ai plus peur."
Visez la umbre pe pereti
care se scurg atunci cand intind mana.
La saxofoane, viori si clape
ce imping sunete, unele in altele, in zile ploioase.
Visez ca mi se taie apa atunci cand fac dusuri de singuratate.
Ca voi inunda apartamentul de sub mine,
cu povesti interminabile.
Visez ca dorm.
Undeva departe la un milion de ani lumina de pamant.
La un milion de ani lumina in trecut.
As vrea sa ma trezesc o bomba atomica si sa inghit pamantul.
Nici macar nu e pamantul meu,
nici nu va fi vreodata.
Dar il vreau pierdut. Azi cel putin.
No comments:
Post a Comment