V

Satele au o muzica a lor. Una bruta, complet neslefuita ce scapa din instrumente vechi de milenii. Scartaitul pietrei, scrasnitul de metal pe lemn din carute, fluieraturi, nechezat si susur de apa. Toate par sa se miste pe un singur ritm. Un fel de haos necivilizat ce mananca din tacerea aerului. In mijlocul capodoperei de zgomot m-am trezit lipsindu-mi ragaitul metalic din stomacul orasului. Am simtit singuratatea invincibila a omului fara casa. Libertatea de acum cateva zile parea astazi o greutate zdrobitoare care frangandu-mi clavicula a lasant bucati de os direct in suflet. Azi am aflat ca toate lucrurile pe pamant au un pret. Libertatea, frumusetea, bucuria, toate fac parte dintr-un targ obscur la care participam pasiv, intrand si iesind ca dintr-o coma a firii. Lucuri pe care le stiam deja, dar care nu ustura mai putin Imi sunt reamintite.Azi am realizat inca odata ca nu voi putea fi niciodata fericit cu ce am. Si asta e condamnarea mea la singuratate. Dar totusi, calatoria continua...