Filmul Selenar

Am fost mereu legat de filme cumva. Filmul ei a fost unul luxos, care inlatura bucati uriase de plictiseala, neimportanta si trivialitate din viata mea. Asta i-a permis sa imi controleze pe deplin senzatiile. Sa ma puna si sa ma scoata din stari. Bucurie sau tristeste, astea sunt in regula; bucurie nesfarsita sau tristete iremediabila, astea sunt lucruri clinice. Dar e o senzatia care persista si e suportabila neconditionat in acelasi timp. Sa o numim dorinta.
Dorinta mea e infinita si ilimitabila, dar neuniforma si unica. In filmul ei, muzica, literatura, pictura, toate artele adunate incarneaza dorinta mea pentru ea. E ca si cum ai alerga sus sau jos pe o scara in spirala. Da, o scara. Scarile sunt mereu intrigante. Par sa te aduca inevitabil catre destinatie dar iti arata drumul doar putin cate putin. Ce zace inainte mea si dincolo de asta e ascuns in umbre. Scara asta ar putea la fel de bine sa fie infinita. O urc de cativa ani, uneori m-am oprit si m-am holbat lung la usile pe langa am trecut. Fiecare usa a fost o variatie a dorintei. Un scurtmetraj, un cantec poate.
In spatele primei usi, ceata care se evapora lasa la vedere o camera uriasa si goala cu un bar in mijloc. Pe bar, o femeie ca din anii 20'canta. Vocea ei declanseaza vibratii in podea, peretii incep sa se invarta intr-o spirala dar ea ramane neatinsa in ochiul furtunii. E un drum nesfarsit pana la bar; par sa merg ere intregi. Cateodata ma gandeam ca sunt singur, plutind in cenusa unor vremuri antice. Fiecare pas e o noapte nesfarsita. La un moment dat, ma intorc si ies.
In a doua camera e un tip inalt, ascunzand in spatele unui costum bun si unui zambet complicitar o inteligenta usor malefica. O intentie ascunsa. Se intoarce si se plimba prin spatele blocului unde am iesit, in lumina muribunda a crepusculului. Ambianta incepe sa se piarda cumva, tipul se impiedica oripilat in timp ce se dizolva cu cladirile si cerul intr-un fel de supa cafenie.
A patra camera. Oameni complet dezbracati cu capete de porci se tarasc pe podea, pe pereti, pe tavan. Incearca lipsiti de speranta sa inspire praful alb care acopera fiecare centimetru al camerei; praf ce e constant aruncat de tevi ce ies din pereti. O masina de carne si metal blocata intr-un joc mecanic unde nu castiga nimeni. Sunete disonante acompaniaza munca acestui stup al disperarii. In timp ce unii reusesc sa opreasca tuburile, melodii fragile incep sa copleseasca disonantele.
In a 5a camera e doar intuneric.
In a 6a, un bebelus se lichefiaza intr-un fluid negru care apoi se metamorfoseaza intr-un batran. Batranul isi intoarce ochii spre interior si descopera ca interiorul lui e complet gol.
Urcatul/coboratul pe scara continua. Note mentale, precum fotografii imi apar in cap din cand in cand si ma fac sa uit unde vroiam sa merg initial.