Pescarusi planeaza precum frunze peste piscina nesfarsita de turcoaz a Atlanticului. Palmele ard usor sub stransoarea sforii care ne leaga vasul de coasta zambitoare a Montevideoului. Pe sub pielea cafenie, tatuajele noastre se zbat in placere sub atingerea brizei uruguayene. Un ecou infundat de chitara aluneca usor de pe dealuri pana in port.
Plecam zambind prin dockul cu ochelarii la ochi. Eu arat ca un traficant, tu ca o vedeta de film din anii 60. Am impartit un cui mergand printre randurile nesfarsite de barci si yachturi. Tu ai fluierat dupa un tip imbracat in marinar indopat de ore la sala. Eu ti-am dat o palma peste fund si am ras ca niste idioti. Totul e un high divin si am impresia cateodata ca suntem doar personaje in mintea unui pictor undeva in Constanta care am lasat-o cu saptamani in urma. Undeva pe langa noi un fotograf incerca disperat sa prinda niste pescarusi intr-un cadru. Am aruncat o pietricica in directia lui si am strigat in romana: "Uite ceva memorabil!" Apoi te-am prins de mijloc si usor ti-am indoit corpul pe spate intr-un sarut ca un tango de cateva secunde. Tipa a facut poza, a ras si intorcandu-se abia am auzit: "Que locos son estos rumanos". Am ras din nou.
Pe strazi, un miros de citronada si glazura unei calduri gratioase ne-a prins ca pe niste pesti intr-un ac de undita. Am mers fara scop pe strazi pana am gasit un fel de cofetarie: CAFE AMARETTO. Ne-am luat Torta de Santiago si pentru cateva minute am creazut ca sunt in Marsilia lui august. La doua mese mai incolo doi batrani discutau in spaniola despre deviza oficiala a tarii. Ne-am ridicat si am iesit de mana pe usa in lumina orbitoare. Tu ai spus "Libertad..." iar eu am raspuns "...o muerte."
O secunda mai tarziu m-am trezit din amorteala pe un acoperis rece intr-un sat undeva in periferia Baraganului. Am aruncat chistocul de ceai deja stins, am coborat si urma mea a disparut inghitita de intuneric.
No comments:
Post a Comment